FERMA DE GĂINI OUĂTOARE, de la hobby la afacere

Leonard STAFIE, Nicoleta DRAGOMIR

Cu ce începe ferma de hobby şi când apare afacerea? Când începem să vorbim despre eficienţă şi cum trebuie să ne investim banii pentru a-i putea amortiza economic? Vă oferim spre exemplificare povestea unei familii nădlăcane şi ferma lor cu găini ouătoare: de la prima găină şi primul ou, la sfaturile tehnologice care le vor transforma pasiunea în afacere.

Ce-a fost înainte: OUL sau GĂINA? Eficienţa economică a unei ferme de găini ouătoare ar răspunde că preţul oului pe piaţă şi, bineînţeles, costul de producţie al oului în fermă. În cazul familiei Kukucska din Nădlac, judeţul Arad, factorul declanşator al investiţiei a fost dorinţa de a face bani. Plecaţi de ceva vreme la lucru în Germania, Gerhard şi Ramona visau la întoarcerea acasă, într-o bună zi... doar că nu găseau şi motivaţia suficient de puternică pentru a lua decizia.
„Am venit de sărbători acasă, în iarna lui 2017, m-am dus la tata, mi s-a lăudat că are o sută de găini şi că este un leu oul. Că are câte 82 de ouă pe zi şi că el trăieşte ca boierii şi totul este super în ţara românească. Atunci mi s-a aprins becul. Am gândit economic, pentru că vrem să facem bani. Mă gândeam ce-ar fi să avem o mie de găini?! Dar de unde şi cum să începem? Ca tot omul, am căutat repede răspunsuri pe internet şi am dat de interviurile domnului Stafie de pe agroinfo. M-am inspirat de acolo, am luat legătura cu dumnealui şi apoi am luat decizia de a reveni în ţară, după şapte ani de locuit în Germania”, mi-a povestit Gerhard, insistând imediat să îi spunem Gerry, ca între prieteni.
Şi aşa s-a născut POVESTEA OULUI de la Nădlac...

Alex, băiatul familiei, a găsit în cuibar primul ou. Bucurie mare!
Ramona are 39 de ani, Gerry 40. El este profesor de sport de 14 ani iar ea frizeriţă. Au crescut amândoi cu animale şi au avut păsări în curte, aşa că zootehnia în sistem gospodăresc nu era ceva nou pentru ei. Ferma de găini ouătoare în sistem free range a început să prindă contur la începutul anului. Un mare ajutor l-au avut în actuala locaţie a fermei, spaţiu care aparţine familiei, deci nu a mai fost nevoie şi de investiţie în teren. Tatăl lui Gerry creşte acolo porci... Probabil aţi auzit de vestitul salam de Nădlac, nu-i aşa? Una peste alta, pe lângă activitatea zootehnică de bază, în fermă au început să aterizeze... găinile.
După câteva luni de la instalarea găinilor în fermă, prin luna august a acestui an, Alex - l-aţi văzut pe coperta ediţiei trecute - a descoperit primul ou! Şi cel mai preţuit. Părinţii lui erau încă în Germania când le-a dat vestea cea mare. „Acum (n.r. - la sfârşitul lunii noiembrie a.c.) media este undeva la 1.200 de ouă pe zi; cel mai mult am avut 1.500. La un moment dat adunaserăm 4.000-5.000 de ouă şi ne-am şocat, nu mai ştiam ce să facem cu ele. Acum avem un restaurant serios din Arad căruia îi livrăm circa 3.000 de ouă pe săptămână şi mai sunt persoane fizice care vin şi cumpără direct de la noi. Acum nu avem atâtea ouă pe cât am putea vinde. Chiar căutam să cumpărăm încă vreo şase sute de găini, aşa de motivat eram! Dar ne-am gândit mai bine şi ne-am oprit...".

Când socoteala fermierului întâlneşte ochiul specialistului...
... pentru moment, se lasă liniştea. Care e procentul de ouat? Hmmm, se poate şi mai bine. Analiza de furaj e făcută? Nu? Păi, nu se poate fără. Risipa e prea mare, lumina nu-i destulă, găinile par fericite, dar de ce se ouă pe aşternut şi nu în cuibare? Cam aşa s-a derulat vizita noastră în ferma familiei Kukucska.
Când colegul meu Leonard Stafie, specialistul nostru în creşterea păsărilor, mi-a povestit, pe la începutul lunii noiembrie, despre Gerry şi ferma lui de găini ouătoare în sistem free range mi-a sugerat şi ideea de a realiza un reportaj la Nădlac. I-am propus să mergem împreună, mai ales că specialistul şi crescătorul nu se văzuseră, recomandările tehnologice fiind transmise telefonic. Zis şi făcut! Sincer, prefer acest gen de reportaje pentru că e clar, dincolo de ochiul jurnalistului, sfaturile primite de către crescător direct de la specialist, la faţa locului, chiar fac diferenţa.
REZULTATUL? În nici două săptămâni de la vizita noastră la Nădlac, din 24 noiembrie, cu numai câteva măsuri rapide aplicate în fermă s-a îmbunătăţit procentul de ouat de la 72 la sută la 88 la sută!

Desigur, contează foarte mult şi deschiderea fermierului. Adică să accepte şi critica, dar şi sfaturile specialistului deopotrivă. În final, afacerea are de câştigat. Iar în cazul nostru, faţă de ceea ce s-a investit până acum (peste 40 de mii de euro - destul de mult, ţinând cont de faptul că existau deja clădirile şi terenul), implementarea cerinţelor tehnologice primite va costa puţin iar cheltuielile vor fi amortizate rapid.
"Acum aceasta este activitatea de bază a familiei, nu mai lucrăm niciunde şi ne dorim să o facem cât mai profitabilă, să o eficientizăm. Tot ce am avut am investit în ferma asta. După ce găinile au început să ouă şi profitul de la ele l-am reinvestit...", ne-a spus Gerry cel hotărât să pună la punct toate aspectele fermei de găini ouătoare a familiei.
Prima constatare: Gerry poate liniştit să mai cumpere nu şase sute, ci încă vreo două mii şi ceva de găini, pentru că spaţiul disponibil, dacă va pune în aplicare toate sfaturile specialistului, îi permite o capacitate de peste 3.800 de găini ouătoare cu creştere liberă, faţă de puţin peste 1.600 de capete, câte are în prezent.

Totul începe cu reorganizarea spaţiilor şi circuitului în fermă!
Mă bucur sincer că reportajul în ferma de la Nădlac ne oferă posibilitatea de a vă oferi câteva sfaturi utile pe care cu siguranţă le puteţi aplica în gospodăriile şi fermele Dvs., pentru eficientizarea activităţii. Ceea ce veţi citi în continuare sunt concluziile colegului meu Leonard Stafie după vizionarea fermei de găini, pe care le-a transmis soţilor Kukucska sub forma unor măsuri de aplicat în cel mai scurt timp posibil. Le-am înregistrat, pentru a-i fi mai uşor fermierului nostru să le reţină şi le redau ca atare, cu precizarea că ele sunt adaptate particularităţilor constatate în halele pe care le-am vizitat.
Separare, decontaminare, populare. Primul pas este să dispară porcii din perimetrul halelor de creştere a găinilor. Apoi trebuie separate găinile de casă şi bibilicile şi să rămână doar găinile ouătoare. După aceea urmează curăţenia, adică o decontaminare ca la carte: evacuarea mecanică a dejecţiilor, spălare cu turbojetul, flambare cu flacăra a podelei şi a pereţilor până la un metru înălţime, apoi dat cu var, clor sau sodă caustică. Se izolează adăpostul în aşa fel încât să nu mai intre nimeni timp de o săptămână. Înainte de a aşeza aşternutul permanent se pune var praf, apoi urmează amplasarea instalaţia de adăpare, instalaţia de furajare şi, la final, se introduc toate găinile în adăpost.

