Vinul românesc s-a născut la Cotnari

Leonard STAFIE, Nicoleta DRAGOMIR

La început de octombrie culesul e pe sfârşite în viile de la Cotnari. Se anunţase un an bun pentru viticultură, cu struguri de calitate şi vinuri alese, care să încununeze eforturile unor oameni hotărâţi să ne readucă printre marii producători ai lumii.

Click pe poza pentru galerie!

Anul calităţii la Cotnari

... L-am găsit pe Andor Iosif, directorul tehnic al podgoriilor Cotnari, aşa cum sincer mi-aş dori să-i văd pe mulţi directori bugetari: extrem de ocupat cu producţiile, cu tehnologiile, înconjurat de dosare şi cu telefoanele sunând unul după altul...

Dar pe chip cu expresia omului mulţumit că treburile merg bine:

Andor Iosif: “2008 este anul în care se preconizează, la sfârşitul campaniei, o producţie medie de peste zece mii de kilograme de struguri la hectar, ceea ce înseamnă o producţie bună atât cantitativ, cât şi calitativ, cu acumulări de zahăr de peste 200 de grame la majoritatea soiurilor, ca să nu mai spunem de Grasa de Cotnari, care depăşeşte chiar şi 260 de grame, în funcţie de amplasament şi solă.

Anul acesta la Cotnari sunt peste 1200 de hectare de vie pe rod şi încă 350 de hectare plantaţii în anul 1, 2 şi 3, la care se vor adăuga, în curând, încă 200 de hectare. Încet, încet societatea Cotnari va ajunge la 2000 hectare de teren cultivate cu viţă de vie, ceea ce, dacă ne referim la peisajul românesc viticol, înseamnă destul de puţin.

Dar noi preferăm paşii mărunţi şi bine făcuţi. România însă, după cum bine ştim, are un poenţial natural viticol extraordinar, pe care, din păcate, se pare că nu reuşim să îl punem în valoare. Probabil că aici ar trebui factorii de decizie să intervină şi să găsească o soluţie potrivită, pentru ca România să stea acolo unde îi este locul, între ţările mari producătoare de struguri şi vinuri”.


Cantitate, dar mai ales calitate

În opinia directorului tehnic de la Cotnari, România va trebui să depăşească rapid stadiul actual de agricultură de subzistenţă. „Suntem un stat european şi va trebui să ne menţinem acest statut.

Ori, nu putem face asta decât într-un singur mod: producând bine, mult şi de calitate. Este posibil şi noi am dovedit acest lucru la Cotnari, şi mă bucură că asta încearcă să facă majoritatea podgoriilor din România.

Oricum, scopul final al activităţii pe care o desfăşurăm este acela de a obţine un profit bun pentru firmă şi pentru acţionarii firmei. Cotnari este o societate pe acţiuni, în cadrul căreia acţionarii suntem, de fapt, şi salariaţii societăţii. Asta ne motivează pe toţi să lucrăm mai mult şi mai bine.


Singurii cultivatori de soiuri pur româneşti

În ceea ce priveşte partea de cercetare, în ultimii ani la Cotnari s-a derulat un proces continuu de selecţie a câtorva clone în cadrul fiecărui soi exploatat
.
Trebuie să precizăm că podgoria Cotnari este singura din România care şi-a păstrat nealterat sortimentul iniţial, şi singurii cultivatori de soiuri pur româneşti, respectiv Grasa de Cotnari, Frâncuşa, Feteasca Albă şi Feteasca românească.

Astfel, în populaţiile existente în plantaţii, au apărut de-a lungul timpului biotipuri extrem de valoroase, iar preocuparea specialiştilor de aici este tocmai selectarea acestor biotipuri. În momentul de faţă, şase clone sunt în curs de omologare, sub directa îndrumare a ISTIS Bucureşti.

De asemenea, spune Andor Iosif, cercetătorii de la Cotnari sunt preocupaţi în obţinerea de material bilogic de calitate superioară, pre-bază şi bază, din fiecare clonă.

Cu dată mai recentă, se lucrează şi la diversificarea sortimentului, prin introducerea, pe anumite sole, a soiurilor româneşti de vin roşu Feteasca neagră şi Busuioaca de Bohotin.


Fără abateri de la tehnologie

De profesie horticultor, având ani grei de experienţă în domeniu, Andor Iosif ştie că nerespectarea tehnologiei în producţie poate avea efecte din cele mai neplăcute: „dacă ne referim la tehnologie, trebuie să ştii ce, când şi cum, dar e foarte important să ai şi cu cine, însă dacă tehnologia este respectată, nu ai surprize.

Sigur, statistic vorbind, o dată la zece ani pot să apară îngheţuri destul de severe, care să ducă la pierderea viabilităţii... şi atunci iar trebuie să munceşti, cel puţin un an, să refaci plantaţia.

De aceea suntem în permanenţă preocupaţi de plantarea unor noi suprafeţe, care să asigure continuitatea unor producţii valoroase.

Nu este o misiune uşoară, pentru că podgoria Cotnari se găseşte într-o zonă colinară, unde sunt foarte multe terenuri improprii culturilor de câmp, şi multe suprafeţe, nefiind întreţinute, se află într-o stare avansată de degradare.

Noi încercăm să refacem solurile degradate şi să le redăm capacitatea de producţie, însă este o muncă extrem de laborioasă, costisitoare şi de durată. Avem, de asemenea, preocupări pentru introducerea în circuitul agricol a unor suprafeţe de teren care până acum au aparţinut unor alte categorii de exploatare. Cu răbdare şi perseverenţă, vom reuşi”.


Drumul vinului...

Nicoleta Dragomir: Cât de mult s-au adeverit la recoltă estimările de producţie anunţate în vară?

Constantin Deleanu, director general SC Cotnari SA: Astăzi, 2 octombrie, este ultima zi de recoltat la Cotnari. Aşa că putem spune, cu siguranţă, că 2008 este un an cu o recoltă bogată şi o producţie de o mie de vagoane, respectiv zece mii de tone, cu vinuri de bună calitate, dintre care primul a ieşit deja pe piaţă - Frâncuşa 2008, celelalte fiind în faza de fermentare.

Nicoleta Dragomir: La asemenea rezultate, urmează investiţii pe măsură. Care sunt principalele orientări în acest sens?

