Puiul de avicola versus puiul de carne de la ţară

Leonard Constantin Stafie

În rândul consumatorilor circulă de ceva vreme informaţii - neavizate şi eronate - cu privire la utilizarea hormonilor de ”creştere” sau a antibioticelor în industria avicolă.

Tot mai des aud întrebarea: ”Cum poate un pui de avicola să ajungă la 2,5 kg în 42 de zile (6 săptămâni), când puiul de la bunica ajunge într-o vară la un kilogram?”, urmată de afirmaţia: “Sigur «hoţii» pun hormoni de creştere sau le dau antibiotic!” Pentru a combate astfel de aberaţii, în cele ce urmează explic cum ajunge “puiul culturist” să bată la cântar “puiul de la bunica“.

Mai grav este că informaţiile eronate sunt diseminate în special de persoane cu pregătire medicală, voci care au destulă influenţă în societate. Consumatorul nu trebuie judecat, pentru că ori nu are pregătirea necesară, ori nu are acces la informaţie sau, pur şi simplu, este vorba de ignoranţă, cât şi de încrederea prea mare în aceste cadre medicale. Mai grav şi de acuzat este faptul că aceste persoane care au cunoştinţe medicale nu înţeleg ce se întâmplă sau nu vor să ştie cum este crescut cu adevărat puiul de carne.
Din punct de vedere tehnic, atunci când comparăm puiul de avicola cu cel crescut la ţară se desprind două probleme: unul este legat de tehnologie şi unul de selecţie şi ameliorare.

Managementul factorilor de microclimat dezvoltă puiul!

Din punct de vedere tehnic, puiul în sistem intensiv beneficiază de un mediu de creştere controlat şi de o furajare echilibrată. Temperatura, lumina, curenţii de aer, umiditatea sunt factori care influenţează creşterea păsărilor, fiind controlaţi riguros în hala de producţie şi adaptaţi în funcţie de perioada de creştere. ”Puiul de la bunica” este, să spunem aşa, ”în bătaia vântului” şi atunci organismal lui trebuie să se adapteze la factorii de microclimat. Să exemplificăm!
• Dacă îi este frig (în primele 10 zile de viaţă puiului îi sunt necesare 30-32oC, ceea ce nu se asigură la ţară), puiul consumă mai mult furaj pentru a acoperi deficienţele energetice şi atunci, în loc să dezvolte masa musculară, hrana se duce pe întreţinerea şi supravieţuirea lui.
• Libertatea de mişcare - un pui din sistemul intensiv parcurge maxim 2 metri, pe când puiul de la ţară poate fi trimis cu brio la un concurs de maraton. Mai multă mişcare înseamnă mai mult consum pe energie pentru deplasare şi mai puţină masă musculară.
• Furajarea este un alt factor important. În sistemul intensiv se utilizează furaje foarte bine echilibrate în aminoacizi şi din punct de vedere proteic, vitaminic şi mineral. Adică noi, zootehniştii, cunoaştem necesarul de furaj al unui pui de carne, din punct de vedere chimic, pentru întreţinere şi pentru creştere, raporturile dintre proteină, aminoacizi esenţiali, vitamine şi minerale. Noi ştim cât şi când să hrănim un pui. Dacă noi în zootehnie vorbim, de exemplu, de peste 5 aminoacizi esenţiali, în nutriţia omului, nutriţioniştii insistă doar pe carbohidraţi şi proteine.
Mai simplu explicat, puiul de la ţară mănâncă doar porumb şi cam atât. Puneţi un om să mănânce doar mămăligă toată viaţa lui şi atunci vedeţi ce se întâmplă!