Tehnologia: nu banii investiţi sunt relevanţi, ci timpul de implementare!
Instalaţia de furajare şi iluminatul. Cauţi o instalaţie de furajare nouă sau la mâna a doua, dar să fie automată, tip şnec, ori pe lanţ, nu contează. În momentul în am rezultatele de la analiza furajului vom şti exact ce e de făcut ca să ridicăm procentul de ouat (între timp analiza a fost făcută şi, aşa cum bănuia specialistul, există o carenţă de proteină). Se vor schimba toate becurile cu unele de tip led şi se instalează în telefon aplicaţia care măsoară intensitatea luminii (aplicaţie gratuită pentru android), pentru a o putea regla cât mai aproape de optim. Îţi voi trimite un tabel în care să treci nişte valori de urmărit şi de notat ZILNIC, de la vârsta găinilor, la numărul de găini, la cantitatea de furaj administrată etc.
Aşternutul. Odată pus la punct sistemul de furajare, atenţie la aşternut! Nu îl mai scoateţi ca până acum, ci adăugaţi var praf şi completaţi cu paie. De aceea adăpătorile e bine să fie amplasate puţin mai sus, pentru că se va ridica nivelul aşternutului.
Vaccinare şi vitaminizare. Neapărat trebuie văzută vârsta găinilor, calculată în săptămâni şi făcută o vaccinare. Aceasta se face prin apă, în funcţie de vârstă. Sunt produse bune pe piaţă care costă în jur de 200 de lei (la 5 litri) şi doza este de o sută de grame la o sută de litri de apă. Administrezi timp de cinci zile şi îţi asigură şi suplimentul de vitamine şi de aminoacizi esenţiali, la un cost foarte mic.
Apa. Nu se ştiu caracteristicile apei, de aceea e bine să se cumpere de la farmacia veterinară sau umană albastru de metil şi se pune în apă până se albăstreşte uşor. Este foarte bun pentru sistemul digestiv al păsărilor şi, în plus, decontaminează sistemul de adăpat; este cel mai la îndemână şi cel mai ieftin decontaminant şi poate fi folosit în permanenţă. Trebuie pusă şi o sârmă oţelită anticocoţare la adăpătoare.
Ouatul pe aşternut poate avea mai multe cauze. Ca primă măsură se cumpără ouă din plastic de la magazinele specializate şi se introduc în toate cuibarele. Pentru ouarea în acelaşi cuibar sau doar în cuibarele de jos, un motiv poate fi şi iluminatul. Sistemul de iluminat se poate rezolva rapid şi cu costuri minime, ideal ar fi leduri cu tentă roşie, dar dacă nu se găsesc sunt bune şi galbene; important e să fie cu lumină caldă, nu rece. Nu trebuie neapărat becuri înfiletabile, se pot cumpăra tip baghetă, important e să fie led.
Stinghiile de odihnă rămân aşa deocamdată, dar la primăvară trebuie pregătite din nou, cu marginile rotunjite, nu cum sunt acum iar distanţa între ele să fie de 30 cm (găsiţi detalii în cartea Creşterea găinilor ouătoare în sistem free range). Tot lemnul folosit trebuie să aibă porii închişi, adică să fie dat cu vopsea sau lac. Se scoate din adăpost tot ce este beton (va fi lăsat doar acolo unde este strict necesar) şi se foloseşte piatră concasată, criblură sau spărtură.

Trecerea la afacere înseamnă şi o schimbare de mentalitate
"Nu este de speriat situaţia din fermă... aveţi o producţie satisfăcătoare, care poate fi îmbunătăţită, dar este nevoie de organizare. După ce implementaţi tot ce am precizat se va schimba şi percepţia. Facem doar chestiunile urgente, apoi calculăm producţia de ouă şi banii disponibili pentru investiţiile ulterioare. Iar atunci când aveţi dispute din punct de vedere tehnologic, mă sunaţi şi le lămurim", a concluzionat colegul meu Leo Stafie.
Pe scurt, diferenţa dintre hobby şi afacere constă în câteva măsuri tehnologice obligatorii, fără de care eficienţa economică a fermei de găini ouătoare nu poate fi cuantificată.
Vom reveni la Nădlac pentru a vedea evoluţia spre business a familiei Kukucska şi câte dintre sfaturile specialistului şi-au găsit aplicabilitatea în practică.

Dincolo de toate apreciem curajul acestor tineri de a-şi investi toată agoniseala într-un vis frumos, în condiţiile în care ştim foarte bine cât de puţin sunt susţinute la noi afacerile agricole aflate la început de drum. "Eu, deşi am stat mult plecat în străinătate, am jucat fobal, am lucrat, dar tot timpul m-am întors acasă. Cumva m-a atras glia românească şi credinţa că pot face ceva aici. Nu aştept nimic de la nimeni, dar totuşi am investit banii mei, bunăstarea familiei mele de acolo. Nu ne este uşor, pentru că ferma este la Nădlac, soţia şi copii stau la Arad şi ne vedem mai mult la sfârşit de săptămână. Dar este un sacrificiu necesar în perioada acesta de dezvoltare a fermei. Orice-ar fi mergem înainte, deşi sunt convins că nu va fi numai miere. Dar credem în ceea ce facem şi eu spun că nu am cum să nu reuşesc!", a concluzionat Gerry Kukucska.

Povestea continuă!

De la stânga la dreapta: Leonard Stafie, Alex, Ramona şi Gerry Kukucska. Din poza lipseşte mezina familiei, Selena, în vârstă de 11 ani, a cărei mare bucurie este strângerea ouălor din cuibare

Articol publicat în revista FERMA, ediţia 22(227), 15-31 decembrie 2019

SURSA REVISTA FERMA

ISTORIA NE OBLIGĂ să luăm atitudine!

Leonard STAFIE, Nicoleta DRAGOMIR

Al patrulea şi cel mai recent eveniment al proiectului SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL a avut loc în ziua de 7 decembrie 2018, la Liceul Tehnologic Agricol “Alexandru Borza” din Ciumbrud, judeţul Alba. Ni s-au alăturat peste o sută de persoane care s-au implicat în organizarea, mediatizarea şi transmiterea mesajului nostru.

Toţi cei implicaţi în proiect spunem într-un glas: ISTORIA NE OBLIGĂ! Ne obligă să luăm atitudine cei peste 84 de ani de la înfiinţarea liceului din Ciumbrud sau cei peste 187 de ani de activitate neîntreruptă ai Liceului tehnologic agricol "Mihail Kogălniceanu" din Miroslava, judeţul Iaşi.
ISTORIA NE OBLIGĂ să nu uităm că educaţia agricolă nu se poate face fără pământ, fără laboratoare, fără ferme pentru practică zootehnică şi vegetală.
ISTORIA NE OBLIGĂ să nu uităm de unde am plecat cu toţii, să nu uităm că suntem fii şi fiice ale unui popor care, de multe ori, nu îşi merită soarta ce i-a fost zămislită de către cei care uită că sunt români. ISTORIA NE OBLIGĂ să NU repetăm greşelile trecutului, să nu persistăm în perpetuarea lor şi să facem orice efort e nevoie pentru a le îndrepta.

ISTORIA ne mai dă o şansă, haideţi să nu o mai irosim!

Peste 250 de licee agricole în anii '90. În jur de 35, în 2018!
Proiectul iniţiat de Revista Ferma, prin Fundaţia Revistei Ferma, nu înseamnă doar turul liceelor agricole şi promovarea activităţii acestor instituţii de învăţământ preuniversitar. Am bifat cel de-al patrulea eveniment cu public şi anul viitor vor fi mult mai multe. Plus alte câteva evenimente de promovare. Însă o preocupare importantă în perioada următoare este depistarea problemelor grave cu care se confruntă liceele agricole: lipsa dotărilor, a fermelor de practică pentru elevi, lipsa acută a finanţării şi, din păcate, în multe situaţii se pregăteşte DEPOSEDAREA liceelor de bunuri, clădiri, terenuri, care fac obiectul unor interese, litigii, revendicări şi alte asemenea speţe.

