2 greşeli fatale pentru puii din gospodărie

Leonard Constantin Stafie

Pe reţelele de socializare sau pe la diverşi prieteni de la ţară, unde fiecare îşi prezintă cu mândrie efectivele de păsări, am observat două greşeli majore în creşterea păsărilor. 

Este păcat să avem pierderi din cauza unor neglijenţe banale, dar cu impact major asupra sănătăţii păsărilor. La care se adaugă creşterea costurilor de producţie, mai ales după ce facem o investiţie destul de mare în păsări, furaj şi echipamente de creştere.

Este vorba despre hrănitori - adăpători şi aşternutul permanent.

1. Amplasarea hrănitorilor şi a adăpătorilor

Chiar dacă majoritatea crescătorilor de păsări şi-au achiziţionat hrănitori şi adăpători care pot asigura în permanenţă furaj şi apă de calitate, curat şi în cantitate suficientă, acestea sunt la nivelul solului. De ce este asta o greşeală? Simplu, marginile hrănitorilor şi ale adăpătorilor trebuie să fie ridicate şi menţinute întodeauna la nivelul spatelui puiului pentru că:

• În primul rând este vorba despre confortul puilor. Spre exemplificare, cum ar fi dacă noi am sta pe scaun şi am avea farfuria cu mâncare jos pe pardoseală?
• În al doilea rând, hrănitorile şi adăpătorile fiind direct pe pardoseală, pasărea se urcă în acestea şi împrăştie apa şi furajul, ceea ce înseamnă pierderi şi deteriorarea aşternutului.
• În al treilea rând, apa şi furajul se contaminează cu dejecţii, pasărea urcându-se în hrănitori şi adăpători defecă în acestea. Este suficient să avem o singură pasăre bolnavă şi prin dejecţiile acesteia din hrănitoare şi adăpătoare să îmbolnăvim tot efectivul. În plus, prin apariţia dejecţiilor în hrănitori şi adăpători deteriorăm furajul şi apa, păsările nu îl mai consumă şi noi suntem nevoiţi să curăţăm frecvent aceste instalaţii.

Recomandare: este necesar ca înălţimea hrănitorilor şi adăpătorilor să fie reglabile în funcţie de faza de creştere a puilor de carne.

2. Aşternutul permanent

De multe ori am observat că în loc de aşternut permanent, crescătorii de ocazie folosesc covoraşe de cârpă, de cauciuc, ziare sau direct pe beton. Aceasta este o greşeală majoră pentru creşterea şi exploatarea păsărilor. Aşternutul folosit are o importanţă deosebită pentru dezvoltarea normală şi sănătoasă a păsărilor. Dacă acesta e murdar şi umed, creşte rata de îmbolnăviri şi apar pododermatitele.

Cum se realizează un aşternut adânc?

Aşternutul permanent (în engleză ”deep litter” - aşternut adânc) se realizează prin aşezarea pe pardoseala halei de producţie (pardoseală betonată) a unui strat de material higroscopic şi izoterm cu o adâncime de 5-20 cm. Umiditatea normală a aşternutului este de circa 25%, cu limite ce pot varia între 18% şi 40%.
Umiditatea aşternutului permanent, cât şi calitatea acestuia sunt influenţate de factori precum: calitatea materialului utilizat ca aşternut permanent, durata de utilizare, condiţiile de microclimat din adăpost, intensitatea ventilaţiei, vârsta, greutatea şi densitatea puilor, temperatura din adăpost, existenţa unor surse suplimentare de producere a umidităţii (spre exemplu condens creat pe tavan sau pierderi de apă prin sistemul de adăpare, ţevi sparte) şi, nu în ultimul rând, calitatea nutreţului combinat consumat de păsări.
În adăpostul aerisit şi curat se va introduce un strat de 10-20 cm de aşternut pe toată suprafaţa. Acesta trebuie să fie întins uniform, să nu fie infestat cu mucegai şi să fie curat şi uscat.

Ce materiale putem folosi?

Ca aşternut se poate folosi rumeguşul de lemn, paie tocate, deşeuri de hârtie etc. Paiele de cereale trebuie utilizate tocate la o dimensiune de circa 10 cm. Capacitatea lor de absorbţie a apei variază de la 265% în cazul paielor de secară, 275% pentru paiele de ovăz şi 297% paiele de grâu. Ciocanele şi ştiuleţii de porumb pot fi utilizaţi ca aşternut permanent tocaţi la o dimensiune de 1-3 cm, având o capacitate de absorbţie de 141%.
Sub aşternut recomandăm presărarea unui strat de var nestins, pentru menţinerea acestuia într-o stare de curăţenie cât mai bună. Varul nestins absoarbe umiditatea din aşternut şi, în contact cu apa, degajă oxigen şi se produce o uşoară încălzire a aşternutului permanent. În acelaşi timp, acesta mai prezintă şi un efect “cid” asupra agenţilor microbieni.

Menţinerea curăţeniei

Curăţenia aşternutului este condiţionată într-o mare măsură de funcţionarea corespunzătoare a adăpătorilor (aceasta fiind una din cauzele apariţiei umezelii şi implicit a deteriorării aşternutului), cât şi respectarea densităţii optime pe mp. În timpul creşterii puilor trebuie urmărită zilnic calitatea aşternutului, iar dacă apar zone excesiv de umede se recomandă presărarea de var praf sau superfosfat în zonele respective şi completarea cu aşternut proaspăt. Concomitent se identifică şi cauzele care au dus la deteriorarea acestuia şi se intervine prin eliminarea acestora. La finalul seriei de pui, aşternutul permanent este evacuat şi dus la platforma de depozitare pentru compostare şi utilizare ca îngrăşământ.

CONDIŢII ESENŢIALE PENTRU UN AŞTERNUT BUN

Aşternutul permanent, indiferent de tipul acestuia, este utilizat pentru a proteja păsările de contactul direct cu podeaua şi cu dejecţiile, cât şi pentru a uşura curăţenia de la sfârşitul seriei. El trebuie să asigure nişte condiţii esenţiale: reducerea volumului de lucru prin evitarea evacuării periodice a acestuia; un consum mai mic de aşternut raportat pe cap de pasăre; o bună absorbţie a umidităţii din dejecţii.

PUII NOŞTRI DE O ZI

A venit şi sezonul mult aşteptat de împrospătare a efectivului de găini din ograda noastră. Perioada de start durează până la 3-4 săptămâni şi implică un anumit nivel de energie, de proteină, de minerale şi de vitamine. Cum le asigurăm puilor un start reuşit prin furajare? Scanează codul QR şi află ce reţete furajere optime poţi folosi în perioada de demaraj!

un articol de
LEONARD CONSTANTIN STAFIE

SURSA REVISTA FERMA

FERMA DE GĂINI OUĂTOARE, de la hobby la afacere

Leonard STAFIE, Nicoleta DRAGOMIR

Cu ce începe ferma de hobby şi când apare afacerea? Când începem să vorbim despre eficienţă şi cum trebuie să ne investim banii pentru a-i putea amortiza economic? Vă oferim spre exemplificare povestea unei familii nădlăcane şi ferma lor cu găini ouătoare: de la prima găină şi primul ou, la sfaturile tehnologice care le vor transforma pasiunea în afacere.

Ce-a fost înainte: OUL sau GĂINA? Eficienţa economică a unei ferme de găini ouătoare ar răspunde că preţul oului pe piaţă şi, bineînţeles, costul de producţie al oului în fermă. În cazul familiei Kukucska din Nădlac, judeţul Arad, factorul declanşator al investiţiei a fost dorinţa de a face bani. Plecaţi de ceva vreme la lucru în Germania, Gerhard şi Ramona visau la întoarcerea acasă, într-o bună zi... doar că nu găseau şi motivaţia suficient de puternică pentru a lua decizia.
„Am venit de sărbători acasă, în iarna lui 2017, m-am dus la tata, mi s-a lăudat că are o sută de găini şi că este un leu oul. Că are câte 82 de ouă pe zi şi că el trăieşte ca boierii şi totul este super în ţara românească. Atunci mi s-a aprins becul. Am gândit economic, pentru că vrem să facem bani. Mă gândeam ce-ar fi să avem o mie de găini?! Dar de unde şi cum să începem? Ca tot omul, am căutat repede răspunsuri pe internet şi am dat de interviurile domnului Stafie de pe agroinfo. M-am inspirat de acolo, am luat legătura cu dumnealui şi apoi am luat decizia de a reveni în ţară, după şapte ani de locuit în Germania”, mi-a povestit Gerhard, insistând imediat să îi spunem Gerry, ca între prieteni.
Şi aşa s-a născut POVESTEA OULUI de la Nădlac...

