Se afișează postările cu eticheta miros. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta miros. Afișați toate postările

joi, 18 iunie 2020

GROPARII SATULUI ROMÂNESC!

GROPARII SATULUI ROMÂNESC!

De parcă nu era suficient Ordinul Ministrului Sănătăţii 119/2014, oameni cu obrazul subţire şcoliţi prin ţări străine şi brusc „iubitori de neam şi ţară” au mai inventat ceva: „legea mirosului”, adică o propunere legislativă pentru modificarea OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările ulterioare.
Pentru a nu fi transformat acest articol în armă... electorală vom face o singură şi importantă precizare: această lege nu este promovată şi propusă de actualii guvernanţi. Cu cele menţionate, facem o sinteză cu privire la ideile năstruşnice ale celor cu miros fin şi obraz subţire care, din păcate, au uitat că „la ţară” înseamnă zootehnie, mirosuri şi, cel mai important, dezvoltare şi siguranţă alimentară. Dacă în toată Europa (Germania, Austria, Elveţia etc.) ferma este în mijlocul satului sau lângă hotel şi restaurant, la noi nu se poate pentru că suntem extrem de „civilizaţi” şi ne deranjează mirosurile. Domnilor, NU UITAŢI! Acolo unde miroase a baligă, miroase a bani, iar banii, pentru cunoştinţa d-voastră, nu au miros...
legea-mirosurilor_b












Invenţii năstruşnice despre miros, efecte dăunătoare pentru zootehnie!
Definiţie conform propunerii legislative: „Disconfort olfactiv - mirosul generat de o activitate care poate crea impact negativ asupra stării de sănătate a populaţiei şi a mediului în întregul său care se cuantifică pe diferite scale de mirosuri, conform standardelor în vigoare”. Cu privire la standardele în vigoare, trebuie să precizăm că există un standard european EN 13725:2003 pentru stabilirea concentraţiei substanţelor mirositoare prin olfactometria dinamică şi care se aplică pentru fermele zootehnice care au nevoie de autorizaţie de mediu.
Din literatura de specialitate şi din reglementările europene vă spunem însă că NU există un ”nas electronic” care să poată determina o gamă variată de mirosuri, să stabilească un prag minim şi maxim de miros şi care să perceapă aceste mirosuri cum le percepe organismul uman. Din acest motiv se utilizează olfactometrul - un dispozitiv cu care se fac măsurători utilizându-se nasul uman pentru probele de miros. Pentru ca această măsurătoare să fie cât de cât obiectivă trebuie obligatoriu să fie cel puţin patru persoane la testare şi de aici putem purta discuţii la nesfârşit cu privire la obiectivitatea persoanelor implicate în testare... Şi mai mult, pentru a determina obiectiv prezenţa mirosurilor se precizează că probele trebuie recoltate de la diferite distanţe faţă de sursa de miros, în diferite perioade ale zilei şi în perioade diferite ale anului! Cu alte cuvinte, pentru a documenta ştiinţific o plângere pe această speţă, perioada minimă este de 6 luni de zile! În acest caz, ce fac autorităţile? Închid ferma şi aşteaptă până ies probele de laborator? Şi în acest timp, fermierii care au angajaţi, furnizori, credite, familie... ei ce fac?
Perversitatea acestei legi rezultă, în fapt, din introducerea şi acordarea unor puteri absolute Gărzii de mediu, prin care aceasta poate închide o afacere sau obligă crescătorul de animale să îşi vândă animalele chiar dacă acesta nu intră în jurisdicţia obligativităţii obţinerii autorizaţiei de mediu!!! Cu alte cuvinte, dacă un vecin se supără pe un crescător de animale, acum are instrumentul perfect pentru reglarea de conturi, ba mai mult, în zonele în care există un potenţial de dezvoltare imobiliară şi există ferme sau crescători de animale care sunt incomozi pentru interesele imobiliare, atunci aceştia pot fi eliminaţi din zonă cu instrumente legale!
În Polonia s-a renunţat la „legea mirosului”!
Pentru a fi corecţi, ne-am uitat şi la alte ţări, precum Polonia, cităm: „There is no legislation on the limitation of odors in Poland, even though the authorities have been working on odor law since 2006. However, it has aroused controversy. The National Council of Agricultural Chambers has expressed disapproval of its assumptions, and the Polish Fur Breeder’s and Producer’s Association has explained protests as misunderstanding of the fact that. The Ministry of the Environment decided to stop work on the odor law because anti-odor rules are already present in other regulations”.
În traducere, nu există o legislaţie privind limitarea mirosurilor în Polonia, chiar dacă autorităţile au lucrat la o astfel de lege începând cu 2006. Asociaţiile de crescători de animale au reacţionat foarte dur la această propunere şi precizează că „mirosul de la ţară este complet diferit de cel al oraşului”. Ministerul Mediului din Polonia a decis să înceteze lucrul la legea mirosurilor, deoarece regulile anti-miros sunt deja prezente în alte reglementări. „Efectele mai rapide şi mai bune ar fi dacă regulile deja existente ar fi interpretate, respectate şi aplicate”, explică ministrul Mediului din Polonia.
Situaţia este identică şi în România... vidul legislativ invocat pentru promovarea acestei legi este total fals şi se creează doar un instrument legislativ, precum OMS 119/2014, de îngropare a zootehniei din satul românesc!
Rugăm parlamentarii să stopeze această propunere legislativă aberantă şi abuzivă!!!
Revista FERMA,
în numele tuturor celor care atrag atenţia asupra abuzurilor legiferate cărora le cad victime fermieri români

