Treceți la conținutul principal

SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL. Următorul eveniment are loc la Liceul Agricol din CĂLĂRAŞI

SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL. Următorul eveniment are loc la Liceul Agricol din CĂLĂRAŞI

„La un moment dat, prin anii ’90, existau în jur de 250 de licee agricole, iar acum avem doar 40. Din păcate, au dispărut câteva licee cu tradiţie, care aveau peste o sută de ani de activitate” - Leonard STAFIE
Proiectul SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL este iniţiat de Revista FERMA prin Fundaţia Revistei Ferma şi este coordonat de NICOLETA DRAGOMIR - redactor-şef Revista FERMA şi LEONARD CONSTANTIN STAFIE - colaborator Revista FERMA, specialist avicultură.

Este binecunoscut faptul că o componentă esenţială a agriculturii moderne este educarea, formarea profesională a tinerilor pentru a deveni fermierii viitorului, dar şi pentru a aduce în exploataţiile familiilor sau în gospodării soluţii sau alternative generatoare de profit.

OBIECTIVELE PROIECTULUI
• susţinerea învăţământului agricol pre-universitar prin promovare şi informare;
• crearea unui curent în mediul urban şi rural cu privire la necesitatea existenţei unui învăţământ preuniversitar agricol de performanţă;
• conştientizarea publicului ţintă - oamenii din mediu rural, agenţi economici, profesori, decidenţi politici - că fără muncă specializată şi calificată în agricultură de nivel profesional şi liceal nu putem face faţă concurenţei pe piaţa agricolă europeană ţinând cont în primul rând de potenţialul agricol al României;
• dezvoltarea spiritului de antreprenoriat al elevilor din liceele agricole, de gândire pentru economia de piaţă concurenţială.
cititi detalii AICI

ciumbrud_carti_b
ÎN CE CONSTĂ PROIECTUL
Concret, fiecare dintre cele 40 de unităţi de învăţământ preuniversitar cu profil agricol din România va primi:
• câte două exemplare din cartea "Creşterea găinilor ouătoare în sistem free range - Ghid practic de creştere" - semnată de Leonard Constantin Stafie şi Radu Antohe şi editată de Revista Ferma;
• câte două exemplare din cartea "Ghid de creştere a puilor de carne" - semnată de Leonard Constantin Stafie şi Radu Antohe şi editată de Revista Ferma;
• abonamente pe perioadă nelimitată la revista FERMA;
• colectă şi donaţie de cărţi în cadrul campaniei "Donez o CARTE pentru un LICEU AGRICOL". Detalii AICI
De asemenea, liceele cuprinse în proiect beneficiază de promovare în Revista Ferma, prin articole ce vor fi publicate în print şi online, în urma întâlnirilor organizate cu fermierii, foştii absolvenţi, cadre didactice şi elevi, autorităţi locale şi companii.