Alex, băiatul familiei, a găsit în cuibar primul ou. Bucurie mare!
Ramona are 39 de ani, Gerry 40. El este profesor de sport de 14 ani iar ea frizeriţă. Au crescut amândoi cu animale şi au avut păsări în curte, aşa că zootehnia în sistem gospodăresc nu era ceva nou pentru ei. Ferma de găini ouătoare în sistem free range a început să prindă contur la începutul anului. Un mare ajutor l-au avut în actuala locaţie a fermei, spaţiu care aparţine familiei, deci nu a mai fost nevoie şi de investiţie în teren. Tatăl lui Gerry creşte acolo porci... Probabil aţi auzit de vestitul salam de Nădlac, nu-i aşa? Una peste alta, pe lângă activitatea zootehnică de bază, în fermă au început să aterizeze... găinile.
După câteva luni de la instalarea găinilor în fermă, prin luna august a acestui an, Alex - l-aţi văzut pe coperta ediţiei trecute - a descoperit primul ou! Şi cel mai preţuit. Părinţii lui erau încă în Germania când le-a dat vestea cea mare. „Acum (n.r. - la sfârşitul lunii noiembrie a.c.) media este undeva la 1.200 de ouă pe zi; cel mai mult am avut 1.500. La un moment dat adunaserăm 4.000-5.000 de ouă şi ne-am şocat, nu mai ştiam ce să facem cu ele. Acum avem un restaurant serios din Arad căruia îi livrăm circa 3.000 de ouă pe săptămână şi mai sunt persoane fizice care vin şi cumpără direct de la noi. Acum nu avem atâtea ouă pe cât am putea vinde. Chiar căutam să cumpărăm încă vreo şase sute de găini, aşa de motivat eram! Dar ne-am gândit mai bine şi ne-am oprit...".

Când socoteala fermierului întâlneşte ochiul specialistului...
... pentru moment, se lasă liniştea. Care e procentul de ouat? Hmmm, se poate şi mai bine. Analiza de furaj e făcută? Nu? Păi, nu se poate fără. Risipa e prea mare, lumina nu-i destulă, găinile par fericite, dar de ce se ouă pe aşternut şi nu în cuibare? Cam aşa s-a derulat vizita noastră în ferma familiei Kukucska.
Când colegul meu Leonard Stafie, specialistul nostru în creşterea păsărilor, mi-a povestit, pe la începutul lunii noiembrie, despre Gerry şi ferma lui de găini ouătoare în sistem free range mi-a sugerat şi ideea de a realiza un reportaj la Nădlac. I-am propus să mergem împreună, mai ales că specialistul şi crescătorul nu se văzuseră, recomandările tehnologice fiind transmise telefonic. Zis şi făcut! Sincer, prefer acest gen de reportaje pentru că e clar, dincolo de ochiul jurnalistului, sfaturile primite de către crescător direct de la specialist, la faţa locului, chiar fac diferenţa.
REZULTATUL? În nici două săptămâni de la vizita noastră la Nădlac, din 24 noiembrie, cu numai câteva măsuri rapide aplicate în fermă s-a îmbunătăţit procentul de ouat de la 72 la sută la 88 la sută!

Desigur, contează foarte mult şi deschiderea fermierului. Adică să accepte şi critica, dar şi sfaturile specialistului deopotrivă. În final, afacerea are de câştigat. Iar în cazul nostru, faţă de ceea ce s-a investit până acum (peste 40 de mii de euro - destul de mult, ţinând cont de faptul că existau deja clădirile şi terenul), implementarea cerinţelor tehnologice primite va costa puţin iar cheltuielile vor fi amortizate rapid.
"Acum aceasta este activitatea de bază a familiei, nu mai lucrăm niciunde şi ne dorim să o facem cât mai profitabilă, să o eficientizăm. Tot ce am avut am investit în ferma asta. După ce găinile au început să ouă şi profitul de la ele l-am reinvestit...", ne-a spus Gerry cel hotărât să pună la punct toate aspectele fermei de găini ouătoare a familiei.
Prima constatare: Gerry poate liniştit să mai cumpere nu şase sute, ci încă vreo două mii şi ceva de găini, pentru că spaţiul disponibil, dacă va pune în aplicare toate sfaturile specialistului, îi permite o capacitate de peste 3.800 de găini ouătoare cu creştere liberă, faţă de puţin peste 1.600 de capete, câte are în prezent.

Totul începe cu reorganizarea spaţiilor şi circuitului în fermă!
Mă bucur sincer că reportajul în ferma de la Nădlac ne oferă posibilitatea de a vă oferi câteva sfaturi utile pe care cu siguranţă le puteţi aplica în gospodăriile şi fermele Dvs., pentru eficientizarea activităţii. Ceea ce veţi citi în continuare sunt concluziile colegului meu Leonard Stafie după vizionarea fermei de găini, pe care le-a transmis soţilor Kukucska sub forma unor măsuri de aplicat în cel mai scurt timp posibil. Le-am înregistrat, pentru a-i fi mai uşor fermierului nostru să le reţină şi le redau ca atare, cu precizarea că ele sunt adaptate particularităţilor constatate în halele pe care le-am vizitat.
Separare, decontaminare, populare. Primul pas este să dispară porcii din perimetrul halelor de creştere a găinilor. Apoi trebuie separate găinile de casă şi bibilicile şi să rămână doar găinile ouătoare. După aceea urmează curăţenia, adică o decontaminare ca la carte: evacuarea mecanică a dejecţiilor, spălare cu turbojetul, flambare cu flacăra a podelei şi a pereţilor până la un metru înălţime, apoi dat cu var, clor sau sodă caustică. Se izolează adăpostul în aşa fel încât să nu mai intre nimeni timp de o săptămână. Înainte de a aşeza aşternutul permanent se pune var praf, apoi urmează amplasarea instalaţia de adăpare, instalaţia de furajare şi, la final, se introduc toate găinile în adăpost.

Tehnologia: nu banii investiţi sunt relevanţi, ci timpul de implementare!
Instalaţia de furajare şi iluminatul. Cauţi o instalaţie de furajare nouă sau la mâna a doua, dar să fie automată, tip şnec, ori pe lanţ, nu contează. În momentul în am rezultatele de la analiza furajului vom şti exact ce e de făcut ca să ridicăm procentul de ouat (între timp analiza a fost făcută şi, aşa cum bănuia specialistul, există o carenţă de proteină). Se vor schimba toate becurile cu unele de tip led şi se instalează în telefon aplicaţia care măsoară intensitatea luminii (aplicaţie gratuită pentru android), pentru a o putea regla cât mai aproape de optim. Îţi voi trimite un tabel în care să treci nişte valori de urmărit şi de notat ZILNIC, de la vârsta găinilor, la numărul de găini, la cantitatea de furaj administrată etc.
Aşternutul. Odată pus la punct sistemul de furajare, atenţie la aşternut! Nu îl mai scoateţi ca până acum, ci adăugaţi var praf şi completaţi cu paie. De aceea adăpătorile e bine să fie amplasate puţin mai sus, pentru că se va ridica nivelul aşternutului.
Vaccinare şi vitaminizare. Neapărat trebuie văzută vârsta găinilor, calculată în săptămâni şi făcută o vaccinare. Aceasta se face prin apă, în funcţie de vârstă. Sunt produse bune pe piaţă care costă în jur de 200 de lei (la 5 litri) şi doza este de o sută de grame la o sută de litri de apă. Administrezi timp de cinci zile şi îţi asigură şi suplimentul de vitamine şi de aminoacizi esenţiali, la un cost foarte mic.
Apa. Nu se ştiu caracteristicile apei, de aceea e bine să se cumpere de la farmacia veterinară sau umană albastru de metil şi se pune în apă până se albăstreşte uşor. Este foarte bun pentru sistemul digestiv al păsărilor şi, în plus, decontaminează sistemul de adăpat; este cel mai la îndemână şi cel mai ieftin decontaminant şi poate fi folosit în permanenţă. Trebuie pusă şi o sârmă oţelită anticocoţare la adăpătoare.
Ouatul pe aşternut poate avea mai multe cauze. Ca primă măsură se cumpără ouă din plastic de la magazinele specializate şi se introduc în toate cuibarele. Pentru ouarea în acelaşi cuibar sau doar în cuibarele de jos, un motiv poate fi şi iluminatul. Sistemul de iluminat se poate rezolva rapid şi cu costuri minime, ideal ar fi leduri cu tentă roşie, dar dacă nu se găsesc sunt bune şi galbene; important e să fie cu lumină caldă, nu rece. Nu trebuie neapărat becuri înfiletabile, se pot cumpăra tip baghetă, important e să fie led.
Stinghiile de odihnă rămân aşa deocamdată, dar la primăvară trebuie pregătite din nou, cu marginile rotunjite, nu cum sunt acum iar distanţa între ele să fie de 30 cm (găsiţi detalii în cartea Creşterea găinilor ouătoare în sistem free range). Tot lemnul folosit trebuie să aibă porii închişi, adică să fie dat cu vopsea sau lac. Se scoate din adăpost tot ce este beton (va fi lăsat doar acolo unde este strict necesar) şi se foloseşte piatră concasată, criblură sau spărtură.

