luni, 18 martie 2019

SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL. Următorul eveniment are loc la Liceul din CUDALBI

SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL. Următorul eveniment are loc la Liceul din CUDALBI

„La un moment dat, prin anii ’90, existau în jur de 250 de licee agricole, iar acum avem doar 40. Din păcate, au dispărut câteva licee cu tradiţie, care aveau peste o sută de ani de activitate” - Leonard STAFIE
Proiectul SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL este iniţiat de Revista FERMA prin Fundaţia Revistei Ferma şi este coordonat de NICOLETA DRAGOMIR - redactor-şef Revista FERMA şi LEONARD CONSTANTIN STAFIE - colaborator Revista FERMA, specialist avicultură.

Este binecunoscut faptul că o componentă esenţială a agriculturii moderne este educarea, formarea profesională a tinerilor pentru a deveni fermierii viitorului, dar şi pentru a aduce în exploataţiile familiilor sau în gospodării soluţii sau alternative generatoare de profit.

OBIECTIVELE PROIECTULUI
• susţinerea învăţământului agricol pre-universitar prin promovare şi informare;
• crearea unui curent în mediul urban şi rural cu privire la necesitatea existenţei unui învăţământ preuniversitar agricol de performanţă;
• conştientizarea publicului ţintă - oamenii din mediu rural, agenţi economici, profesori, decidenţi politici - că fără muncă specializată şi calificată în agricultură de nivel profesional şi liceal nu putem face faţă concurenţei pe piaţa agricolă europeană ţinând cont în primul rând de potenţialul agricol al României;
• dezvoltarea spiritului de antreprenoriat al elevilor din liceele agricole, de gândire pentru economia de piaţă concurenţială.
cititi detalii AICI

ciumbrud_carti_b
ÎN CE CONSTĂ PROIECTUL
Concret, fiecare dintre cele 40 de unităţi de învăţământ preuniversitar cu profil agricol din România va primi:
• câte două exemplare din cartea "Creşterea găinilor ouătoare în sistem free range - Ghid practic de creştere" - semnată de Leonard Constantin Stafie şi Radu Antohe şi editată de Revista Ferma;
• câte două exemplare din cartea "Ghid de creştere a puilor de carne" - semnată de Leonard Constantin Stafie şi Radu Antohe şi editată de Revista Ferma;
• abonamente pe perioadă nelimitată la revista FERMA;
• colectă şi donaţie de cărţi în cadrul campaniei "Donez o CARTE pentru un LICEU AGRICOL". Detalii AICI
De asemenea, liceele cuprinse în proiect beneficiază de promovare în Revista Ferma, prin articole ce vor fi publicate în print şi online, în urma întâlnirilor organizate cu fermierii, foştii absolvenţi, cadre didactice şi elevi, autorităţi locale şi companii.
CE AM FĂCUT PÂNĂ ACUM
1. Lansarea proiectului - Primul eveniment a avut loc în data de 14 iunie 2018, la Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau” din Brăneşti, judeţul Ilfov, unde am avut parte de o primire deosebită din partea colectivului profesoral, în frunte cu directorul instituţiei, Marinela Culea. Invitat special doctorul Ovidiu Sicoe, medic veterinar şi specialist în patologia aviară.
Liceul Branesti_b
14 iunie 2018 - Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau” din Brăneşti, Ilfov - cititi detalii AICI
VIDEO eveniment: 
2. Al doilea eveniment Deschiderea anului şcolar 2018-2019 la Liceul Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” din comuna Miroslava, judeţul Iaşi, a inclus şi alte două manifestări educaţionale. Pe data de 10 septembrie a avut loc inaugurarea ”Sălii Absolvenţilor” sub genericul ”Şi eu sunt urmaş al lui Mihail Kogălniceanu” şi totodată s-au făcut donaţii de carte de specialitate în cadrul proiectului "Susţinem învăţământul preuniversitar agricol”. Gazda evenimentului a fost directorul liceului Constantin Timu. Invitat special Mihai Amarandei consilierul ministrului Agriculturii Petre Daea.
Liceu Miroslava_b
10 septembrie 2018 - Liceul Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” din comuna Miroslava, judeţul Iaşi - cititi detalii AICI
3. A treia etapa a proiectului a avut loc în data de 2 noiembrie 2018 la Liceul Tehnologic nr. 1 din Fundulea, judeţul Călăraşi.Invitiat special domnul prof. univ. dr. Valeriu Tabără, Preşedintele Academiei de Ştiinte Agricole şi Silvice. Gazda evenimentului a fost doamna director Carmen-Poliana Maxim.
La cele trei evenimente au participat aproximativ 180 de persoane din care aproximativ 10% profesori, 10% elevi iar diferenţa agenţi economici, autorităţi publice, foşti absolvenţi ai liceelor menţionate care îşi desfăşoară activitatea în diverse sectoare private sau publice.
Liceu Fundulea_b
2 noiembrie 2018 - Liceul Tehnologic nr. 1 din Fundulea, judeţul Călăraşi - citiţi detalii AICI
VIDEO eveniment: 
4. Al patrulea eveniment cu public din cadrul proiectului a avut loc în ziua de 7 decembrie 2018 la Liceul Tehnologic Agricol “Alexandru Borza” din Ciumbrud, judeţul Alba. Ni s-au alăturat peste o sută de persoane care s-au implicat în organizarea, mediatizarea şi transmiterea mesajului nostru. Toţi cei implicaţi în proiect spunem într-un glas: ISTORIA NE OBLIGĂ! Au participat: elevi actuali şi foşti elevi ai liceului, cadre didactice şi foşti profesori, autorităţi locale şi judeţene din administraţie şi educaţie, prieteni şi susţinători ai proiectului din toată ţara; ni s-a alăturat şi Valeriu Tabără, preşedintele ASASAm avut parte de momente de suflet din partea copiilor care au susţinut un moment artistic şi ne-au încântat cu colinde, dar şi alte surprize pe care le veţi regăsi în articolele şi materialele video care vor fi publicate în perioada următoare.
fotografia de grup_liceu Ciumbrud_b
7 decembrie 2018 - Liceul Tehnologic Agricol "Alexandru Borza", Ciumbrud, judeţul Alba - citiţi detalii AICI
Video:


5. Al cincilea eveniment din proiectul "SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL" a avut loc în ziua de 1 februarie 2019, laColegiul pentru Agricultură şi Industrie Alimentară “Ţara Bârsei” Prejmer, judeţul Braşov. Ni s-au alăturat peste două sute de persoane care s-au implicat în organizarea, mediatizarea şi transmiterea mesajului nostru. Gazda evenimen-tului a fost directorul liceului Flavius Mihai Foica. Invitați speciali: Prof.univ.dr. Valeriu Tabără - Președintele ASAS, Prof.univ.dr. Neculai Dragomir - Preşedinte ASAS, filiala Timişoara, Eugen Gonţea - Preşedinte Federaţia Oierilor de Munte, Gabriel Gherghescu - Realizator TV Viaţa Satului, Dr.ing. Adrian Blaj - Director general Institutul de Pajişti Braşov, Dr.ing. Sorin Claudiu Chiru - Director ştiinţific Institutul Cartoful, Şerban Todorică Constantin - Primar Prejmer. Pe lângă donațiile de carte din cadrul proiectului s-au alăturat cu donații de cărţi de specialitate Dr.ing. Adrian Blaj - Director general ICDP Braşov, Mihai Decun - "Bunăstarea şi sănătatea animalelor şi a oamenilor", Ludovic CZISZTER - "Îndrumător practic în zootehnie".
foto grup Prejmer_b
1 februarie 2019 - Colegiul pentru Agricultură şi Industrie Alimentară "Ţara Bârsei", Prejmer, judeţul Braşov - citiţi detalii AICI
6. Al șaselea eveniment a avut loc în ziua de 21 Februarie 2019. Centrul Româno-German de Pregătire și Perfecționare Profesională în Domeniul Agriculturii, organizație care promovează învățământul profesional agricol în spațiul rural şi Fundaţia Revistei FERMA care coordonează proiectul „SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL” au organizat la Voiteg, în judeţul Timiş dezbaterea cu tema:FORMAREA PROFESIONALĂ ÎN AGRICULTURĂ, PROVOCAREA ZILELOR NOASTRE. Meseriile viitorului: VREAU SĂ FIU MECANIC AGRICOL. Evenimentul a fost realizat în colaborare cu Colegiul de Silvicultură și Agricultură ”CASA VERDE” din Timișoara, în calitate de beneficiar direct. Dezbaterea a adus la masa dialogului reprezentanți ai autorităţilor locale şi judeţene, ai inspectoratului școlar judeţean, ai liceelor tehnologice, școlilor gimnaziale, companii cu profil agricol, fermieri și, ca o noutate la astfel de întâlniri, elevi de gimnaziu însoțiți de părinții lor, părinți care alături de școală şi comunitate sunt implicați în pregătirea unui viitor mai bun pentru noua generație de tineri. 
foto grup Voiteg_b
21 februarie 2019 - Centrul Româno-German de Pregătire și Perfecționare Profesională în Domeniul Agriculturii, Voiteg, judeţul Timiş - citiţi detaliiAICI
7. Al şaptelea eveniment - lansarea campaniei campania „Donez o CARTE pentru un LICEU AGRICOL” - a avut loc în ziua de 7 martie 2019, în ”SALA ABSOLVENŢILOR - Şi eu sunt urmaş al lui Kogălniceanu!” din cadrul Liceului Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” din comuna Miroslava, judeţul Iaşi. Concret, am demarat o campanie de colectă de carte de specialitate (şi nu numai) la nivel naţional şi vom dona cărţile liceelor agricole în momentul desfăşurării evenimentelor cuprinse în proiectul "SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL".Campania Fundaţia Revistei FERMA este organizată în parteneriat cu Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, Liceul Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu”, Radio Iaşi şi Revista FermaCampania "Donez o CARTE pentru un LICEU AGRICOL" a adunat pentru Liceul Mihail Kogalniceanu din Miroslava in jur de 400 de volume donate de participanţii la eveniment, care au dat naştere unui frumos şi inedit proiect - BIBLIOTECA ABSOLVENTULUI.
campanie donez o carte_Miroslava_1_b
7 martie 2019 - Liceul Tehnologic Agricol "Mihail Kogălniceanu", Miroslava, judeţul Iaşi - citiţi detalii AICI şi AICI