Constantin Deleanu: Pentru acest an am stabilit un program îndrăzneţ de livrări, de peste 12 milioane de sticle, dar după primele nouă luni încheiate suntem în grafic, deci putem estima o cifră de afaceri pentru 2008 de aproximativ 30 de milioane de euro. În perioada imediat următoare, începem implementarea unui plan de investiţii care vizează, printre altele, plantarea a 207 hectare cu viţă de vie, terenul fiind deja pregătit şi urmând ca peste 2 săptămâni, probabil după ce cade bruma, să aducem viţa altoită din pepiniere.

Alte investiţii pe care le avem în vedere vizează combinatul de producere a vinurilor, unde am modernizat deja din această vară, sistemul de răcire, prin mărirea capacităţii, înlocuirea a peste o sută de cisterne din beton cu unele noi, din inox, de calitate deosebită, ceea ce înseamnă o capacitate de cinci milioane de litri şi urmează ca din noiembrie până în martie anul viitor să mai modernizăm şi alte capacităţi, astfel încât până la jumătatea lui 2009 să nu mai avem concurenţă în ceea ce priveşte tehnologia de vinificaţie.

Dar planurile de viitor vizează, în primul rând, extinderea plantaţiei, prin altoirea de Fetească neagră, pe care o aducem din zona Pietroasele şi Busuioaca de Bohotin, tot soiuri româneşti. În această toamnă le vom altoi, iar în toamna viitoare le vom planta, acesta este un lucru cert pentru anul viitor.

În rest, sperăm să avem rezultate constante sau mai bune, astfel încât să ne permitem să modernizăm şi altceva, ce nu am reuşit până acum, şi să intrăm şi pe partea de turism. Avem un castel la câţiva kilometri de Cotnari, Castelul Cârjoaia, unde dorim să facem o investiţie foarte mare, care va cuprinde o bază turistică modernă, cu locuri de cazare şi spaţii de agrement, însă proiectul nu este încă bătut în cuie.

Nicoleta Dragomir: Care este cea mai mare problemă cu care vă confruntaţi în prezent?

Constantin Deleanu: Cea mai mare problemă este lipsa forţei de muncă. Noi dacă mai avem 20 la sută din lucrători oameni din această zonă. În rest, aducem forţă de muncă sezonieră din toată Moldova, ceea ce implică, desigur, costuri mai mari cu cazarea, masa şi transportul, însă suntem mulţumiţi că încă găsim oameni dornici să muncească. La Cotnari se recoltează manual, tocmai pentru că vrem să asigurăm, încă de la această fază, calitatea vinurilor cu care vom ieşi pe piaţă.


„PODGORIILE SFINTE”

Podgoria Cotnari face parte din regiunea viticolă a Podişului Moldovei, fiind situată în cea mai mare parte a sa pe Coasta Cotnari-Hârlău.

Reputatul academician român Valeriu D. Cotea o apreciază ca fiind „una dintre cele mai renumite regiuni viticole din ţara noastră”.

Aceasta regiune se distinge prin personalitatea viţei de vie şi versanţii însoriţi, prin fineţea vinurilor albe obţinute aici şi prin dragostea nativă a locuitorilor pentru cultura vinului.

„Podgoriile sfinte” de la Cotnari, cum le-a numit Dimitrie Cantemir, sunt rodul unei îndeletniciri străvechi vitivinicole. Din antichitate şi până astăzi, viţa de vie a îmbrăţişat neîntrerupt dealurile molcome ale zonei, profitând din plin de particularităţile acesteia.

Podgoria este adăpostită de vânturi şi de curenţii locali reci, datorită fenomenului de phoenizare a maselor de aer, care determină un proces de încălzire. Perioada mai-septembrie este caracterizată de o nebulozitate cu valori reduse, favorizând insolaţia, creşterea strugurilor şi acumularea zahărului. Solurile sunt extrem de favorabile culturii de viţă de vie, cu o textură luto-nisipoasă, bogate în humus şi baze schimbabile.

E explicabil atunci, de ce Grasa de Cotnari, de exemplu, nu s-a adaptat în nici o altă podgorie din România sau din lume.

Compania Cotnari este inima podgoriei din anul 1948 şi tot de atunci reuşeşte să păstreze neîntinată amintirea celor mai valoroase soiuri româneşti, pe care le menţine în cultură şi le ameliorează genetic prin derularea unor programe proprii de cercetare.

„Vinurile de Cotnari prezintă calităţi excepţionale, obţinute prin limitarea producţiei medii de struguri la un hectar, la doar 70-80% faţă de celelalte podgorii ale României sau din ţările viticole renumite. Compania noastră va alege întotdeauna calitatea în detrimentul cantităţii”, susţine conducerea societăţii.

În vinoteca de la Cotnari, organizată pe criterii ştiinţifice, se păstrează cele mai reuşite colecţii, începând din anul 1957.




Primul vin al anului: Frâncuşa de Cotnari 2008

Toamna a început în podgorie la Cotnari cu un moment special şi unic pentru România: lansarea primului vin din producţia 2008.

Constantin Deleanu, director general SC Cotnari SA: “Este primul vin din România în acest an şi suntem onoraţi că noi l-am lansat. Frâncuşa de Cotnari 2008 este foarte bună şi unică în felul ei. Noi suntem foarte mulţumiţi de calitate, dar şi de cantitate.
În ceea ce-l priveşte pe consumator, acesta trebuie să fie mulţumit de calitate, că de cantitate ne ocupăm noi...

Frâncuşa anilor precedenţi a participat la mai multe concursuri, însă nu s-a reuşit deocamdată obţinerea unei medalii de aur, fiind o mare concurenţă la vinurile seci. Noi suntem liderii vinurilor dulci, Grasă şi Tămâioasă, unde nu avem prea mulţi concurenţi, însă cu timpul vom demonstra că şi Frâncuşa are toate calităţile ca să urce pe podium.

La concursurile româneşti, cum este cel din toamnă, „Vinuri româneşti din podgorii strămoşeşti”, Frâncuşa este tot timpul premiată; cu siguranţă va câştiga şi concursuri internaţionale, cât de curând.

În ceea ce priveşte piaţa de desfacere, la noi anul contractual pentru vânzări începe la 1 iunie şi se termină la 1 iunie. Deja când am făcut contractările cu distribuitorii din ţară, am avut în vedere pentru ultimele luni ale acestui an inclusiv Frâncuşa 2008. Sperăm că v-am stârnit curiozitatea să destupaţi o stilcă de Frâncuşă 2008.