Trecerea la afacere înseamnă şi o schimbare de mentalitate
"Nu este de speriat situaţia din fermă... aveţi o producţie satisfăcătoare, care poate fi îmbunătăţită, dar este nevoie de organizare. După ce implementaţi tot ce am precizat se va schimba şi percepţia. Facem doar chestiunile urgente, apoi calculăm producţia de ouă şi banii disponibili pentru investiţiile ulterioare. Iar atunci când aveţi dispute din punct de vedere tehnologic, mă sunaţi şi le lămurim", a concluzionat colegul meu Leo Stafie.
Pe scurt, diferenţa dintre hobby şi afacere constă în câteva măsuri tehnologice obligatorii, fără de care eficienţa economică a fermei de găini ouătoare nu poate fi cuantificată.
Vom reveni la Nădlac pentru a vedea evoluţia spre business a familiei Kukucska şi câte dintre sfaturile specialistului şi-au găsit aplicabilitatea în practică.

Dincolo de toate apreciem curajul acestor tineri de a-şi investi toată agoniseala într-un vis frumos, în condiţiile în care ştim foarte bine cât de puţin sunt susţinute la noi afacerile agricole aflate la început de drum. "Eu, deşi am stat mult plecat în străinătate, am jucat fobal, am lucrat, dar tot timpul m-am întors acasă. Cumva m-a atras glia românească şi credinţa că pot face ceva aici. Nu aştept nimic de la nimeni, dar totuşi am investit banii mei, bunăstarea familiei mele de acolo. Nu ne este uşor, pentru că ferma este la Nădlac, soţia şi copii stau la Arad şi ne vedem mai mult la sfârşit de săptămână. Dar este un sacrificiu necesar în perioada acesta de dezvoltare a fermei. Orice-ar fi mergem înainte, deşi sunt convins că nu va fi numai miere. Dar credem în ceea ce facem şi eu spun că nu am cum să nu reuşesc!", a concluzionat Gerry Kukucska.

Povestea continuă!

De la stânga la dreapta: Leonard Stafie, Alex, Ramona şi Gerry Kukucska. Din poza lipseşte mezina familiei, Selena, în vârstă de 11 ani, a cărei mare bucurie este strângerea ouălor din cuibare

Articol publicat în revista FERMA, ediţia 22(227), 15-31 decembrie 2019

SURSA REVISTA FERMA

Cum să obţii mai multe ouă de la găinile tale?

Leonard Constantin Stafie

n orice fermă de păsări, controlul zilnic al efectivului este obligatoriu. În fiecare dimineaţă, trebuie să inspectăm adăpostul şi echipamentele: instalaţia de adăpare şi de furajare, iluminarea, încălzirea, ventilaţia şi cuibarele.

De asemenea, se controlează temperatura şi umiditatea din adăpost, se notează în registru parametrii şi se verifică eventualele mortalităţi. Totodată, se urmăreşte comportamentul găinilor şi se evaluează starea de sănătate a acestora. Observaţiile trebuie notate în registrul de fermă.

Cum poate fi redusă incidenţa ouatului pe aşternut?

Simplu! Prin adoptarea următoarelor măsuri tehnice. Sistemul de iluminat trebuie să asigure o uniformitate a luminii pe toată suprafaţa adăpostului, fără a crea zone întunecate. Intrările în cuibare trebuie să fie vizibile, bine iluminate şi amplasate central. Aşternutul din cuibare nu trebuie să depăşească 2 cm şi este preferabil să aibă o culoare mai deschisă decât aşternutul din hală. Hrănitorile şi adăpătorile să nu fie amplasate la o distanţă mai mare de 2-3 m faţă de cuibare. Găinile nu trebuie să fie deranjate cât timp sunt în cuibar la ouat şi, foarte important, trebuie asigurat numărul de cuibare necesar pentru efectivul exploatat.
Ouăle găsite pe aşternut trebuie să fie recoltate imediat şi de urmărit dacă păsările au preferinţe de ouat pe anumite zone, pentru a putea interveni eficient spre remedierea situaţiei. Pentru a reduce incidenţa procentului de ouat pe aşternut, de multe ori este suficient doar să mărim programul de lumină cu o oră.

Ce ne indică starea penajului?

Un element deosebit de important pe care crescătorul trebuie să îl urmărească este starea penajului pe întreaga perioadă de producţie. În funcţie de aspectul lui ne putem da seama dacă fermierul a îndeplinit condiţiile de bunăstare. Şi mai mult, este un indicator foarte bun cu privire la starea de sănătate a efecivului exploatat.
O găină uniform îmbărcată cu penaj, cu o culoare lucioasă a penelor, este bine protejată împotriva pierderilor de căldură corporală, ceea ce scade consumul de furaje.
Un penaj neuniform, cu lipsuri de pene pe corp, va determina o creştere a consumului de furaj cu cel puţin 10 gr/cap de pasăre, iar în zilele friguroase şi mai mult. Cauza este faptul că pasărea are nevoie de mai multă energie pentru a-şi menţine temperatura corporală, deoarece din totalul de hrană ingerată, aproximativ 60-65% se consumă pe funcţiile de întreţinere a organismului, în acest caz pentru termoreglarea organismului păsării.
Consumul zilnic de furaj pentru o găină adultă, în perioada de producţie, trebuie să se situeze undeva în jurul valorii de 130 gr/cap de pasăre.

Raport optim între furajul şi apa consumate

Apa de calitate este un factor foarte important pentru menţinerea stării de sănătate a efectivelor de păsări. Apa întreţine sănătatea găinii şi influenţează calitatea ouălor. Consumul de furaj este strâns corelat cu consumul de apă, astfel că raportul între furajul şi apa consumate este de aproximativ 1:2. În momentul în care păsările nu consumă suficientă apă, acest lucru va influenţa şi consumul de furaje. Din acest motiv, fermierul trebuie să urmărească permanent raportul dintre cele două, pentru a putea determina cauzele care au dereglat acest raport şi a remedia situaţia.
O cauză a consumului excesiv de apă este temperatura ambientală ridicată sau dacă păsările au probleme de sănătate. În sezonul estival, când temperaturile exterioare sunt mari, apa ajută la reglarea temperaturii corpului găinii. O apă bună de băut trebuie să aibă temperatura în jurul a 20oC. Când temperatura ambientală depăşeşte 30oC, raportul de consum furaj-apă se situează la 1:5.

Cum creştem calitatea şi dimensiunea ouălor?