Al optulea eveniment se va desfășura în data de 29 martie 2019 la Liceul Tehnologic nr. 1, Cudalbi unde gazdă a evenimentului va fi echipa de cadre didactice condusă de domnul director Lilian Ceoromila.
VĂ AŞTEPTĂM CU DRAG şi cu multe surprize frumoase!
invitatie CUDALBI_b
Le multumim PARTENERILOR care fac posibila perpetuarea acestui demers de promovare a educatiei tehnologice si agricole in liceele din România!

Vă stăm la dispoziţie pentru informaţii suplimentare!
Cu aleasă consideraţie,
Nicoleta Dragomir redactor-şef Ferma, coordonator proiecte Fundaţia Revistei Ferma, tel. 0722814021
Leonard Constantin Stafie, autor, specialist în avicultură, redactor FERMA, initiator proiecte Fundatia Revistei Ferma tel. 0740775734

Detalii privind proiectul "SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL":
web: www.revista-ferma.ro click AICI
FACEBOOK pagina proiectului: ne găsiţi AICI
Fundatia Revistei Ferma: www.fundatiaferma.ro si FACEBOOK

marți, 12 martie 2019

Peste 400 de cărţi au fost donate Liceului Tehnologic Agricol din Miroslava!

Peste 400 de cărţi au fost donate Liceului Tehnologic Agricol din Miroslava!

