DONEZ O CARTE PENTRU UN LICEU AGRICOL!

Fundaţia Revistei FERMA în parteneriat cu Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, Liceul Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu”, Radio Iaşi şi Revista Ferma lansează în data de 7 martie 2019 Campania „Donez o CARTE pentru un LICEU AGRICOL”!

Evenimentul are loc de la ora 17.00, în ”SALA ABSOLVENŢILOR - Şi eu sunt urmaş al lui Kogălniceanu!” din cadrul Liceului Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” din comuna Miroslava, judeţul Iaşi. Concret, demarăm o campanie de colectă de carte de specialitate (şi nu numai) la nivel naţional şi vom dona cărţile liceelor agricole în momentul desfăşurării evenimentelor cuprinse în proiectul "SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL". De altfel, această nouă campanie face parte din proiectul amintit.
În data de 7 martie, la Miroslava vor fi donate din partea Revistei Ferma peste 60 de cărţi de specialitate şi beletristică bibliotecii Liceului Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu”. De asemenea, fiecare invitat la acest eveniment va dona un număr de cărţi însoţite de un mesaj de susţinere pentru liceele agricole.

Oaspeţi de seamă vor participa la colecta de carte
La evenimentul de la Miroslava participă consilierul Ministrului Agriculturii - Mihai Amarandei, Prorectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” IAŞI - Benone Păsărin, directorul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Dancu Iaşi - Creangă Şteofil, Gabriel Hoha - şef lucrări Facultatea de Zootehnie Iaşi, inginer zootehnist Ionuţ Ivancia, foşti absolvenţi ai Liceului Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu”, bineînţeles elevi şi profesori, dar şi prieteni ai liceului din Miroslava.
Printre participanţi vor mai fi: Liviu Stafie - directorul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, Gheorghe Bacuşcă - Şeful Gărzii de Mediu Iaşi, Marian Topală - fermier şi preşedintele LAPAR Iaşi, Emil Bălteanu - fermier, preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice Iaşi, Prof. dr. Stejărel Brezuleanu - Director al Departamentului de Agroeconomie din cadrul USAMV Iaşi.

Parteneriat în PREMIERĂ între liceul din Miroslava şi SCDCB Dancu
Cu această ocazie va fi încheiat şi un contract de parteneriat în premieră pentru practica agricolă, o iniţiativă a domnului Valeriu Tabără, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice. La evenimentul nostru care a avut loc în data de 2 noiembrie 2018 la Liceul tehnologic nr. 1 Fundulea, Valeriu Tabără declara: ”Consider că ar trebui să existe un tip de parteneriat între unităţile de cercetare şi liceele cu caracter ştiinţific pe domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale”.
Creangă Şteofil, Directorul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Dancu Iaşi ne-a declarat: ”Am vorbit şi cu domnul ministru al agriculturii şi am spus că în cadrul Staţiunii vreau să fac un centru de practică permanentă pentru elevii din liceele de profil cât şi pentru studenţii facultăţii de profil”. Aşadar, cu ocazia evenimentului de colectă de carte se pun şi bazele reluării legăturii dintre liceele agricole şi staţiunile de cercetare, a cărei importanţă a fost semnalată de nenumărate ori de către Valeriu Tabără, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice.

ISTORIA NE OBLIGĂ!
În încheiere îl vom cita pe Costel Florea, profesor la liceul de la Miroslava, fost elev al liceului şi un inimos colaborator al proiectului: ”Mihail Kogălniceanu a fost om politic, filozof, istoric, prim ministru, publicist, dar să nu uitaţi niciodată că, înainte de toate a fost elev la Miroslava”.

VĂ AŞTEPTĂM cu drag în 7 martie 2019 la Sala Absolvenţilor de la Miroslava pentru lansarea campaniei ”Donez o CARTE pentru un LICEU AGRICOL!”.

SURSA REVISTA FERMA

UITE LICEUL, NU E LICEUL!

Costi Viscol

SUSȚINEM ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL! Prin modificarea Legii Educației, prin care Ministerul Agriculturii poate finanța liceele agricole, a fost făcut un pas spre normalitate, dar cum este vorba românească ”cu o floare nu se face primăvară” același lucru se întâmplă în învățământul preuniversitar agricol.

Așadar, dacă nu se încearcă crearea unor licee de elită, nu vom realiza nimic. Din cele aproximativ 250 de licee, câte existau în 1990, acum Ministerul Agriculturii a identificat aproximativ 58 de licee cu, atenție, ”preponderent” profil agricol. O sintagmă foarte periculoasă deoarece vă dăm un exemplu. Un liceu cu tradiție de la 1924, Liceul Agricol Poarta Albă, a fost exclus din acea listă pentru simplu motiv că nu este ”preponderent” cu profil agricol.