Academician Valeriu D. Cotea: „Frâncuşa este un soi local, aborigen, care a condus la prestigiul vinurilor româneşti, care este nedespărţit de sortimentul de Cotnari, alături de Grasă, Fetească şi Tămâioasă moldovenească.

Vinificat ca soi pur, dă un vin cu calităţi deosebite, în sensul că are o aciditate ridicată, ceea ce face să aibă o mare fructuozitate şi în acelaşi timp să dea o notă deosebit de plăcută atunci când este introdus în cavitatea bucală.

Aşa cum vara eşti însetat şi muşti dintr-un măr care îţi înrourează cerul gurii, în momentul în care ai gustat câteva picături de Frâncuşă, îţi dai seama că e o dorinţă pentru viaţă, o dorinţă pentru tinereţe, o dorinţă pentru frumos...

Având un grad alcoolic nu prea ridicat, poate întreţine buna dispoziţie a consumatorului ore în şir, fără să-l ducă rapid în stare de ebrietate. Este vinul care se poate bea, cu certitudine, în sănătatea altora, fără să ţi-o ruinezi pe-a ta, pentru că are un grad alcoolic mediu, 9, 10, 11 la sută maximum. Datorită acestor particularităţi este foarte căutat şi asociat cu foarte multe mâncăruri, mai ales cele din peşte.

Pentru a produce un vin bun nu îţi trebuie doar ştiinţă, ci şi artă, şi participarea afectivă a celor care îl fac. Cred că cele mai reuşite vinuri poartă ceva şi din sufletul celor care le produc.

Iar Frâncuşa cere mult suflet!”



Articol publicat în revista Ferma nr. 10 (65) - octombrie 2008

SURSA REVISTA FERMA

Fabian s-a ţinut de cuvânt. Are secţie de procesare!

Leonard Constantin Stafie, Nicoleta Dragomir

„În Iaşi nu este nici un abator pentru bovine, deocamdată. Dacă mă ajută Dumnezeu, primul miniabator o să fie al meu!”, spunea Fabian Neculăeş, tânărul fermier din Hălăuceşti, judeţul Iaşi anul trecut, când i-am vizitat ferma.

Fabian a început să investească în zootehnie în 2006, după doi ani petrecuţi la muncă, în Italia. A cumpărat 15 vaci Bălţată românească pe un proiect Sapard şi ajunsese, în 2014, la 50 de vaci cu lapte. Însă preţul derizoriu al laptelui l-a determinat să schimbe macazul şi să se reorienteze spre creşterea bovinelor de carne. În prezent are peste o sută de capete efectiv total de animale din rasa Angus.

De la producţie, la procesare
Anul trecut povesteam cu fermierul din Hălăuceşti despre gândurile de viitor şi dorinţa lui de a închide ciclul de producţie vegetal şi zootehnic, prin abatorizare şi procesare. Scopul evident este rentabilizarea fermei prin valorificarea materiei prime, pentru a nu mai vinde animalele în viu.
La sfârşitul lunii februarie am revenit în ferma lui Fabian, la invitaţia acestuia, pentru a vedea noutăţile. Fermierul nostru a inaugurat o secţie de preparare produse din carne după reţete locale şi tehnologie tradiţională, cu utilizarea materiei prime din zonă şi fără amelioratori de gust, miros sau alte chimicale.
Capacitatea de producţie a secţiei de procesare este de aproximativ 200 de kg carne materie primă. Printre preparate sunt pastrama de oaie, şunculiţa şi cârnaţii de porc, vită şi oaie.
Afumarea se realizează numai cu lemn de fag, după reţete strămoşeşti. Procesul de fabricare este preponderent manual, cu puţine etape mecanizate şi automatizate. Pentru succesul afacerii, Fabian mizează pe calitate, nu pe cantitate şi, nu în ultimul rând, pe gustul produselor ca „de la bunica de la ţară”.
Ca şi în fermă, în secţia de procesare lucrează doar familia: soţia, mama şi fratele lui Fabian iar inaugurarea acestei secţii înseamnă, de fapt, împlinirea un vis. Pentru etapa următoare tânărul fermier are în plan înfiinţarea unui microabator pentru deservirea propriei ferme.
„Nu este chiar aşa de uşor, eu zic că am avut o deschidere deosebită a celor de la DSV Iaşi când m-am autorizat, dar şi oleacă de noroc. E drept că eu m-am dus la DSV înainte de a realiza construcţia secţiei de procesare şi i-am rugat să mă înveţe cum trebuie să fie fluxul tehnologic şi ce materiale trebuie să folosesc pentru a fi corect. Am pus în practică tot ce am fost învăţat iar acum am pornit treaba”, ne-a spus Fabian Neculăeş.

Citiţi povestea fermei lui Fabian Neculăeş AICI: FERMIER DE LA 20 DE ANI!

Valorificarea, bat-o vina!
Dar să nu credeţi că fermierul nostru se culcă pe o ureche; gata, a inaugarat secţia de procesare şi treaba este ca şi rezolvată. „Ei, abia de-acum începe greul, distribuţia produselor finite şi, nu în ultimul rând, menţinerea calităţii produselor. Eu am văzut la noi, la români, când iese prima şarjă de marfă este foarte bună, până câştigă piaţa iar după aia, Dumnezeu cu mila. Prefer să câştig mai puţin, dar să păstrez calitatea produsului pentru că de aici mănânc şi eu. Nu vreau să dau altora ceea ce nu mănânc eu cu familia mea”, spune fermierul.
Oricum investiţiile în fermă nu se opresc niciodată, aşa că pasul important pe care doreşte să îl facă Fabian este realizarea microabatorului pentru vită şi oaie: „La noi în judeţ nu există nici un abator de vită sau oaie. Eu am vaca şi mă uit la ea, pentru că trebuie să mă duc 200 de km ca să pot să o sacrific şi după aceea să o aduc înapoi la mine să fac preparatele din carne. Nu este normal. Dacă mă ajută Dumnezeu sper ca în toamnă să am şi microabatorul”.
După cum îl ştim de ambiţios şi de hotărât pe Fabian, putem spune că revenim la toamnă, cu un nou reportaj, din microabatorul de la Hălăuceşti!