Fundaţia Revistei FERMA în parteneriat cu Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, Liceul Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu”, Radio Iaşi şi Revista Ferma au lansat, în data de 7 martie 2019, campania „Donez o CARTE pentru un LICEU AGRICOL”!
Evenimentul a avut loc în ”SALA ABSOLVENŢILOR - Şi eu sunt urmaş al lui Kogălniceanu!” din cadrul Liceului Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” din comuna Miroslava, judeţul Iaşi. Concret, am demarat o campanie de colectă de carte de specialitate (şi nu numai) la nivel naţional şi vom dona cărţile liceelor agricole în momentul desfăşurării evenimentelor cuprinse în proiectul "SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL". De altfel, această nouă campanie face parte din proiectul amintit.
campanie donez o carte_Miroslava_1_b
"Donez o CARTE pentru un LICEU AGRICOL" a adunat pentru Liceul Mihail Kogalniceanu din Miroslava in jur de 400 de volume donate de participanţii la eveniment, care au dat naştere unui frumos şi inedit proiect - BIBLIOTECA ABSOLVENTULUI. Aflată lângă "SALA ABSOLVENTULUI - şi eu sunt urmaş al lui Mihail Kogălniceanu", noua bibliotecă invită cititorul la lectură, la o incursiune în trecut şi la un periplu printre tehnologiile moderne ale prezentului în agricultură.
Dar, poate cel mai emoţionant moment pentru elevi va fi parcurgerea mesajului transmis de cei care au donat cărţile, pentru că el va dăinui trecerii anilor si va transmite emoţia unei zile de martie 2019 care a adus laolaltă oameni, destine, cărţi. Campania continuă!
#SusţinemÎnvăţământulPreuniversitarAgricol
campanie donez o carte_Miroslava_5_b
IMPORTANT! La fiecare dintre evenimentele cu public din turneul de promovare a liceelor agricole, organizate sub egida proiectului "SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL" rugăm participanţii să aducă o CARTE însoţită de un mesaj, semnătură şi data, pentru a o dona bibliotecii liceului gazdă. VĂ MULŢUMIM!
campanie donez o carte_Miroslava_4_b
Mai jos am nominalizat persoanele care au donat cărţi pentru Liceul din Miroslava, la evenimentul din 7 martie a.c. Vă mulţumim!
• Nicoleta Dragomir redactor Şef FERMA
• Dănuţ Radiş - Director REVISTA FERMA
• Dr ing Leonard Constantin STAFIE - dir adjunct APIA CJ IASI şi colaborator REVISTA FERMA, absolvent al liceului promotia 1995
• Revista Ferma prin Fundaţia FERMA
• prof Constantin TIMU directorul Liceului
• Marian Şerbescu prefectul judeţului Iaşi
• Petronela Cotea Mihai - redactor Radio Iaşi partener Media al campaniei
• consilierul Ministrului Agriculturii - Mihai Amarandei, 
• Prorectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” IAŞI - prof dr ing Benone Păsărin,
• Directorul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Dancu Iaşi - prof dr ing Creangă Şteofil, reprezentant Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice în teritoriu, partener al Campaniei
• inginer zootehnist Ionuţ Ivancia,
• prodecan Facultatea de zootehnie - sef lucrari dr ing Mihaela Ivancia
• dr medic Liviu Stafie - directorul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, 
• ing Gheorghe Bacuşcă - Şeful Gărzii de Mediu Iaşi, 
• Dr med veterinar Marian Topală - fermier şi preşedintele LAPAR Iaşi
• Colonel în rezervă Emil Bălteanu - fermier, preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice Iaşi, 
• Prof. dr. Stejărel Brezuleanu - Director al Departamentului de Agroeconomie din cadrul USAMV Iaşi.
• Colonel în rezervă Corneliu Coman
• Avocat Dinu Şerban
• Ing zootehnist Andreea Şerban
• Iustin Ivascu Viceprimar comuna Voineşti, absolvent al liceului
• Droancă Ovidiu, primar Todireşti, absolvent al liceului
• Ing zootehnist George Pârăială
• Dana Nită
• Drd. ing. Ciprian STEGARU
• Ion Tanase administrator timp de 43 de ani la liceu
• Valerica Gavrilaş bucătăreasa la liceu timp de 39 de ani
• Gabriela Samson, director Liceul Tehnologic "Ion Ionescu de la Brad" Horia, Roman
• ing. Dorina Rusu, şef fermă didactică Liceul Tehnologic "Ion Ionescu de la Brad" Horia, Roman
• ing. Eduard Elefteriu
• Mihaela Vechiu Botezatu - Ziarul de Miroslava
• Cătălin Munteanu - absolvent al liceului promotia 1995
• Silvia Nedelciuc, Profesor liceu Miroslava
• Oana Smionovici profesor Liceu Miroslava
• Med vet Ion Saculţanu, absolvent al liceului 
• Prof Florea Costel, absolvent al liceului
• Prof Roibu Mihaela
• Ing Gabriel Ţipişcă - APIA
• Andrea Guriţă - World Vision IASI
campanie donez o carte_Miroslava_3_b
campanie donez o carte_Miroslava_2_b
miroslava copy_b
donez o carte pentru un liceu agricol_b

