Se afișează postările cu eticheta distante conforme la ferma. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta distante conforme la ferma. Afișați toate postările

miercuri, 1 iulie 2020

DONEZ O CARTE PENTRU UN LICEU AGRICOL!

Fundaţia Revistei FERMA în parteneriat cu Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, Liceul Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu”, Radio Iaşi şi Revista Ferma lansează în data de 7 martie 2019 Campania „Donez o CARTE pentru un LICEU AGRICOL”!

Evenimentul are loc de la ora 17.00, în ”SALA ABSOLVENŢILOR - Şi eu sunt urmaş al lui Kogălniceanu!” din cadrul Liceului Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” din comuna Miroslava, judeţul Iaşi. Concret, demarăm o campanie de colectă de carte de specialitate (şi nu numai) la nivel naţional şi vom dona cărţile liceelor agricole în momentul desfăşurării evenimentelor cuprinse în proiectul "SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL". De altfel, această nouă campanie face parte din proiectul amintit.
În data de 7 martie, la Miroslava vor fi donate din partea Revistei Ferma peste 60 de cărţi de specialitate şi beletristică bibliotecii Liceului Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu”. De asemenea, fiecare invitat la acest eveniment va dona un număr de cărţi însoţite de un mesaj de susţinere pentru liceele agricole.

donez o carte pentru un liceu agricol_b

Oaspeţi de seamă vor participa la colecta de carte
La evenimentul de la Miroslava participă consilierul Ministrului Agriculturii - Mihai Amarandei, Prorectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” IAŞI - Benone Păsărin, directorul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Dancu Iaşi - Creangă ŞteofilGabriel Hoha - şef lucrări Facultatea de Zootehnie Iaşi, inginer zootehnist Ionuţ Ivancia, foşti absolvenţi ai Liceului Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu”, bineînţeles elevi şi profesori, dar şi prieteni ai liceului din Miroslava.
Printre participanţi vor mai fi: Liviu Stafie - directorul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, Gheorghe Bacuşcă - Şeful Gărzii de Mediu Iaşi, Marian Topală - fermier şi preşedintele LAPAR Iaşi, Emil Bălteanu - fermier, preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice Iaşi, Prof. dr. Stejărel Brezuleanu - Director al Departamentului de Agroeconomie din cadrul USAMV Iaşi.

Parteneriat în PREMIERĂ între liceul din Miroslava şi SCDCB Dancu
Cu această ocazie va fi încheiat şi un contract de parteneriat în premieră pentru practica agricolă, o iniţiativă a domnului Valeriu Tabără, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice. La evenimentul nostru care a avut loc în data de 2 noiembrie 2018 la Liceul tehnologic nr. 1 Fundulea, Valeriu Tabără declara: ”Consider că ar trebui să existe un tip de parteneriat între unităţile de cercetare şi liceele cu caracter ştiinţific pe domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale”.
Creangă Şteofil, Directorul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Dancu Iaşi ne-a declarat: ”Am vorbit şi cu domnul ministru al agriculturii şi am spus că în cadrul Staţiunii vreau să fac un centru de practică permanentă pentru elevii din liceele de profil cât şi pentru studenţii facultăţii de profil”. Aşadar, cu ocazia evenimentului de colectă de carte se pun şi bazele reluării legăturii dintre liceele agricole şi staţiunile de cercetare, a cărei importanţă a fost semnalată de nenumărate ori de către Valeriu Tabără, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice.

ISTORIA NE OBLIGĂ!
În încheiere îl vom cita pe Costel Florea, profesor la liceul de la Miroslava, fost elev al liceului şi un inimos colaborator al proiectului: ”Mihail Kogălniceanu a fost om politic, filozof, istoric, prim ministru, publicist, dar să nu uitaţi niciodată că, înainte de toate a fost elev la Miroslava”.

miroslava copy_b

VĂ AŞTEPTĂM cu drag în 7 martie 2019 la Sala Absolvenţilor de la Miroslava pentru lansarea campaniei ”Donez o CARTE pentru un LICEU AGRICOL!”.