Cu ajutorul furajării, adică a compoziţiei furajului administrat găinilor ouătoare, poate fi influenţată producţia obţinută, adică oul. Astfel, prin reţeta furajeră se pot modifica numărul de ouă obţinute, dimensiunile oului, pigmentarea gălbenuşului, cât şi îmbogăţirea oului cu acizi graşi, vitamine şi minerale.
Dimensiunea oului este exprimată ca greutate a acestuia. Factorii care influenţează greutatea sunt vârsta păsărilor, hibridul utilizat, echilibrarea reţetelor furajere din punct de vedere proteico-mineralo-vitaminic. Creşterea nivelului de proteină cu peste 20% din reţetă, corelat cu nivelul aminoacizilor esenţiali, sporeşte greutatea oului. Deficitul de proteină scade dimensiunea oului, cât şi conţinutul de albumină din ou. Prin urmare, nivelul de proteină din reţeta furajeră influenţează dimensiunea dorită a oului, în funcţie de cerinţele pieţei. Un nivel scăzut al vitaminei D3, corelat cu un conţinut ridicat de calciu, poate reduce mărimea oului. Ouăle sunt mai mici în prima fază de ouat, iar după aceea cresc, până la vârsta de 50-55 săptămâni.

 

ZONA CRITICĂ A PADOCULUI

Partea cea mai deteriorată a padocului, unde au acces liber păsările, este la intrarea în adăpost pe o rază de 5-10 m. Din acest motiv, se recomandă ca în această zonă să fie împrăştiat pietriş. Acesta ajută în cazul în care plouă, menţinând zona uscată. În plus, păsările au o porţiune unde se pot curăţa pe picioare, ca să nu intre în adăpost cu picioarele murdare, deteriorând aşternutul.
Padocul trebuie să fie bine înierbat şi, eventual, să existe şi vegetaţie forestieră pentru a proteja păsările de soarele puternic sau de ploi. Pentru prevenirea deteriorării premature a covorului ierbos, se recomandă realizarea unui păşunat raţional, adică zonal. Păsările au astfel acces la padoc pe anumite porţiuni într-o anumită unitate de timp, pentru ca iarba să aibă timp pentru regenerare. Zonele fără iarbă se izolează de păsări şi se înierbează, iar după refacerea covorului ierbos se permite accesul păsărilor. La finalul seriei de producţie, se recomandă şi decontaminarea padocului cu substanţe care să nu distrugă iarba. Accesul în padoc se asigură pe toată perioada de viaţă a păsărilor, cu excepţia situaţiei în care el este restricţionat sanitar-veterinar.

 

Articol publicat în revista Ferma nr. 4/253 (ediţia 1-14 martie 2019)

SURSA REVISTA FERMA

Vine iarna! Cum menţinem productivitatea găinilor?

Leonard Constantin Stafie

Venirea toamnei şi a sezonului rece reprezintă o adevărată provocare pentru crescătorii de păsări. Este sezonul când se trece de la temperaturi extrem de mari, la unele scăzute, lumina naturală scade, regimul de precipitaţii creşte şi, implicit, indicele de umiditate din adăpost e mai mare. Aceşti factori de microclimat influenţează în mod negativ productivitatea păsărilor.

Pentru menţinerea producţiilor, fie că vorbim de ouă sau de carne, gospodarii trebuie să ştie cum influenţează factorii de microclimat performanţa productivă a păsărilor.

Influenţa luminii asupra performanţelor păsărilor
Deoarece păsările sunt deosebit de sensibile la intensitatea şi la durata fluxului luminos, acest subiect trebuie tratat ca atare. Pentru păsări, lumina reprezintă un stimul fiziologic de care depind funcţiile de relaţie, cât şi cele vegetative.
Cel mai puternic stimul este lumina albă, care se obţine prin combinarea proporţională a celor şapte culori monocromatice.
• La găinile ouătoare. În literatura de specialitate, pentru hibrizii de găini ouătoare sunt specificate şi alte tipuri de culori ale luminii, fiecare cu avantaje şi dezavantaje. Astfel, lumina albastră, tip neon, poate produce dereglări ale producţiei de ouă şi ale stării de sănătate. Lumina de culoare roşie induce o precocitate a intensităţii ouatului, dar nu se corelează cu creşterea în greutatea normală a păsărilor. Avantajul pe care îl aduce folosirea luminii roşii este doar de reducere a fenomenului “de pică” şi a celui de canibalism. Dacă lumina roşie previne sindromul ”de pică”, cea verde favorizează apariţia acestuia, dar are un efect stimulator asupra producţiei de ouă. Lumina incandescentă pentru efectivele de găini ouătoare este cea mai benefică, dar prezintă şi dezavantajul că folosirea îndelungată cauzează o reducere a procentului de ouat, cât şi creşterea numărului de găini oarbe.
• La rasele de carne. În general, conform literaturii de specialitate, pentru puii de carne este demonstrat că utilizarea luminii verzi sau combinaţia luminii verzi cu lumina albastră favorizează:
- Conversia furajului în carne;
- Creşte uniformitatea efectivelor;
- Reduce stresul;
- Scade consumul de curent electric;
- Diminuează mortalitatea.
Lumina are un rol deosebit în stimularea organismului puilor de carne şi a găinilor ouătoare, iar pentru a realiza un iluminat corect trebuie avute în vedere următoarele:
• adăpătorile şi hrănitorile să fie iluminate foarte bine;
• fluxul luminos să fie distribuit uniform la nivelul întregului adăpost;
• e necesar un grad avansat de automatizare, care să permită angajarea unor operatori umani fără un nivel prea ridicat de pregătire;
• stimularea răsăritului şi apusului în hala de producţie.

Factori cu rol în termoreglare
Temperatura şi umiditatea sunt deosebit de importante pentru toate categoriile de păsări şi trebuie să asigure confortul termic în permanenţă, pentru ca păsările să pună în evidenţă toate caracterele productive. Temperatura şi umiditatea sunt într-o strânsă legatură, ele influenţând mecanismul de termoreglare a păsărilor.
Capacitatea de termoreglare a păsărilor variază mai ales în funcţie de vârstă. Păsările dispun de mecanisme de termoreglare mai puţin elastice decât mamiferele, ceea ce cauzează o adaptare mai greoaie la factorii de temperatură. Deplina funcţionare a mecanismului de termoreglare la păsări se realizează de abia la vârsta de 2-3 săptămâni. Datorită acestui fapt, variaţiile de temperatură din adăpost trebuie să fie foarte mici, iar temperatura trebuie asigurată exact cât este prevăzut în cadrul tehnologiilor de creştere şi de exploatare a fiecărui hibrid în parte. Se cunoaşte faptul că temperatura normală a păsărilor este de 41-42oC, acest lucru implicând un studiu complex al confortului termic care trebuie asigurat.

 

Frigul şi excesul de umiditate
O umiditate mult mai mare (peste 80%) asociată cu o temperatură scăzută duce la o umezeală excesivă a aerului din adăpost, deteriorarea prematură a aşternutului şi apariţia bolilor “a frigore”. Excesul de umiditate este un factor determinant în apariţia bolilor respiratorii ca microplasmoza, bronşita infecţioasă, laringotraheita etc. Astfel, dacă se constată creşterea umidităţii peste limita maximă în halele de păsări, singura soluţie este introducerea în adăpost de aer uscat.
Trebuie reţinut că cea mai dificilă perioadă din punct de vedere termic şi al umidităţii este perioada de demaraj şi mai ales în primele 7 zile. Din acest motiv, trebuie să avem o grijă deosebită pentru respectarea întocmai a condiţiilor tehnice de exploatare. Neasigurarea condiţiilor termice şi ale umidităţii relative duce la pierderi economice importante şi, în primul rând, la tararea păsărilor. Astfel încât remedierea producţiei se realizează deosebit de greu.
În momentul în care intrăm într-un adăpost, ne putem da seama dacă se asigură sau nu factorii de microclimat (temperatură, curenţi de aer), în funcţie de aşezarea în spaţiul de creştere a păsărilor.
Din punct de vedere al parametrilor care trebuie respectaţi, ai temperaturii şi ai umidităţii, trebuie reţinut că aceştia depind de vârsta păsărilor, cât şi de categoria de producţie.