Nu desfiinţaţi SATUL! Există soluţii viabile pentru gospodăria ţărănească

Nu desfiinţaţi SATUL! Există soluţii viabile pentru gospodăria ţărănească

În loc să găsim soluţii pentru rentabilizarea gospodăriei ţărăneşti şi pentru evitarea unor catastrofe sanitar-veterinare cum este la porc Pesta porcină africană sau cum a fost în anul 2008 gripa aviară, unii par a avea o singură rezolvare: “Omorâţi tot, desfiinţaţi ţăranul român!”
Marii producători de produse avicole, şi nu numai, ca şi jucătorii din industria cărnii nu au înţeles nici până în momentul de faţă că degeaba au ei ferme moderne dacă în jurul lor nu vor exista exploataţii mici şi medii controlate sanitar-veterinar, cu un sistem de biosecuritate bine pus la punct! Sau poate doresc sa rămână doar ei pe piaţă?! Vă rog să observaţi că în zonele în care există mari exploataţii agricole, săteanul este sărac, iar în regiunile unde există agricultori mici şi mijlocii, zona este bogată. Oare de ce? În loc de explicaţii, ne-am gândit la câteva soluţii pentru mai mult echilibru în mediul rural românesc.
Gaina_b
Propunerile pe care le expunem în rândurile care urmează pot fi îmbunătăţite şi adăugite, dar acum măcar sperăm să fie un punct de plecare pentru dezvoltarea satului românesc pe baze sănătoase, într-un sector cum este cel avicol. Aici statisticile naţionale sunt critice, de aceea motivează scopul şi propunerile noastre.
Efectivul total naţional de păsări este de 68.856.062 capete, din care 47% sunt crescute în sistem intensiv, iar 53% în sistem gospodăresc. 
În ceea ce priveşte sistemele alternative de creştere a păsărilor în România:
• La categoria “Găini ouătoare cu cifra 1”, „free-range”, există NUMAI 19 EXPLOATAŢII comerciale de găini ouătoare, ferme de dimensiuni medii şi mari, care practică acest sistem de creştere, cu un efectiv total de 281.809 capete;
• La categoria “pui în sistem tradiţional” “avem” ZERO FERME AUTORIZATE în România.
SCOPUL propus
Ţinta finală a propunerilor noastre este trecerea unei părţi din populaţia avicolă din sistem gospodăresc în sistem semi-intensiv sau, mai bine spus, în sisteme alternative de creştere, şi anume:
Creşterea păsărilor în sistem semi-intensiv are la bază combinarea sistemului gospodăresc (extensiv) cu elemente de tehnologie din sistemul intensiv. Modelul se practică în următoarele forme:
• Creşterea pe aşternut permanent;
• Creşterea pe aşternut permanent şi pe stinghii de odihnă;
• Creşterea pe aşternut permanent şi cu acces liber în padoc (tradiţional sau ecologic - free-range).
Modalităţi prin care se poate atinge scopul:
• Modificarea OMS 119/2014 prin abrogarea art. 11, art. 15 şi art. 20 alin. 1 (subiect dezbătut intens în paginile revistei Ferma);
• Pentru cei care adoptă creşterea păsărilor în sistem semi-intensiv şi se transformă în persoane juridice, manopera pentru operaţiunile cu vaccinarea să fie gratuită;
• Acordarea de punctaj suplimentar: pentru cei care depun proiecte europene cu acest tip de sistem de creştere, punctajul să crească gradual de la tradiţional în adăpost, până la un punctaj maxim pentru ecologic;
• Finanţare prin Ministerul Mediului pentru realizarea de platforme individuale de depozitare a dejecţiilor;
• Realizarea de proiecte tip pe module 300, 600, 900, 3000, 9000 de capete de pui de carne sau de găini ouătoare în acest sistem de creştere, care să fie distribuite gratuit în format electronic şi pe suport de hârtie, cu obţinerea de ISBN. Menţionăm că realizăm noi proiectele gratuit, numai să fie menţionat autorul lor şi să se acorde drepturile de autor);
• Simplificarea procedurilor de autorizare pentru producerea de furaje şi secţia de sortare/ştampilare ouă, în sensul că secţia să se realizeze în acelaşi perimetru al punctului de lucru, cu un singur filtru sanitar-veterinar. Filtrul sanitar-veterinar să fie dimensionat la capacitatea de producţie, nu realizat pe sexe, ci cu un singur circuit simplificat;
• Scutirea de impozit pe profit o anumită perioadă de timp;
• Pentru cooperativele care au mai mulţi membri ce cresc pui de carne sau care au ca scop creşterea puilor de carne în aceste sisteme să se acorde punctaj suplimentar şi creşterea intensităţii sprijinului financiar pentru realizarea de abatoare de mici capacităţi;
• Eliminarea impozitului pe teren şi pe construcţii pentru microfermele care utilizează aceste sisteme de creştere;
• Eliminarea taxei de construire la momentul realizării de construcţii noi cu destinaţia zootehnie;
• Limitarea efectivelor la un număr de maxim 15.000 pui de carne sau de găini ouătoare pentru punctul de lucru în care sunt crescute păsări în acest sistem.

