ISTORIA NE OBLIGĂ să luăm atitudine!

Leonard STAFIE, Nicoleta DRAGOMIR

Al patrulea şi cel mai recent eveniment al proiectului SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL a avut loc în ziua de 7 decembrie 2018, la Liceul Tehnologic Agricol “Alexandru Borza” din Ciumbrud, judeţul Alba. Ni s-au alăturat peste o sută de persoane care s-au implicat în organizarea, mediatizarea şi transmiterea mesajului nostru.

Toţi cei implicaţi în proiect spunem într-un glas: ISTORIA NE OBLIGĂ! Ne obligă să luăm atitudine cei peste 84 de ani de la înfiinţarea liceului din Ciumbrud sau cei peste 187 de ani de activitate neîntreruptă ai Liceului tehnologic agricol "Mihail Kogălniceanu" din Miroslava, judeţul Iaşi.
ISTORIA NE OBLIGĂ să nu uităm că educaţia agricolă nu se poate face fără pământ, fără laboratoare, fără ferme pentru practică zootehnică şi vegetală.
ISTORIA NE OBLIGĂ să nu uităm de unde am plecat cu toţii, să nu uităm că suntem fii şi fiice ale unui popor care, de multe ori, nu îşi merită soarta ce i-a fost zămislită de către cei care uită că sunt români. ISTORIA NE OBLIGĂ să NU repetăm greşelile trecutului, să nu persistăm în perpetuarea lor şi să facem orice efort e nevoie pentru a le îndrepta.

ISTORIA ne mai dă o şansă, haideţi să nu o mai irosim!

Peste 250 de licee agricole în anii '90. În jur de 35, în 2018!
Proiectul iniţiat de Revista Ferma, prin Fundaţia Revistei Ferma, nu înseamnă doar turul liceelor agricole şi promovarea activităţii acestor instituţii de învăţământ preuniversitar. Am bifat cel de-al patrulea eveniment cu public şi anul viitor vor fi mult mai multe. Plus alte câteva evenimente de promovare. Însă o preocupare importantă în perioada următoare este depistarea problemelor grave cu care se confruntă liceele agricole: lipsa dotărilor, a fermelor de practică pentru elevi, lipsa acută a finanţării şi, din păcate, în multe situaţii se pregăteşte DEPOSEDAREA liceelor de bunuri, clădiri, terenuri, care fac obiectul unor interese, litigii, revendicări şi alte asemenea speţe.

LICEELE AGRICOLE NU POT EXISTA fără terenuri, clădiri şi dotări!
ESTE INADMISIBIL ca procesul de educaţie să fie perturbat şi chiar întrerupt, supus unor asemenea decizii care, în multe cazuri, au dus la desfiinţarea multor unităţi de învăţământ preuniversitar agricol!!!

Şi atunci, ne mirăm de ce vorbim de PARADOXURI chiar şi în educaţia agricolă? Lumea agricolă - companii, fermieri, cercetare - are nevoie de specialişti instruiţi în liceele de profil. Firmele sunt dispuse să-i finanţeze şi să-i pregătească pe viitorii angajaţi încă de pe băncile şcolii. Desigur, a scăzut numărul elevilor. Cu siguranţă trebuie să lucrăm şi la mentalitatea părinţilor, să îi convingem că AGRICULTURA este întotdeauna o meserie DE VIITOR, bine cotată şi bine plătită când vine vorba de tineri educaţi şi bine instruiţi. Vom face şi asta, ne vom implica în organizarea unor campanii de sensibilizare şi conştientizare a comunităţilor rurale!

Însă problemele cu adevărat acute apar atunci când INTERESELE PRECEDĂ EDUCAŢIA! Când autorităţile care ar trebui să ia atitudine asistă impasibile la declinul unor licee agricole cu zeci de ani vechime, cu rezultate şi investiţii care sfidează incredibil realitatea tristă, subfinanţarea sau nepăsarea. Dar se pare că nici realizările şi nici notorietatea liceelor, pe merit câştigate şi pe deplin meritate nu sunt suficiente, atunci când în procesul educativ intervin entităţi terţe, interesate exclusiv de clădiri, terenuri, bani!
Avem suficiente motive pentru a merge mai departe în turul liceelor şi, între timp, vom prezenta autorităţilor capabile să ia decizii provocările şi neajunsurile cu care se confruntă învăţământul preuniversitar agricol.

ISTORIA NE OBLIGĂ să NE UNIM şi să SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL!