SURSA REVISTA FERMA

marți, 23 iunie 2020

OMS 119, „ARMA” PERFECTĂ pentru vecinul care nu te are la inimă!

OMS 119, „ARMA” PERFECTĂ pentru vecinul care nu te are la inimă!

Ce s-a mai întâmplat cu deja celebrul Ordin al Ministerului Sănătăţii 119/2014? Mai nimic. Cei care trebuie să schimbe ceva dorm în papuci şi se fac că nu înţeleg revolta noastră şi a fermierilor care deja plătesc scump consecinţele unor prevederi prost gândite, fără fundamente ştiinţifice, fără noimă!

Am trimis recent către toate instituţiile statului în măsură să ia decizii, o „Scrisoare deschisă” (detalii AICI: ANULAŢI de urgenţă ORDINUL care FALIMENTEAZĂ FERMELE!) semnată de revista Ferma şi organizaţiile reprezentative din sectorul zootehnic, prin care cerem ANULAREA tuturor prevederilor care fac referire la fermele zootehnice, respectiv distanţele dintre exploataţii (indiferent de dimensiune) şi spaţiile de locuit. Cred că putem publica deja o carte cu toate articolele apărute în revista Ferma despre OMS 119/2014, la care adăugăm zecile de solicitări şi propuneri de modificare, argumentate ştiinţific, ale grupului de iniţiativă format din specialişti şi fermieri.

Ca să fim clari şi să nu existe loc de interpretări, nimeni nu spune să nu existe distanţe prestabilite între ferme şi spaţiile de locuit, dar NU AŞA cum au legiferat cei de la Ministerul Sănătăţii, abuziv şi fără vreo bază ştiinţifică reală. Ce facem cu fermele existente deja? Le mutăm după bunul plac al celor care îşi construiesc - de multe ori, ilegal - vilele prea aproape de ferme şi apoi strâmbă din nas că... LE PUTE viaţa de la ţară?

Cine pune, de fapt, beţe în roatele dezvoltării satului românesc? În Ordinul 119, cu tot cu modificările care mai mult încurcă decât ajută, sunt sintagme care duc la interpretări subiective şi abuzive cu privire la activităţile zootehnice. Pentru cei de la Ministerul Sănătăţii, distanţe minime înseamnă REGLEMENTĂRI MAXIME, iresponsabile, care au deja CONSECINŢE economice GRAVE. Pentru că, se pare, OMS 119, modificat prin Ordinul Ministerului Sănătăţii 994/2018 (dar nu în favoarea zootehniei, nicidecum!), suportă şi alte modificări, ori de câte ori patria o cere. Adică tot cei de la Sănătate! Aminteam, la începutul acestui an, de un referat de aprobare de modificări în OMS 119 pentru ceva situaţii care vizează cabinetele medicale umane. În ceea ce priveşte zootehnia, linişte de-ngropăciune!

Aşteptăm reacţia instituţiilor statului la scrisoarea deschisă. Aşteptăm măsuri şi decizii normale, adaptate realităţilor din teren. Este şi culmea ca un fermier să fie amendat, controlat, aruncat în procese interminabile pentru că un vecin supărat îi face reclamaţii peste tot pe unde apucă, în baza acestui ordin cel puţin aberant. Da, şi putem argumenta oricând şi cu date concrete toate afirmaţiile pe care le-am făcut referitor la OMS 119, din 2014 încoace. Avem şi exemple, din păcate.

Vrem să fim europeni, dar ignorăm legislaţia comunitară după bunul plac. Vrem ferme ca în restul Europei dar, ce să vezi, la noi NU SE POATE să ai grajdul lângă restaurantul pensiunii tale sau lângă casa în care locuieşti sau lângă casa vecinului care te felicită pentru că eşti un bun fermier şi produci mâncare bună inclusiv pentru familia lui.

Deci, stimaţi decidenţi, în care colţ uitat de Europă vreţi să înghesuiţi ţara asta?!