SISTEMUL EXTENSIV ESTE PĂGUBOS
În sectorul de creştere şi exploatare în sistemul extensiv (gospodăresc), cu 27.086.864 capete găini ouătoare şi 13.365.008 pui de carne, avem O POPULAŢIE AVICOLĂ ÎN ROMÂNIA de 40.451.872, ceea ce reprezintă 53% din întregul efectiv de păsări al ţării. Acest sistem se practică pe scară largă în gospodăriile ţărăneşti din România, aproximativ 1.800.000 de gospodării fiind înregistrate la ANSVSA. Sistemul reprezintă o creştere sezonieră şi, în general, producţia obţinută este folosită pentru consum propriu, nefiscalizată, are randamente scăzute de producţie, iroseşte materia primă, iar starea de sănătăte a acestor populaţii este deplorabilă.
Dacă luăm în considerare un consum de 120 grame de porumb dat în consum per cap de pasăre, va rezulta o cantitate totală de 5259 tone de porumb pe zi, volum care se foloseşte fără a aduce un plus venit, mai bine spus, cantităţi imense de cereale care se pierd.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 3/230 (ediţia 15-28 februarie 2019)

CITEŞTE Revista FERMA, ediţia 1-14 MARTIE 2019!

CITEŞTE Revista FERMA, ediţia 1-14 MARTIE 2019!

Noutăţi despre subvenţiile APIA pentru fermieri, fonduri europene pentru agricultură, starea culturilor agricole, reportaje în ferme, tehnică și tehnologii agricole noi, comentarii, evenimente şi anunţuri agricole, în revista Ferma, ediţia 1-14 martie 2019!
coperta-1-14martie2019_bActualitate
6 Câmpul la desprimăvare cere o bună organizare
12 La Prejmer s-a sărbătorit învăţământul agricol
14 Fermierii pentru care subvenţiile întârzie!
16 La conacul din Brăneşti - un mic domeniu legumicol scos la mezat
22 100.000 euro pentru tineri şi fermele noi!
24 Atentat la Apis Mellifera! Presiuni pentru modificarea Legii Apiculturii
26 Record la Grindu: 3.900 lei hectarul de păşune!
30 Dan Herţeg a început anul cu poftă de investiţii
32 Ghinon! Eşti la control, rămâi cu contul gol!
38 DLG - Tehnică agricolă pentru profesionişti
42 Şcoală, şcoală, vrem elevi!
46 33,4 mil. lei pentru apicultori.
47 Mai mulţi bani pentru Registrele Genealogice la ovine
Cultura mare
48 Martie: câtă semănătură mai rămâne în cultură?
52 Bursa cerealelor
54 Tasat-compactat vs. afânat
56 Cartarea agrochimică - primul pas spre câştig şi continuitate
58 Ofertele primăverii - genetică şi soluţii noi pentru recolte bogate
60 Insecticidele şi albinele, în vizorul cercetării (I)
64 Soia americană la standarde UE
66 Controlul inteligent al dăunătorilor, de la distanţă
Horticultură
70 Fermierii campioni la porumb în judeţul Brăila
72 Florile nesimţirii, pe tarla
74 Detaliile care vă pot asigura recolta de fructe
76 O altfel de Arcă a lui Noe
78 Căpşunul cu aromă de profit
80 Recolta de struguri 2019 a scăpat din iarnă
82 „Crama este visul meu!”
Utilaje agricole
84 Ce înseamnă să stabileşti direcţia în agricultură?
86 Manipularea furajelor (II)
88 Grapa pentru pajişti AS 1200 M1
90 Noi utilaje şi accesorii de la Horsch (II)
92 ISOTRONIC de la Gaspardo - secţia revoluţionară în semănatul de precizie
94 TRITON îmblânzeşte solul 
96 AGROmashEXPO Budapesta - un reper în agenda fermierilor profesionişti
99 SOLIS 26 - modern, compact şi robust
100 Case IH Magnum cu AFS Connect
104 Catros Special şi CatrosXL - grapele cu cadru frontal cu „CrushBoard”
106 Bălţata cu Negru Românească poate fi rentabilă
Zootehnie
108 Nu-i ministru cum e Daea, şi nici porc cum este oaia!
110 Despre castrarea purceilor
112 Legea zootehniei în oierit - pe cât de interesantă, pe atât de ambiguă
114 Curiozităţi despre capre
116 Salcâmul a salvat sezonul
118 Cormoranii aduc falimentul în fermele piscicole
120 Ceea ce este bun poate deveni şi mai bun!

„Nişte ţărani” care ne pun pâinea pe masă!

„Nişte ţărani” care ne pun pâinea pe masă!