Dar atenție! Când cei de la vârful Ministerului Educației au hotărât că finanțarea liceelor este per cap de elev și au stabilit că Ministerul Agriculturii nu trebuie să aibă nici un rol în educația agricolă, nu au avut în vedere particularitățile liceelor agricole.

Astfel, marea majoritate a liceelor agricole au spații generoase în cadrul școlii (curtea școlii cu peste 5 ha, de exemplu liceele de la Ciumbrud, Poarta Albă, Miroslava, Geoagiu, Călărași și exemplele pot continua) plus ferma didactică care este în câmp. Aici a intervenit paradoxul: liceele agricole au fost puse pe picior de egalitate cu liceele din oraș unde spațiile sunt limitate la 1000, 2000 de metri pătrați și aceia asfaltați.

Păi, cum poți întreține peste 5 ha de teren cu același personal ca la oraș???? Și atunci, liceele au fost nevoite să găsească soluții: una dintre soluții a fost integrarea unor clase din învățământul gimnazial în cadrul liceului și, uite așa, licee care au dat oameni de valoare agriculturii românești nu mai sunt ”preponderent” cu profil agricol.

Acesta ar fi un motiv, dar mai sunt piedici puse de către Ministerul Educației. Impresia personală fiind că politica educațională agricolă promovată de onor Ministerul Educației este făcută pe genunchi, ca să nu avansăm alte ipoteze. Spre exemplificare în județul Iași sunt trei licee agricole cu profil agricol (adresa ISJ IAȘI), m-am gândit că cei de la minister ar fi concentrat tot învățământul agricol în aceste trei licee, realizând școli cu o mare valoare educațională. Dar să vezi surpriză! Apar în opt comune din Iași clase de profesională în domeniul agricol, iar de la licee se taie clasele de liceu și de profesională că ”nu este cerere”.

CUM???????? Nu o să dăm numele comunelor unde au fost create aceste clase de profesională, dar stau și mă întreb oare aceste școli generale care au fost transformate sau la care au fost adăugate clase de agricultură au infrastructura necesară??? Reușesc să asigure baza materială, personalul didactic? Oare ce profesioniști scot aceste școli??? Acest lucru este generalizat și la Iași, și la Constanța, și la Suceava și exemplele pot continua.

O altă chestiune care ne întărește convingerea că cei de la Educație sunt pe lângă subiect este desființarea claselor de liceu și transformarea acestora în școli profesionale. Cred că cei de la minister nu au mai ieșit din birourile răcoroase să meargă în câmp să vadă la ce grad de automatizare și informatizare a ajuns agricultura. Cu un personal slab pregătit, la momentul de față, nu mai poți face revoluției tehnologice din câmp și grajd.

Un alt subiect important, care vedem că este trecut sub tăcere, sunt manualele de specialitate. Nu este posibil să predai în 2019 după manuale tipărite la începutul anilor 1990 și la unele discipline înainte de 1990. Tehnica a evoluat, dar am rămas la aceleași principii cultivate în ultimii 20 de ani: cei de la liceele agricole sunt la coada vacii și acolo ajung cei mai slabi.

Dragi decidenți politici, din ultimii 30 de ani nu poți susține o agricultură performantă cu personal slab profesional! Acest lucru a fost știut de la apariția primelor licee agricole în România din anii 1830, în timpul comuniștilor, dar după anii 1990 observăm că ați utitat!

Revenind la finanțarea ”per cap de elev”, au obligat liceele agricole să fugă după elevi, să aibă cât mai mulți elevi pentru a reuși cu chiu și vai să își asigure finanțarea pentru întreținerea spațiilor. Nu mai spunem și ”descentralizarea„ ,trecerea la autoritățile locale, această vestită lege a educației a lăsat pradă liceele intereselor funciare ale diverșilor edili vremelnici aflați în funcție și dăm exemple, Iași, Neamț, Hunedoara, Călărași, Alba și așa mai departe.

Și ca să nu fim considerați cârcotași venim și cu câteva propuneri concrete pentru realizarea unor licee agricole de elită:

1. desființarea tuturor școlilor profesionale agricole sau a unor clase de agricultură de la unele licee create pe la ”vâjâie ghioaga” și relocarea acestora în cadrul liceelor agricole (prin această soluție veți completa o parte din lipsa de finanțare);
2. modificarea sistemului de finanțare pentru liceele agricole de la per capita, în funcție de necesități, indiferent de numărul de elevi (spre exemplificare liceul de la Miroslava, Iași, în anul școlar 1948-1949, în toată școala erau 79 de elevi și aveau aceleași clădiri, aceeași suprafață de teren și nu era subfinanțată ca acum, când există peste 400 de elevi, Liceul de la Horia Neamț, înființat de Ion Ionescu de la Brad, avea în perioada interbelică câte 20 de elevi anual dintre care dacă absolveau 10 elevi, oare nu vă întrebați de ce?)
3. Patrimoniul liceelor agricole să fie cu statut special prin care se interzice cu desăvârșire înstrăinarea sau schimbarea destinației acestuia;
4. Realizarea de urgență a manualelor școlare de specialitate adaptate la timpurile noastre.
5. Schimbarea opticii în sensul ”decât mulți și proști mai bine puțin și buni”, exemplu dacă am început cu 28 de elevi și am ajuns în clasa a X a cu 17 elevi foarte bine – să rămână doar aceștia care vor să facă agricultură. Să se pună în discuție desființarea unei clase agricole doar dacă coboară sub minimum de 15 elevi. Cum este posibil că la orice curs de formare a adulților se spune că o grupă de lucru optimă este de maxim 15 adulți, iar la nivel de liceu vă cramponați pe un minim de 28?
6. În organigrama liceelor agricole, indiferent de numărul de elevi, să existe un director adjunct acesta fiind de specialitate și tot ce este legat de patrimoniu, fermă, câmp didactic să intre în atribuțiile acestuia (sunt licee agricole care datorită numărului mic de elevi nu au director adjunct, iar directorul actual nu are cum să facă față problematicii organizatorice unui liceu agricol oricât de bine pregătit și bine intenționat ar fi).
7. Modificarea clasificărilor – exemplu - Tehnician în industria alimentară, tehnician în economie agricolă nu fac parte din  marea clasă a agriculturii.
8. Pentru meseria de zootehnist introducerea obligatorie a nivelului de liceu. Mergeți într-o fermă de păsări, și nu numai, și vedeți că totul este automatizat și informatizat. Cum credeți că va face față un muncitor în zootehnie cu un nivel profesional?!

https://www.agroinfo.ro/economic/uite-liceul-nu-e-liceul

Brânzica fără lapte, ATENTAT la SĂNĂTATE! Dar cu multă DRAGOSTE pentru PROFIT!

Costi Viscol

În ultima perioadă apar tot mai multe ştiri legate de faptul s-au mărit capacităţile sau au apărut noi facilităţi pentru tratarea afecţiunilor oncologice...

Dar nimeni, din ce observ, nu prea caută cauze, una dintre ele fiind consumul de alimente, în speţă brânză, caşcaval şi alte derivate cu un conţinut ridicat de grăsimi de origine vegetală. Poate şi pentru că industria aceasta este o sursă generatoare de profit rapid. Pentru că e mai complicat să stai la coada vacii 365 de zile, să îi dai de mâncare, să faci curăţenie, să o mulgi şi să faci brânză.

Oare de ce alte naţii, precum germanii la al căror nivel de trai tindem să ajungem şi noi măcar pe la jumătate, au interzis utilizarea grăsimilor de origine vegetală în brânzeturi în procent mai mare de 6%? Oare nu este un semn de întrebare? Oare sunt mai proşti decât noi? Sau au ajuns la concluzia că aceste grăsimi consumate timp îndelungat înseamnă nu doar falimentarea zootehniei, ci şi riscul mare de apariţie şi propagare a unor boli foarte grave?

În context, Parlamentul European a elaborat un regulament prin care aceste grăsimi de origine vegetală să nu depăşească 2 grame la 100 de grame de grăsimi. Regulamentul 649/2019 intră în vigoare începând din 2021. Oare de ce? Nu vă întrebaţi? Ca de obicei, acest popor german, harnic şi deştept a început implementarea de mai mult timp cu cele 6 procente, urmând să ajungă, în anul 2021, la 2%. După cum se vede, pe noi iar ne prinde UE nepregătiţi. Pesemne, asta e genetica românească.

A fost o întreagă nebunie cu “dublul standard al produselor alimentare” în ultimii ani în Europa. Desigur, “beneficiarii” produselor de proastă calitate au fost cei din Europa de Est, printre care şi noi, românii. Au fost elaborate regulamente, legi… şi aşa mai departe pentru a se stopa acest fenomen.
Nici o problemă, acest popor minunat, care are o industrie în expansiune a găsit soluţia pentru a nu încălca legislaţia germană şi europeană. {i vă explicăm imediat: compania X din Germania care produce brânzeturi are o secţie de fabricare pentru ei, unde grăsimile vegetale nu depăşesc 6%, ca să nu încalce legislaţia iar acel produs este fabricat la o calitate înaltă. Pentru România şi pentru alte ţări, aceşti băieţi deştepţi şi frumoşi, în cadrul aceleiaşi fabrici de brânzeturi, au o linie separată de fabricaţie. Acolo produc brânza cum pot şi cum vor, această brânzică având o cantitate nedefinită de grăsimi de origine vegetală şi plus alte descoperiri ale chimiei care au revoluţionat sectorul alimentar, dar care omoară oameni, încet şi sigur.

