"Pe-un picior de plai", în Munţii Vrancei. La stâna lui Doru Boroşu
Cam aşa se poate descrie poiana însorită şi verde din comuna Năruja, unde se află stâna lui Doru Boroşu. Tudorel, cum îi spun prietenii. O zonă cu peisaje uimitoare, oameni frumoşi, crescători de animale pasionaţi care ne-au fost gazde primitoare în ziua alocată Nărujei, în proiectul "Viitor pentru sate".
Stâna lui Tudorel Boroşu se află la aproximativ 700 metri altitudine, într-o poiană înconjurată de Munţii Vrancei. Păşunile montane, cu iarbă din abundenţă, dau gustul deosebit al brânzei pe care o produce oierul vrâncean, de la cele patru sute de Ţigăi ruginii aflate în lactaţie.
Crescător de oi din tată-n fiu, Doru spune mândru: "Sunt pui de cioban"! Se ocupă serios de această meserie din 2009, când a făcut o selecţie în turmă şi a mai cumpărat animale. Are 42 de ani, spune că oile pe care le acum îi sunt suficiente iar în viitorul apropiat speră să reuşească să achiziţioneze o platformă de muls, în primul rând pentru a suplini lipsa forţei de muncă.
Crescător de oi din tată-n fiu, Doru spune mândru: "Sunt pui de cioban"! Se ocupă serios de această meserie din 2009, când a făcut o selecţie în turmă şi a mai cumpărat animale. Are 42 de ani, spune că oile pe care le acum îi sunt suficiente iar în viitorul apropiat speră să reuşească să achiziţioneze o platformă de muls, în primul rând pentru a suplini lipsa forţei de muncă.
Piaţa de desfacere este... acasă!
Oile ciobanului nostru sunt ca de pe revistă. Rasa e Ţigaie, varietatea ruginie, toate animalele au certificate de origine şi sunt înregistrate în registrul genealogic, sub controlul oficial al producţiei. Asta înseamnă un plus de venit obţinut prin subvenţia mai mare. Dacă facem o comparaţie cu alte rase de oi, avantajul net al Ţigăilor este dat de mieii care au un randament mai bun de creştere şi sunt preferaţi la export de către consumatori. Rasa asigură o producţie bună de lapte şi carne şi este adaptată foarte bine pentru creştere în zona montană.
Brânza obţinută este valorificată direct de la poarta fermei iar ce nu se vinde se conservă prin maturare şi este păstrată în beci, pentru comercializare în timpul iernii. "Piaţa de desfacere o am acasă, eu nu plec la piaţă cu brânza. Fac lucru bun, lumea ştie acest lucru şi de acasă fac toată vânzarea. Noi mulgem în jur de 80 de litri şi avem vreo 400 de oi în lactaţie. Mai completăm venitul cu vânzarea meilor. Am dat anul acesta patru sute de miei cu preţul de 10,5 lei/kilogram în viu. Puţintel, dar de trei ani îi dau la preţul ăsta, angro”, ne spune crescătorul.
După degustare am remarcat gustul deosebit al brânzei, proaspătă şi maturată. Bineînţeles că am vrut să aflăm şi noi secretul, dar răspunsul a fost sec: ”Nu ştiu să vă spun, secretul fiecăruia cum o face”. După câteva discuţii şi plimbări prin stână, Tudorel s-a lăsat niţel înduplecat şi ne-a spus: ”Suntem undeva la o altitudine de 700 de metri şi vedem în jur Munţii Vrancei... ăsta este de fapt secretul: iarba, iarba de munte, timpul mai răcoros şi flora de munte face laptele mai bun”.
Oile ciobanului nostru sunt ca de pe revistă. Rasa e Ţigaie, varietatea ruginie, toate animalele au certificate de origine şi sunt înregistrate în registrul genealogic, sub controlul oficial al producţiei. Asta înseamnă un plus de venit obţinut prin subvenţia mai mare. Dacă facem o comparaţie cu alte rase de oi, avantajul net al Ţigăilor este dat de mieii care au un randament mai bun de creştere şi sunt preferaţi la export de către consumatori. Rasa asigură o producţie bună de lapte şi carne şi este adaptată foarte bine pentru creştere în zona montană.
Brânza obţinută este valorificată direct de la poarta fermei iar ce nu se vinde se conservă prin maturare şi este păstrată în beci, pentru comercializare în timpul iernii. "Piaţa de desfacere o am acasă, eu nu plec la piaţă cu brânza. Fac lucru bun, lumea ştie acest lucru şi de acasă fac toată vânzarea. Noi mulgem în jur de 80 de litri şi avem vreo 400 de oi în lactaţie. Mai completăm venitul cu vânzarea meilor. Am dat anul acesta patru sute de miei cu preţul de 10,5 lei/kilogram în viu. Puţintel, dar de trei ani îi dau la preţul ăsta, angro”, ne spune crescătorul.
După degustare am remarcat gustul deosebit al brânzei, proaspătă şi maturată. Bineînţeles că am vrut să aflăm şi noi secretul, dar răspunsul a fost sec: ”Nu ştiu să vă spun, secretul fiecăruia cum o face”. După câteva discuţii şi plimbări prin stână, Tudorel s-a lăsat niţel înduplecat şi ne-a spus: ”Suntem undeva la o altitudine de 700 de metri şi vedem în jur Munţii Vrancei... ăsta este de fapt secretul: iarba, iarba de munte, timpul mai răcoros şi flora de munte face laptele mai bun”.