LICEELE AGRICOLE NU POT EXISTA fără terenuri, clădiri şi dotări!
ESTE INADMISIBIL ca procesul de educaţie să fie perturbat şi chiar întrerupt, supus unor asemenea decizii care, în multe cazuri, au dus la desfiinţarea multor unităţi de învăţământ preuniversitar agricol!!!

Şi atunci, ne mirăm de ce vorbim de PARADOXURI chiar şi în educaţia agricolă? Lumea agricolă - companii, fermieri, cercetare - are nevoie de specialişti instruiţi în liceele de profil. Firmele sunt dispuse să-i finanţeze şi să-i pregătească pe viitorii angajaţi încă de pe băncile şcolii. Desigur, a scăzut numărul elevilor. Cu siguranţă trebuie să lucrăm şi la mentalitatea părinţilor, să îi convingem că AGRICULTURA este întotdeauna o meserie DE VIITOR, bine cotată şi bine plătită când vine vorba de tineri educaţi şi bine instruiţi. Vom face şi asta, ne vom implica în organizarea unor campanii de sensibilizare şi conştientizare a comunităţilor rurale!

Însă problemele cu adevărat acute apar atunci când INTERESELE PRECEDĂ EDUCAŢIA! Când autorităţile care ar trebui să ia atitudine asistă impasibile la declinul unor licee agricole cu zeci de ani vechime, cu rezultate şi investiţii care sfidează incredibil realitatea tristă, subfinanţarea sau nepăsarea. Dar se pare că nici realizările şi nici notorietatea liceelor, pe merit câştigate şi pe deplin meritate nu sunt suficiente, atunci când în procesul educativ intervin entităţi terţe, interesate exclusiv de clădiri, terenuri, bani!
Avem suficiente motive pentru a merge mai departe în turul liceelor şi, între timp, vom prezenta autorităţilor capabile să ia decizii provocările şi neajunsurile cu care se confruntă învăţământul preuniversitar agricol.

ISTORIA NE OBLIGĂ să NE UNIM şi să SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL!

SURSA REVISTA FERMA

ISTORIA NE OBLIGĂ să luăm atitudine. LICEELE AGRICOLE NU POT EXISTA fără terenuri, clădiri şi dotări!

Leonard STAFIE, Nicoleta DRAGOMIR

Cel mai recent eveniment al proiectului SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL a avut loc, în ziua de 7 decembrie 2018, la Liceul Tehnologic Agricol “Alexandru Borza” din Ciumbrud, judeţul Alba. Ni s-au alăturat peste o sută de persoane care s-au implicat în organizarea, mediatizarea şi transmiterea mesajului nostru.

Toţi cei implicaţi în proiect spunem într-un glas: ISTORIA NE OBLIGĂ! Ne obligă să luăm atitudine cei peste 84 de ani de la înfiinţarea liceului din Ciumbrud sau cei peste 187 de ani de activitate neîntreruptă ai Liceului tehnologic agricol "Mihail Kogălniceanu" din Miroslava, judeţul Iaşi.
ISTORIA NE OBLIGĂ să nu uităm că educaţia agricolă nu se poate face fără pământ, fără laboratoare, fără ferme pentru practică zootehnică şi vegetală.
ISTORIA NE OBLIGĂ să nu uităm de unde am plecat cu toţii, să nu uităm că suntem fii şi fiice ale unui popor care, de multe ori, nu îşi merită soarta ce i-a fost zămislită de către cei care uită că sunt români. ISTORIA NE OBLIGĂ să NU repetăm greşelile trecutului şi să facem orice efort e nevoie pentru a le îndrepta. ISTORIA ne mai dă o şansă, haideţi să nu o mai irosim!
ISTORIA NE OBLIGĂ să NE UNIM şi să SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL!

Aproximativ jumătate din cei peste 100 de participanţi a evenimentul "SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL" de la Liceul Tehnologic Agricol din Ciumbrud

Peste 250 de licee agricole în anii '90. Puţin peste 40, în 2018!
Proiectul iniţiat de Revista Ferma, prin Fundaţia Revistei Ferma, nu înseamnă doar turul liceelor agricole şi promovarea activităţii acestor instituţii de învăţământ preuniversitar. Am bifat cel de-al patrulea eveniment cu public şi anul viitor vor fi mult mai multe. Plus alte câteva evenimente de promovare. Însă o preocupare importantă în perioada următoare este depistarea problemelor grave cu care se confruntă liceele agricole: lipsa dotărilor, a fermelor de practică pentru elevi, lipsa acută a finanţării şi, din păcate, în multe situaţii se pregăteşte DEPOSEDAREA liceelor de bunuri, clădiri, terenuri, care fac obiectul unor interese, litigii, revendicări şi alte asemenea speţe.

ESTE INADMISIBIL ca procesul de educaţie să fie perturbat şi chiar întrerupt, supus unor asemenea decizii care, în multe cazuri, au dus la desfiinţarea multor unităţi de învăţământ preuniversitar agricol!!!
Şi atunci, ne mirăm de ce vorbim de PARADOXURI chiar şi în educaţia agricolă? Lumea agricolă - companii, fermieri, cercetare - are nevoie de specialişti instruiţi în liceele de profil. Firmele sunt dispuse să-i finanţeze şi să-i pregătească pe viitorii angajaţi încă de pe băncile şcolii. Desigur, a scăzut numărul elevilor. Cu siguranţă trebuie să lucrăm şi la mentalitatea părinţilor, să îi convingem că AGRICULTURA este întotdeauna o meserie DE VIITOR, bine cotată şi bine plătită când vine vorba de tineri educaţi şi bine instruiţi. Vom face şi asta, ne vom implica în organizarea unor campanii de sensibilizare şi conştientizare a comunităţilor rurale!

Însă problemele cu adevărat acute apar atunci când INTERESELE PRECEDĂ EDUCAŢIA! Când autorităţile care ar trebui să ia atitudine asistă impasibile la declinul unor licee agricole cu zeci de ani vechime, cu rezultate şi investiţii care sfidează incredibil realitatea tristă, subfinanţarea sau nepăsarea. Dar se pare că nici realizările şi nici notorietatea liceelor, pe merit câştigate şi pe deplin meritate nu sunt suficiente, atunci când în procesul educativ intervin entităţi terţe, interesate exclusiv de clădiri, terenuri, bani!
Vă oferim doar două exemple, din păcate sugestive pentru subiectul acestui articol.

Liceul din Ciumbrud, la un pas de a pierde o clădire, internatul şi o suprafaţă de teren
La evenimentul nostru desfăşurat la Liceul Tehnologic Agricol "Alexandru Borza" din Ciumbrud au participat şi preşedintele Consiliului Judeţean, un reprezentant al Instituţiei Prefectului, consilieri locali şi judeţeni, un deputat... cu toţii au dat asigurări că situaţia liceului va fi rezolvată. Starea de fapt însă este cel puţin îngrijorătoare şi pune în pericol munca de peste 18 ani a actualei conduceri a liceului, investiţiile şi soarta elevilor care învaţă aici.