„Dacă deschideţi frigiderul şi scoateţi afară tot ce provine din agricultură, nu va rămâne mare lucru înăuntru”.
Este un exerciţiu pe care ni l-a propus Frank Ufken, viceconsul al Republicii Federale Germania la Timişoara. S-a vorbit de paradoxul că într-o ţară agrară, cum este România, nu există suficient personal calificat în agricultură. Dar trăim un paradox şi mai mare: toată lumea mănâncă, dar agricultura şi oamenii care lucrează în acest sector nu au o imagine prea bună în societatea noastră.„Nişte ţărani!”, spun, încă, mulţi, despre cei care muncesc în agricultură. Frank Ufken, care se declară cu mândrie fiu de ţăran, crede că „este nevoie să facem mult mai mult lobby pentru agricultură, iar pentru asta nu e suficientă susţinerea guvernului, ci este necesară şi susţinerea populaţiei, a societăţii civile”.
„Din păcate, am pierdut specialiştii cu studii medii din agricultură, cei care sunt adevăraţii meseriaşi care lucrează pământul. Trebuie să schimbăm mentalitatea tinerilor, să-i facem să înţeleagă că agricultura este, de fapt, cea care ne pune pâinea şi hrana pe masă”, spune Tiberiu Iancu, prorector al USAMVB Timişoara.
Statul ar trebui să se implice mai mult şi să aibă o strategie clară în acest domeniu, sunt de părere unii. Dar „statul este neputincios şi neinteresat. Dacă vă aşteptaţi să vă aducă statul mecanici agricoli în ferme, veţi îmbătrâni cu regrete”, ne-a spus Ioan Păun Otiman, preşedintele Filialei Timiş a Academiei Române. Înţelepciune de om bătrân, cu experienţă. Desigur, statul trebuie, în primul rând, să facă legi bune pentru şcolile agricole, iar noi vom continua să „tragem de mânecă”, oficial, în scris, frumos, toate instituţiile care au o parte de responsabilitate în acest sens, până când se apucă de treabă şi fac acest lucru.
Unii au înţeles deja că nu pot aştepta mare lucru din partea statului. Sunt locuri în ţară, cum este şi Timişoara, unde oameni din şcoli de stat s-au luptat ca să se poată asocia cu firme private din agricultură care plătesc elevii ca să înveţe meserie. „Ne trezim că nu avem pe cine să punem să lucreze pe o combină de 350.000 de euro, dar suma de bani pe care o alocăm pentru susţinerea unui tânăr în învăţământul dual nu reprezintă pe lună mai mult decât cheltuim la restaurant. Suntem în ceasul al doisprezecelea, şi dacă nu vom face ceva, vina este exclusiv a noastră!”  Spune asta Alexander Degianski, care administrează 10.000 de hectare de teren şi pădure în judeţele Arad şi Timiş.
„Se poate, dar fără o relaţie pornind de la părinte, la şcoală şi la cei care fac educaţia, este imposibil ca în România să prindă rădăcini, din nou, această idee de a realiza o altfel de şcoală profesională în agricultură”, spune Nicolae Dragomir, preşedintele filialei Timişoara a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice.
Pe 21 februarie, am organizat al şaselea eveniment din cadrul turneului naţional de promovare a liceelor agricole „Susţinem învăţământul preuniversitar agricol”, la Şcoala Agricolă de la Voiteg, judeţul Timiş. Afirmăm că „istoria ne obligă”. Acum aproape 100 de ani, agricultori şvabi din Banat au plătit câte 100 de kilograme de grâu pe „subscripţiune”, ca să strângă banii necesari pentru înfiinţarea unei şcoli agricole profesionale. (detalii în pg. 42 -43, ediţia 4 (231), 1-14 martie 2019)
Vă rog ca după ce citiţi, să urmăriţi ce facem (ne găsiţi pe internet, pe www.revista-ferma.ro şi pe pagina de Facebook „Susţinem învăţămantul preuniversitar Agricol”) şi să transmiteţi mai departe următorul mesaj, aşa cum facem toţi cei care participăm la acest proiect: „Meseria de agricultor nu va dispărea niciodată, pentru că vom avea întotdeauna nevoie de mâncare, dar avem nevoie de oameni instruiţi care să lucreze în agricultură, iar fără şcoală acest lucru este imposibil!”
Cultivă profitabil soiurile de grâu Saaten Union_b

joi, 7 martie 2019

DONEZ O CARTE PENTRU UN LICEU AGRICOL!

DONEZ O CARTE PENTRU UN LICEU AGRICOL!