 

CULOAREA LUMINII - UN AVANTAJ ÎN PLUS
Cele mai bune rezultate după perioada de demaraj a puilor au fost obţinute prin utilizarea luminii combinate verde cu albastru. Folosirea luminii verzi în perioada de demaraj avantajează consumul de furaje şi de apă, dar în a doua fază este preferabil a fi utilizată lumina albastră.
În cazul efectivelor de găini ouătoare, specialiştii recomandă lumina roşie, cât şi combinaţia de lumină roşie cu cea albă. Ca avantaje ale acestor tipuri de lumină specificăm:
- Reducerea canibalismului;
- Diminuarea stresului;
- Stimularea producţiei de ouă;
- Îmbunătăţirea indicelui de conversie a hranei;
- Creşterea uniformităţii efectivelor de păsări;
- Scăderea mortalităţii;
- Reducerea consumului de energie electrică.

ÎNCĂLZIREA ŞI VENTILAREA
Vom folosi surse de încălzire electrice şi centrale termice pe lemne (pentru adăposturile situate în apropierea surselor de gaz metan, se vor folosi centrale termice pe gaz, radiante de încălzire sau generatoare de aer cald), în funcţie de mărimea adăpostului.
Curenţii de aer au un rol deosebit de important în menţinerea echilibrului termic al păsărilor. Aceştia au rolul de condiţionare a limitelor de variaţie a temperaturilor critice pentru organismul păsărilor, mărind sau micşorând zona de neutralitate. Astfel curenţii mari de aer ajută la pierderea căldurii din organismul păsărilor, micşorând capacitatea de termoizolaţie a tegumentelor şi a învelişului plumifer. În condiţiile în care în adăpost există o temperatură mare şi umedă, curenţii de aer cu viteze mai mari este recomandată, deoarece păsările elimină mult mai uşor surplusul de căldură. Acţiunea curenţilor de aer asupra efectivelor din halele de producţie este strâns corelată cu temperatura şi umiditatea din adăposturi. În general, sunt admise ca valori optime al acestui factor de microclimat, pe timp de iarnă, 0,1-0,3 m/s.
Trebuie reţinut că valorile curenţilor depind în mare măsură de vârsta păsărilor, de greutatea corporală şi de categoria de producţie. Procesul prin care se poate regla şi păstra în parametri optimi concentraţia de noxe din adăpost, curenţii de aer, umiditatea relativă în halele de producţie este ventilaţia.

Articol publicat în revista Ferma nr. 17/244 (ediţia 1-14 octombrie 2019)

SURSA REVISTA FERMA

Cum PROTEJĂM PĂSĂRILE de CANICULĂ?

Leonard Constantin Stafie

Pentru ca păsările să-şi pună în evidenţă toate caracterele productive, crescătorul trebuie să le asigure în permanenţă confortul termic. Iată la ce trebuie să fie atenţi fermierii când temperaturile verii ating valori caniculare.

Capacitatea de termoreglare a păsărilor variază mai ales în funcţie de vârstă. Păsările dispun de mecanisme de termoreglare mai puţin elastice decât mamiferele, rezultând astfel o adaptare mai greoaie la factorii de temperatură.
Deplina funcţionare a mecanismului de termoreglare se realizează abia la vârsta de 2-3 săptămâni. Astfel, variaţiile de temperatură din adăpost trebuie să fie foarte mici, iar temperatura trebuie asigurată exact între limitele prevăzute de tehnologiile de creştere şi de exploatare a fiecărui hibrid în parte.

Ventilaţia optimă în halele cu pui de carne
Cu ajutorul ventilaţiei se menţine în adăpost un aer curat, fără noxe, iar umiditatea relativă a aerului este menţinută în parametri optimi. Rata ventilaţiei în halele de creştere a puilor de carne diferă în funcţie de hibridul folosit şi de greutatea corporală. Pentru exemplificare, prezentăm în tabelul 1 ratele de ventilaţie pentru hibrizii Ross. În mod normal, într-o hală în care temperatura şi umiditatea se situează în parametri optimi, adică asigură confortul termic adecvat puilor, o anumită viteză a curenţilor de aer nu influenţează dezvoltarea normală a acestora. În momentul în care apar probleme cu privire la asigurarea confortului termic, curenţii de aer influenţează negativ dezvoltarea puilor. Trebuie menţionat că şi temperatura mediului exterior influenţează viteza curenţilor, astfel, pe timp de vară, când în halele de producţie se înregistrează temperaturi ridicate, apare necesitatea intensificării curenţilor de aer.
Viteza curenţilor de aer pentru hibrizii de carne, în funcţie de anotimp, este prezentată în tabelul 2. Iar în tabelul 3 redăm viteza curenţilor de aer pentru hibrizii Cobb 500, în funcţie de vârstă.

Confortul termic specific găinilor ouătoare
• Temperatura din adăposturile de găini ouătoare se situează în limita de 18 şi 23oC. Pe timp de vară, când ea creşte foarte mult în halele de producţie, se observă că ouăle obţinute au o coajă fragilă. Temperaturile foarte mari sunt considerate critice pentru viaţa găinilor ouătoare.
• Umiditatea relativă a aerului trebuie să se încadreze între 55 şi 70%. Creşterea umidităţii din spaţiile de producţie duce la multiplicarea microorganismelor şi a paraziţilor şi, implicit, la manifestări ale stresului termic. Scăderea umidităţii sub pragul minim generează o uscare accentuată a aerului în adăposturi, formarea de pulberi care irită mucoasele respiratorii ale păsărilor şi o dereglare a mecanismului de termoreglare a efectivelor de găini ouătoare.
• Ventilaţia şi curenţii de aer trebuie să asigure în halele de producţie un aer curat. În general, se consideră că în aceste spaţii viteza de circulaţie a aerului trebuie să se încadreze între 0,1 şi 0,4 m/s, în strânsă corelaţie cu temperatura din adăpost.
Pentru calcularea debitului de aer se va ţine cont de greutatea corporală a găinilor ouătoare şi de densitatea per mp, cât şi de temperatura mediului exterior: pentru găini cu o vârstă de 5-6 luni, pe timp de vară, e nevoie de 4,5-4,8 mc/h, iar pentru cele cu vârsta de 9-10 luni, se recomandă 4,6-5,2 mc/h.

• Umiditatea. Pentru controlul acestui factor se vor folosi umidometre care măsoară umiditatea relativă a aerului. Pentru corectarea umidităţii relative a aerului din adăposturi se acţionează în două direcţii, în funcţie de limita minimă sau maximă depăşită. Astfel, dacă în adăposturi este o caldură uscată (umiditatea relativă se situeaza sub 50%) apare fenomenul de deshidratare a păsărilor, acestea resimt senzaţia de sete, scade consumul de furaje şi implicit apar pierderi economice. În halele de păsări unde nu se întrunesc parametrii tehnici (mai ales în anotimpurile călduroase), umiditatea relativă a aerului poate scădea până la 30-35%. Acest lucru cauzează numeroase tulburări de comportament, rezultat al dezechilibrelor neuro-endocrino-metabolice. Excesul de umiditate este un factor determinant în apariţia bolilor respiratorii precum microplasmoza, bronşita infecţioasă, laringotraheita etc. Astfel, dacă se constată creşterea umidităţii peste limita maximă în halele de păsări, singura soluţie este crearea în adăpost de aer uscat. În cazul în care umiditatea relativă a aerului este la limita minimă (un aer foarte uscat), se pot folosi două metode: umidificarea aerului la intrarea în hala de producţie sau în hală.

 

TABELUL 1: RATELE DE VENTILAŢIE PENTRU HIBRIZII ROSS

Sursa: Managementul hibridului Ross

TABELUL 2: VITEZA CURENŢILOR DE AER PENTRU HIBRIZII DE CARNE

Sursa: Ghid de creştere a puilor de carne - L. Stafie şi colaboratorii, 2018

TABELUL 3: VITEZA CURENŢILOR DE AER PENTRU HIBRIZII COBB 500

Sursa: Managementul hibridului Cobb

Articol publicat în revista Ferma nr. 14/241 (ediţia 15-31 august 2019)

SURSA REVISTA FERMA

Furajare corectă pentru un randament bun la ouat

Leonard Constantin Stafie

Peste 90 la sută dintre componentele utilizate în hrana păsărilor sunt de origine vegetală. Oferta, preţul şi calitatea furajelor vor determina, de obicei, opţiunea crescătorului pentru ingredientele de bază. Cele mai multe ţări sunt limitate în alegerea acestora, puţine având posibilitatea de a dispune de o gamă variată de componente. Indiferent ce alegem, e bine ca materiile prime să fie de bună calitate, cu o valoare nutritivă previzibilă şi uniformă.