SURSA REVISTA FERMA

Brânzica fără lapte, ATENTAT la SĂNĂTATE! Dar cu multă DRAGOSTE pentru PROFIT!

Costi Viscol

În ultima perioadă apar tot mai multe ştiri legate de faptul s-au mărit capacităţile sau au apărut noi facilităţi pentru tratarea afecţiunilor oncologice...

Dar nimeni, din ce observ, nu prea caută cauze, una dintre ele fiind consumul de alimente, în speţă brânză, caşcaval şi alte derivate cu un conţinut ridicat de grăsimi de origine vegetală. Poate şi pentru că industria aceasta este o sursă generatoare de profit rapid. Pentru că e mai complicat să stai la coada vacii 365 de zile, să îi dai de mâncare, să faci curăţenie, să o mulgi şi să faci brânză.

Oare de ce alte naţii, precum germanii la al căror nivel de trai tindem să ajungem şi noi măcar pe la jumătate, au interzis utilizarea grăsimilor de origine vegetală în brânzeturi în procent mai mare de 6%? Oare nu este un semn de întrebare? Oare sunt mai proşti decât noi? Sau au ajuns la concluzia că aceste grăsimi consumate timp îndelungat înseamnă nu doar falimentarea zootehniei, ci şi riscul mare de apariţie şi propagare a unor boli foarte grave?

În context, Parlamentul European a elaborat un regulament prin care aceste grăsimi de origine vegetală să nu depăşească 2 grame la 100 de grame de grăsimi. Regulamentul 649/2019 intră în vigoare începând din 2021. Oare de ce? Nu vă întrebaţi? Ca de obicei, acest popor german, harnic şi deştept a început implementarea de mai mult timp cu cele 6 procente, urmând să ajungă, în anul 2021, la 2%. După cum se vede, pe noi iar ne prinde UE nepregătiţi. Pesemne, asta e genetica românească.

A fost o întreagă nebunie cu “dublul standard al produselor alimentare” în ultimii ani în Europa. Desigur, “beneficiarii” produselor de proastă calitate au fost cei din Europa de Est, printre care şi noi, românii. Au fost elaborate regulamente, legi… şi aşa mai departe pentru a se stopa acest fenomen.
Nici o problemă, acest popor minunat, care are o industrie în expansiune a găsit soluţia pentru a nu încălca legislaţia germană şi europeană. {i vă explicăm imediat: compania X din Germania care produce brânzeturi are o secţie de fabricare pentru ei, unde grăsimile vegetale nu depăşesc 6%, ca să nu încalce legislaţia iar acel produs este fabricat la o calitate înaltă. Pentru România şi pentru alte ţări, aceşti băieţi deştepţi şi frumoşi, în cadrul aceleiaşi fabrici de brânzeturi, au o linie separată de fabricaţie. Acolo produc brânza cum pot şi cum vor, această brânzică având o cantitate nedefinită de grăsimi de origine vegetală şi plus alte descoperiri ale chimiei care au revoluţionat sectorul alimentar, dar care omoară oameni, încet şi sigur.

Însă acest produs ”benefic” pentru poporul român nu este ambalat în Germania şi sub sigla fabricii mamă, pentru că ar încălca legislaţia legată de dublul standard şi cel al conţinutului de grăsimi. Aşa că trimit aceste “bunătăţuri” neambalate şi neporţionate în România unde există un ”PRODUCĂTOR” român care foloseşte o cisternă de lapte la an, dar produce mii de tone de brânzică şi alte produse de acest gen, care ambalează produsul nemţesc plin cu de toate şi scrie mare PRODUS ÎN ROMÂNIA. Şi uite-aşa mărim sau înfiinţăm noi spitale oncologice, închidem fermele de vaci şi consumăm ”brânzică de calitate europeană”.
Acum, să nu vă gândiţi numai la brânza de la raft, gândiţi-vă la brânza utilizată în panificaţie, patiserie, la pizza, plăcinte şi aşa mai departe. Economic este normal, chimia este mai ieftină decât vaca, dar oare moral este?!

VA URMA...

SURSA REVISTA FERMA

O nouă fermă de reproducție în peisajul zootehnic moldav!

Pe frumoasele meleaguri ale comunei Gorban, în satul Podul Hagiului, județul Iași, o localitate de răzeși de pe malul Prutului, pe amplasamentul unei vechi ferme de vaci de dinainte de Revoluție, Ionel Isari și Răzvan Gheorghiu au pornit o afacere zootehnică pe care puțini s-ar încumeta s-o facă: au pus bazele unei ferme de reproducție suină.  