joi, 9 iulie 2015

DE LA BIO LA IMPUTEALA – MIROSUL DIN FOCSANI

Zilele acestea a fost mare valva prin capitala Vrancei cu mirosurile ce bantuiau orasul. E deranjant cei drept mirosul gunoiului de animale, mai exact cel de cacaciune, dar, vorba unei rude, “asa miroase sanatatea”. Doar si namolul de Techirghiol pute de iti cade parul din nas, dar e sanatos, nu?
Problema mirosului din Focsani are doua fete. Asa ca gasesc si fondata reactia negativa a orasenilor, dar in acelasi timp o gasesc si nefondata. Pentru cei care nu stiu, in jurul Focsaniului, pe o raza de 4 kilometri, se gasesc doua ferme de crestere a pasarilor si una de crestere a porcilor. Pe o raza si mai mare, tot in jurul Focsaniului, se gasesc si terenurile arabile cultivate cu cereale care sa asigure furajele consumate in aceste ferme. Bun, pana aici! Intr-o ferma de crestere a animalelor, indiferent de natura lor, se strang cantitati mari de balegar/gainat. Toti stim ca aceste “reziduuri” sunt excelente ingrasaminte pentru culturile de cereale. Prin urmare, balegarul din aceste ferme este imprastiat pe terenurile agricole din jurul Focsaniului si nu numai. Nimic rau aici pana la duhoarea care se ridica si ajunge in oras.
De ce pute dintr-o data si nu putea si in anii trecuti? Pentru ca in anii trecuti se utilizau ingrasaminte chimice (care nu miros), dar orasenii au facut “gat” ca ei vor mancare BIO si nu “otravita”. Producatorii locali s-au conformat dorintei orasenilor, numai ca acum BIO inseamna “pute urat” si iar sunt deranjati orasenii. Cum ai da-o, cum ai intoarce-o, orasenii sunt tot nemultumiti si o baga pe aia ca “in Europa nu se intampla asa ceva”. Si au dreptate: teoretic, in Europa nu se intampla asa ceva. In jurul oraselor se utilizeaza ingrasaminte chimice, iar productia este utilizata pentru obtinerea de alimente ce au ca destinatie exportul catre tari ca Romania. Ce se utilizeaza in propria tara, in mare parte, sunt ingrasaminte naturale si credeti-ma ca alea put rau de tot, cum pute in Focsani. Pentru cei care cunosc Europa de la televizor, de pe internet sau de la cei care au vizitat Europa cu ghidul le transmit ca si in Romania comunista cel mai frumos porumb si cel mai proaspat aer era pe marginea drumului pe unde trecea Ceausescu, delegatii oficiale si vizitatori importanti.
Si sa nu credeti ca eu stau pe roze si critic oamenii de pomana. Eu stau la sat, intr-o comuna ce “gazduieste” doua ferme de cresterea a porcilor, balegarul fiind dat pe campul din jurul comunei. Vecinii mei au cai, vaci si alte animale mai mari si mai mici. Eu cresc animale. Dar nimeni din cei care tranziteaza comuna sau vin in vizita nu se plang ca ar mirosi a gunoi de grajd. Sunt zile in care se simte un miros de balegar, de obicei cand un vecin isi incarca gunoiul si il duce pe camp. Si stiti ce mai e curios? Persoana de la care iau mereu produse lactate creste vreo 4 – 5 vaci; asta inseamna sa faca curat in fiecare zi la ele si sa scoata mult balegar. Dar omul acela nu miroase deloc a vaca, iar casul, branza, urda sau untul pe care le face nu miros a vaca. De ce?
Asa ca dragi oraseni ce vreti: hrana curata sau chimizata? Si daca o bagati pe aia ca “in alte tari nu e asa” sau “in Europa e altfel, doar la noi e asa” inseamna ca nu va duce capul la mai mult de ce va ofera galantarul unui hipermarket si mereu veti fi niste neobositi nesatifacuti. In plus, viata la oras nu inseamna ca sunteti mai intelectuali decat unul care sta la coada vacii, ba dimpotriva. Post-decembrismul a dovedit ca omul care a fugit de la oras este un om mai puternic, mai inteligent si mai intreprinzator decat unul care “a facut radacini” in oras.

Comunicat de presa

In memoriam Ion Budeanu, fondatorul Grupului de Firme Coseli Grupul de Asociații pentru Neam și Țară anunță cu profundă durere și regret ...