Aflăm dintr-un articol publicat în ziarul Unirea la data de 18 noiembrie a.c., faptul că, cităm: Eparhia Reformată din Ardeal a primit decizie favorabilă de la Curtea de Apel Alba-Iulia într-un proces privind situaţia unei clădiri a liceului din Ciumbrud, internatul acestuia şi o suprafaţă de teren aferentă. Curtea de Apel Alba Iulia a admis în parte solicitarea Eparhiei Reformate din Ardeal cu privire la anularea unei decizii a Comisiei Speciale de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România (...) ”Admite în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România şi în consecinţă: Anulează Decizia nr. 7767/28.02.2018 emisă de către pârâtă. Obligă pârâta să procedeze la soluţionarea pe fond a cererilor formulate de reclamantă privind retrocedare în natură sau prin măsuri reparatorii a imobilului înscris iniţial în CF 839 a localităţii Ciumbrud, nr. top 62, 63 transcris în CF 72793 Aiud, cu destinaţia de clădire liceu şi clădire internat şi teren în suprafaţă de 11.567 mp. Respinge în rest acţiunea”, se precizează în conţinutul deciziei de la Curtea de Apel. Comisia specială a Guvernului poate formula recurs la Înalta Curte de de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit istoricului publicat pe site-ul Liceului din Ciumbrud, unitatea şcolară a fost înfiinţată în anul 1934 şi a început activitatea în 20 octombrie 1935.
Organizarea administrativă a şcolii din Ciumbrud a început în 1934 când Colegiul ”Bethlen Gabor” din Aiud a cumpărat proprietatea Kemeny Arpad, constând în primul rând din plantaţia de vie, castelul şi câteva clădiri aflate într-o stare destul de avansată de degradare. Terenul unde se afla şi se află şcoala a fost proprietatea baronului Kemeny care a tutelat şcoala între anii 1935-1948, la înfiinţarea ei şcoala a având în proprietate 48,9 ha pământ.
La aceaşi adresă în anul 1935 a luat fiinţă Şcoala Viticolă Tehnică de Maiştri care cuprindea şcoala profesională viticolă de iarnă cu durata de 2 ani, numărul elevilor înscrişi în primul an fiind de 49 de elevi. În construcţiile şcolii a fost amenajat depozitul de vin, crama, grajdul pentru animale de muncă şi remiza pentru atelaje, grajdul pentru iepuri, internatul pentru elevi şi locuinţele pentru salariaţi.
În anul 1947 şcoala s-a transformat în Şcoala Practică Agicolă de 3 ani. În baza decretului 176 publicat în Monitorul Oficial 177 din 3 august 1948 proprietatea şi bunurile mobile sunt preluate de Şcoala din Ciumbrud.

Nu putem contesta deciziile unei instanţe judecătoreşti, mai ales că procesul încă este pe rol. Sincer, nici nu ne interesează cine, cum şi de ce revendică. Problema şi marea întrebare este CE FACEM CU LICEELE AGRICOLE? Întrebăm autorităţile competente ce alternative au la situaţiile de acest gen? Vom face şi câteva adrese oficiale în acest sens pentru că iminenţa unei hotărâri definitive nefavorabilă liceului ar însemna pur şi simplu PUNEREA LA ZID a PESTE 84 DE ANI DE ISTORIE ŞI EDUCAŢIE AGRICOLĂ!

STRIGĂTOR LA CER! ADS obligă Liceul Agricol din Miroslava la predarea unui teren de 121 de hectare
În fapt, se arată în Memoriul conducerii Liceului Tehnologic Agricol "Mihail Kogălniceanu" Miroslava, judeţul Iaşi, prin acţiunea introductivă, Agenţia Domeniilor Statului (ADS), prin reprezentant legal, a solicitat anularea titlului de proprietate nr. 86194/4.06.2004 emis pentru suprafaţa de 50 ha în favoarea Grupului Şcolar Agricol Mihail Kogălniceanu Miroslava - Iaşi şi predarea efectivă a terenului în suprafaţă de 121 ha.
"Motivele invocate de către ADS, deşi sunt neclare şi ambigue, ne fac să înţelegem că temeiul ar fi Legea 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin terenuri agricole şi înfiinţarea ADS-ului", se arată în documentul citat.

Instituţia de învăţământ din Miroslava are un istoric îndelungat fiind înfiinţată ca şcoală agricolă în 1831. De-a lungul timpului ea a funcţionat sub diferite forme, iar denumirea de liceu a dobândit-o în perioada comunistă. Pentru buna desfăşurare a activităţii a fost necesară dobândirea de terenuri agricole; unele terenuri au fost cumpărate, iar altele au fost donate de către personalităţi ale vremii. În anul 1854, prin HCM nr. 90/1854, tot patrimoniul a fost trecut în administrarea Gospodăriei Agricole de Stat Miroslava. Prin HCM 428/1962, clădirile şi suprafeţele de teren aferente au fost trecute în administrarea şcolii, însă terenurile agricole au rămas în administrarea unităţii agricole de stat.
Prin Legea 15/1990 a fost înfiinţată societatea comercială SAZPIC MIROSLAVA S.A. iar unitatea de învăţământ a început astfel demersurile pentru recuperarea terenului necesar desfăşurării activităţii. În acest sens au fost depuse nenumărate cereri, note de fundamentare, atât la Ministerul Agriculturii, cât şi la Ministerul Învăţământului. În anul 1996, solicitările s-au concretizat, iar Guvernul României a hotărât predarea unei suprafeţe de 107 ha, teren agricol-arabil, din patrimoniul S.C SAZPIC MIROSLAVA S.A. în patrimoniul Ministerului Învăţământului şi în administrarea şcolii. "Prin hotărârea nr. 174, Comisia Judeţeană de Fond Funciar, hotărăşte reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 107 ha teren agricol în favoarea instituţiei noastre. Suprafaţa respectivă este restituită ca urmare a posesiei avute anterior şi care este atestată prin Certificatul nr. 1357/17.03.1994, emis de către Direcţia Generală a Arhivelor Statului", se arată în memoriul conducerii actuale a liceului din Miroslava.
Cu toate că prin HG s-a hotărât atribuirea unui teren de 107 ha, unităţii i-au fost predate efectiv 89 ha, restul de 18 ha nemaifiind cedate. În momentul de faţă unitatea deţine doar cele 50 ha conform tilului de proprietate nr. 86194 eliberat în 04.06.2004, în temeiul Legii 1/2000 deoarece, pentru restul terenului au fost eliberate, în mod ilegal, titluri de proprietate în favoarea unor persoane fizice sau juridice, aspecte exemplificate în acţiunea juridică.

Cele 50 de hectare au fost donate de către Olga Sturdza în anul 1946, în favoarea copiilor ce studiau la acest liceu, în favoarea viitorilor specialişti în agricultură de care statul şi societatea aveau nevoie în acea perioadă. "În ceea ce priveşte punctul de vedere a reclamanţilor cu privire la întinderea donaţiei doar pentru 20 ha, nicidecum pentru cele 50 ha pentru care s-a eliberat titlu de proprietate, considerăm că Certificatul nr. 1357/1994 eliberat de Direcţia Generală a Arhivelor Statului este mai mult decât concludent, iar din acesta reiese întreaga suprafaţă deţinută de către instituţia noastră, precum şi natura ei. Din păcate, titlul a fost eliberat doar pentru 50 ha deoarece aceasta era suprafaţa maximă prevăzută pentru care se putea elibera titu de proprietate în baza Legii 1/2000", se arată în Memoriu.

Până când justiţia îşi va spune decizia finală, ISTORIA NE OBLIGĂ, şi de această dată, să nu ignorăm cei 187 de ani de existenţă ai Şcolii agricole de la Miroslava! Lipsirea instituţiei de suprafeţele de teren care fac obiectul litigiului cu ADS va duce, cu siguranţă, la dispariţia acesteia. O moarte urâtă, ca o pată ruşinoasă pe obrazul celor care nu înţeleg că, mai presus de interese, bani, posesii, se află NECESITATEA de a avea tineri educaţi, instruiţi, care să ne asigure VIITORUL ca naţie. Ori, exact ca în agricultură, nu putem face ÎNVĂŢĂMÂNT AGRICOL fără PĂMÂNT! S-a auzit acolo, la "domeniile statului"?!

SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL şi credem că fiecare dintre noi ar trebui să facă asta. Paşii mici, dar mulţi pot duce la SUPRAVIEŢUIREA a ceea ce a mai rămas din vestitele LICEE AGRICOLE ale României.