Însă acest produs ”benefic” pentru poporul român nu este ambalat în Germania şi sub sigla fabricii mamă, pentru că ar încălca legislaţia legată de dublul standard şi cel al conţinutului de grăsimi. Aşa că trimit aceste “bunătăţuri” neambalate şi neporţionate în România unde există un ”PRODUCĂTOR” român care foloseşte o cisternă de lapte la an, dar produce mii de tone de brânzică şi alte produse de acest gen, care ambalează produsul nemţesc plin cu de toate şi scrie mare PRODUS ÎN ROMÂNIA. Şi uite-aşa mărim sau înfiinţăm noi spitale oncologice, închidem fermele de vaci şi consumăm ”brânzică de calitate europeană”.
Acum, să nu vă gândiţi numai la brânza de la raft, gândiţi-vă la brânza utilizată în panificaţie, patiserie, la pizza, plăcinte şi aşa mai departe. Economic este normal, chimia este mai ieftină decât vaca, dar oare moral este?!

VA URMA...

SURSA REVISTA FERMA

Şcoala formează adevăraţi profesionişti în zootehnie!

Leonard Constantin Stafie

Citind articolul colegului Vasile Popescu ”Şcoala formează adevăraţi profesionişti ai câmpului” publicat în decembrie, în revista Ferma am simţit nevoia să aduc câteva completări necesare şi pentru sectorul zotehnic, pentru a arăta cât este de necesară existenţa şi promovarea şcolii agricole româneşti.

Trebuie să acceptăm cu toţii un mare adevăr: la momentul actual agricultura nu se poate face decât cu personal înalt calificat.
Mihaela Ivancia de la Facultatea de Zootehnie a USAMV Iaşi a precizat la un eveniment organizat de Fundaţia Revistei FERMA că "nu există o corelare între nomenclatorul meseriilor şi meseriile existente pe piaţa muncii. Precizez că pentru meseria de zootehnist nu mai este necesar un nivel minim liceal iar de aici apar două probleme, în două ramuri din zootehnie: în sectorul avicol şi suin gradul de automatizare şi informatizare este maxim, de aici şi necesitatea de a avea personal înalt calificat cu cel puţin studii liceale iar al doilea lucru grav e că s-a distrus pepiniera de viitori studenţi la Facultatea de zootehnie. Aşadar, ajungi să lucrezi cu studenţi care nu au nici măcar cunoştinţe minime de zootehnie iar tu ca profesor, în loc să treci la un nivel superior de predare trebuie să începi cu baza, adică exact cu ceea ce se învăţa înainte la liceu. Şi atunci, te mai întrebi care e nivelul de pregătire al celor care termină zootehnia?!".

 

Un bun profesionist în zootehnie este necesar să aibă cunoştinţe aprofundate de anatomie, biologie celulară, fiziologie pe toate speciile exploatate pentru producţie. Acest lucru este necesar pentru a înţelege cum funcţionează organismul animal şi pentru a aplica o tehnologie corectă pentru a obţine producţie şi a asigura o stare de sănătate bună animalelor.
Cunoştinţe de nutriţie - trebuie să ştii fiecare specie ce mănâncă şi cât mănâncă, ce calităţi nutriţionale trebuie să aibă furajul, pentru producţie, întreţinere, în funcţie de etapa de creştere, producţia urmărită şi aşa mai departe. Astfel, fiecare categorie are nevoie de un anumit neceasar de proteină, aminoacizi esenţiali - lizină, metionină, cistină, energie metabolizabilă, săruri minerale, fosfor, potasiu, calciu, oligoelemente, vitamine şi aşa mai departe. Păi dacă nu ai habar ce rol au acestea în organism, cum influenţează starea de sănătate şi producţiile, cât este necesarul pentru întreţinere şi producţie, atunci cum faci producţie?! Pe principiul ”Apă, Paie şi Bătaie???”. Un absolvent de zootehnie trebuie să ştie ce furaje foloseşte şi cât pot participa acestea în reţeta furajeră, pentru că unele furaje pot avea factori limitativi sau sunt dăunătoare pentru unele specii.
Cunoştinţe de mecanică, automatizare şi informatizare - fiecare specie are particularităţile ei de exploatare, cu un grad mai mic sau mai mare de mecanizare şi automatizare. Procesele tehnologice, mai ales la păsări şi porci sunt complet mecanizate şi automatizate. Un bun specialist cu studii medii sau superioare trebuie să ştie cum funcţionează aceste utilaje şi echipamente. }inând cont de faptul că se lucrează cu organismul viu sunt necesare cunoştinţe temeinice cu privire la necesităţile fiziologice ale animalelor: ce temperatură este necesară în adăpost corelată direct cu umiditatea în funcţie de specie şi de vârstă, curenţi de aer, noxe existente în hală, lumină ca durată şi intensitate. Tipul de furaj administrat, cât se administrează şi când se admnistrează, forma de administrare, conţinutul furajului în funcţie de specie, vârstă şi scopul producţiei.