SURSA REVISTA FERMA

Propuneri pentru NOUL PNDR - măsuri stimulative pentru ASOCIERE şi ZOOTEHNIE

Leonard Constantin Stafie

La momentul actual, în România, sectorul vegetal este în mare parte competitiv cu piaţa europeană din punct de vedere al producţiilor, cât şi al echipamentelor şi utilajelor utilizate.

O problemă importantă de care suferă agricultura în general este polarizarea acestui sector. Iată câteva direcţii şi propuneri pentru ca fermele mici şi medii să fie sprijinite realmente prin măsurile noului PNDR.

Fermele mici deţin 37,9% din terenul agricol al ţării, cele mijlocii 32,2%, iar fermele mari 29,8%. Din punct de vedere al dimensiunii economice, 94,6% din exploataţiile agricole româneşti sunt ferme mici, de subzistenţă, care deţin cel mult 5 ha de teren agricol, iar valoarea monetară medie a producţiei (SO, standard output) nu depăşeşte 8000 de euro. 5,1% sunt ferme mijlocii (SO între 8000 şi 250.000 de euro), în timp ce 0,1% sunt ferme mari, cu SO peste 250.000 de euro. După cum se observă, 0,1% din ferme utilizează 29,8% din suprafaţa agricolă a României (date Eurostat 2018).
Aşadar, se impun măsuri urgente în noul PAC şi în noul PNDR pentru a creşte procentul fermelor mijlocii.
Dacă se va merge pe acelaşi principiu ca şi în cele două exerciţii financiare anterioare, vom capitaliza şi utila acele 0,1% din ferme şi vom creşte ponderea utilizării terenului de către aceştia, în timp ce vom omorî fermierii mici şi mijlocii, care sunt baza unei agriculturi sănătoase.
Din punct de vedere tehnic, la producţia vegetală toată lumea ştie că preţul cerealelor la valorificare se menţine la aceleaşi valori de peste 5 ani, iar preţul inputurilor a crescut continuu. Acest lucru favorizează exclusiv acele 0,1% ferme mari care au reuşit să îşi creeze capacităţi de depozitare, flote de transport şi, cel mai important, au avut acces la finanţări ale capitalului de lucru cu costuri mult mai mici, facilităţi pe care fermele mici şi mijlocii nu le vor avea niciodată. Aşadar, apare necesitatea urgentă de a crea, prin asociere şi cooperare, acele filiere vegetal - zootehnie - procesare - valorificare.

Câteva măsuri concrete

• Eliminarea din PNDR a posibilităţii de a achiziţiona utilaje/echipamente deosebit de scumpe. Argumentare: achiziţia de către fermele mijlocii (de exemplu o exploataţie cu 500 de ha) a unei combine cu o valoare foarte ridicată (300.000 euro) pe care o utilizează maxim o lună de zile pe an înseamnă o amortizare a investiţiei într-un timp foarte lung. Când se stinge datoria, utilajul este depăşit moral şi poate chiar scos din uz.
• Necesitatea urgentă de cartare agrochimică şi de evaluare a solului şi zonarea producţiilor pentru dimensionarea corectă a modelului economic de fermă în funcţie de potenţialul de producţie şi de specificitatea zonelor.
În ultima perioadă se observă un masiv import de genetică în sectorul zootehnic, ceea ce înseamnă export de valută forte din România şi introducerea în ţară a unor animale neaclimatizate, care nu vor putea să-şi pună în valoare potenţialul genetic productiv. Deci bani aruncaţi pe geam de două ori. O măsură utilă ar fi crearea acelor structuri asociative între staţiunile de cercetare şi fermieri, în care staţiunile să aibă efectivul matcă de elită şi să producă material genetic pentru fermieri. În PNDR ar trebui să se prevadă acordarea de punctaj suplimentar pentru asocierea staţiune - fermier - cooperative.
• Combaterea deficitului de mână de lucru calificată în agricultură, revitalizarea învăţământului preuniversitar agricol, schimbarea mentalităţii din mediul rural cu privire la asociere versus cooperativizare, dezvoltarea şi formarea viitorilor antreprenori pentru fermele mici şi mijlocii.
Argumentare: Acest lucru se poate realiza prin sprijinirea şi formarea filierei: fermieri (cooperative, asociaţii) - licee agricole. Astfel elevii pot face practică în ferme de ultimă generaţie, rezolvându-se problema actuală a liceelor agricole care nu le pot asigura elevilor instruirea practică. Elevii iau contact cu formele de asociere de la vârste fragede şi reuşesc să înţeleagă fenomenul de asociere şi de cooperare în mod practic, ei devenid pe viitor vectori de coagulare a acestui curent. Astfel se schimbă mentalitatea la finalizarea studiilor, dorinţa de a fi angajat va fi înlocuită cu concepţia de a realiza propria afacere agricolă, abilitate deprinsă prin contact direct cu realităţile economice din agricultură în cei patru sau trei ani de studii.

PRINCIPII GENERALE de abordat

În vederea elaborării Planului Naţional Strategic (PNS) facem următoarele propuneri pentru noul PAC, inclusiv pe linia susţinerii formelor asociative - cooperative şi/sau asociaţii agricole.
- Dezvoltarea fermelor mici şi medii prin dimensionarea corectă din punct de vedere economico-geografic şi acces mai facil pentru acestea la subvenţii şi la programe financiare nerambursabile, cu integrarea lor în forme asociative;
- Susţinerea plafonării subvenţiilor alocate prin Pilonul 1 al noului PAC (2021-2027), în funcţie de suprafaţa agricolă, în favoarea fermierilor mici şi mijlocii, în condiţiile capitalizării semnificative a exploataţiilor de mari dimensiuni în exerciţiile financiare anterioare;
- Zonarea în funcţie de dimensiunea exploataţiilor din România şi de potenţialul productiv. De exemplu, dacă în zona montană o fermă cu 50 capete de bovine este o fermă mare, în Bărăgan aceeaşi fermă este mică din punct de vedere al potenţialului zonei. Probleme legate de capitalizarea fermierilor cu ajutorul fondurilor europene avem îndeosebi în zonele de deal şi de munte, cât şi în cele afectate preponderent de secetă.
- Alocările financiare din Pilonul 1 al noului PAC trebuie direcţionate dinspre cultivarea plantelor spre sectorul zootehnic;
- Elaborarea unor măsuri integrate pentru întreg ciclul comercial specific agriculturii (fermă - colectare - procesare - ambalare);
- Formarea resursei umane autohtone în domeniul agriculturii prin susţinerea învăţământului preuniversitar agricol. Un exemplu de bune practici este Asociaţia Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice Iaşi, în care Liceul Tehnologic Agricol Mihail Kogălniceanu din Miroslava este membru. Beneficiile pentru şcoala agricolă sunt crearea unei clase de mecanici agricoli prin învăţământul în sistem dual, elevii realizând practica de specialitate în fermele membre în asociaţie, precum şi faptul că liceul cumpără inputuri pentru ferme prin intermediul asociaţiei la preţuri mult mai bune.
- Identificarea, valorificarea şi EXPLOATAREA capitalului autohton reprezentat de resursele staţiunilor de cercetare din domeniul agriculturii.
Plecând de la principiile generale menţionate anterior, considerăm oportună includerea următoarelor propuneri în măsurile PNS, cu referire la formele asociative din agricultură.