Vom continua!

SURSA REVISTA FERMA

Vinul românesc s-a născut la Cotnari

Leonard STAFIE, Nicoleta DRAGOMIR

La început de octombrie culesul e pe sfârşite în viile de la Cotnari. Se anunţase un an bun pentru viticultură, cu struguri de calitate şi vinuri alese, care să încununeze eforturile unor oameni hotărâţi să ne readucă printre marii producători ai lumii.

Click pe poza pentru galerie!

Anul calităţii la Cotnari

... L-am găsit pe Andor Iosif, directorul tehnic al podgoriilor Cotnari, aşa cum sincer mi-aş dori să-i văd pe mulţi directori bugetari: extrem de ocupat cu producţiile, cu tehnologiile, înconjurat de dosare şi cu telefoanele sunând unul după altul...

Dar pe chip cu expresia omului mulţumit că treburile merg bine:

Andor Iosif: “2008 este anul în care se preconizează, la sfârşitul campaniei, o producţie medie de peste zece mii de kilograme de struguri la hectar, ceea ce înseamnă o producţie bună atât cantitativ, cât şi calitativ, cu acumulări de zahăr de peste 200 de grame la majoritatea soiurilor, ca să nu mai spunem de Grasa de Cotnari, care depăşeşte chiar şi 260 de grame, în funcţie de amplasament şi solă.

Anul acesta la Cotnari sunt peste 1200 de hectare de vie pe rod şi încă 350 de hectare plantaţii în anul 1, 2 şi 3, la care se vor adăuga, în curând, încă 200 de hectare. Încet, încet societatea Cotnari va ajunge la 2000 hectare de teren cultivate cu viţă de vie, ceea ce, dacă ne referim la peisajul românesc viticol, înseamnă destul de puţin.

Dar noi preferăm paşii mărunţi şi bine făcuţi. România însă, după cum bine ştim, are un poenţial natural viticol extraordinar, pe care, din păcate, se pare că nu reuşim să îl punem în valoare. Probabil că aici ar trebui factorii de decizie să intervină şi să găsească o soluţie potrivită, pentru ca România să stea acolo unde îi este locul, între ţările mari producătoare de struguri şi vinuri”.


Cantitate, dar mai ales calitate

În opinia directorului tehnic de la Cotnari, România va trebui să depăşească rapid stadiul actual de agricultură de subzistenţă. „Suntem un stat european şi va trebui să ne menţinem acest statut.

Ori, nu putem face asta decât într-un singur mod: producând bine, mult şi de calitate. Este posibil şi noi am dovedit acest lucru la Cotnari, şi mă bucură că asta încearcă să facă majoritatea podgoriilor din România.

Oricum, scopul final al activităţii pe care o desfăşurăm este acela de a obţine un profit bun pentru firmă şi pentru acţionarii firmei. Cotnari este o societate pe acţiuni, în cadrul căreia acţionarii suntem, de fapt, şi salariaţii societăţii. Asta ne motivează pe toţi să lucrăm mai mult şi mai bine.


Singurii cultivatori de soiuri pur româneşti

În ceea ce priveşte partea de cercetare, în ultimii ani la Cotnari s-a derulat un proces continuu de selecţie a câtorva clone în cadrul fiecărui soi exploatat
.
Trebuie să precizăm că podgoria Cotnari este singura din România care şi-a păstrat nealterat sortimentul iniţial, şi singurii cultivatori de soiuri pur româneşti, respectiv Grasa de Cotnari, Frâncuşa, Feteasca Albă şi Feteasca românească.

Astfel, în populaţiile existente în plantaţii, au apărut de-a lungul timpului biotipuri extrem de valoroase, iar preocuparea specialiştilor de aici este tocmai selectarea acestor biotipuri. În momentul de faţă, şase clone sunt în curs de omologare, sub directa îndrumare a ISTIS Bucureşti.

De asemenea, spune Andor Iosif, cercetătorii de la Cotnari sunt preocupaţi în obţinerea de material bilogic de calitate superioară, pre-bază şi bază, din fiecare clonă.

Cu dată mai recentă, se lucrează şi la diversificarea sortimentului, prin introducerea, pe anumite sole, a soiurilor româneşti de vin roşu Feteasca neagră şi Busuioaca de Bohotin.


Fără abateri de la tehnologie

De profesie horticultor, având ani grei de experienţă în domeniu, Andor Iosif ştie că nerespectarea tehnologiei în producţie poate avea efecte din cele mai neplăcute: „dacă ne referim la tehnologie, trebuie să ştii ce, când şi cum, dar e foarte important să ai şi cu cine, însă dacă tehnologia este respectată, nu ai surprize.

Sigur, statistic vorbind, o dată la zece ani pot să apară îngheţuri destul de severe, care să ducă la pierderea viabilităţii... şi atunci iar trebuie să munceşti, cel puţin un an, să refaci plantaţia.

De aceea suntem în permanenţă preocupaţi de plantarea unor noi suprafeţe, care să asigure continuitatea unor producţii valoroase.

Nu este o misiune uşoară, pentru că podgoria Cotnari se găseşte într-o zonă colinară, unde sunt foarte multe terenuri improprii culturilor de câmp, şi multe suprafeţe, nefiind întreţinute, se află într-o stare avansată de degradare.

Noi încercăm să refacem solurile degradate şi să le redăm capacitatea de producţie, însă este o muncă extrem de laborioasă, costisitoare şi de durată. Avem, de asemenea, preocupări pentru introducerea în circuitul agricol a unor suprafeţe de teren care până acum au aparţinut unor alte categorii de exploatare. Cu răbdare şi perseverenţă, vom reuşi”.


Drumul vinului...

Nicoleta Dragomir: Cât de mult s-au adeverit la recoltă estimările de producţie anunţate în vară?

Constantin Deleanu, director general SC Cotnari SA: Astăzi, 2 octombrie, este ultima zi de recoltat la Cotnari. Aşa că putem spune, cu siguranţă, că 2008 este un an cu o recoltă bogată şi o producţie de o mie de vagoane, respectiv zece mii de tone, cu vinuri de bună calitate, dintre care primul a ieşit deja pe piaţă - Frâncuşa 2008, celelalte fiind în faza de fermentare.

Nicoleta Dragomir: La asemenea rezultate, urmează investiţii pe măsură. Care sunt principalele orientări în acest sens?

Constantin Deleanu: Pentru acest an am stabilit un program îndrăzneţ de livrări, de peste 12 milioane de sticle, dar după primele nouă luni încheiate suntem în grafic, deci putem estima o cifră de afaceri pentru 2008 de aproximativ 30 de milioane de euro. În perioada imediat următoare, începem implementarea unui plan de investiţii care vizează, printre altele, plantarea a 207 hectare cu viţă de vie, terenul fiind deja pregătit şi urmând ca peste 2 săptămâni, probabil după ce cade bruma, să aducem viţa altoită din pepiniere.

Alte investiţii pe care le avem în vedere vizează combinatul de producere a vinurilor, unde am modernizat deja din această vară, sistemul de răcire, prin mărirea capacităţii, înlocuirea a peste o sută de cisterne din beton cu unele noi, din inox, de calitate deosebită, ceea ce înseamnă o capacitate de cinci milioane de litri şi urmează ca din noiembrie până în martie anul viitor să mai modernizăm şi alte capacităţi, astfel încât până la jumătatea lui 2009 să nu mai avem concurenţă în ceea ce priveşte tehnologia de vinificaţie.

Dar planurile de viitor vizează, în primul rând, extinderea plantaţiei, prin altoirea de Fetească neagră, pe care o aducem din zona Pietroasele şi Busuioaca de Bohotin, tot soiuri româneşti. În această toamnă le vom altoi, iar în toamna viitoare le vom planta, acesta este un lucru cert pentru anul viitor.