CE AM FĂCUT PÂNĂ ACUM
1. Lansarea proiectului - Primul eveniment a avut loc în data de 14 iunie 2018, la Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau” din Brăneşti, judeţul Ilfov, unde am avut parte de o primire deosebită din partea colectivului profesoral, în frunte cu directorul instituţiei, Marinela Culea. Invitat special doctorul Ovidiu Sicoe, medic veterinar şi specialist în patologia aviară.
Liceul Branesti_b
14 iunie 2018 - Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau” din Brăneşti, Ilfov - cititi detalii AICI
VIDEO eveniment: 
2. Al doilea eveniment Deschiderea anului şcolar 2018-2019 la Liceul Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” din comuna Miroslava, judeţul Iaşi, a inclus şi alte două manifestări educaţionale. Pe data de 10 septembrie a avut loc inaugurarea ”Sălii Absolvenţilor” sub genericul ”Şi eu sunt urmaş al lui Mihail Kogălniceanu” şi totodată s-au făcut donaţii de carte de specialitate în cadrul proiectului "Susţinem învăţământul preuniversitar agricol”. Gazda evenimentului a fost directorul liceului Constantin Timu. Invitat special Mihai Amarandei consilierul ministrului Agriculturii Petre Daea.
Liceu Miroslava_b
10 septembrie 2018 - Liceul Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” din comuna Miroslava, judeţul Iaşi - cititi detalii AICI
3. A treia etapa a proiectului a avut loc în data de 2 noiembrie 2018 la Liceul Tehnologic nr. 1 din Fundulea, judeţul Călăraşi.Invitiat special domnul prof. univ. dr. Valeriu Tabără, Preşedintele Academiei de Ştiinte Agricole şi Silvice. Gazda evenimentului a fost doamna director Carmen-Poliana Maxim.
La cele trei evenimente au participat aproximativ 180 de persoane din care aproximativ 10% profesori, 10% elevi iar diferenţa agenţi economici, autorităţi publice, foşti absolvenţi ai liceelor menţionate care îşi desfăşoară activitatea în diverse sectoare private sau publice.
Liceu Fundulea_b
2 noiembrie 2018 - Liceul Tehnologic nr. 1 din Fundulea, judeţul Călăraşi - citiţi detalii AICI
VIDEO eveniment: 
4. Al patrulea eveniment cu public din cadrul proiectului a avut loc în ziua de 7 decembrie 2018 la Liceul Tehnologic Agricol “Alexandru Borza” din Ciumbrud, judeţul Alba. Ni s-au alăturat peste o sută de persoane care s-au implicat în organizarea, mediatizarea şi transmiterea mesajului nostru. Toţi cei implicaţi în proiect spunem într-un glas: ISTORIA NE OBLIGĂ! Au participat: elevi actuali şi foşti elevi ai liceului, cadre didactice şi foşti profesori, autorităţi locale şi judeţene din administraţie şi educaţie, prieteni şi susţinători ai proiectului din toată ţara; ni s-a alăturat şi Valeriu Tabără, preşedintele ASASAm avut parte de momente de suflet din partea copiilor care au susţinut un moment artistic şi ne-au încântat cu colinde, dar şi alte surprize pe care le veţi regăsi în articolele şi materialele video care vor fi publicate în perioada următoare.
fotografia de grup_liceu Ciumbrud_b
7 decembrie 2018 - Liceul Tehnologic Agricol "Alexandru Borza", Ciumbrud, judeţul Alba - citiţi detalii AICI
şi AICI
Video:

5. Al cincilea eveniment din proiectul "SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL" a avut loc în ziua de 1 februarie 2019, laColegiul pentru Agricultură şi Industrie Alimentară “Ţara Bârsei” Prejmer, judeţul Braşov. Ni s-au alăturat peste două sute de persoane care s-au implicat în organizarea, mediatizarea şi transmiterea mesajului nostru. Gazda evenimen-tului a fost directorul liceului Flavius Mihai Foica. Invitați speciali: Prof.univ.dr. Valeriu Tabără - Președintele ASAS, Prof.univ.dr. Neculai Dragomir - Preşedinte ASAS, filiala Timişoara, Eugen Gonţea - Preşedinte Federaţia Oierilor de Munte, Gabriel Gherghescu - Realizator TV Viaţa Satului, Dr.ing. Adrian Blaj - Director general Institutul de Pajişti Braşov, Dr.ing. Sorin Claudiu Chiru - Director ştiinţific Institutul Cartoful, Şerban Todorică Constantin - Primar Prejmer. Pe lângă donațiile de carte din cadrul proiectului s-au alăturat cu donații de cărţi de specialitate Dr.ing. Adrian Blaj - Director general ICDP Braşov, Mihai Decun - "Bunăstarea şi sănătatea animalelor şi a oamenilor", Ludovic CZISZTER - "Îndrumător practic în zootehnie".
foto grup Prejmer_b
1 februarie 2019 - Colegiul pentru Agricultură şi Industrie Alimentară "Ţara Bârsei", Prejmer, judeţul Braşov - citiţi detalii AICI şi AICI
6. Al șaselea eveniment a avut loc în ziua de 21 Februarie 2019. Centrul Româno-German de Pregătire și Perfecționare Profesională în Domeniul Agriculturii, organizație care promovează învățământul profesional agricol în spațiul rural şi Fundaţia Revistei FERMA care coordonează proiectul „SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL” au organizat la Voiteg, în judeţul Timiş dezbaterea cu tema:FORMAREA PROFESIONALĂ ÎN AGRICULTURĂ, PROVOCAREA ZILELOR NOASTRE. Meseriile viitorului: VREAU SĂ FIU MECANIC AGRICOL. Evenimentul a fost realizat în colaborare cu Colegiul de Silvicultură și Agricultură ”CASA VERDE” din Timișoara, în calitate de beneficiar direct. Dezbaterea a adus la masa dialogului reprezentanți ai autorităţilor locale şi judeţene, ai inspectoratului școlar judeţean, ai liceelor tehnologice, școlilor gimnaziale, companii cu profil agricol, fermieri și, ca o noutate la astfel de întâlniri, elevi de gimnaziu însoțiți de părinții lor, părinți care alături de școală şi comunitate sunt implicați în pregătirea unui viitor mai bun pentru noua generație de tineri. 
foto grup Voiteg_b
21 februarie 2019 - Centrul Româno-German de Pregătire și Perfecționare Profesională în Domeniul Agriculturii, Voiteg, judeţul Timiş - citiţi detaliiAICI
7. Al şaptelea eveniment - lansarea campaniei campania „Donez o CARTE pentru un LICEU AGRICOL” - a avut loc în ziua de 7 martie 2019, în ”SALA ABSOLVENŢILOR - Şi eu sunt urmaş al lui Kogălniceanu!” din cadrul Liceului Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” din comuna Miroslava, judeţul Iaşi. Concret, am demarat o campanie de colectă de carte de specialitate (şi nu numai) la nivel naţional şi vom dona cărţile liceelor agricole în momentul desfăşurării evenimentelor cuprinse în proiectul "SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL".Campania Fundaţia Revistei FERMA este organizată în parteneriat cu Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, Liceul Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu”, Radio Iaşi şi Revista FermaCampania "Donez o CARTE pentru un LICEU AGRICOL" a adunat pentru Liceul Mihail Kogalniceanu din Miroslava in jur de 400 de volume donate de participanţii la eveniment, care au dat naştere unui frumos şi inedit proiect - BIBLIOTECA ABSOLVENTULUI.
campanie donez o carte_Miroslava_1_b
7 martie 2019 - Liceul Tehnologic Agricol "Mihail Kogălniceanu", Miroslava, judeţul Iaşi - citiţi detalii AICI şi AICI
8Al optulea eveniment în data de 29 martie 2019 la Liceul Tehnologic nr. 1, Cudalbi, jud. Galați unde gazdă a evenimentului a fost domnul director Lilian Ceoromila. Au participat peste 120 de de elevi de la 9 licee agricole din țară și peste 25 de profesori. Printre invitați menționăm Valeriu Tabără președinte ASAS, Maricel Floricel Dima - Subsecretar de Stat în cadrul MADR, Mihaela Ivancea prodecan Facultatea de Zootehnie de la Iași.. La eveniment au participat peste 300 de persoane: cadre didactice, autorități locale, părinți, fermieri. Campania ”Donez o CARTE pentru un LICEU AGRICOL!” a continuat și la Cudalbi. Revista Ferma a donat peste 30 de cărți, ASOCIATIA CULTIVATORILOR DE CEREALE SI PLANTE TEHNICE DIN  JUDETUL IASI a donat peste 40 de titluri, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajisti a contribuit cu 7 lucrari de specialitate. În cadrul evenimentului au fost donate in total peste 200 de cărți bibliotecii liceului. Felicitari întregii comunităţi din Cudalbi, Primarului Ştefan Drugan, angajaţilor Primăriei şi Consiliului local pentru implicarea extraordinară în organizarea evenimentului.
foto grup Cudalbi_b
29 martie 2019 - Liceul Tehnologic nr. 1, Cudalbi, judeţul Galaţi, peste 300 de participanţi. Citiţi detalii AICI
9. Al nouălea eveniment a avut loc în data de 12 aprilie 2019 la Liceul Tehnologic Agricol ”Alexandru Borza” Geoagiu jud. Hunedoara, unde gazdă a evenimentului a fost echipa condusa de directorul liceului, Simona Maria Aldea. Au fost donate de Revista Ferma aproximativ 40 de titluri de carte de specialitate iar în total au fost dotate liceului aproximativ 170 de cărți. La acest eveniment au participat 9 licee agricole cu aproximativ 50 de elevi. În total au fost la acest eveniment peste 350 de persoane, prefectura, inspectorat de învățământ, școli gimnaziale, profesori, fermieri, foști profesori și pressa locală. Multumim gazdelor noastre pentru implicare si felicitari sincere pentru EXEMPLUL DE BUNĂ PRACTICĂ pe care îl oferă liceul din Geoagiu.
poza de grup GEOAGIU_b
12 aprilie 2019 - Liceul Tehnologic Agricol "Alexandru Borza", loc. Geoagiu, judeţul Hunedoara. Cititi detalii AICI
10. Evenimentul cu numărul 10 a avut loc în data de 19 aprilie 2019 la Liceul Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” din comuna Miroslava, judeţul Iaşi, unde am organizat dezbaterea cu tema: FORMAREA PROFESIONALĂ ÎN AGRICULTURĂ, PROVOCAREA ZILELOR NOASTRE. Meseriile viitorului: VREAU SĂ FIU FERMIER! Dezbaterile au adus la masa dialogului reprezentanți ai autorităţilor locale şi judeţene, ai inspectoratului școlar judeţean, ai liceelor tehnologice, școlilor gimnaziale, companii cu profil agricol, fermieri și pentru a doua oară la aceste tipuri de evenimente vor veni elevi de gimnaziu însoțiți de părinții lor, părinți care alături de școală şi comunitate sunt implicați în pregătirea unui viitor mai bun pentru noua generație de tineri. Deviza evenimentului a fost: ”Vreau să fiu elev la liceul agricol!”
La acest eveniment au participat peste 140 de elevi de la 7 școli generale din județul Iași, Vaslui și Neamț. Au participat peste 200 de persoane, printre care consilierul Ministrului Agriculturii Mihai Amarandei, directori de instituții, primari, profesori de la școlile gimnaziale.