Pilonul 1 - FEGA: o zootehnie mai performantă

• Plafonarea subvenţiilor per exploataţie, în funcţie de suprafaţa agricolă administrată. Opţional, ar putea fi stimulată integrarea în cooperativele agricole a marilor exploataţii, cu stabilirea unor plafoane mai ridicate ale subvenţiilor, care să fie disponibile doar pentru forme asociative.
• Suplimentarea subvenţiilor pentru sectorul zootehnic, în special o mai eficientă elaborarea a SCZ, şi o subvenţie mai mare pentru cei care activează în flux integrat vegetal - zootehnie - procesare.
• Creşterea numărului de Unităţi Dimensiune Economică - UDE pentru ovină/caprină/bovină. În prezent, spre exemplu, la ovine UDE-ul este la un nivel diminuat raportat la activitatea economică efectivă, comparativ cu aceeaşi dimensionare pentru alte specii de animale. De asemenea, ar fi necesară acordarea unui număr mai mare de UDE-uri pentru animale cu originea certificată a rasei sau cele aflate în cooperative.
• Condiţionarea acordării subvenţilor pentru păşuni şi fâneţe de un efectiv anume de animale, prag determinat printr-o consultare transparentă cu asociaţiile de profil.
• Includerea pentru subvenţia la păşune şi a speciilor suine şi avicole (sistemele free-range, ecologice şi tradiţionale pentru aceste specii având nevoie de suprafeţe însemnate de păşune).

Pilonul 2 - PNDR: eligibilitate la finanţare şi punctaje suplimentare

• Acordarea unui punctaj maxim la selecţia dosarelor cooperativelor/asociaţiilor care propun fluxuri/investiţii INTEGRATE în fermele proprii (centre de colectare - unitate de procesare - unitate de ambalare, parteneriate cu licee cu profil agricol sau cu staţiuni de cercetare) şi includerea în cadrul acestor fluxuri a sistemelor de producţie free-range şi bio.
• Acordarea de punctaj suplimentar, DISTINCT menţionat în grilele specifice, investiţiilor din noul PNDR, cu beneficiari forme asociative care:
- propun parteneriate cu instituţii de cercetare şi cu licee cu profil agricol. Spre exemplu, în actualul PNDR sunt finanţate semnificativ măsuri de natură a încuraja instalarea tinerilor fermieri, eventual rezidenţi, care, în condiţiile migraţiei din rural în urban (tendinţă întâlnită în majoritatea blocului comunitar), au o reprezentare foarte bună la nivelul liceelor cu profil agricol, pe termen mediu şi lung;
- propun fluxuri/investiţii integrate;
- propun produse de calitate superioară, bio sau creşterea animalelor în sistem free-range sau tradiţional.
• Susţinerea prin punctaj suplimentar la finanţare şi includerea ca activităţi eligibile în noul PNDR a CENTRELOR FIXE DE COLECTARE LAPTE, respectiv susţinerea investiţiilor realizate pentru colectarea laptelui, cu valoare comercială ridicată, din zonele montane greu accesibile. Această măsură de punctare suplimentară a afacerilor care înfiinţează centre de colectare este necesară întrucât, spre exemplu, regiunea Nord-Est are cea mai redusă rată de colectare a laptelui per animal din UE.
• Includerea ca activităţi eligibile la finanţare prin noul PNDR a investiţiei în gardurile electrice perimetrale, alimentate în sistemul eco-friendly, prin panouri solare, măsură de natură a asigura protecţia faţă de boli (PPA), respectiv faţă de animale sălbatice.
• Includerea ca activitate eligibilă de finanţat prin noul PNDR a edificării de către formele asociative din agricultură a unor platforme destinate depozitării şi compostării gunoiului de grajd, pentru valorificarea corectă a acestuia. În funcţie de criteriul geografic, acest tip de investiţie ar putea fi punctat suplimentar în zonele cu potenţial zootehnic ridicat, dar care nu deţin platforme, sau în zone cu potenţial ridicat de poluare cu nitriţi şi nitraţi.

Articol publicat în revista Ferma nr. 1/250 (ediţia 1-31 ianuarie 2020)

SURSA REVISTA FERMA

DIVERSIFICAREA PRODUCŢIEI - Ovidiu Hlihor a găsit SOLUŢIA pentru dezvoltare

Leonard Constantin Stafie

În decembrie 2013 scriam în revista Ferma despre un tânăr din Bălţaţi, judeţul Iaşi, care împreună cu familia lui exploatează o fermă pomicolă întinsă pe aproximativ 50 de hectare. Este vorba despre Ovidiu Hlihor, în a cărui fermă am revenit recent.

 

Pe lângă sectorul pomicol, Ovidiu Hlihor mai utilizează şi aproximativ două sute de hectare de teren - sector vegetal, iar pentru diversificarea producţiei, dar mai ales pentru a nu fi doar furnizor de materie primă, acesta a găsit o soluţie destul de interesantă. Fermierul a început să cultive şi cânepă. Dar cel mai important este faptul că valorificarea producţiei se realizează sub formă finită, respectiv ulei de cânepă şi făină de cânepă.