După ’89, zootehnia nu a scăpat de frământările tranziției de la economia centralizată la cea de piață. Acest lucru a dus la închiderea majorității complexelor zootehnice, printre care și cele de creștere a porcilor. Dacă sectorul de îngrășare a început să se redreseze, mai ales după aderarea României la UE și datorită fondurilor europene, în domeniul reproducției puțini fermieri au avut curajul să investească. 

Așa am ajuns în situația în care peste 70% din efectivele la îngrășat sunt importate din Danemarca sau Germania la prețuri deloc de neglijat, iar calitatea produsului importat lasă de dorit uneori. Deci apariția unei ferme de reproducție în sectorul porcin este într-adevăr un eveniment care trebuie subliniat, mai ales că această fermă a fost realizată din fonduri proprii.

Afacerea de la Gorban a fost gândită și pusă în practică de doi specialiști, unul în zootehnie, celălalt în economie agrară. Răzvan Gheorghiu (foto) a lucrat peste zece ani în sectorul de reproducție suine în Danemarca. Cu experiența profesională acumulată în țara cu efectivul cel mai mare de porcine din Europa, cei doi, Ionel Isari și Răzvan Gheorghiu, au demarat procesul de modernizare și de transformare a fostei ferme de vaci. 

Casă: șase adăposturi pentru 690 capete

Astfel, din cele șase adăposturi, în prima etapă au modernizat două hale cu o suprafață totală de aproximativ 2200 mp. Capacitatea finală a fermei va fi de 690 capete scroafe, dar în urma investițiilor destul de mari în prima etapă, au fost pregătite pentru populare doar cele două adăposturi cu o capacitate, în prima fază, de 320 capete. Investițiile totale pentru modernizarea celor două adăposturi au ajuns la aproximativ 500.000 euro, bani obținuți din credite, cât și din munca celor doi în Danemarca. „Cele două hale au fost compartimentate pentru a realiza fluxul tehnologic, adică însămânțare, gestație, maternitate, creșă și tineret, avem și un sector de producție nutrețuri combinate. Dorim să realizăm un circuit închis pentru scăderea costurilor de producție. România este o piață de desfacere în creștere pe acest sector, există un deficit foarte mare pe sectorul de reproducție”, ne-a declarat Răzvan Gheorghiu.

Echipamentele sunt complet automatizate pentru asigurarea factorilor de microclimat, ventilație, lumină, căldură, umiditate, asigurând confortul tehnologic atât scrofițelor, cât și produșilor obținuți. Administrarea hranei și a apei se asigură automat, iar evacuarea dejecțiilor se realizează hidraulic pe pernă de apă. A fost necesară și reabilitarea termică a clădirilor, ceea ce a însemnat costuri suplimentare.

Masă: producție vegetală pe 700 ha

Tot pentru a scade costurile de producție, ferma are și un sector vegetal de aproximativ 700 hectare, pentru a asigura cerealele de bază. „Pe partea vegetală noi am început în 2010 cu 200 ha, iar acum am ajuns la aproximativ 700 ha, avem toată gama de utilaje care să deservească sectorul vegetal. În paralel cu sectorul vegetal, am început modernizarea celor două adăposturi pentru secorul zootehnic, cum am realizat totul din resurse proprii și din credite, a durat apropae șase ani ca să ajungem la momentul acesta, adică să populăm cu 260 scrofițe în prima etapă. Marți (16 august - n.r.) ne vin scrofițele din Danemarca. Prin adoptarea unei tehnologii de ultimă generație, un control sanitar veterinar strict, cât și un management performant al fermei, am redus la minimum riscurile” ne spune Ionel Isari. 

Rasă: genetică din Danemarca

Cei doi investitori, Ionel și Răzvan, mizează pe material genetic de ultimă generație din Danemarca, astfel scrofițele sunt produse din încrucișări dintre rasele Landrace și Yorkshire, iar la nivelul fermei acestea vor fi încrucișate cu rasa Duroc, obținând astfel hibridul de carne utilizat în fermele de îngrășare. „Preconizăm să obținem 14 purcei la fătare și, calculând mortalitatea, rămân undeva la 12 purcei înțărcați, iar la aproximativ 25-30 kg, purceii vor fi livrați către fermele de îngrășare. Vorbim de aproximativ 2,2 fătări pe an pe cap de scroafă. La aceste calcule suntem pe profit, dar știți cum este în agricultură, până nu livrezi marfa către beneficiar, nu ești sigur de nimic”, mărturisește Răzvan Gheorghiu.