SURSA REVISTA FERMA

sâmbătă, 6 iunie 2015

Distanțele minime creează probleme... maxime!

Problema stabilirii distanțelor minime de amplasare a fermelor zootehnice față de spațiile de locuit nu e de ieri, de azi. Excesul de zel, neștiința sau ignoranța duc la situații total contradictorii în România, raportat la legislația europeană, care ar trebui să fie suverană.


La începutul acestui an, Ministerul Sănătății a emis Ordinul nr. 119 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației. În acest Ordin, la Art. 11, alin. (1) sunt prevăzute distanțele minime de protecție sanitară între teritoriile protejate și o serie de unități care produc disconfort și riscuri asupra sănătății populației. Printre care fermele zootehnice. Problema este că distanțele stabilite de Ministerul Sănătății par a nu avea un fundament științific și contravin normelor europene, aplicate în multe state din Vestul Europei. Am solicitat Ministerului Sănătății să ne pună la dispoziție documentația tehnică pe baza căreia au fost calculate distanțele, dar până la închiderea ediției nu am primit un răspuns. Am întrebat și la Ministerul Agriculturii dacă li s-a solicitat un punct de vedere pentru stabilirea distanțelor minime la care să fie amplasate fermele, iar răspunsul primit a fost NU, Ministerul Sănătății nu a solicitat o astfel de expertiză.
În aceste condiții, doi specialiști în zootehnie - dr.ing. Daniel Simeanu, Președintele Asociației Profesionale a Crescătorilor de Păsări de Carne și Ouă din județul Iași și subsemnatul - am înaintat Ministrului Agriculturii un memoriu justificativ și o solicitare pentru crearea unui grup științific de lucru care să trimită o Notă de fundamentare în vederea modificării Ordinului 119 al Ministrului Sănătății. Până acum nici o reacție din partea MADR, motiv pentru care prezentăm succint câteva argumente tehnice cuprinse în acest memoriu și care subliniază erorile ce se regăsesc în legislația privind stabilirea distanțelor la care trebuie amplasate fermele față de spațiile protejate.

Distanțele fixe nu sunt conforme cu realitatea!
Aplicarea tehnologiilor de creștere a animalelor în sistem tradițional sau „free range”, indiferent de specie, necesită cheltuieli de producție net superioare celor din sistemul industrial. Sunt necesare suprafețe de teren mari pentru fiecare animal, motiv pentru care aceste tehnologii sunt prietenoase cu mediul. Volumul de noxe cât și al dejecțiilor acumulate într-o astfel de fermă sunt mult mai mici decât în cazul sistemelelor industriale. Având în vedere aceste argumente, dar și multe alte aspecte ce diferențiază cele două sisteme, considerăm oportună inițierea unui grup de analiză care să elaboreze un ghid de bune practici cu recomandări concrete (formule matematice), care să țină cont de degajările de noxe și dejecțiile produse pe unitatea de suprafață.
Pentru exemplificare, prezentăm în cele ce urmează modalități de calcule aplicate în cazuri diferite (calcul preluat din literatura de specialitate, legislație europeană cât și legislația unor țări cum ar fi Austria, Belgia sau Germania).
În urma studierii literaturii științifice de specialitate și a regulamentelor europene am constatat că, pentru stabilirea distanțelor minime de amplasare a fermelor, se aplică diverse formule de calcul ce țin cont de degajările de noxe, suprafața ocupată de fermă, disiparea noxelor de către curenții de aer, dar și de tipul de tehnologie aplicată. Legislația germană reglementează amplasarea fermelor stabilind distanțe minime între acestea și zonele rezidențiale printr-un sistem de calcul logic și ușor de aplicat, ce se bazează pe numărul de UVM.
Utilizarea unor distanțe fixe, așa cum prevede Ordinul 119 al Ministrului Sănătății, care nu sunt stabilite în mod obiectiv, duce la îngrădirea drepturilor fundamentale ale cetățenilor cu privire la proprietate și asigurarea unui trai decent.

