BOLILE de ”civilizaţie” la GĂINILE OUĂTOARE
Ca urmare a creşterii şi exploatării păsărilor în sisteme intensive au apărut “tehnopatiilor” sau aşa-numitele “boli de civilizaţie“. Cauzele acestor maladii sunt slăbirea rezistenţei organice, tehnologii de creştere şi de exploatare proiectate greşit sau erori în alcătuirea raţiilor furajere.
Printre bolile tehnologice cel mai întâlnite amintim: sindromul ficatului gras şi îngrăşarea excesivă, sindromul ficatului gras hemoragic, steatoza hepatică a găinilor ouătoare, hepatosteatoza toxică, steatoza hepatică de natură micotoxinică, isteria aviară, năpârlirea timpurie, dar şi comportamente precum mâncatul ouălor, smulgerea penelor, ciupirea degetelor sau canibalismul.
Cum se manifestă tehnopatiile şi cum le controlăm?
În general, pentru bolile de civilizaţie nu există tratamente, în cel mai bun caz, la apariţia unui asemenea sindrom se pot limita efectele negative ale bolii. Cea mai bună metodă de combatere este prevenirea apariţiei tehnopatiilor. Acest lucru se poate realiza prin conceperea unor reţete furajere corect echilibrate energetic, proteic şi mineral şi vitaminic, controlul strict al factorilor de microclimat şi păstrarea acestora în parametri specificaţi de fiecare ghid tehnologic al hibrizilor, de respectarea densităţii optime în spaţiile de întreţinere etc.
• Sindromul ficatului gras şi îngrăşarea excesivă afectează în primul rând tineretul la vârsta de 10-30 zile, dar se poate întâlni şi la indivizi mai tineri sau mai bătrâni. Cauzele principale ale acestei maladii sunt condiţiile de hrană şi de întreţinere, cât şi influenţa anumitor factori genetici. Apare în primul rând din cauza alimentaţiei cu un nivel energetic deosebit de ridicat, cât şi din cauza unei hipokinezii prelungite. Se manifestă în primul rând prin depunerea de grăsime pe ficat, rinichi şi pe alte organe.
Incidenţa bolii poate fi micşorată printr-o alimentaţie corect echilibrată energo-proteic şi prin asigurarea densităţii optime în adăposturi.
• Sindromul ficatului gras hemoragic se întâlneşte mai des în fermele de creştere şi de exploatare a găinilor ouătoare. Din punct de vedere al mortalităţii, nu este o maladie alarmantă, dar provoacă importante pagube economice, deoarece influenţează negativ producţia de ouă. Printre cauze, putem menţiona ingerarea de glucide în exces şi greşelile tehnologice.
• Steatoza hepatică a găinilor ouătoare este echivalentă cu sindromul ficatului gras, fiind o boală de sistem. Ca factori declanşatori menţionăm raţiile cu un nivelul energetic mult prea mare, factori endocrinici, dar şi tehnologici. Diagnosticul bolii se pune pe baza coroborării semnelor clinice, modificărilor anatomopatologice, cât şi prin aspectul leziunilor macroscopice şi microscopice ale organelor şi ţesuturilor afectate.
• Hepatosteatoza toxică este o maladie produsă în special de substanţe chimice, toxine vegetale, compuşi chimici şi se manifestă prin depuneri de lipide la nivelul ficatului, producând şi un colorit specific. Din motivul acesta, spre exemplu, şrotul de soia este administrat limitat găinilor ouătoare, deoarece provoacă o incidenţă mărită a bolii, din cauza compuşilor toxici (glicozizi) pe care îi conţine acest furaj.
• Steatoza hepatică de natură micotoxinică afectează toate categoriile de păsări, indiferent de vârstă sau categorie de producţie. Factorii favorizanţi sunt: micotoxinele şi îndeosebi aflatoxinele, ocrhatoxinele şi sterigmatocistina, care sunt substanţe chimice hepatotoxice.
Steatoza hepatică de natură micotoxinică se poate preveni prin control periodic al calităţii nutreţurilor administrate în hrana păsărilor.
• Isteria aviară se manifestă printr-o stare de excitabilitate sporită, care poate conduce la producerea de ouă fără coajă sau cu o coajă subţire, în număr excesiv de mare, hemoragii interne, fracturi etc. Factorii favorizanţi ai acestei maladii sunt zgomotele din hală, insuficienţa apei de băut, raţii furajere dezechilibrate din punct de vedere al sărurilor minerale (mai ales conţinutul redus în magneziu), dereglări ale programului de lumină (intensitate, durată), nerespectarea densităţii optime. În momentul în care într-un efectiv de păsări s-a produs această boală, şansele de redresare sunt foarte mici.
În general, pentru bolile de civilizaţie nu există tratamente, în cel mai bun caz, la apariţia unui asemenea sindrom se pot limita efectele negative ale bolii. Cea mai bună metodă de combatere este prevenirea apariţiei tehnopatiilor. Acest lucru se poate realiza prin conceperea unor reţete furajere corect echilibrate energetic, proteic şi mineral şi vitaminic, controlul strict al factorilor de microclimat şi păstrarea acestora în parametri specificaţi de fiecare ghid tehnologic al hibrizilor, de respectarea densităţii optime în spaţiile de întreţinere etc.
• Sindromul ficatului gras şi îngrăşarea excesivă afectează în primul rând tineretul la vârsta de 10-30 zile, dar se poate întâlni şi la indivizi mai tineri sau mai bătrâni. Cauzele principale ale acestei maladii sunt condiţiile de hrană şi de întreţinere, cât şi influenţa anumitor factori genetici. Apare în primul rând din cauza alimentaţiei cu un nivel energetic deosebit de ridicat, cât şi din cauza unei hipokinezii prelungite. Se manifestă în primul rând prin depunerea de grăsime pe ficat, rinichi şi pe alte organe.