De unde şi până unde cânepă?
Răspunsul este simplu. Ca orice fermier care încearcă să îşi rentabilizeze sectorul vegetal, Ovidiu a încercat să cultive plante cu valoare adăugată, unde şi sprijinul financiar din partea APIA este mai mare. Dar de la poveste până la realitatea din câmp este o distanţă destul de mare. Dacă pe hârtie totul pare frumos, practica ne demonstrează contrariul. ”În primul an am cultivat cânepă sperând la un preţ bun la procesator, cât şi o subvenţie consistentă, dar realitatea mi-a dovedit cu totul altceva. Atunci am căutat soluţii de a procesa cânepa şi de a vinde produse finite. Aşa am ajuns să produc ulei de cânepă, făină de cânepă, dar şi ulei de floarea-soarelui”, ne-a declarat Ovidiu Hlihor.
Aşadar, totul a început cu studiul de piaţă şi achiziţia de echipamente pentru procesare, apoi a trecut la analize de laborator care să demonstreze calitatea produsului obţinut. ”Observând tendinţa pieţei de consum a produselor cu conţinut de Omega 3, 6, 9, cannabinol, gamma-tocoferol şi terpene şi faptul că uleiul de cânepă are efecte antiinflamatorii, antibacteriene, anticancerigene, antiepileptice şi citoprotectoare, atunci am achiziţionat o instalaţie de producere şi de ambalare a uleiului. Am testat produsele în laboratoare acreditate şi uite aşa am ajuns producător de ulei de cânepă”, spune Ovidiu Hlihor. Tânărul şi-a propus ca în perioada următoare să obţină şi alte produse din cânepă, dar deocamdată, fiind în testare şi acreditare, nu intrăm în amănunte.

În viitor va obţine şi produse cosmetice
La momentul actual, tânărul lucrează împreună cu un prieten la obţinerea unor produse cosmetice pe bază de cânepă şi nu numai. Aceste produse au trecut de fazele de testare, de formulare a reţetelor şi acum sunt în etapele de înregistrare. Aşadar, în curând ferma pomicolă îşi va diversifica oferta, de la fructe, plante ornamentale, material săditor, de acum va oferi şi uleiuri de cânepă, făină de cânepă şi, în viitorul apropiat, şi diverse produse cosmetice.
Deci, cu puţină imaginaţie, cu multă muncă şi voinţă se poate rentabiliza sectorul vegetal. Aşteptăm invitaţia la lansarea produselor cosmetice pentru a le testa şi vedea! Mult succes!

 

PÂINEA DIN FĂINĂ DE CÂNEPĂ
Din categoria uleiurilor vegetale, cel de cânepă obţinut prin presarea la rece a seminţelor este cel mai sănătos. Este recomandat a fi utilizat pentru diverse boli, cum ar fi diabetul, colesterol mărit, diverse afecţiuni dermatologice ş.a.m.d.
În urma procesării cânepei rezultă şi făina de cânepă, produs cu multiple beneficii asupra organismului, aceasta poate fi utilizată şi în fabricarea pâinii, unde poate participa în procent de până la zece la sută. ”Făina de cânepă din componenţa unei pâini ne ajută să ne îmbunătăţim memoria, datorită conţinutului ridicat de fibre ajută organismul pentru un tranzit intestinal mai bun şi aduce un aport suplimentar de calciu în organism”, menţionează Ovidiu.

Articol publicat în revista Ferma nr. 13/240 (ediţia 1-14 august 2019)

SURSA REVISTA FERMA

Leonard Stafie: „ŞI EU AM ABSOLVIT LICEUL AGRICOL!”

Leonard Constantin Stafie

Citind articolul colegului Ludovic Cziszter - ”Şi eu am absolvit liceul agricol” - mi-am adus aminte, cu drag şi nostalgie cum a reuşit viaţa să mă aducă la Liceul agricol de la Miroslava. Mă gândesc acum că nu ar fi rău să ne spunem fiecare povestea, ca un îndemn pentru părinţi de a-şi îndruma copiii spre un liceu cu profil agricol.

Povestea începe cam aşa: în primăvara anului 1991 părinţii mei se gândeau oare spre ce direcţie să mă îndrume, eu fiind ”băiet din şentru, di pi chetrile Iaşului”, cu înclinaţii mai mult spre electronică şi mecanică decât spre biologie. Până la urmă logica părinţilor a fost pragmatică: ”dacă merge la un liceu teoretic şi nu are capacitatea de a merge mai departe şi nu are nici o meserie moare de foame, dacă merge în zona industrială, la un liceu industrial, nu cred că este o soluţie foarte bună din cauza anturajelor”. Aşadar soluţia de compromis a fost să mă trimită la Liceul Agricol ”Mihail Kogălniceanu” de la Miroslava, judeţul Iaşi, la profilul veterinar, pe principiul: ”dacă nu o vrea să urmeze cursuri universitare măcar nu moare de foame”. Menţionez că în familie nu aveam pe nimeni care să lucreze în agricultură...

Înscrierea şi primele zile de licean la Agricol
Îmi aduc aminte cu drag de ziua în care am fost cu tata şi am depus dosarul pentru înscriere, când am păşit pentru prima oară în liceu. Prima senzaţie a fost că sunt într-o staţiune turistică: rondouri de trandafiri, o alee la intrare străjuită de castani, un parc imens, totul aranjat pentru a primi noile generaţii de elevi.
După examenul de admitere - trebuie să precizez că eram 3,7 pe un loc - a venit şi prima zi de licean. După emoţiile de început, întâlnirea cu dirigintele şi noii colegi a venit şi primul şoc: ”începând de mâine timp de trei săptămâni sunteţi în practică la scos cartofi, programul este de la ora 8 la orele 17.00. Să veniţi echipaţi de muncă!”, ne-a spus dirigintele.
Clasa noastră a fost considerată ”o clasă de rebeli” pentru că marea majoritate eram din Iaşi, de la şcoli generale şi licee de renume. Din acest motiv am avut şi trei diriginţi de-a lungul celor patru ani de liceu: în primul an pe Livi Ionescu, în clasa a X-a şi a XI-a pe Sorin Lazăr iar ca o soluţie „de criză”, în clasa a XII-a diriginte ne-a fost Nicolae Cerchez care era şi directorul şcolii.
Naveta din cei patru ani de zile ne-a unit, pentru că în aceea perioadă era destul de dificil să ajungi la liceu, mai ales că, în clasa a XII-a a fost suspendată cursa către Miroslava timp de 6 luni de zile; astfel, am făcut naveta pe jos, 5 km dimineaţa şi 5 km seara.