 

Cunoştinţe legate de construcţiile zootehnice - fiecare specie are un specific pentru cazare care trebuie să îi asigure un confort fiziologic pentru a avea o stare de sănătate bună şi pentru a şi produce.
Cunoştinţe de genetică şi ameliorare pentru a înţelege poteţialul genetic al raselor şi hibrizilor, cum se pot transmite în descendenţă caracterele de care avem nevoie.
Cunoştinţe de mediu pentru prevenirea poluării mediului, prevenirea poluării apelor cu nitraţi şi nitriţi şi pentru gestionarea corectă a dejecţiilor.
Management, Marketing, Contabilitate - un absolvent trebuie să aibă cunoştinţe şi din aceste domenii pentru a putea face previziuni de rentabilizare a fermei, de a putea asigura fluxul tehnologic şi pentru a avea control asupra cheltuielor.
Facem precizarea că aceste cunoştinţe trebuie să le ai pentru aproximativ şapte specii exploatate zootehnic în mod curent iar fiecare specie are o diversitate de rase/hibrizi cu diferite necesităţi şi specificităţi.
Şi atunci, ne întrebăm cum poţi să dobândeşti aceste cunoştinţe dacă la Liceele Agricole se intră cu nota 3? Dacă în clasele 1-8 unde se învaţă doar materiile generale, păi în patru ani de liceu unde apar şi obiectele de specialitate cum vrei să ajungi la minim 6 la bacalaureat? Dacă cei de la liceul agricol reuşesc să îi aducă la nota 5, aceşti profesori sunt adevăraţi EROI!
Acestea sunt motivele pentru care Liceele Agricole trebuie finanţate şi de către Ministerul Agriculturii, să aibă ferme didactice moderne, pentru că această meserie nu se realizează în mediul virtual!
Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care trebuie modificată modalitatea de finanţare şi admitere la liceele agricole!

 

 

Probleme şi posibile soluţii
• Şi învăţământul preuniversitar, dar şi cel universitar agricol trebuie să acţioneze încă din şcoala generală pentru a extrage acei elevi care au vocaţie spre agricultură;
• Promovarea învăţământului agricol în rândul părinţilor şi conştientizarea acestora cu privire la faptul că nu este o ruşine să fii elev sau student într-o formă de învăţământ agricol iar salariile din domeniu au devenit motivante;
• Sunt o multitudine de posibilităţi de finanţare pentru elevi şi studenţi pentru a-şi acoperi cheltuielile cu cazarea şi masa, cum ar fi: burse de studiu, burse de fermă, învăţământul dual etc.;
• corectarea legii educaţiei cu privire la finanţarea formelor de învăţământ din agricultură; actuala finanţare per cap de elev nu este competitivă şi nici stimulatoare pentru agricultură, cadrele didactice fiind nevoite să înceapă în fiecare an o adevărată cursă nebună după elevi în detrimentul calităţii elevului, pentru a-şi putea păstra normele didactice iar şcoala statutul juridic;
• realizarea unei strategii la nivel naţional cu privire la necesarul de calificări pe termen mediu şi lung de care are nevoie piaţa agricolă şi distribuirea lor în funcţie de necesităţi şi de tradiţiile zonale/locale;
• corelarea programei şi a modului de învăţare cu realitatea din agricultura modernă, accentul pus pe practică şi studiu în echipe mici.
• eliminarea "canibalizării" liceelor agricole între ele prin crearea unei concurenţe nereale pe acelaşi bazin de preluare a elevilor.
Acestea sunt şi câteva dintre obiectivele campaniei ”Susţinem Învăţământul Preuniversitar Agricol!”, iniţiată de Fundaţia Revistei Ferma.

 

Leonard STAFIE
Nicoleta Dragomir

SURSA REVISTA FERMA

"Pe-un picior de plai", în Munţii Vrancei. La stâna lui Doru Boroşu

Leonard Constantin Stafie

Cam aşa se poate descrie poiana însorită şi verde din comuna Năruja, unde se află stâna lui Doru Boroşu. Tudorel, cum îi spun prietenii. O zonă cu peisaje uimitoare, oameni frumoşi, crescători de animale pasionaţi care ne-au fost gazde primitoare în ziua alocată Nărujei, în proiectul "Viitor pentru sate".

Stâna lui Tudorel Boroşu se află la aproximativ 700 metri altitudine, într-o poiană înconjurată de Munţii Vrancei. Păşunile montane, cu iarbă din abundenţă, dau gustul deosebit al brânzei pe care o produce oierul vrâncean, de la cele patru sute de Ţigăi ruginii aflate în lactaţie.
Crescător de oi din tată-n fiu, Doru spune mândru: "Sunt pui de cioban"! Se ocupă serios de această meserie din 2009, când a făcut o selecţie în turmă şi a mai cumpărat animale. Are 42 de ani, spune că oile pe care le acum îi sunt suficiente iar în viitorul apropiat speră să reuşească să achiziţioneze o platformă de muls, în primul rând pentru a suplini lipsa forţei de muncă.