Miroslava 19apr2019_b
19 aprilie 2019 - Liceul Tehnologic Agricol "Mihail Kogălniceanu", loc. Miroslava, judeţul Iaşi
Link cu albumul foto de la eveniment AICI
11. Al 11 lea eveniment a avut loc în data de 8 mai 2019 la Liceul Tehnologic Agricol ”Ion Ionescu de la Brad” Horia jud Neamț, unde au participat foști absolvenți, autorități fermieri și elevi de la licee agricole. Un punct important pe ordinea de zi a fost campania ”Donez o carte pentru un liceu agricol!”. Peste 200 de volume au fost donate bibliotecii liceului. Printre participanți ii menționăm pe: Mihai Dorneanu - director APIA NEAMȚ, Vasile Pop Silaghi - fermier, Alin Lupu - reprezentant Autoritatea Naţională pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România. Au răspuns prezent acțiunii peste 140 de persoane. Revista Ferma a donat peste 70 de cărţi.
foto grup liceul Horia_8mai2019_b
 8 mai 2019 - Liceul Tehnologic "Ion Ionescu de la Brad", loc. HORIA, judeţul Neamţ
Link cu albumul foto de la eveniment AICI. Detalii AICI
Al 12-lea eveniment "Susţinem Învăţământul Preuniversitar Agricol" va avea loc în data de 17 mai 2019 la SALA CINEMA 3D situată în Călăraşi, Bdul 1 Mai 2019, nr.5A - Parcul Central, de la ora 12.00. Gazdă ne este Liceul Tehnologic "SANDU ALDEA" din Călăraşi. Un punct important pe ordinea de zi va fi campania ”DONEZ O CARTE PENTRU UN LICEU AGRICOL!”
invitatie CALARASI_17mai2019OK_b