Fundaţia Revistei FERMA în parteneriat cu Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, Liceul Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu”, Radio Iaşi şi Revista Ferma lansează în data de 7 martie 2019 Campania „Donez o CARTE pentru un LICEU AGRICOL”!
Evenimentul are loc de la ora 17.00, în ”SALA ABSOLVENŢILOR - Şi eu sunt urmaş al lui Kogălniceanu!” din cadrul Liceului Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” din comuna Miroslava, judeţul Iaşi. Concret, demarăm o campanie de colectă de carte de specialitate (şi nu numai) la nivel naţional şi vom dona cărţile liceelor agricole în momentul desfăşurării evenimentelor cuprinse în proiectul "SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL". De altfel, această nouă campanie face parte din proiectul amintit. 
În data de 7 martie, la Miroslava vor fi donate din partea Revistei Ferma peste 60 de cărţi de specialitate şi beletristică bibliotecii Liceului Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu”. De asemenea, fiecare invitat la acest eveniment va dona un număr de cărţi însoţite de un mesaj de susţinere pentru liceele agricole.
donez o carte pentru un liceu agricol_b

Oaspeţi de seamă vor participa la colecta de carte
La evenimentul de la Miroslava participă consilierul Ministrului Agriculturii - Mihai Amarandei, Prorectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” IAŞI - Benone Păsărin, directorul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Dancu Iaşi - Creangă ŞteofilGabriel Hoha - şef lucrări Facultatea de Zootehnie Iaşi, inginer zootehnist Ionuţ Ivancia, foşti absolvenţi ai Liceului Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu”, bineînţeles elevi şi profesori, dar şi prieteni ai liceului din Miroslava.
Printre participanţi vor mai fi: Liviu Stafie - directorul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, Gheorghe Bacuşcă - Şeful Gărzii de Mediu Iaşi, Marian Topală - fermier şi preşedintele LAPAR Iaşi, Emil Bălteanu - fermier, preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice Iaşi, Prof. dr. Stejărel Brezuleanu - Director al Departamentului de Agroeconomie din cadrul USAMV Iaşi.

Parteneriat în PREMIERĂ între liceul din Miroslava şi SCDCB Dancu
Cu această ocazie va fi încheiat şi un contract de parteneriat în premieră pentru practica agricolă, o iniţiativă a domnului Valeriu Tabără, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice. La evenimentul nostru care a avut loc în data de 2 noiembrie 2018 la Liceul tehnologic nr. 1 Fundulea, Valeriu Tabără declara: ”Consider că ar trebui să existe un tip de parteneriat între unităţile de cercetare şi liceele cu caracter ştiinţific pe domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale”.
Creangă Şteofil, Directorul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Dancu Iaşi ne-a declarat: ”Am vorbit şi cu domnul ministru al agriculturii şi am spus că în cadrul Staţiunii vreau să fac un centru de practică permanentă pentru elevii din liceele de profil cât şi pentru studenţii facultăţii de profil”. Aşadar, cu ocazia evenimentului de colectă de carte se pun şi bazele reluării legăturii dintre liceele agricole şi staţiunile de cercetare, a cărei importanţă a fost semnalată de nenumărate ori de către Valeriu Tabără, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice.

ISTORIA NE OBLIGĂ!
În încheiere îl vom cita pe Costel Florea, profesor la liceul de la Miroslava, fost elev al liceului şi un inimos colaborator al proiectului: ”Mihail Kogălniceanu a fost om politic, filozof, istoric, prim ministru, publicist, dar să nu uitaţi niciodată că, înainte de toate a fost elev la Miroslava”.
miroslava copy_b

VĂ AŞTEPTĂM cu drag în 7 martie 2019 la Sala Absolvenţilor de la Miroslava pentru lansarea campaniei ”Donez o CARTE pentru un LICEU AGRICOL!”.

luni, 4 martie 2019

Donează o carte pentru un liceu agricol!


Invitație


Donează o carte pentru un liceu agricol!
Fundația Revistei FERMA în parteneriat cu Academia de Științe Agricole și Silvice și Liceul Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu”
7 martie orele 17.00 lansarea Campaniei la Liceul Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” din comuna Miroslava, judeţul Iaşi; În mod concret vom demara o campanie de colectă de carte de specialitate la nivel național și vom dona cărțile liceelor agricole în funcție de specialitatea acestora.
7 martie donație din partea Revistei Ferma a peste 40 de cărți de specialitate bibliotecii Liceului Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” din comuna Miroslava, judeţul Iaşi.

"SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL"
Un proiect iniţiat de Revista FERMA prin Fundaţia Revistei Ferma.
Coordonatori proiect:
Nicoleta Dragomir - redactor șef Revista FERMA
Dr. ing. Leonard Constantin STAFIE - specialist avicultură, redactor Revista Ferma

4.03.2019

"Susţinem Învăţământul Preuniversitar Agricol"

"Susţinem Învăţământul Preuniversitar Agricol"

Comunicat de presa

In memoriam Ion Budeanu, fondatorul Grupului de Firme Coseli Grupul de Asociații pentru Neam și Țară anunță cu profundă durere și regret ...