Integrarea poducției este o necesitate 

Pentru a fi competitivi pe această piață, secorul vegetal a fost cuplat cu sectorul zootehnic, prin intermediul unui micro-FNC pentru producerea de nutrețuri. Sectorul vegetal asigură cam 80% din necesarul de furaje al sectorului zoothnic, diferența de 20% reprezentând șrot de soia, premixuri și micro și macroelemente, care nu pot fi produse la nivelul fermei. Ionel Isari ne precizează că „fără o integrare a sectoarelor, nu făceam nimic, iar ca să depinzi de cineva din punct de vedere al furajării, iar nu este bine, deoarece 80% din costul de producție este reprezentat de cheltuielile cu furajarea. Acum prețul la cereale este destul de mic, de exemplu 50-55 bani/kg la grâu. Dar ce te faci în anii când ajunge prețul la 1 leu/kg?! Chiar dacă la momentul de față economiile realizate cu sectorul vegetal sunt destul de mici, pe termen lung se va cunoaște. Sperăm ca după ce ajungem la capacitate maximă de 690 de scrofițe pe serie, să dezvoltăm și un sector de îngrășare, dar astea sunt planuri de viitor.”

Noi nu putem decât să le urăm succes celor doi și așteptăm o invitație în fermă după finalizarea primei serii, pentru a putea discuta despre plusuri și minusuri în acest sector.

Articol publicat in revista Ferma nr.15(176) 1 - 15 septembrie 2016

SURSA: REVISTA FERMA

Încurcate mai sunt legile fermei de familie…

În anul declarat “al fermei de familie” pe întreg mapamondul, România serveşte acestui deziderat o legislaţie încă ambiguă, în contradicţie cu cea europeană referitoare la dimensiunea fermelor de familie. 

Anomaliile legislative au efecte directe asupra gradului de absorbţie a fondurilor europene. Potenţialul economic al fermei de familie şi capacitatea ei de dezvoltare sunt supuse unor normative care par că nu au nici un fundament ştiinţific. 
Spre exemplu, proiectele de fermă familială promovate prin PNDR-ul nostru, în speţă cele pentru creşterea păsărilor, contravin reglementărilor europene. De ce? Proiectele pentru fermele familiale promovate de AFIR se referă la un efectiv de 4.000 de capete găini ouătoare, în timp ce OUG 108 din 27 iunie 2001 privind exploataţiile agricole specifică la Cap. II - “Dimensionarea exploataţiilor agricole”, Art. 5, alin. (1) că dimensiunile minime pentru exploataţiile agricole sunt: f) găini ouătoare 2.000 capete; g) păsări pentru carne 5.000 capete. La Cap. IV - Exploataţii agricole familiale, Articolul 13 precizează că „Exploataţiile agricole cu dimensiuni sub limitele prevăzute la Art. 5 alin. (1) sunt exploataţii agricole familiale”. Dacă legea spune că exploataţia sub 2.000 capete găini ouătoare este fermă familială, atunci cum poţi promova proiecte cu o capacitate de 4.000 de capete pentru aceste tipuri de ferme? Mai mult, standardele de bunăstare la păsări se aplică la efective de la 350 de capete găini ouătoare şi de la 500 capete pentru puii de carne!

Şi anomaliile legislaţiei româneşti continuă... Ordonanţa de Urgenţă 43 din 15 mai 2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea şi susţinerea fermelor de familie şi facilitarea accesului la finanţare al fermierilor, precizează la Art. 2, lit. e), că ferma de familie este “exploataţia agricolă aparţinând persoanelor fizice în calitate de producători agricoli individuali înregistraţi în Registrul exploataţiilor agricole sau înregistrată ca persoană fizică autorizată, întreprindere individuală, întreprindere familială, înfiinţată potrivit legislaţiei în vigoare, care produce pentru consumul propriu, iar, după caz, comercializează surplusul. Dimensiuneaeconomică a fermei de familie este cuprinsă între 2-50 UDE”. Conform acestei ordonanţe, ferma familială deţine între 568 capete (2 UDE) şi 14.204 capete (50 UDE) găini ouătoare!
Avem aşadar trei acte normative care prevăd trei dimensiuni ale fermei familiale într-o evidentă contradicţie: OUG 108 din 27 iunie 2001 spune că ferma familială este sub 2.000 capete (6,5 UDE), AFIR-ul se referă la 4.000 capete găini ouătoare iar Ordonanţa 43 alocă fermei de familie între 568 şi 14.204 capete găini ouătoare!!!

mai multe aici, Revista Ferma