Două probleme: lipsa oamenilor şi lipsa banilor
Toată lumea se plânge de lipsa forţei de muncă, dar mai ales în oierit. Tudorel are patru oameni la stână şi, bineînţeles, câini. Stâna fără câini e ca o casă pustie, aşadar ”suntem patru oameni, suntem destui, mai avem şi zece câini dintre care şi hoitaşi. Un hoitaş face cât cinci ciobani, sunt tare buni”, se destăinuie Tudorel Boroşu.
Ce i-ar trebui oierului montan ca să o ducă mai bine? "Bani", răspunde instantaneu crescătorul din Năruja. Mai ales că el vrea să investească în modernizarea fermei, într-un viitor nu prea îndepărtat. ”Ne ajung oile astea, pentru că dacă am avea mai multe nu am avea cu cine să lucrăm. Ori îmi iau o platformă de muls, ori schimb tehnologia şi le las să fete de trei ori în doi ani, opresc doi oameni care sunt mai buni şi asta e. Nu schimb rasa, doar ţin mieii mai mult la supt, să crească mai mari şi atunci iau mai puţin lapte. Dar câştig la miei”, ne spune Tudorel despre planurile de viitor, încă nebătute în cuie.
Toată lumea se plânge de lipsa forţei de muncă, dar mai ales în oierit. Tudorel are patru oameni la stână şi, bineînţeles, câini. Stâna fără câini e ca o casă pustie, aşadar ”suntem patru oameni, suntem destui, mai avem şi zece câini dintre care şi hoitaşi. Un hoitaş face cât cinci ciobani, sunt tare buni”, se destăinuie Tudorel Boroşu.
Ce i-ar trebui oierului montan ca să o ducă mai bine? "Bani", răspunde instantaneu crescătorul din Năruja. Mai ales că el vrea să investească în modernizarea fermei, într-un viitor nu prea îndepărtat. ”Ne ajung oile astea, pentru că dacă am avea mai multe nu am avea cu cine să lucrăm. Ori îmi iau o platformă de muls, ori schimb tehnologia şi le las să fete de trei ori în doi ani, opresc doi oameni care sunt mai buni şi asta e. Nu schimb rasa, doar ţin mieii mai mult la supt, să crească mai mari şi atunci iau mai puţin lapte. Dar câştig la miei”, ne spune Tudorel despre planurile de viitor, încă nebătute în cuie.
Bulzul acompaniat... din fluier!
Trebuie să spunem că aici, la stâna nărujeană din Ţara Vrancei am fost aşteptaţi cu un bulz ciobănesc încins la grătar, un adevărat festin câmpenesc. Ni s-au alăturat primarul, gospodari ai comunei, prieteni, dar şi nea Ion Colăcoiu, care a doinit din fluier de a mers bulzul ca uns!
Între două acorduri am şi schimbat două vorbe cu nea Ion, care are 80 de ani şi e cu drag de ciobănie de când era copil.
Leonard Stafie: Aş dori două sunete, nea Ioane, pentru cei de la Revista Ferma... De unde ai învăţat să cânţi la fluier?
Ion Colăcoiu: De la tatăl meu, a fost din neam de ciobani. Eu acum am ieşit la pensie şi am terminat cu toate, dar nu şi cu fluieratul. Fluierul îl ţin la mine mereu, este prietenul meu şi când cânt cu el îmi amintesc toată viaţa mea.
Leonard Stafie: Ce meserii ai avut matale în cei 80 de ani de viaţă?
Ion Colăcoiu: Prima meserie a fost de crescător de animale. Am avut oi, m-am angajat la un service ca paznic, dar tot nu m-am lăsat de animale. Noaptea eram paznic, ziua veneam să am grijă de ele şi cu astea două meserii am ieşit la pensie. Oaia era plusul meu de bani. Câştigul de la service era pentru casă şi de ăl de la oi cumpăram şi eu câte ceva să fac casă la unul dintre copii, că am şase copii.
Trebuie să spunem că aici, la stâna nărujeană din Ţara Vrancei am fost aşteptaţi cu un bulz ciobănesc încins la grătar, un adevărat festin câmpenesc. Ni s-au alăturat primarul, gospodari ai comunei, prieteni, dar şi nea Ion Colăcoiu, care a doinit din fluier de a mers bulzul ca uns!
Între două acorduri am şi schimbat două vorbe cu nea Ion, care are 80 de ani şi e cu drag de ciobănie de când era copil.
Leonard Stafie: Aş dori două sunete, nea Ioane, pentru cei de la Revista Ferma... De unde ai învăţat să cânţi la fluier?
Ion Colăcoiu: De la tatăl meu, a fost din neam de ciobani. Eu acum am ieşit la pensie şi am terminat cu toate, dar nu şi cu fluieratul. Fluierul îl ţin la mine mereu, este prietenul meu şi când cânt cu el îmi amintesc toată viaţa mea.
Leonard Stafie: Ce meserii ai avut matale în cei 80 de ani de viaţă?
Ion Colăcoiu: Prima meserie a fost de crescător de animale. Am avut oi, m-am angajat la un service ca paznic, dar tot nu m-am lăsat de animale. Noaptea eram paznic, ziua veneam să am grijă de ele şi cu astea două meserii am ieşit la pensie. Oaia era plusul meu de bani. Câştigul de la service era pentru casă şi de ăl de la oi cumpăram şi eu câte ceva să fac casă la unul dintre copii, că am şase copii.
Vorbele lui Nea Ion reflectă cu siguranţă pasiunea pe care românii din Munţii Vrancei o pun în tot ceea ce fac. De la creşterea animalelor, la ţesutul la război sau sculptura în lemn. Oameni simpli, dar mari iubitori de natură şi păstrători de tradiţii.
Leonard STAFIE
Nicoleta DRAGOMIR
video: Claudiu BOROBEI
Nicoleta DRAGOMIR
video: Claudiu BOROBEI
Comentarii