În rest, sperăm să avem rezultate constante sau mai bune, astfel încât să ne permitem să modernizăm şi altceva, ce nu am reuşit până acum, şi să intrăm şi pe partea de turism. Avem un castel la câţiva kilometri de Cotnari, Castelul Cârjoaia, unde dorim să facem o investiţie foarte mare, care va cuprinde o bază turistică modernă, cu locuri de cazare şi spaţii de agrement, însă proiectul nu este încă bătut în cuie.

Nicoleta Dragomir: Care este cea mai mare problemă cu care vă confruntaţi în prezent?

Constantin Deleanu: Cea mai mare problemă este lipsa forţei de muncă. Noi dacă mai avem 20 la sută din lucrători oameni din această zonă. În rest, aducem forţă de muncă sezonieră din toată Moldova, ceea ce implică, desigur, costuri mai mari cu cazarea, masa şi transportul, însă suntem mulţumiţi că încă găsim oameni dornici să muncească. La Cotnari se recoltează manual, tocmai pentru că vrem să asigurăm, încă de la această fază, calitatea vinurilor cu care vom ieşi pe piaţă.


„PODGORIILE SFINTE”

Podgoria Cotnari face parte din regiunea viticolă a Podişului Moldovei, fiind situată în cea mai mare parte a sa pe Coasta Cotnari-Hârlău.

Reputatul academician român Valeriu D. Cotea o apreciază ca fiind „una dintre cele mai renumite regiuni viticole din ţara noastră”.

Aceasta regiune se distinge prin personalitatea viţei de vie şi versanţii însoriţi, prin fineţea vinurilor albe obţinute aici şi prin dragostea nativă a locuitorilor pentru cultura vinului.

„Podgoriile sfinte” de la Cotnari, cum le-a numit Dimitrie Cantemir, sunt rodul unei îndeletniciri străvechi vitivinicole. Din antichitate şi până astăzi, viţa de vie a îmbrăţişat neîntrerupt dealurile molcome ale zonei, profitând din plin de particularităţile acesteia.

Podgoria este adăpostită de vânturi şi de curenţii locali reci, datorită fenomenului de phoenizare a maselor de aer, care determină un proces de încălzire. Perioada mai-septembrie este caracterizată de o nebulozitate cu valori reduse, favorizând insolaţia, creşterea strugurilor şi acumularea zahărului. Solurile sunt extrem de favorabile culturii de viţă de vie, cu o textură luto-nisipoasă, bogate în humus şi baze schimbabile.

E explicabil atunci, de ce Grasa de Cotnari, de exemplu, nu s-a adaptat în nici o altă podgorie din România sau din lume.

Compania Cotnari este inima podgoriei din anul 1948 şi tot de atunci reuşeşte să păstreze neîntinată amintirea celor mai valoroase soiuri româneşti, pe care le menţine în cultură şi le ameliorează genetic prin derularea unor programe proprii de cercetare.

„Vinurile de Cotnari prezintă calităţi excepţionale, obţinute prin limitarea producţiei medii de struguri la un hectar, la doar 70-80% faţă de celelalte podgorii ale României sau din ţările viticole renumite. Compania noastră va alege întotdeauna calitatea în detrimentul cantităţii”, susţine conducerea societăţii.

În vinoteca de la Cotnari, organizată pe criterii ştiinţifice, se păstrează cele mai reuşite colecţii, începând din anul 1957.




Primul vin al anului: Frâncuşa de Cotnari 2008

Toamna a început în podgorie la Cotnari cu un moment special şi unic pentru România: lansarea primului vin din producţia 2008.

Constantin Deleanu, director general SC Cotnari SA: “Este primul vin din România în acest an şi suntem onoraţi că noi l-am lansat. Frâncuşa de Cotnari 2008 este foarte bună şi unică în felul ei. Noi suntem foarte mulţumiţi de calitate, dar şi de cantitate.
În ceea ce-l priveşte pe consumator, acesta trebuie să fie mulţumit de calitate, că de cantitate ne ocupăm noi...

Frâncuşa anilor precedenţi a participat la mai multe concursuri, însă nu s-a reuşit deocamdată obţinerea unei medalii de aur, fiind o mare concurenţă la vinurile seci. Noi suntem liderii vinurilor dulci, Grasă şi Tămâioasă, unde nu avem prea mulţi concurenţi, însă cu timpul vom demonstra că şi Frâncuşa are toate calităţile ca să urce pe podium.

La concursurile româneşti, cum este cel din toamnă, „Vinuri româneşti din podgorii strămoşeşti”, Frâncuşa este tot timpul premiată; cu siguranţă va câştiga şi concursuri internaţionale, cât de curând.

În ceea ce priveşte piaţa de desfacere, la noi anul contractual pentru vânzări începe la 1 iunie şi se termină la 1 iunie. Deja când am făcut contractările cu distribuitorii din ţară, am avut în vedere pentru ultimele luni ale acestui an inclusiv Frâncuşa 2008. Sperăm că v-am stârnit curiozitatea să destupaţi o stilcă de Frâncuşă 2008.

Academician Valeriu D. Cotea: „Frâncuşa este un soi local, aborigen, care a condus la prestigiul vinurilor româneşti, care este nedespărţit de sortimentul de Cotnari, alături de Grasă, Fetească şi Tămâioasă moldovenească.

Vinificat ca soi pur, dă un vin cu calităţi deosebite, în sensul că are o aciditate ridicată, ceea ce face să aibă o mare fructuozitate şi în acelaşi timp să dea o notă deosebit de plăcută atunci când este introdus în cavitatea bucală.

Aşa cum vara eşti însetat şi muşti dintr-un măr care îţi înrourează cerul gurii, în momentul în care ai gustat câteva picături de Frâncuşă, îţi dai seama că e o dorinţă pentru viaţă, o dorinţă pentru tinereţe, o dorinţă pentru frumos...

Având un grad alcoolic nu prea ridicat, poate întreţine buna dispoziţie a consumatorului ore în şir, fără să-l ducă rapid în stare de ebrietate. Este vinul care se poate bea, cu certitudine, în sănătatea altora, fără să ţi-o ruinezi pe-a ta, pentru că are un grad alcoolic mediu, 9, 10, 11 la sută maximum. Datorită acestor particularităţi este foarte căutat şi asociat cu foarte multe mâncăruri, mai ales cele din peşte.

Pentru a produce un vin bun nu îţi trebuie doar ştiinţă, ci şi artă, şi participarea afectivă a celor care îl fac. Cred că cele mai reuşite vinuri poartă ceva şi din sufletul celor care le produc.

Iar Frâncuşa cere mult suflet!”



Articol publicat în revista Ferma nr. 10 (65) - octombrie 2008

SURSA REVISTA FERMA

10 condiţii minime pentru a vinde ouă online

Leonard Constantin Stafie

La noi, este prea puțin dezvoltat sistemul de "coș zilnic", cu abonament la fermieri sau sistemul online de vânzare, când țăranul vine la ușă periodic și distribuie produse la cerere.

Două sunt motivele principale pentru care vânzarea directă nu funcţionează prea bine în România:

• Nu avem încredere că ceea ce se furnizează este sănătos, controlat, fabricat tradițional şi autohton;
• Dependenţa de tehnologie. Acest tip de comerț poate fi practicat cu succes doar în orașele mari și în infrastructura din mediul rural care are acces la internet.