Tehnologia de creștere ar trebui să facă diferența!
Pentru o normare corectă, factorul principal care trebuie luat în calcul este tehnologia de creștere, deoarece în funcție de aceasta se stabilește suprafața fermei și cantitatea de noxe. Spre exemplificare facem referire la creșterea puilor de carne în sistem tradițional și creșterea puilor de carne în sistem intensiv.
Astfel, sistemul „tradițional - creștere în aer liber” poate fi utilizat doar dacă densitatea pe un mp nu este mai mare de 12 păsări, fără ca greutatea vie să depășească 25 kg/mp (Regulamentul CE 1538/91). Totuși, în cazul adăposturilor mobile, a căror suprafață de pardoseală nu depășește 150 mp și care rămân deschise pe timpul nopții, densitatea poate crește la 20 de păsări/mp, fără ca greutatea în viu să depășească 40 kg greutate vie/mp (Regulamentul CE 1538/91). Suprafața utilizabilă totală a adăposturilor pentru păsări dintr-un singur punct de producție nu trebuie să depășească 1.600 mp și fiecare hală pentru pui nu poate avea o capacitate mai mare de 4.800 capete. De asemenea, adăpostul pentru pui trebuie prevăzut cu trape de ieșire cu o lungime combinată de cel puțin 4 m la 100 mp suprafață de adăpost (Regulamentul CE 1538/91). În același timp, trebuie să se asigure acces continuu în timpul zilei în spații exterioare, cel puțin de la vârsta de 6 săptămâni (Regulamentul CE 1538/91). Este necesar ca spațiile exterioare să aibă o suprafață acoperită în principal cu vegetație, care să asigure cel puțin 2 mp pe pui (Regulamentul CE 1538/91). În cazul creșterii puilor de carne în sistem intensiv, densitatea în adăposturi este de 14-16 pui pe mp.
Dacă luăm o exploatație tip de 5.000 capete, în cazul creșterii puilor de carne în sistem tradițional spațiul necesar păsărilor este de aproximativ 500 mp adăpost, plus un padoc exterior de 10.000 mp; rezultă o suprafață totală a fermei de aproximativ 11.000 mp. În cazul puilor de carne crescuți în sistem intensiv, pentru 5.000 de pui adăpostul necesar este de 400 mp, adică un necesar total de teren de 600 mp. 
Nu vom reda acum formulele de calcul pentru noxe și dejecții, dar comparând datele obținute am concluzionat că... nu există termeni de comparație! Valorile cu noxele și dejecțiile în sistemul intensiv sunt de zece ori mai mari decât în sistemul „tradițional - creștere în aer liber”! Cu toate acestea, conform Art. 11 din ord. 119, fermele de păsări cu peste 5.000 de capete și complexele avicole industriale trebuie amplasate la 1.000 de metri față de spațiile protejate, distanță care se aplică ambelor sisteme de creștere, fără nici o diferențiere!