Ameliorarea şi selecţia fac diferenţa

Al doilea factor important pentru pui este cel genetic (să nu vă gândiţi la manipulări genetice). Hibrizii de carne sunt creaţi prin încrucişarea mai multor rase de păsări (până la 6 rase sau mai mult). Caracteristicile principale urmărite sunt: viteza de creştere, sporul în greutate sau cât furaj se consumă per kilogramul de carne.
Ca să facem o comparaţie şi să arătăm că evoluţia nu este atât de spectaculoasă pe cât pare: în anii ‘70 puiul de carne se obţinea în 56 de zile, cu o greutate corporală de 1,8-2 kg per pui, iar acum puiul de carne se obţine în 42 de zile cu o greutate corporală de 2,2-2,5 kg. Adică în 50 de ani abia a crescut greutatea cu 700 de grame, iar vârsta de sacrificare cu 14 zile. Deci unde este acea explozie de creştere despre care se vorbeşte? Era un semn de întrebare dacă în zece zile se obţinea un pui la 2,5 kg!
Această evoluţie a fost obţinută doar prin selecţie şi ameliorare, adică efectivele de păsări au fost urmărite, studiate, iar indivizii care au crescut mai repede şi mai mult au fost folosiţi pentru a crea mai departe aceşti hibrizi de carne. Trebuie să mai spunem că şi cunoştinţele cu privire la nutriţia puilor au evoluat, iar tehnologia de producere a nutreţurilor combinate a progresat, să spunem aşa, ”de la lopată, la informatică”.

Hormonii şi antibioticele sunt prea scumpe pentru industria avicolă

Şi ca să spulberăm orice urmă de îndoială cu privire la utilizarea hormonilor şi a antibioticelor, abordăm şi acest subiect.
Hormonii. Există cercetări cu privire la utilizarea hormonilor, dar din punct de vedere economic, în primul rând, nu sunt rentabili, deoarece costul hormonilor raportat la sporul de producţie nu justifică utilizarea acestora în producţie. Experimentele au folosit hormonii steroizi (pe care îi utilizează culturiştii pentru dezvoltarea masei musculare). Vedeţi preţul acestor hormoni pe piaţă şi deduceţi că cine vrea o afacere nu dă o grămadă de bani doar pentru a avea puiul mare. Crescătorul trebuie să şi câştige, iar în industria avicolă profitul înseamnă doar 50-80 de bani/kg de carne. În această afacere se câştigă doar din volumul de marfă rulată.
Un alt tip de hormoni utilizaţi sunt derivaţi din aminoacizi. Cercetările au demonstrat în acest caz un spor în greutate foarte mic, deci nu sunt rentabili în utilizare. În plus, calea de administrare ar fi doar injectabil. Închipuiţi-vă o hală cu 30.000 de pui şi printre ei oameni care să-i fugărească cu acul şi cu seringa! E absurd!
Antibioticele. S-au făcut cercetări privind utilizarea antibioticelor ca stimulator de creştere, dar, ca şi în cazul hormonilor, nu se justifică administrarea lor în furajare ca urmare a costurilor deosebit de ridicate.
Ca o concluzie, puiul de carne şi găinile ouătoare crescute în sistem intensiv depind covârşitor de trilogia: Genetică - Alimentaţie - Management!

 

HORMONII ŞI ANTIBIOTICELE SUNT INTERZISE!

Foarte important de reţinut este faptul că odată cu aderarea la spaţiul Comunităţii Europene, tot ce înseamnă producţie de carne şi de ouă face parte dintr-un sistem de alertare rapidă, adică în produse se realizează teste pentru determinarea conţinutului de hormoni sau de antibiotice, iar dacă un lot este contaminat, tot spaţiul comunitar va fi informat, iar produsele vor fi retrase de pe piaţă şi distruse. Asta pentru că utilizarea hormonilor şi a antibioticelor sunt strict interzise pentru furajarea animalelor. În al doilea rând, majoritatea fermelor din România exportă o mare din producţie, iar fermierul nu poate separa fizic puii pentru export de cei pentru piaţa internă.
Unii cârcotaşi vor spune: ”Da, dar puiul de la ţară are alt gust”! Este adevărat! Vom vorbi şi despre acest lucru într-un articol viitor.

Articol publicat în revista Ferma nr. 2/251 (ediţia 1-14 februarie 2020)

SURSA REVISTA FERMA