Calitatea materiilor prime care intră în componenţa nutreţurilor combinate este determinată de compoziţia nutritivă şi de gradul de digestibilitate. Ingredientele nutreţului combinat nu trebuie să fie contaminate cu pesticide, toxine de orgine microbiană şi agenţi patogeni. Halele de depozitare trebuie protejate împotriva pătrunderii insectelor, rozătoarelor şi, în special, a păsărilor sălbatice, acestea fiind vectori de transmitere a numeroase boli.
Porumbul este o materie primă utilizată cu preponderenţă de majoritatea nutriţioniştilor şi crescătorilor de păsări. Însă preţul porumbului pe piaţă a crescut semnificativ în ultimii ani în urma unei cererii ridicate la nivel mondial şi mai ales datorită utilizării acestuia ca materie primă pentru producţia de bioenergie în unele ţări. Pe plan mondial se utilizează şi alte cereale, cum ar fi grâul, orzul, ovăzul, sorgul şi orezul. În plus, subprodusele de cereale, cum ar fi tărâţele de grâu sau de orez, sunt importante şi valoroase în cea mai mare parte a lumii.

Componente esenţiale în nutreţul combinat
Greutatea ouălor este influenţată de conţinutul nutreţului în acid linoleic, proteină, metionină, lizină şi de cantitatea de apă asigurată. Pentru o dimensiune normală a ouălor se recomandă ca acidul linoleic să fie în nutreţul combinat în proporţie de circa 1-1,1%. Acesta este responsabil şi cu fecunditatea ouălor, motiv pentru care în nutreţul combinat administrat găinilor de reproducţie procentul de acid linoleic trebuie să fie de minimum 1,1%. În mod normal, în momentul în care în componenţa nutreţului combinat porumbul intră în proporţie de 60-65%, asigurarea nivelului de acid linoleic nu pune probleme. Dacă în structura nutreţului combinat predomină alte cereale, atunci pentru asigurarea necesarului minim de acid linoleic se impune introducerea în raţie de grăsimi. Trebuie avut în vedere ca această suplimentare cu grăsimi să nu ducă la o concentraţie prea mare de energie, deoarece acest dezechilibru, cumulat cu altele, poate produce sindromul ficatului gras (cu influenţarea negativă a stării de sănătate a păsărilor), precum şi micşorarea indicelui de fecunditate a ouălor. Pentru prevenirea sindromului de ficat gras se recomandă introducerea în nutreţurile combinate a tărâţelor sau a făinurilor de lucernă sau sporirea dozelor de vitamine (colină, vit. B12, B8, vit. E etc) din normele de hrană.
Deficitul de proteină brută duce la scăderea procentului de ouat şi la micşorarea greutăţii ouălor.
Aminoacizii esenţiali, metionină şi lizină, acţionează asupra mărimii oului, metionina participând la constituirea masei albuşului, iar lizina la masa gălbenuşului. Deficitul de metionină şi de lizină din nutreţul combinat administrat găinilor ouătoare are ca efect micşorarea greutăţii ouălor. Ca rezultat direct al deficitului de metionină se constată scăderea producţiei de ouă, cât şi creşterea consumului de nutreţ combinat pentru asigurarea necesarului de metionină.
În momentul în care în structura nutreţului combinat se introduc grăsimi (pentru corectarea deficitului de colină şi cistină), atunci nivelul metioninei trebuie ridicat faţă de normal.
Deficitul de apă la păsările ouătoare duce la apariţia necrozei ovarelor şi la nefroză, dar în acelaşi timp şi la scăderea intensităţii de ouat, reducerea greutăţii ouălor şi în final la încetarea ouatului.

Pigmentarea gălbenuşului şi rezistenţa cojii
În cazul ouălor de consum, o deosebită importanţă o prezintă pigmentaţia gălbenuşului. În literatura de specialitate se consideră că o cantitate de 10-15 mg de β-caroten/kg de nutreţ combinat este suficient. Ca surse care asigură cantitatea de β-caroten sunt considerate porumbul, făina de fân de lucernă şi glutenul de porumb. Administrarea în furajare, pe timp de vară, a nutreţurilor verzi şi de morcovi furajeri, pe timp de iarnă, contribuie la pigmentarea corectă a gălbenuşului.
Deficitul de calciu şi a altor săruri minerale şi elemente care contribuie la formarea cochiliei duce la apariţia ouălor cu coajă subţire, friabilă. Administrarea de vitamina C exercită un efect favorabil asupra cojii oului, cât şi asupra calităţii acestora.
Structura nutreţului combinat administrat găinilor ouătoare influenţează foarte puţin alţi factori ai calităţii ouălor (consistenţa albuşului, prezenţa anumitor componenţi sangvini sau dimensiunea ouălor). Normele de hrană trebuie să asigure cerinţele pentru întreţinerea şi producţia de ouă a efectivelor de găini ouătoare.

Necesarul de energie
Energia metabolizată (E.M. necesarul de energie) se exprimă în Kcal/Kg nutreţ combinat. Necesarul energetic este diferit în funcţie de rasă, linie, hibrid, vârsta păsărilor etc., dar şi de temperatura mediului ambiant şi de producţia de ouă.
La găini, cantitatea de nutreţ combinat consumat este influenţată de nivelul energetic al furajului. Astfel, cu cât creşte cantitatea de E.M., cu atât scade consumul de nutreţ şi invers. Modificarea procentului de E.M. din nutreţul combinat interesează şi modificarea nivelului proteinei, aminoacizilor, substanţelor minerale, precum şi a vitaminelor, în vederea restabilirii echilibrului. Ca rezultat al creşterii E.M. din structura nutreţului, se impune majorarea nivelului de proteină, a aminoacizilor etc. Fenomenul este şi invers. Prin folosirea în furajare a nutreţului combinat sub formă de granule se observă o creştere a consumului cu aproximativ 6-8%, ceea ce duce la o îngrăşare excesivă a păsărilor. Pentru rectificarea acestui neajuns, se apelează la reducerea E.M. din componenţa nutreţului şi respectiv a celorlalte elemente nutriţionale esenţiale. Cerinţele nutriţionale se diferenţiază în funcţie de fazele de creştere a efectivelor de găini ouătoare, cât şi de procentul de ouat.

OUĂ PENTRU CONSUM SAU INCUBAŢIE?
Obiectivul alimentaţiei găinilor ouătoare este punerea în evidenţă a potenţialului genetic pentru producţia de ouă la capacitate maximă, obţinerea de ouă de calitate, cât şi menţinerea unei bune stări de sănătate a efectivelor de păsări.
Cerinţele nutriţionale ale găinilor ouătoare variază în funcţie de destinaţia ouălor, cât şi de procentul de ouat. Din punct de vedere al destinaţiei ouălor (de consum sau pentru incubaţie), există o diferenţă clară cu privire la necesarul nutriţional care trebuie asigurat efectivelor de păsări. Astfel, ouăle pentru incubaţie trebuie să fie bogate în substanţe nutritive (proteină, vitamine, săruri minerale), pentru a putea asigura o bună ecloziune şi o vitalitate mărită puilor.
Producţia de ouă este influenţată de doi factori principali (din punct de vedere nutriţional):
1. Cantitatea de nutreţ combinat consumat de păsări;
2. Calitatea nutreţului combinat administrat.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 11/238 (ediţia 15-30 iunie 2019)

SURSA REVISTA FERMA

Ferma de găini ouătoare

Leonard Constantin Stafie

Măsurile de pregătire a halei de creştere şi exploatare pentru categoria găini ouătoare, în perioada 18-77 săptămâni, sunt identice ca etape şi tehnologie cu cele valabile pentru tineretul de înlocuire. Iată ce trebuie să aveţi în vedere la popularea adăpostului.