 

 

 

Piaţa de desfacere este... acasă!
Oile ciobanului nostru sunt ca de pe revistă. Rasa e Ţigaie, varietatea ruginie, toate animalele au certificate de origine şi sunt înregistrate în registrul genealogic, sub controlul oficial al producţiei. Asta înseamnă un plus de venit obţinut prin subvenţia mai mare. Dacă facem o comparaţie cu alte rase de oi, avantajul net al Ţigăilor este dat de mieii care au un randament mai bun de creştere şi sunt preferaţi la export de către consumatori. Rasa asigură o producţie bună de lapte şi carne şi este adaptată foarte bine pentru creştere în zona montană.
Brânza obţinută este valorificată direct de la poarta fermei iar ce nu se vinde se conservă prin maturare şi este păstrată în beci, pentru comercializare în timpul iernii. "Piaţa de desfacere o am acasă, eu nu plec la piaţă cu brânza. Fac lucru bun, lumea ştie acest lucru şi de acasă fac toată vânzarea. Noi mulgem în jur de 80 de litri şi avem vreo 400 de oi în lactaţie. Mai completăm venitul cu vânzarea meilor. Am dat anul acesta patru sute de miei cu preţul de 10,5 lei/kilogram în viu. Puţintel, dar de trei ani îi dau la preţul ăsta, angro”, ne spune crescătorul.
După degustare am remarcat gustul deosebit al brânzei, proaspătă şi maturată. Bineînţeles că am vrut să aflăm şi noi secretul, dar răspunsul a fost sec: ”Nu ştiu să vă spun, secretul fiecăruia cum o face”. După câteva discuţii şi plimbări prin stână, Tudorel s-a lăsat niţel înduplecat şi ne-a spus: ”Suntem undeva la o altitudine de 700 de metri şi vedem în jur Munţii Vrancei... ăsta este de fapt secretul: iarba, iarba de munte, timpul mai răcoros şi flora de munte face laptele mai bun”.

 

 

 

 

 

Două probleme: lipsa oamenilor şi lipsa banilor
Toată lumea se plânge de lipsa forţei de muncă, dar mai ales în oierit. Tudorel are patru oameni la stână şi, bineînţeles, câini. Stâna fără câini e ca o casă pustie, aşadar ”suntem patru oameni, suntem destui, mai avem şi zece câini dintre care şi hoitaşi. Un hoitaş face cât cinci ciobani, sunt tare buni”, se destăinuie Tudorel Boroşu.
Ce i-ar trebui oierului montan ca să o ducă mai bine? "Bani", răspunde instantaneu crescătorul din Năruja. Mai ales că el vrea să investească în modernizarea fermei, într-un viitor nu prea îndepărtat. ”Ne ajung oile astea, pentru că dacă am avea mai multe nu am avea cu cine să lucrăm. Ori îmi iau o platformă de muls, ori schimb tehnologia şi le las să fete de trei ori în doi ani, opresc doi oameni care sunt mai buni şi asta e. Nu schimb rasa, doar ţin mieii mai mult la supt, să crească mai mari şi atunci iau mai puţin lapte. Dar câştig la miei”, ne spune Tudorel despre planurile de viitor, încă nebătute în cuie.

 

 

Bulzul acompaniat... din fluier!
Trebuie să spunem că aici, la stâna nărujeană din Ţara Vrancei am fost aşteptaţi cu un bulz ciobănesc încins la grătar, un adevărat festin câmpenesc. Ni s-au alăturat primarul, gospodari ai comunei, prieteni, dar şi nea Ion Colăcoiu, care a doinit din fluier de a mers bulzul ca uns!
Între două acorduri am şi schimbat două vorbe cu nea Ion, care are 80 de ani şi e cu drag de ciobănie de când era copil.
Leonard Stafie: Aş dori două sunete, nea Ioane, pentru cei de la Revista Ferma... De unde ai învăţat să cânţi la fluier?
Ion Colăcoiu: De la tatăl meu, a fost din neam de ciobani. Eu acum am ieşit la pensie şi am terminat cu toate, dar nu şi cu fluieratul. Fluierul îl ţin la mine mereu, este prietenul meu şi când cânt cu el îmi amintesc toată viaţa mea.
Leonard Stafie: Ce meserii ai avut matale în cei 80 de ani de viaţă?
Ion Colăcoiu: Prima meserie a fost de crescător de animale. Am avut oi, m-am angajat la un service ca paznic, dar tot nu m-am lăsat de animale. Noaptea eram paznic, ziua veneam să am grijă de ele şi cu astea două meserii am ieşit la pensie. Oaia era plusul meu de bani. Câştigul de la service era pentru casă şi de ăl de la oi cumpăram şi eu câte ceva să fac casă la unul dintre copii, că am şase copii.