Odată cu clasa a X-a a venit şi practica de specialitate...
Trecând peste începuturi, dacă în clasa a IX-a am avut un an mai dificil ca urmare a etapelor de adaptare la un alt mediu, la ”răutăţile” foştilor colegi din generală şi prietenilor din cartier pentru că ”sunt la liceu de la ţară” (asta cumva era ceva foarte ruşinos pentru ei), începând din clasa a X-a, odată cu practica de specialitate, parcă eram în altă lume faţă de tumultul şi agitaţia de la oraş.
În perioada respectivă încă mai existau vechile forme de organizare în zootehnie IAS-uri şi AEI-uri. Liceul se învecina cu fostul IAS Miroslava care avea o fermă zootehnică de vaci cu o capacitate de aproximativ o mie de capete Bălţată Alb cu Negru, unde eram aproape tot timpul când aveam laboratoare de specialitate. Liceul avea la vremea aceea un sector zootehnic cu o microfermă de porci la îngrăşat cu o capacitate de peste 200 de porci.
Generaţia de profesori pe care am avut-o, chiar dacă erau foarte duri pentru gusturile noastre, în timp ni s-a demonstrat că au fost un mare câştig pentru noi. De fapt, duritatea lor se manifesta mai ales pentru principiul ”ordine şi disciplină” dar, din punct de vedere pedagogic, erau nişte oameni deosebiţi. Trebuie să o menţionez pe doamna Margareta Runceanu, medic veterinar de meserie, cu multă experienţă practică şi educaţională, care a reuşit să ne insufle dragostea de meserie. Şi aici trebuie neapărat să relatez o poveste care mi-a rămas întipărită în minte...

„Stafie, vezi că vaca nu e garaj!”
Eram la laborator la disciplina obstetrică şi ginecologie, lecţia distocii la fătare, prin care eram învăţaţi pe mulaj cum să intervenim în diferite situaţii. Eu am nimerit la aşezarea transversală a fătului la taurine şi trebuia să întorc fătul în poziţia normală de fătare la care încep manevrele învăţate teoretic. Deodată se aude o voce: ”Stafie, vezi că vaca nu este garaj! Nu ai nici loc, nici timp să întorci tirul!”. Nu prea am înţeles eu la momentul respectiv ce a vrut să spună doamna Runceanu cu toate explicaţiile, însă ulterior, pe când eram la AEI Bălteni în practică şi am fost pus într-o situaţie reală mi-am adus aminte de cuvintele spuse şi mi-am dat seama că acesta era adevărul: ”Nu ai nici loc, nici timp să întorci tirul”. La Bălteni am avut un tehnician veterinar absolvent de Miroslava - promoţia 1986 care mi-a deschis mintea cu privirea la realităţile practice din ferma de vaci.

Clasa noastră a înfiinţat postul de radio al liceului
Cu timpul şi atitudinea prietenilor din cartier şi a foştilor colegi s-a schimbat, deoarece seara când ne întâlneam le povesteam ce năzbâtii sau ce noutăţi am mai învăţat, astfel că au ajuns la concluzia că, într-adevăr, liceul agricol este o altă lume, mult mai frumoasă decât un liceu de la oraş pentru că, în afară de viaţa de licean şi de agitaţia de peste zi noi, cei de la liceul agricol eram ”favorizaţi” cu explorarea unui nou mediu şi noi informaţii despre viaţa agricultorului, o meserie frumoasă, grea, dar nu monotonă, ci provocatoare.
Dar să nu credeţi că toţi anii de liceu au fost numai ”învăţaţi şi iarăşi învăţaţi”. Am avut şi o activitate extraşcolară destul de bogată. Cel mai interesant a fost cu înfiinţarea postului de radioficare din şcoală. În perioada respectivă era un film la modă ”Salvaţi de clopoţel!” în care am văzut că aveau post de radio în liceu şi mi-am spus: Dar oare la noi nu se poate?
Astfel, într-o zi ne-am adunat nucleul ”dur din clasă” printre care îi menţionez pe foştii mei colegi Vladimir Păun, Silviu Pricop, Daniel Chiriac, Cătălin Munteanu, Cristi Platon şi am pus ţara la cale. Nu ştiam cum să abordăm problema la nivelul direcţiunii şcolii deoarece domnul Director Nicolae Cerchez era „un dur”. Până la urmă, am găsit varianta mai deschisă la colaborare în persoana directorului adjunct de la aceea vreme, Dumitru Bunea (cel care a şi realizat cel mai mare muzeu etnografic de la un liceu agricol, muzeu care îi poartă numele acum). Aşadar am făcut propunerea, dumnealui ne-a ascultat şi ne-a îndrumat. A urmat o perioadă de strângere de semnături pentru susţinerea înfiinţării radioului de către toţi elevii şcolii şi la urmă marea confruntare cu domnul director. Discuţia a fost foarte scurtă şi la subiect: cine se ocupă şi îşi asumă, şcoala nu are bani deci voi elevii trebuie sa faceţi dotările necesare, activitatea de radio nu trebuie să influenţeze procesul educaţional, adică să nu fie un motiv de a lipsi de la ore sau de a nu învăţa!. Simplu şi la obiect şi uite-aşa a luat fiinţă un post de radio în cadrul şcolii, care a funcţionat până prin anii 2000, datorită unui inimos profesor, Constantin Timu. După trecerea anilor am realizat de fapt că cei doi directori realizau o echipă perfectă şi pentru elevi unul juca rolul de „poliţistul rău” şi unul „poliţistul bun”, dar erau încântaţi de ideile constructive şi care ne ţineau ocupaţi în timpul pauzelor.

Sunt multe poveşti frumoase din timpul liceului, dar nu avem la dispoziţie spaţiu şi poate nici nu sunt un bun povestitor, dar trebuie să menţionez că tot aici, la liceul agricol de la Miroslava am avut ocazia să întâlnesc şi să cunosc oameni de seamă ai vremii, printre care îi menţionez pe Preafericitul Patriarh Daniel al Bisericii ortodoxe, moştenitori ai familiei Sturdza, ambasadori, prefecţi, critici literari renumiţi şi mulţi alţii.

Acum, în calitatea de coordonator al proiectului "SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL", alături de Nicoleta Dragomir, proiect iniţiat de Revista Ferma prin Fundaţia Revistei Ferma, am ocazia de a mulţumi liceului care m-a format, prin promovare şi organizarea de evenimente care să-i ducă numele şi renumele mai departe, în viitor, la fel cum facem şi în cazul altor licee agricole din întreaga ţară.

Din toate aceste motive sunt mândru că sunt absolvent al unui liceu agricol!