Din punct de vedere al amenajării spaţiului de producţie, aici apar cuibarele, care au o dimensiune de 30 x 30 x 30 cm, iar numărul de hrănitori şi adăpători este identic cu cel din perioada de pre-ouat. Densitatea la popularea adăposturilor pentru găini ouătoare trebuie să fie de 6-7 păsări/mp.
Pentru a păstra o stare de sănătate cât mai bună şi pentru îndeplinirea criteriului de free range, recomandăm amenajarea unui padoc cu o suprafaţă care să asigure 4 mp per cap de pasăre. Accesul păsărilor în padoc se realizează prin două uşiţe practicate în perete, la nivelul solului, care trebuie să aibă dimensiunea de 50/50 cm. Acestea vor fi prevăzute cu portiţe, astfel încât pe timp de vreme umedă şi rece să putem interzice accesul păsărilor în padoc. Temperatura prevăzută pentru această perioadă este de 18-22oC, la o umiditate relativă în adăpost de 50-70%.
În această perioadă nu se efectuează măsuri speciale, singura grijă a crescătorului fiind doar menţinerea stării de sănătate a efectivului (respectarea măsurilor sanitar-veterinare specifice şi nespecifice) şi urmărirea factorilor de microclimat pentru a se încadra în parametrii tehnologici.

Microclimatul potrivit în adăposturi
• Temperatura optimă se situează în limita de 18-23oC. Pe timp de vară, când temperatura creşte foarte mult în halele de producţie, se observă că ouăle obţinute au o coajă fragilă. Temperaturile foarte mari sunt considerate critice pentru viaţa găinilor ouătoare. În perioada sezonului rece, dacă nu se asigură temperatura de confort termic, se poate observa că: la temperatura de 2...15oC şi o umiditate relativă de 75% producţia de ouă scade; se consideră ca temperatură critică pentru găinile ouătoare valorile cuprinse între 2 şi 7oC; la -10oC, găinile ouătoare încetează ouatul.
Din acest motiv, pe timp de iarnă, se recomandă un aport de energie termică, pentru a păstra în parametri optimi de producţie temperatura din halele de producţie.
• Umiditatea relativă a aerului trebuie să se încadreze între valorile de 55 şi 70%. Creşterea umidităţii din spaţiile de producţie duce la multiplicarea microorganismelor şi a paraziţilor şi implicit la manifestări ale stresului termic. Scăderea umidităţii sub pragul minim generează o uscare accentuată a aerului în adăposturi, formarea de pulberi care irită mucoasele respiratorii ale păsărilor, cauzând o dereglare a mecanismului de termoreglare al efectivelor de găini ouătoare.
• Ventilaţia şi curenţii de aer trebuie să asigure în halele de producţie un aer curat. În general, se consideră că aici viteza de circulaţie a aerului trebuie să se încadreze între 0,1 şi 0,4 m/s, în strânsă corelaţie cu temperatura din adăpost. La calcularea debitului de aer se va ţine cont de greutatea corporală a găinilor ouătoare şi de densitatea per mp, cât şi de temperatura mediului exterior.
Pentru găinile cu vârsta de 5-6 luni, pe timp de iarnă se va asigura 1-1,2 mc/h; toamna şi primăvara - 2,6-3,2 mc/h; vara - 4,5-4,8 mc/h;
În cazul găinilor ouătoare cu vârstă de 9-10 luni se recomandă: pe timp de iarnă - 1,0-1,6 mc/h; toamna şi primăvara: 3,6-3,8 mc/h; vara - 4,6-5,2 m3/h.
• Noxele admise în halele de producţie trebuie să se încadreze în următoarele valori: CO2 < 0,3%; CO < 40 ppm; NH3 < 20 ppm; H2S < 5 ppm.
• Programul de lumină. Păsările fiind foarte sensibile la intensitatea luminoasă, la durata de iluminare şi la ritmul de alternanţă lumină-întuneric, se vor respecta întocmai programele recomandate de producătorii hibrizilor ouători.
• Programul de furajare şi de adăpare. Pentru a putea pune în valoare la maxim capacităţile de producţie ale găinilor ouătoare, se recomandă folosirea de nutreţuri combinate în funcţie de perioada de ouat.
Apa trebuie să respecte standardul de calitate conform tabelului, iar temperatura optimă a apei trebuie să se încadreze în jurul valorii de 21oC.

ETAPELE DE CREŞTERE ALE GĂINILOR OUĂTOARE
Perioada pentru creşterea şi exploatarea găinilor ouătoare (vârsta 18-77 săptămâni) se împarte în cinci categorii, după cum urmează:
Perioada I: 19-20 săptămâni, cu un procent de ouat de 10-50% din efectiv
Perioada II: 21-32 săptămâni - procent de ouat 70-94% din efectiv
Perioada III: 33-44 săptămâni - procent de ouat 90-93% din efectiv
Perioada IV: 45-55 săptămâni - procent de ouat 90-85% din efectiv
Perioada V: 56-77 săptămâni - procent de ouat 85-74% din efectiv

STANDARDUL APEI DE BĂUT PENTRU GĂINI OUĂTOARE (100)

Un articol publicat în revista Ferma nr. 10/237 (ediţia 1-14 iunie 2019)

SURSA REVISTA FERMA

GĂINA ÎN SISTEM FREE RANGE a avut încă un an bun

Leonard Constantin Stafie

Creşterea găinilor ouătoare în sistem free range - notarea cu cifra 1 a oului după sistemul de creştere - a înregistrat în ultimii ani o evoluţie notabilă a efectivelor. Sperăm ca această creştere să se menţină, pentru că acest tip de fermă se pretează foarte bine la orice program de dezvoltare a satului românesc.

Pentru a vă reaminti ce înseamnă cifra după sistemul de creştere, facem o trecere scurtă în revistă a celor patru sisteme de creştere a găinilor ouătoare. Regulamentul Consilului (CEE) nr. 1907/90 (cu amendamentele ulterioare) formulează standardele de comercializare a ouălor. Cu respectarea anumitor condiţii, ouăle pot fi marcate astfel:
• numărul 3 pentru “Ouă provenite de la găini crescute în baterii”
• numărul 2 pentru “Ouă provenite de la găini crescute la sol” - creştere la sol pe aşternut permanent fără acces în padocuri
• numărul 1 pentru “Ouă provenite de la găini crescute în sistem extensiv” - creştere pe aşternut permanent, cu acces liber în padoc (free range).
• numărul 0 pentru găini ouătoare crescute în sistem ecologic (ferme ecologice).

Efectivele din free range au crescut de peste 9 ori în 4 ani!
În România, creşterea găinilor ouătoare cu cifra 1 (în sistem free range) a avut în ultimii patru ani o evoluţie spectaculoasă. Astfel, dacă în luna septembrie 2014 în ţara noastră erau înregistrate şi autorizate patru ferme cu un efectiv total de găini ouătoare de 29.979 capete, în anul 2018 (luna august) erau înregistrate 19 ferme de acest tip, cu un efectiv total de 281.809 de capete, reprezentând o creştere a efectivelor de peste nouă ori! Acest lucru înseamnă că există cerere iar fermierii s-au orientat spre un sector de piaţă profitabil.

Trebuie să reamintim faptul că piaţa încă suportă o creştere a efectivelor exploatate în aceste sisteme de creştere. Trebuie să ţinem cont de faptul că, din populaţia totală de găini ouătoare (total efectiv 31.416.625 capete) doar 22,17% sunt înregistrate ca şi ferme comerciale iar restul populaţiei de găini ouătoare le regăsim în cele peste 1.800.000 gospodării ţărăneşti.
Din punct de vedere al judeţelor cu cele mai multe ferme înregistrate cu sistemul de creştere free range, judeţul Dolj este pe primul loc cu 6 ferme înregistrate iar din punct de vedere al capacităţii de producţie tot judeţul Dolj deţine supremaţia, cu un număr de 98.824 capete păsări. Dacă în Ardeal avem înregistrate trei ferme, în regiunea sud 16 ferme, în regiunea Moldovei nu mai există nici o fermă înregistrată cu sistemul de creştere free range.