Cum să combatem neîncrederea

Voi insista mai ales asupra faptului că noul tip de consumator din mediul virtual, tot mai des întâlnit, nu are încredere în produsele oferite spre vânzare.
În ultima perioadă a crescut semnificativ numărul platformelor de vânzare a produselor agricole în sistem online, pe care producătorul se înscrie gratuit pentru a-şi promova şi comercializa oferta. Marea majoritate a magazinelor virtuale au un singur criteriu de departajare/eliminare a unor producători: reclamaţiile primite de la clienți.
Pentru a evita prezența impostorilor, dar și pentru a garanta că produsele valorificate prin mediul online sunt sănătoase și sigure din punct de vedere al siguranței alimentare trebuie luate unele măsuri minime de ordin legislativ, tehnic și organizatoric. Aceste probleme trebuie asumate atât de către stat, cât şi de către cei care gestionează aceste platforme online și, nu în ultimul rând, de producător.
Pentru a fi mai explicit voi da un exemplu de 10 măsuri ce trebuie luate pentru creșterea găinilor ouătoare care să asigure încredere la cumpărarea ouălor în online.

Respectaţi aceste cerinţe!

Cum toate regulamentele europene și ordinele ANSVSA se aplică doar pentru efectivele de cel puţin 350 de găini ouătoare, în cazul efectivelor mai mici (ferme mici şi mijlocii) ar trebui adoptat un set de reguli minime care să garanteze că produsul, în exemplul nostru OUL, este sigur din punct de vedere alimentar.
Aceste reguli trebuie asumate de către producător și verificate de cele două entități: statul și platforma online.

1. Adăpostul sau încăperea unde sunt cazate păsările să fie suficient de spațioase, ușor de spălat/decontaminat/aerisit, cu o densitate de maxim 6 găini ouătoare/mp;
2. Furajarea și adăparea se realizează în adăpători şi hrănitori care să prevină contaminarea cu dejecţii; se asigură front de furajare suficient pentru toate păsările şi care să fie ușor de spălat şi decontaminat;
3. Să existe cuibare pentru toate păsările: maxim 6 păsări la un cuibar;
4. Padocul unde ies păsările să asigure un minim de 4 mp pe cap de pasăre;
5. Adăpostul să fie iluminat conform cerințelor fiziologice ale păsărilor;
6. Existența stinghiilor de odihnă și a așternutului permanent în adăpost;
7. În același spațiu să nu existe categorii diferite de vârstă sau specii diferite;
8. Să existe o evidență minimă cu privire la lucrările efectuate în adăpost (curățenie, tratamente, mortalități);
9. Accesul în spațiul de creștere să fie restricționat (împrejmuirea padocului);
10. Respectarea condiţiilor de igienă de către persoanele care au acces în adăpost.

Finanţare pentru platforme

Apreciem că platformele online de vânzare a produselor agricole ar putea fi susținute cu finanțare, inclusiv din fonduri europene, să angajeze specialişti şi să deruleze servicii de consultanță pe fiecare domeniu (zootehnie, veterinar, agronomie, horticultură), prin care să se asigure că producătorul respectă criteriile minime de siguranţă alimentară, în baza unui formular simplu care să conțină inclusiv recomandări. Acești specialiști ar avea în primul rând rol de coordonare, consultanţă și sprijin pentru producătorul. Tot acești specialiști ar trebui să țină legătura cu ANSVSA-ul și să transmită rapoartele de inspecții către aceștia.

Astfel ar putea fi creat un sistem flexibil de coordonare și verificare a produselor agricole prin care producătorul să nu fie încurcat în munca lui de producție, ci din contră. Să se vină în sprijinul său, dar şi consumatorul să aibă astfel certitudinea că produsele sunt sigure, sănătoase și bune. Pentru cele 10 măsuri amintite anterior, investițiile inițiale ale unui crescător cu 50 de găini ouătoare nu depășesc suma de 200 lei și nu reprezintă un impediment major pentru conformare. Câştigul însă este pentru toate părțile implicate: producător - platformă comercializare - consumator.

EFICIENŢĂ PENTRU MICUL PRODUCĂTOR

Exemplul propus în acest articol poate fi adaptat oricărui produs agroalimentar obţinut în fermele mici şi mijlocii din ţara noastră. E nevoie de puțină bunăvoință şi viziune pe termen lung. Măsurile nu vor fi puse în aplicare pentru îngrădirea micului crescător, ci pentru aducerea acestuia într-o stare de eficiență economică, prin securizarea exploatației şi a producţiei şi asigurarea accesului la vânzarea online, în cele mai bune condiţii. Astfel poate fi protejată şi dezvoltată pe termen mediu şi lung mica inițiativă privată în domeniul agricol.

un articol de
LEONARD CONSTANTIN STAFIE
mai multe pe această temă
www.revista-ferma.ro

SURSA REVISTA FERMA

UITE LICEUL, NU E LICEUL!

Costi Viscol

SUSȚINEM ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL! Prin modificarea Legii Educației, prin care Ministerul Agriculturii poate finanța liceele agricole, a fost făcut un pas spre normalitate, dar cum este vorba românească ”cu o floare nu se face primăvară” același lucru se întâmplă în învățământul preuniversitar agricol.

Așadar, dacă nu se încearcă crearea unor licee de elită, nu vom realiza nimic. Din cele aproximativ 250 de licee, câte existau în 1990, acum Ministerul Agriculturii a identificat aproximativ 58 de licee cu, atenție, ”preponderent” profil agricol. O sintagmă foarte periculoasă deoarece vă dăm un exemplu. Un liceu cu tradiție de la 1924, Liceul Agricol Poarta Albă, a fost exclus din acea listă pentru simplu motiv că nu este ”preponderent” cu profil agricol.

Dar atenție! Când cei de la vârful Ministerului Educației au hotărât că finanțarea liceelor este per cap de elev și au stabilit că Ministerul Agriculturii nu trebuie să aibă nici un rol în educația agricolă, nu au avut în vedere particularitățile liceelor agricole.

Astfel, marea majoritate a liceelor agricole au spații generoase în cadrul școlii (curtea școlii cu peste 5 ha, de exemplu liceele de la Ciumbrud, Poarta Albă, Miroslava, Geoagiu, Călărași și exemplele pot continua) plus ferma didactică care este în câmp. Aici a intervenit paradoxul: liceele agricole au fost puse pe picior de egalitate cu liceele din oraș unde spațiile sunt limitate la 1000, 2000 de metri pătrați și aceia asfaltați.

Păi, cum poți întreține peste 5 ha de teren cu același personal ca la oraș???? Și atunci, liceele au fost nevoite să găsească soluții: una dintre soluții a fost integrarea unor clase din învățământul gimnazial în cadrul liceului și, uite așa, licee care au dat oameni de valoare agriculturii românești nu mai sunt ”preponderent” cu profil agricol.

Acesta ar fi un motiv, dar mai sunt piedici puse de către Ministerul Educației. Impresia personală fiind că politica educațională agricolă promovată de onor Ministerul Educației este făcută pe genunchi, ca să nu avansăm alte ipoteze. Spre exemplificare în județul Iași sunt trei licee agricole cu profil agricol (adresa ISJ IAȘI), m-am gândit că cei de la minister ar fi concentrat tot învățământul agricol în aceste trei licee, realizând școli cu o mare valoare educațională. Dar să vezi surpriză! Apar în opt comune din Iași clase de profesională în domeniul agricol, iar de la licee se taie clasele de liceu și de profesională că ”nu este cerere”.

CUM???????? Nu o să dăm numele comunelor unde au fost create aceste clase de profesională, dar stau și mă întreb oare aceste școli generale care au fost transformate sau la care au fost adăugate clase de agricultură au infrastructura necesară??? Reușesc să asigure baza materială, personalul didactic? Oare ce profesioniști scot aceste școli??? Acest lucru este generalizat și la Iași, și la Constanța, și la Suceava și exemplele pot continua.

O altă chestiune care ne întărește convingerea că cei de la Educație sunt pe lângă subiect este desființarea claselor de liceu și transformarea acestora în școli profesionale. Cred că cei de la minister nu au mai ieșit din birourile răcoroase să meargă în câmp să vadă la ce grad de automatizare și informatizare a ajuns agricultura. Cu un personal slab pregătit, la momentul de față, nu mai poți face revoluției tehnologice din câmp și grajd.