Vorbele lui Nea Ion reflectă cu siguranţă pasiunea pe care românii din Munţii Vrancei o pun în tot ceea ce fac. De la creşterea animalelor, la ţesutul la război sau sculptura în lemn. Oameni simpli, dar mari iubitori de natură şi păstrători de tradiţii.

 

Leonard STAFIE
Nicoleta DRAGOMIR
video: Claudiu BOROBEI

SURSA REVISTA FERMA

În prag de primăvară agrară

Dincolo de toate lucrurile bune care se întâmplă în agricultura românească, problemele tot aceleași rămân

Confruntată cu incapacitatea post-aderare de a se alinia la un ritm acceptabil de conformare la regulamentele europene, România și-a construit, de-a lungul anilor, adevărate clișee pe care unii le flutură, pe post de scuză oficială, ori de câte ori ni se bate obrazul.
Îmi spunea recent un fermier pățit, care se confruntă și el cu starea de suficiență a funcționarilor plictisiți, dar chipurile instruiți (pe mulți bani europeni!), că sunt mult prea mulți cei care își îndeplinesc atribuțiile după principiul "nu contează cât muncim, leafă tot atât primim".
Leafă la care, de altfel, noi toți contribuim... Rata de absorbție a fondurilor pentru dezvoltarea și modernizarea agriculturii generează adevărate isterii naționale, mai ales spre toamnă, când se fac socotelile și bugetele. Mulțumită totuși unor angajați care-și văd de treaba lor, avem și la acest capitol un procent care tinde spre decență. Dar suntem încă foarte departe...
Ce să mai vorbim despre înstrăinarea terenurilor agricole către non-rezidenți sau despre subvențiile la hectar care sfidează bunul-simț! Toate acestea își au originea în negocierile făcute "pe genunchi", înainte de semnarea Tratatului de aderare.
Mi-am amintit de un articol foarte bun, cu un titlu sugestiv, scris în 2007 de prof.dr. Mihai Decun: "Politica Agricolă Comună și euro-miturile românești". Îl găsiți pe site-ul nostru www.revista-ferma.ro. Dar vreau să vă rețin atenția cu o singură idee. Ca și atunci, în 2007, când se muncea pe brânci prin ministere la elaborarea PNDR 2007-2013, și în prezent ne confruntăm exact cu aceleași probleme. Doar cifrele s-au mai schimbat.
Acum avem PNDR 2014-2020 și droaie de "euro-mituri" care, la fel ca în 2007, fac furori printre cei care vorbesc mult fără să spună sau să facă nimic. În multe privințe, lumea agricolă românească încă nu s-a dezmeticit, de la europenizare încoace... Citez doar un fragment din articolul amintit, un singur exemplu: "Este important ca până la definitivarea și aprobarea PNDR, fermierii să nu se lase influențați de tot felul de euro-mituri, care circulă mai repede decât informațiile corecte.
(...) Cu referire la zootehnie, anumite grupuri interesate, sprijinite de pseudo-specialiști ignoranți, au răspândit euro-mitul conform căruia <în UE animalele o vor duce mai bine ca oamenii>. În realitate, PAC își propune să sprijine numai fermele care fac dovada că asigură bunăstarea animalelor, deoarece numai animalele în condiția de bunăstare deplină pot exprima integral potențialul biologic productiv, caracteristic raselor perfecționate".
În altă ordine de idei, noroc că UE a decretat "Anul fermei de familie". Brusc și-au adus aminte și oficialii noștri, și mulți alți foști contestatari transformați peste în noapte în aprigi susținători ai acestei forme de organizare în agricultură, că, ce să vezi, România are și ea cu ce se lăuda la acest capitol!
Una peste alta, să aveți o primăvară cu spor în agricultură, departe de probleme, lipsuri și vremea neprielnică.
Închei cu câteva versuri primite de la un cititor din Iași, care dau frâu liber interpretărilor. Câte situații din actualitatea agricolă de la noi se regăsesc în această poezie... Cât de mult se construiește și cât de mult se distruge în agricultură?

Lemn bătrân

de Ioan Cojocariu

Lemn bătrân și lemn uscat
Mi te-ai cam încovoiat,
Viața te-a împovărat
Lemn bătrân și lemn uscat.

Ești bătrân și urâcios
Pe-năuntru găunos;
Dacă stai să te gândești
Oare cui mai trebuiești?

Ai ajuns ca o surcea,
Nimeni nu te mai vrea,
Nu ești bun nici la căruță
Păcătos ca o crenguță.