Un calcul simplu scoate la iveală erorile din lege
Din punct de vedere economic, fermele care aplică sistemul de creștere „tradițional - creștere în aer liber” au cheltuieli mult mai mari: costul de producție este mult mai mare și la fel este investiția inițială, cu asigurarea accesului în padoc și asigurarea celor 2 mp pe cap de pasăre în padoc.
Comparativ cu celelalte specii, distanțele sunt calculate aleatoriu, dacă luăm în considerare numai cantitatea de dejecții produsă de fiecare specie, pe zi, pe fermă. Pentru a putea face comparație vom utiliza coeficienții pentru conversia de animale în Unități Vită Mare (UVM): vacă 500 kg - 1 UVM; grăsun (porci) 70 kg - 0,14 UVM; păsări 1,6 kg - 0,0032 UVM. 
Dacă ne referim la exemplu nostru, cu ferma de 5000 de capete pui de carne, calculăm dejecțiile pe numărul de capete, raportate la UVM pe fiecare specie, cât și distanțele prevăzute în Ordinul 119 din 2014.
Astfel:
- pentru ferma de 5000 pui de carne rezultă 16 UVM
- pentru ferma de porci de 114 capete rezultă 16 UVM
- pentru ferma de vaci de 16 UVM rezultă 16 capete vaci
Cantitățile de dejecții rezultate zilnic în fermele luate în discuție sunt: 
- din ferma de 5.000 pui rezultă 7,14 kg dejecții
- din ferma de 114 porci rezultă 456 kg dejecții
- din ferma de 16 vaci rezultă 824 kg dejecții
Distanțele precizate în Ordinul 119/2014, raportate la 16 UVM sunt:
- ferme și crescătorii de taurine 6-20 capete, distanța 50 m
- ferme de porci între 101 și 501 capete, distanța minimă 500 m
- ferme de păsări peste 5000 capete, distanța minimă 1000 m
În aceste condiții, se poate afirma că distanțele fixe sunt neconcludente și nesigure și lasă loc la interpretări, pentru că nu se raportează la factorii poluatori - noxe și dejecții. Putem amplasa o fermă de vaci de 16 capete la 50 de metri față de ultima casă de locuit, fermă care ocupă 500 de mp (incluzând adăpost și platformă betonată pentru dejecții), iar cantitatea de dejecții este de 824 kg/zi, în timp ce ferma de 5000 de pui crescuți în sistem „tradițional - creștere în aer liber”, unde cantitatea de dejecții pe zi este de 7,14 kg și suprafața, prin tehnologie, e de 11.000 mp... o trimitem la un kilometru distanță!!! 
Am demonstrat prin calcule, în funcție de specie și tehnologie, că distanțele prevăzute în Ordinul 119 nu sunt conforme cu realitatea. De multe ori sunt amplasate obiective economice mari poluatoare chiar lângă teritoriile protejate, în timp ce un obiectiv economic care practică tehnologii prietenoase cu mediul, îl trimitem prin lege la peste un kilometru, fără nici o justificare științifică și tehnică.

Cum e la alții...
În studiul „Development and validating procedure of a formula to calculate a minimum separation distance from piggeries and poultry facilities to sensitive receptors”, autorii au studiat condițiile de mediu a 43 de ferme existente, 21 de porci și 22 de păsări cu capacități de producție între 200 și 4000 capete la porci și capacități între 840 și 86000 capete la păsări, pentru a stabili formula pentru calcularea distanței dintre ferme și zonele de locuit. Studiul a fost realizat la cererea guvernul belgian, pentru testarea diverselor orientări referitoare la calcularea distanței minime și pentru a recomanda o distanță între fermele de animale (mai ales de porc și de pasăre) și locuințe, pentru a asigura un nivel de acceptabilitate a mirosului generat. Opt formule aplicate în diferite țări au fost examinate și comparate și a fost realizat un studiu de senzitivitate a diferiților parametri. Formula obținută reflectă „Ghidurile legislative de mediu” din Germania (TA - Luft and VDI), din Olanda, din Elveția, Quebec - Canada, din Austria și Belgia.
Pentru a evidenția mai bine discrepanțele dintre legislația românească și cea germană, am realizat un tabel comparativ între prevederile celor două legislații cu privire la distanța minimă dintre ferme și zonele de locuit, între două specii și capacități diferite, conform legislației românești, utilizând conversia LU. După cum rezultă din datele analizate în tabel, distanțele prevăzute de Ordinul 119/2014 al Ministrului Sănătății nu respectă un minim științific de corelare între specii, noxe, dejecții, care ar trebui să stea la baza calculării acestor distanțe. Mai mult, contravin și practicii curente din țările vechi membre ale Comunității Europene. 
Vom reveni...


TABEL PRIVIND DISTANȚELE MINIME ÎNTRE FERMELE ZOOTEHNICE ȘI ULTIMA CASĂ DE LOCUIT. COMPARAȚIE LEGISLAȚIE ROMÂNEASCĂ - LEGISLAȚIE GERMANĂ

Comunicat de presa

In memoriam Ion Budeanu, fondatorul Grupului de Firme Coseli Grupul de Asociații pentru Neam și Țară anunță cu profundă durere și regret ...