Al 13-lea eveniment "Susţinem Învăţământul Preuniversitar Agricol" va avea loc în data de 18 mai 2019 la expoziţia AGRIPLANTA-ROMAGROTEC de la Fundulea, jud. Călăraşi. 15 licee, peste 200 de elevi şi profesori, autorităţi, fermieri şi companii din domeniul agricol vor participa la ZIUA LICEELOR AGRICOLE, un eveniment PREMIERĂ pentru învăţământul preuniversitar agricol! Detalii AICI
ziua-liceelor-agricole-18mai2019facebook_b_b

VĂ AŞTEPTĂM CU DRAG şi cu multe surprize frumoase în 17 şi 18 mai, în judeţul Călăraşi!

Le multumim PARTENERILOR care fac posibila perpetuarea acestui demers de promovare a educatiei tehnologice si agricole in liceele din România!

Vă stăm la dispoziţie pentru informaţii suplimentare!
Cu aleasă consideraţie,
Nicoleta Dragomir redactor-şef Ferma, coordonator proiecte Fundaţia Revistei Ferma, tel. 0722814021
Leonard Constantin Stafie, autor, specialist în avicultură, redactor FERMA, initiator proiecte Fundatia Revistei Ferma tel. 0740775734

Detalii privind proiectul "SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL":
web: www.revista-ferma.ro click AICI
FACEBOOK pagina proiectului: ne găsiţi AICI
Fundatia Revistei Ferma: www.fundatiaferma.ro si FACEBOOK

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

FERMA DE GĂINI OUĂTOARE, de la hobby la afacere

FERMA DE GĂINI OUĂTOARE, de la hobby la afacere Leonard STAFIE, Nicoleta DRAGOMIR Cu ce începe ferma de hobby şi când apare afacerea? Când începem să vorbim despre eficienţă şi cum trebuie să ne investim banii pentru a-i putea amortiza economic? Vă oferim spre exemplificare povestea unei familii nădlăcane şi ferma lor cu găini ouătoare: de la prima găină şi primul ou, la sfaturile tehnologice care le vor transforma pasiunea în afacere. Ce-a fost înainte: OUL sau GĂINA?  Eficienţa economică a unei ferme de găini ouătoare ar răspunde că  preţul oului pe piaţă  şi, bineînţeles,  costul de producţie al oului în fermă . În cazul familiei Kukucska din Nădlac, judeţul Arad, factorul declanşator al investiţiei a fost dorinţa de a face bani. Plecaţi de ceva vreme la lucru în Germania, Gerhard şi Ramona visau la întoarcerea acasă, într-o bună zi... doar că nu găseau şi motivaţia suficient de puternică pentru a lua decizia. „Am venit de sărbători acasă, în iarna lui 2017, m-am ...

GĂINA ÎN SISTEM FREE RANGE a avut încă un an bun

GĂINA ÎN SISTEM FREE RANGE a avut încă un an bun Leonard Constantin Stafie Creşterea găinilor ouătoare în sistem free range - notarea cu cifra 1 a oului după sistemul de creştere - a înregistrat în ultimii ani o evoluţie notabilă a efectivelor. Sperăm ca această creştere să se menţină, pentru că acest tip de fermă se pretează foarte bine la orice program de dezvoltare a satului românesc. Pentru a vă reaminti ce înseamnă cifra după sistemul de creştere, facem o trecere scurtă în revistă a celor patru sisteme de creştere a găinilor ouătoare. Regulamentul Consilului (CEE) nr. 1907/90 (cu amendamentele ulterioare) formulează standardele de comercializare a ouălor. Cu respectarea anumitor condiţii, ouăle pot fi marcate astfel: •  numărul 3  pentru “Ouă provenite de la găini crescute în baterii” •  numărul 2  pentru “Ouă provenite de la găini crescute la sol” - creştere la sol pe aşternut permanent fără acces în padocuri •  numărul 1  pentru “Ouă pr...

Modele de cuibare pentru gaini ouatoare

  sursa: http://www.farmtek.com/