Leonard Constantin STAFIE,
absolvent de Miroslava

SURSA REVISTA FERMA

MĂNÂNCĂ DOAR CARNE DE PASĂRE PRODUSĂ ÎN ROMÂNIA!

Leonard Constantin STAFIE

OPINIE. Citeam zilele acestea despre camapania lansată de Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România (ACEBOP), o campanie pentru promovarea consumului de carne de pasăre produsă în România.  Astfel ACEBOP își propune de astăzii, 11 mai 2020, să deruleze campania MĂNÂNCĂ DOAR CARNE DE PASĂRE PRODUSĂ ÎN ROMÂNIA.

Aceștia vor pune la dispoziția consumatorului  informații din filiera cărnii de pasăre, care să-l sprijine în alegerea sa. Mâncăm sănătos – doar carne de pasăre produsă în România!

O inițiativă lăudabilă nu numai din cauza contextului epidemiologic din lume, contextul economic din România când ar fi cazul să ne întoarcem spre produsele românești. Dar în afară de cele expuse trebuie să-i prezentăm cititorului o situație despre care observ că media nu pomenește nimic legat de ghici ce? GRIPA AVIARĂ.

Astfel conform datelor publicate de: https://www.poultryworld.net/ focare de gripă aviară în lume declarate și active sunt 161 de focare afectând o populație avicolă de peste 3.280.000 de capete. DAR mare atenție crescători de păsări și autorități! Numai în Ungaria sunt peste 1.500.000 păsări în 41 de focare din care există 3 focare la frontiera cu România. Ba mai mult dacă în data de 13 ianuarie 2020 era raportat în Ungaria primul focar în luna aprilie au apărut 39 de focare, ultimele  4 focare au apărut în data de 30.04.2020.

Hartă focare gripă aviară

Tot aprope de noi mai există o țară cu foarte multe focare de gripă aviară, este vorba de Polonia. Astfel în această țară sunt active 16 focare de gripă aviară cu o populație avicolă de peste 380.000 de capete.

Așadar un argument în plus pentru consumul de carne de pasăre românească sunt și aceste date. Dar mare atenție! Ungaria este un exportator principal în România de pui de o zi în fermele profesionale și non-profesionale. Nu m-aș mira ca în curând să explodeze și la noi această molimă dacă nu se iau măsuri rapide și dure. Altfel o să fim în situația din anul 2008 și acum având și o pandemie la oameni este ultimul lucru care ne lipsește.

Sursa: AGROINFO

Revista Ferma - numarul 1 in topul revistelor agricole

Sursa: www.revista-ferma.ro

Revista FERMA

Revista FERMA - numarul 1 in topurile revistelor agricole

sursa: www.revista-ferma.ro

Revista FERMA

Recolte Bogate numarul din octombrie

„Urmare a eforturilor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”... aşa începe înşiruirea de realizări ale Ministrului Tabără, care a prezentat recent performanţele unui an de mandat la conducerea MADR
La baza reuşitelor ministeriale stă „efortul de a da subvenţiile la timp” (de parcă n-ar fi normal ca acestea să ajungă la timp sau atunci când e mai mare nevoie de bani în agricultură).
Lumea agricolă românească, obişnuită cu mari întârzieri la plăţi, fie ele europene ori naţionale, s-a bucurat că efortul Ministrului a dat roade. La fel cum s-a bucurat pământul nostru de vreme bună pentru culturi.
sta până prin iulie, de când ne omoară seceta. Tot până atunci, exaltaţi fiind probabil de estimările de producţie mai mult decât bune, oficialii de la agricultură s-au grăbit puţin cu afirmaţii nefericite de genul „no vezi că n-are a face producţia cu irigaţiile?”, adresate, fireşte, scepticilor care nu credeau în marea transformare a agriculturii peste noapte. Şi au cam dat (oficialii) cu bâta în balta... fără apă.
A ţinut minunea cu eforturile până a dat uscăciunea în agricultură şi, în multe zone din ţară, culturile afectate au ajustat semnificativ (în minus!) prognozele ministeriale. Bineînţeles, revine şi întrebarea... Mai ales din partea celor păţiţi: „Şi irigaţiile? Ce se mai aude cu realizările în irigaţii, d’le Ministru?”. Probabil că s-au epuizat resursele pentru încă un efort...
În rest, că vine vorba despre cartof sau tomate, şi ele subvenţionate, producţiile peste aşteptări au dat frâu liber asumărilor MADR-iste. Numai că producătorul, eternul „nemulţumit” al filierei agroalimentare, nu se dezminte nici în acest an agricol. Logica şi mecanismele de piaţă n-au nimic de-a face cu realizările Ministerului.
În cazul legumicultorilor, cel puţin. Faţă de un an cu producţii mai slabe dar cu cerere mare şi, implicit, un preţ mai bun, 2011 e anul în care preţul de vânzare abia acoperă costurile de producţie. S-a investit mai mult pentru a obţine recolte mai bune. Aceasta e o realizare. A producătorilor, desigur. Când ajung însă pe piaţă, aceştia se uită chiorâş înspre Minister.
Pentru că în ceea ce priveşte „funcţionarea pieţelor agricole - măsurile derulate au vizat atât stimularea asocierii fermierilor în structuri organizate pentru valorificarea producţiei în piaţă, cât şi implementarea mecanismelor de reglementare a pieţelor” (citat din Realizările în sectorul vegetal ale MADR, într-un an de mandat).
Toate acestea s-au făcut, cu mari eforturi, însă numai pe hârtie! Teorie pură! Şi dacă totuşi s-a mai realizat câte ceva, investiţiile au fost insuficiente şi, de multe ori, greşit orientate.
După toate scenariile, naţionale şi mondiale, agricultura (inclusiv cea românească) e domeniu prioritar, spre care ar trebui să se îndrepte, cu adevărat, toate eforturile intelectuale şi materiale disponibile la ora actuală.
Să lăsăm producătorii să producă, pentru că al lor e meritul şi a lor trebuie să fie asumarea de merite. Ministerul să se asigure că banii ce li se cuvin ajung la timp, că avem o piaţă cu adevărat funcţională, că ne putem asigura consumul intern... Şi asta fără să ridice din umeri şi să se întrebe oare de ce mai importă România alimente şi produse agricole? O întrebare pe măsura efortului...
Nicoleta Dragomir

Etichete: mapdr, agricultori, agricultura, agronomie, fermieri, minister agricultura, ministru agricultura