Un alt subiect important, care vedem că este trecut sub tăcere, sunt manualele de specialitate. Nu este posibil să predai în 2019 după manuale tipărite la începutul anilor 1990 și la unele discipline înainte de 1990. Tehnica a evoluat, dar am rămas la aceleași principii cultivate în ultimii 20 de ani: cei de la liceele agricole sunt la coada vacii și acolo ajung cei mai slabi.

Dragi decidenți politici, din ultimii 30 de ani nu poți susține o agricultură performantă cu personal slab profesional! Acest lucru a fost știut de la apariția primelor licee agricole în România din anii 1830, în timpul comuniștilor, dar după anii 1990 observăm că ați utitat!

Revenind la finanțarea ”per cap de elev”, au obligat liceele agricole să fugă după elevi, să aibă cât mai mulți elevi pentru a reuși cu chiu și vai să își asigure finanțarea pentru întreținerea spațiilor. Nu mai spunem și ”descentralizarea„ ,trecerea la autoritățile locale, această vestită lege a educației a lăsat pradă liceele intereselor funciare ale diverșilor edili vremelnici aflați în funcție și dăm exemple, Iași, Neamț, Hunedoara, Călărași, Alba și așa mai departe.

Și ca să nu fim considerați cârcotași venim și cu câteva propuneri concrete pentru realizarea unor licee agricole de elită:

1. desființarea tuturor școlilor profesionale agricole sau a unor clase de agricultură de la unele licee create pe la ”vâjâie ghioaga” și relocarea acestora în cadrul liceelor agricole (prin această soluție veți completa o parte din lipsa de finanțare);
2. modificarea sistemului de finanțare pentru liceele agricole de la per capita, în funcție de necesități, indiferent de numărul de elevi (spre exemplificare liceul de la Miroslava, Iași, în anul școlar 1948-1949, în toată școala erau 79 de elevi și aveau aceleași clădiri, aceeași suprafață de teren și nu era subfinanțată ca acum, când există peste 400 de elevi, Liceul de la Horia Neamț, înființat de Ion Ionescu de la Brad, avea în perioada interbelică câte 20 de elevi anual dintre care dacă absolveau 10 elevi, oare nu vă întrebați de ce?)
3. Patrimoniul liceelor agricole să fie cu statut special prin care se interzice cu desăvârșire înstrăinarea sau schimbarea destinației acestuia;
4. Realizarea de urgență a manualelor școlare de specialitate adaptate la timpurile noastre.
5. Schimbarea opticii în sensul ”decât mulți și proști mai bine puțin și buni”, exemplu dacă am început cu 28 de elevi și am ajuns în clasa a X a cu 17 elevi foarte bine – să rămână doar aceștia care vor să facă agricultură. Să se pună în discuție desființarea unei clase agricole doar dacă coboară sub minimum de 15 elevi. Cum este posibil că la orice curs de formare a adulților se spune că o grupă de lucru optimă este de maxim 15 adulți, iar la nivel de liceu vă cramponați pe un minim de 28?
6. În organigrama liceelor agricole, indiferent de numărul de elevi, să existe un director adjunct acesta fiind de specialitate și tot ce este legat de patrimoniu, fermă, câmp didactic să intre în atribuțiile acestuia (sunt licee agricole care datorită numărului mic de elevi nu au director adjunct, iar directorul actual nu are cum să facă față problematicii organizatorice unui liceu agricol oricât de bine pregătit și bine intenționat ar fi).
7. Modificarea clasificărilor – exemplu - Tehnician în industria alimentară, tehnician în economie agricolă nu fac parte din  marea clasă a agriculturii.
8. Pentru meseria de zootehnist introducerea obligatorie a nivelului de liceu. Mergeți într-o fermă de păsări, și nu numai, și vedeți că totul este automatizat și informatizat. Cum credeți că va face față un muncitor în zootehnie cu un nivel profesional?!

https://www.agroinfo.ro/economic/uite-liceul-nu-e-liceul

Brânzica fără lapte, ATENTAT la SĂNĂTATE! Dar cu multă DRAGOSTE pentru PROFIT!

Costi Viscol

În ultima perioadă apar tot mai multe ştiri legate de faptul s-au mărit capacităţile sau au apărut noi facilităţi pentru tratarea afecţiunilor oncologice...

Dar nimeni, din ce observ, nu prea caută cauze, una dintre ele fiind consumul de alimente, în speţă brânză, caşcaval şi alte derivate cu un conţinut ridicat de grăsimi de origine vegetală. Poate şi pentru că industria aceasta este o sursă generatoare de profit rapid. Pentru că e mai complicat să stai la coada vacii 365 de zile, să îi dai de mâncare, să faci curăţenie, să o mulgi şi să faci brânză.

Oare de ce alte naţii, precum germanii la al căror nivel de trai tindem să ajungem şi noi măcar pe la jumătate, au interzis utilizarea grăsimilor de origine vegetală în brânzeturi în procent mai mare de 6%? Oare nu este un semn de întrebare? Oare sunt mai proşti decât noi? Sau au ajuns la concluzia că aceste grăsimi consumate timp îndelungat înseamnă nu doar falimentarea zootehniei, ci şi riscul mare de apariţie şi propagare a unor boli foarte grave?

În context, Parlamentul European a elaborat un regulament prin care aceste grăsimi de origine vegetală să nu depăşească 2 grame la 100 de grame de grăsimi. Regulamentul 649/2019 intră în vigoare începând din 2021. Oare de ce? Nu vă întrebaţi? Ca de obicei, acest popor german, harnic şi deştept a început implementarea de mai mult timp cu cele 6 procente, urmând să ajungă, în anul 2021, la 2%. După cum se vede, pe noi iar ne prinde UE nepregătiţi. Pesemne, asta e genetica românească.

A fost o întreagă nebunie cu “dublul standard al produselor alimentare” în ultimii ani în Europa. Desigur, “beneficiarii” produselor de proastă calitate au fost cei din Europa de Est, printre care şi noi, românii. Au fost elaborate regulamente, legi… şi aşa mai departe pentru a se stopa acest fenomen.
Nici o problemă, acest popor minunat, care are o industrie în expansiune a găsit soluţia pentru a nu încălca legislaţia germană şi europeană. {i vă explicăm imediat: compania X din Germania care produce brânzeturi are o secţie de fabricare pentru ei, unde grăsimile vegetale nu depăşesc 6%, ca să nu încalce legislaţia iar acel produs este fabricat la o calitate înaltă. Pentru România şi pentru alte ţări, aceşti băieţi deştepţi şi frumoşi, în cadrul aceleiaşi fabrici de brânzeturi, au o linie separată de fabricaţie. Acolo produc brânza cum pot şi cum vor, această brânzică având o cantitate nedefinită de grăsimi de origine vegetală şi plus alte descoperiri ale chimiei care au revoluţionat sectorul alimentar, dar care omoară oameni, încet şi sigur.

Însă acest produs ”benefic” pentru poporul român nu este ambalat în Germania şi sub sigla fabricii mamă, pentru că ar încălca legislaţia legată de dublul standard şi cel al conţinutului de grăsimi. Aşa că trimit aceste “bunătăţuri” neambalate şi neporţionate în România unde există un ”PRODUCĂTOR” român care foloseşte o cisternă de lapte la an, dar produce mii de tone de brânzică şi alte produse de acest gen, care ambalează produsul nemţesc plin cu de toate şi scrie mare PRODUS ÎN ROMÂNIA. Şi uite-aşa mărim sau înfiinţăm noi spitale oncologice, închidem fermele de vaci şi consumăm ”brânzică de calitate europeană”.
Acum, să nu vă gândiţi numai la brânza de la raft, gândiţi-vă la brânza utilizată în panificaţie, patiserie, la pizza, plăcinte şi aşa mai departe. Economic este normal, chimia este mai ieftină decât vaca, dar oare moral este?!

VA URMA...

SURSA REVISTA FERMA