Bat într-însul, bat și bat
Lemn bătrân încovoiat,
Mi-a venit mintea pe loc
Cred c-o să te pun pe foc.

Așa am ajuns și eu
Ionel al lui Pîrnău.

Nicoleta Dragomir

Revista Ferma

Unde-s steguleţele de altădată?

Acum cinci ani, pe vremea asta, România era stat UE nou-nouţ, cu pretenţii mari şi planuri frumoase

Desigur, pregătirile pentru aderare începuseră din timp, cu negocierea Tratatului, cu stabilirea priorităţilor şi a proiectelor nenumărate care aveau să absoarbă cu nesaţ din fondurile europene ce stăteau să se reverse asupra noastră. Desigur, nu s-a întâmplat aşa. Cel puţin nu în agricultură.
La începutul lunii octombrie 2006, ministrul agriculturii de atunci, Gheorghe Flutur, avusese o întâlnire cu vicepreşedintele Comisiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Parlamentul European. Acesta din urmă a subliniat că România trebuie să facă eforturi pentru absorbţia fondurilor europene chiar din primele săptămâni ale anului 2007. Surpriză însă! Eforturile, dacă au existat vreodată, s-au concretizat foarte timid, şi asta nu în anul de graţie 2007.
Să nu uităm că toate acestea se petreceau după un an al vestitelor steguleţe roşii pentru agricultură, pe care Uniunea Europeană ni le-a oferit cu generozitate. Şi nu de buni ce eram noi în ultimul an de preaderare, ci dimpotrivă.
Nesiguranţa, incompetenţa şi incapacitatea de a lua decizii au tras după ele tot ce s-ar fi putut întâmpla bine în agricultura românească, imediat după aderare. Pe atunci încă nu era finalizat Planul naţional de dezvoltare rurală. Nu era încă determinată suprafaţa de teren eligibilă, fapt pentru care CE ne-a tot urecheat. Majoritatea judeţelor nu-şi încheiaseră cadastrul agricol. Nu că acum am sta mai bine.
Campania de primăvară debuta în 2007 fără subvenţii (mulţi duceau deja dorul cuponiadelor de altădată), iar structurile instituţionale care trebuiau să gestioneze fondurile comunitare, nu erau funcţionale în momentul aderării. Rând pe rând, ieşeau la iveală toate neregulile şi lucrurile prost făcute în agricultură, pe care mulţi s-au înghesuit să le ascundă sub preş.
După cinci ani, pe unii încă îi mai tulbură normele UE. Alţii încă mai dau vina pe ele, şi asta pentru că e mai simplu să cauţi ţapul ispăşitor decât să-ţi vezi de treabă.
Absorbţia fondurilor europene este în continuare o mare provocare pentru România. Nu ducem deloc lipsă de proiecte însă nu ducem lipsă nici de exces de zel. Ceea ce face ca buna credinţă să pălească în faţa anumitor interese şi a lipsei de profesionalism.
Banii, mulţi bani, alocaţi pentru formarea şi instruirea funcţionarilor care gestionează fondurile europene, sunt de multe ori o investiţie proastă. Prin birouri îşi fac loc tot felul de încurcă-lume, care transformă mii de proiecte în dosare neeligibile.
Pentru că habar n-au de ceea ce au de făcut sau pentru că, pur şi simplu, n-au chef să facă. Primim îngrijorător de multe semnale în acest sens. Oameni care au trecut de faza sesizărilor şi a contestaţiilor, a răspunsurilor standard şi a punctajelor... aleatorii. Toate acestea nu-i afectează doar pe cei care încearcă să se dezvolte, să producă mai mult şi mai bine.
Dacă înainte de aderare, responsabilii cu implementarea politicilor agricole şi cu aducerea în ţară a banilor europeni mai puteau fi suspectaţi de naivitate sau neştiinţă într-ale Comunităţii Europene, după cinci ani nimeni nu ne mai consideră începători în problema atragerii fondurilor. Şi nimeni nu ne mai caută scuze. Nu se mai aruncă în agricultură cu steguleţe, ci cu penalizări de zeci de milioane de euro.
Anul 2012 a început cam la fel ca 2007.
Suntem sută la sută convinşi că trebuie să absorbim mai mulţi bani pentru agricultură şi dezvoltare rurală dar parţial pregătiţi când vine vorba să trecem la fapte. În 2012, autorităţile romââne şi-au propus, prin proiectul de buget, să atragă fonduri UE de şase miliarde de euro, din care 2,4-2,5 miliarde euro pe agricultură şi dezvoltare rurală şi 3,5-3,6 miliarde euro pe fonduri structurale şi de coeziune. Intenţii bune avem, bani ar fi suficienţi, proiecte sunt destule. Unde greşim?

Nicoleta Dragomir

 Revista Ferma