Incidenţa bolii poate fi micşorată printr-o alimentaţie corect echilibrată energo-proteic şi prin asigurarea densităţii optime în adăposturi.
• Sindromul ficatului gras hemoragic se întâlneşte mai des în fermele de creştere şi de exploatare a găinilor ouătoare. Din punct de vedere al mortalităţii, nu este o maladie alarmantă, dar provoacă importante pagube economice, deoarece influenţează negativ producţia de ouă. Printre cauze, putem menţiona ingerarea de glucide în exces şi greşelile tehnologice.
• Steatoza hepatică a găinilor ouătoare este echivalentă cu sindromul ficatului gras, fiind o boală de sistem. Ca factori declanşatori menţionăm raţiile cu un nivelul energetic mult prea mare, factori endocrinici, dar şi tehnologici. Diagnosticul bolii se pune pe baza coroborării semnelor clinice, modificărilor anatomopatologice, cât şi prin aspectul leziunilor macroscopice şi microscopice ale organelor şi ţesuturilor afectate.
• Hepatosteatoza toxică este o maladie produsă în special de substanţe chimice, toxine vegetale, compuşi chimici şi se manifestă prin depuneri de lipide la nivelul ficatului, producând şi un colorit specific. Din motivul acesta, spre exemplu, şrotul de soia este administrat limitat găinilor ouătoare, deoarece provoacă o incidenţă mărită a bolii, din cauza compuşilor toxici (glicozizi) pe care îi conţine acest furaj.
• Steatoza hepatică de natură micotoxinică afectează toate categoriile de păsări, indiferent de vârstă sau categorie de producţie. Factorii favorizanţi sunt: micotoxinele şi îndeosebi aflatoxinele, ocrhatoxinele şi sterigmatocistina, care sunt substanţe chimice hepatotoxice.
Steatoza hepatică de natură micotoxinică se poate preveni prin control periodic al calităţii nutreţurilor administrate în hrana păsărilor.
• Isteria aviară se manifestă printr-o stare de excitabilitate sporită, care poate conduce la producerea de ouă fără coajă sau cu o coajă subţire, în număr excesiv de mare, hemoragii interne, fracturi etc. Factorii favorizanţi ai acestei maladii sunt zgomotele din hală, insuficienţa apei de băut, raţii furajere dezechilibrate din punct de vedere al sărurilor minerale (mai ales conţinutul redus în magneziu), dereglări ale programului de lumină (intensitate, durată), nerespectarea densităţii optime. În momentul în care într-un efectiv de păsări s-a produs această boală, şansele de redresare sunt foarte mici.
• Năpârlirea timpurie este o consecinţă directă a dereglării programului de lumină, a intensităţii fluxului luminos prea mare, a schimbării bruşte a foto-periodismului etc., factori cumulaţi cu excesul de calciu în alimentaţie şi cu hiperfuncţia glandei tiroide etc. Pentru combaterea năpârlirii forţate se recomandă, dsigur, eliminarea factorilor favorizanţi.
• Mâncatul ouălor poate apărea întâmplător, prin curiozitatea excesivă a păsărilor de ciugulire a ouălor sparte, şi se extinde la întreg efectivul ca urmare a intervenţiei factorilor de stres precum: temperatura, lumina - program şi intensitate - sau reţeta furajeră deficitară.
Pentru eliminarea acestei maladii se impune observarea cu atenţie a efectivelor de păsări şi eliminarea celor care prezintă acest sindrom. Măsurile tehnice adoptate sunt: verificarea şi corectarea factorilor de microclimat şi verificarea structurii nutreţului combinat. O altă modalitate pentru prevenirea şi combaterea comportamentului de a mânca ouăle este punerea în cuibare de ouă false.
• Sindromul de smulgere a penelor apare în primul rând ca urmare a carenţelor în aminoacizi esenţiali cu sulf, metionină, cistină şi cisteină, în macro şi microelemente şi în vitamine. Printre factorii favorizanţi se numără şi intensitatea prea mare a fluxului luminos, densitatea prea mare şi duritatea pardoselii. Din cauza smulgerii penelor apar răni sângerânde, de aici până la canibalism nefiind decât un pas foarte mic.
Printre metodele de combatere menţionăm: eliminarea păsărilor afectate, administrarea de nutreţuri bine realizate, administrarea de tranchilizante şi schimbarea luminii în lumină roşie sau verde.
• Canibalismul este o boală tehnologică deosebit de gravă şi apare practic din cauza oricărui factor tehnologic aplicat greşit: furaje eronat concepute, existenţa unui aer uscat în halele de producţie, peturbări ale programului de lumină şi ale intensităţii fluxului luminos, nerespectarea densităţii etc. Păsările preferă cu predilecţie următoarele regiuni corporale pentru atac: articulaţia cotului, târtiţa, capul şi în special cloaca. Apariţia prolapsului uterin (la începutul oatului), când cloaca este ieşită spre exterior, este locul preferat de ciugulire a păsărilor. În momentul în care apar sângerări, pasările afectate nu se mai pot apăra iar la un moment dat se lasă ciugulite.
Pentru eliminarea acestei maladii de civilizaţie se recomandă reducerea intensităţii luminoase în halele de producţie, folosirea luminii albastre sau roşii, asigurarea unei ventilaţii sporite, reducerea temperaturii din adăposturi şi administrarea de furaje bine echilibrate în energie.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 22/224 (ediţia 15-31 decembrie 2018)
Comentarii