Am mai spus şi spunem în continuare... în loc să găsim soluţii pentru rentabilizarea gospodăriei ţărăneşti şi evitarea unor catastrofe sanitar veterinare (vezi pesta porcină sau gripa aviară în 2008), sunt mulţi cei care din păcate se înghesuie să distrugă tot ce a mai rămas bun sau cu potenţial de dezvoltare. De ce să desfiinţăm ţăranul român? Marii producători de produse avicole şi nu numai, procesatorii din industria cărnii nu au înţeles nici până în momentul de faţă că degeaba au ei ferme puse la punct dacă în jurul lor nu vor exista ferme mici şi medii controlate sanitar veterinar, cu un sistem de biosecuritate pus la punct... Sau poate doresc să rămână singuri pe piaţă?!
Vă rog să vă uitaţi că în zonele în care există mari exploataţii agricole ţăranul este sărac iar în zonele unde există agricultori mici şi mijlocii zona este mult mai bogată... Oare de ce? Propunerile pe care le facem noi pot fi îmbunătăţite, lor li se pot adăuga altele, dar măcar sperăm să fie un punct de plecare pentru dezvoltarea satului românesc pe baze sănătoase.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 1/228 (ediţia 1-31 ianuarie 2019)

SURSA: REVISTA FERMA

BOLILE de ”civilizaţie” la GĂINILE OUĂTOARE

Leonard Constantin Stafie

Ca urmare a creşterii şi exploatării păsărilor în sisteme intensive au apărut “tehnopatiilor” sau aşa-numitele “boli de civilizaţie“. Cauzele acestor maladii sunt slăbirea rezistenţei organice, tehnologii de creştere şi de exploatare proiectate greşit sau erori în alcătuirea raţiilor furajere.

Printre bolile tehnologice cel mai întâlnite amintim: sindromul ficatului gras şi îngrăşarea excesivă, sindromul ficatului gras hemoragic, steatoza hepatică a găinilor ouătoare, hepatosteatoza toxică, steatoza hepatică de natură micotoxinică, isteria aviară, năpârlirea timpurie, dar şi comportamente precum mâncatul ouălor, smulgerea penelor, ciupirea degetelor sau canibalismul.

Cum se manifestă tehnopatiile şi cum le controlăm?
În general, pentru bolile de civilizaţie nu există tratamente, în cel mai bun caz, la apariţia unui asemenea sindrom se pot limita efectele negative ale bolii. Cea mai bună metodă de combatere este prevenirea apariţiei tehnopatiilor. Acest lucru se poate realiza prin conceperea unor reţete furajere corect echilibrate energetic, proteic şi mineral şi vitaminic, controlul strict al factorilor de microclimat şi păstrarea acestora în parametri specificaţi de fiecare ghid tehnologic al hibrizilor, de respectarea densităţii optime în spaţiile de întreţinere etc.
• Sindromul ficatului gras şi îngrăşarea excesivă afectează în primul rând tineretul la vârsta de 10-30 zile, dar se poate întâlni şi la indivizi mai tineri sau mai bătrâni. Cauzele principale ale acestei maladii sunt condiţiile de hrană şi de întreţinere, cât şi influenţa anumitor factori genetici. Apare în primul rând din cauza alimentaţiei cu un nivel energetic deosebit de ridicat, cât şi din cauza unei hipokinezii prelungite. Se manifestă în primul rând prin depunerea de grăsime pe ficat, rinichi şi pe alte organe.
Incidenţa bolii poate fi micşorată printr-o alimentaţie corect echilibrată energo-proteic şi prin asigurarea densităţii optime în adăposturi.
• Sindromul ficatului gras hemoragic se întâlneşte mai des în fermele de creştere şi de exploatare a găinilor ouătoare. Din punct de vedere al mortalităţii, nu este o maladie alarmantă, dar provoacă importante pagube economice, deoarece influenţează negativ producţia de ouă. Printre cauze, putem menţiona ingerarea de glucide în exces şi greşelile tehnologice.
• Steatoza hepatică a găinilor ouătoare este echivalentă cu sindromul ficatului gras, fiind o boală de sistem. Ca factori declanşatori menţionăm raţiile cu un nivelul energetic mult prea mare, factori endocrinici, dar şi tehnologici. Diagnosticul bolii se pune pe baza coroborării semnelor clinice, modificărilor anatomopatologice, cât şi prin aspectul leziunilor macroscopice şi microscopice ale organelor şi ţesuturilor afectate.
• Hepatosteatoza toxică este o maladie produsă în special de substanţe chimice, toxine vegetale, compuşi chimici şi se manifestă prin depuneri de lipide la nivelul ficatului, producând şi un colorit specific. Din motivul acesta, spre exemplu, şrotul de soia este administrat limitat găinilor ouătoare, deoarece provoacă o incidenţă mărită a bolii, din cauza compuşilor toxici (glicozizi) pe care îi conţine acest furaj.
• Steatoza hepatică de natură micotoxinică afectează toate categoriile de păsări, indiferent de vârstă sau categorie de producţie. Factorii favorizanţi sunt: micotoxinele şi îndeosebi aflatoxinele, ocrhatoxinele şi sterigmatocistina, care sunt substanţe chimice hepatotoxice.
Steatoza hepatică de natură micotoxinică se poate preveni prin control periodic al calităţii nutreţurilor administrate în hrana păsărilor.
• Isteria aviară se manifestă printr-o stare de excitabilitate sporită, care poate conduce la producerea de ouă fără coajă sau cu o coajă subţire, în număr excesiv de mare, hemoragii interne, fracturi etc. Factorii favorizanţi ai acestei maladii sunt zgomotele din hală, insuficienţa apei de băut, raţii furajere dezechilibrate din punct de vedere al sărurilor minerale (mai ales conţinutul redus în magneziu), dereglări ale programului de lumină (intensitate, durată), nerespectarea densităţii optime. În momentul în care într-un efectiv de păsări s-a produs această boală, şansele de redresare sunt foarte mici.

• Năpârlirea timpurie este o consecinţă directă a dereglării programului de lumină, a intensităţii fluxului luminos prea mare, a schimbării bruşte a foto-periodismului etc., factori cumulaţi cu excesul de calciu în alimentaţie şi cu hiperfuncţia glandei tiroide etc. Pentru combaterea năpârlirii forţate se recomandă, dsigur, eliminarea factorilor favorizanţi.
• Mâncatul ouălor poate apărea întâmplător, prin curiozitatea excesivă a păsărilor de ciugulire a ouălor sparte, şi se extinde la întreg efectivul ca urmare a intervenţiei factorilor de stres precum: temperatura, lumina - program şi intensitate - sau reţeta furajeră deficitară.
Pentru eliminarea acestei maladii se impune observarea cu atenţie a efectivelor de păsări şi eliminarea celor care prezintă acest sindrom. Măsurile tehnice adoptate sunt: verificarea şi corectarea factorilor de microclimat şi verificarea structurii nutreţului combinat. O altă modalitate pentru prevenirea şi combaterea comportamentului de a mânca ouăle este punerea în cuibare de ouă false.
• Sindromul de smulgere a penelor apare în primul rând ca urmare a carenţelor în aminoacizi esenţiali cu sulf, metionină, cistină şi cisteină, în macro şi microelemente şi în vitamine. Printre factorii favorizanţi se numără şi intensitatea prea mare a fluxului luminos, densitatea prea mare şi duritatea pardoselii. Din cauza smulgerii penelor apar răni sângerânde, de aici până la canibalism nefiind decât un pas foarte mic.
Printre metodele de combatere menţionăm: eliminarea păsărilor afectate, administrarea de nutreţuri bine realizate, administrarea de tranchilizante şi schimbarea luminii în lumină roşie sau verde.
• Canibalismul este o boală tehnologică deosebit de gravă şi apare practic din cauza oricărui factor tehnologic aplicat greşit: furaje eronat concepute, existenţa unui aer uscat în halele de producţie, peturbări ale programului de lumină şi ale intensităţii fluxului luminos, nerespectarea densităţii etc. Păsările preferă cu predilecţie următoarele regiuni corporale pentru atac: articulaţia cotului, târtiţa, capul şi în special cloaca. Apariţia prolapsului uterin (la începutul oatului), când cloaca este ieşită spre exterior, este locul preferat de ciugulire a păsărilor. În momentul în care apar sângerări, pasările afectate nu se mai pot apăra iar la un moment dat se lasă ciugulite.
Pentru eliminarea acestei maladii de civilizaţie se recomandă reducerea intensităţii luminoase în halele de producţie, folosirea luminii albastre sau roşii, asigurarea unei ventilaţii sporite, reducerea temperaturii din adăposturi şi administrarea de furaje bine echilibrate în energie.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 22/224 (ediţia 15-31 decembrie 2018)

SURSA: REVISTA FERMA