Treceți la conținutul principal

Fermieri: SUSŢINEM LICEELE AGRICOLE!

Fermieri: SUSŢINEM LICEELE AGRICOLE!

La data redactării acestui articol, actul normativ care stabileşte implicarea Ministerului Agriculturii în susţinerea învăţământului preuniversitar agricol a fost promulgat.
Astfel, vor fi inventariate urgenţele fiecărei unităţi de învăţământ în parte, începând de la dotări, reparaţii, construcţii agrozootehnice, internate şi cantine, înfiinţarea de livezi, vii, sere, sisteme de irigat şi până la introducerea de noi specializări agricole.  
La acest demers a contribuit major şi proiectul "SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL", iniţiat de Revista Ferma prin Fundaţia Revistei Ferma, coordonat de Nicoleta DRAGOMIR, redactor-şef al publicaţiei şi de dr. ing. Leonard Constantin STAFIE, specialist în avicultură, redactor Revista Ferma.  

Obiectivele proiectului
“Prin anii ’90, existau în jur de 250 de licee agricole, iar acum avem doar vreo 40. Din păcate, au dispărut câteva licee cu tradiţie, care aveau peste o sută de ani de activitate. Din informaţiile pe care le deţin, din aceste 40 de licee nu mai este nici unul cu profil agricol 100%. Şi mai mult, până nu va exista competiţie la admiterea la liceu şi nu va exista mândria de a fi elev al unui liceu agricol, situaţia şcolară nu va evolua în bine şi spre performanţă”, a apreciat dr. ing. Leonard Stafie, iniţiator proiect.
Dar să analizăm proiectul. Printre obiectivele urmărite se numără în primul rând susţinerea învăţământului agricol preuniversitar prin promovare-informare şi crearea unui curent în mediul urban şi rural cu privire la necesitatea unui învăţământ preuniversitar agricol de performanţă. Apoi, conştientizarea publicului ţintă - locuitorii din mediu rural, agenţi economici, profesori, decidenţi politici - că fără muncă specializată şi calificată în agricultură de nivel profesional şi liceal nu se poate face faţă concurenţei pe piaţa agricolă europeană, ţinând cont în primul rând de potenţialul agricol neexploatat al României. 
Concret, fiecare dintre unităţile de învăţământ preuniversitar cu profil agricol din România cuprinse în proiect primesc câte două exemplare din cărţile "Creşterea găinilor ouătoare în sistem free range - Ghid practic de creştere" şi "Ghid de creştere a puilor de carne" - semnate de Leonard Constantin Stafie şi editate de Revista Ferma, apoi cărţi donate de participanţii la evenimente şi câte un abonament pe perioadă nelimitată la Revista FERMA.
De asemenea, liceele beneficiază de promovare în Revista Ferma, prin articole ce vor fi publicate în print şi online şi prin materiale video ce sunt postate online. În fiecare unitate de învăţământ au fost şi vor fi organizate evenimente cu public, la care au participat cadre didactice, elevi, autorităţi locale şi judeţene, asociaţii profesionale ale fermierilor, foşti absolvenţi - actuali fermieri şi oameni de afaceri, companii partenere, mass-media. În acest cadru, se discută despre problemele învăţământului preuniversitar agricol, despre prezent şi perspective, despre nevoia de informare şi necesitatea promovării proiectelor pentru educaţie.
liceul fundulea_b

Lansarea proiectului, în vara trecută!
Lansarea proiectului a avut loc în data de 14 iunie 2018, la Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau” din Brăneşti, judeţul Ilfov. A urmat deschiderea anului şcolar 2018-2019 la Liceul Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” din comuna Miroslava, judeţul Iaşi, care a inclus şi alte două manifestări educaţionale: inaugurarea ”Sălii Absolvenţilor” sub genericul ”Şi eu sunt urmaş al lui Mihail Kogălniceanu” şi donaţiile de carte de specialitate.
Următoarele etape au avut loc la Liceele Tehnologic nr. 1 din Fundulea, judeţul Călăraşi, şi Tehnologic Agricol “Alexandru Borza” din Ciumbrud, judeţul Alba, la Colegiul pentru Agricultură şi Industrie Alimentară “Ţara Bârsei” Prejmer, judeţul Braşov şi la Centrul Româno-German de Pregătire şi Perfecţionare Profesională în Domeniul Agriculturii, organizaţie care promovează învăţământul profesional agricol în spaţiul rural.  De asemenea, la Voiteg, în judeţul Timiş a avut loc o dezbatere cu tema: „Formarea profesională în agricultură, provocarea zilelor noastre”. Meseriile viitorului: Vreau să fiu mecanic agricol”. Evenimentul a fost realizat în colaborare cu Colegiul de Silvicultură şi Agricultură ”CASA VERDE” din Timişoara.

Campania „Donez o CARTE pentru un LICEU AGRICOL”
În ziua de 7 martie a.c. la liceul din Miroslava a fost lansată campania „Donez o CARTE pentru un LICEU AGRICOL” a Fundaţiei Revista Ferma în parteneriat cu Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, Liceul Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” Miroslava, Radio Iaşi şi Revista Ferma, campania fiind, de fapt, o colectă de carte de specialitate, carte şcolară şi de beletristică. Campania a adunat pentru Liceul din Miroslava în jur de 400 de volume donate de participanţii la eveniment care au dat naştere unei frumoase şi inedite acţiuni - "Biblioteca Absolventului". 
Proiectul educaţional a continuat la sfârşitul lunii martie la Liceul Tehnologic nr. 1, Cudalbi ( jud. Galaţi), unde au participat peste 300 de persoane - cadre didactice, autorităţi locale, părinţi, fermieri, din care mai bine de 130 elevi de la 9 licee agricole din ţară, însoţiţi de peste 20 de profesori.  
Campania ”Donez o CARTE pentru un LICEU AGRICOL!” a continuat şi la Cudalbi, fiind donate peste 200 de cărţi bibliotecii liceului.
Cele mai recente evenimente ale proiectului "SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL" s-au consumat la Liceul Tehnologic Agricol ”Alexandru Borza” Geoagiu (Hunedoara) şi Liceul Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” din Miroslava (Ziua Porţilor Deschise - VREAU SĂ FIU ELEV la Liceul Agricol).  
Urmează un eveniment din seria "Donez o CARTE pentru un liceul agricol" la Liceul Tehnologic "Ion Ionescu de la Brad" din Horia, jud. Neamţ (8 mai), apoi evenimentul de promovare a Liceului Tehnologic "Sandu Aldea" din Călăraşi (17 mai) şi ZIUA LICEELOR AGRICOLE la AgriPlanta-RomAgroTec (Fundulea, 18 mai).

Fermierii se implică în optimizarea învăţământului agricol
Asociaţiile cultivatorilor de cereale şi plante tehnice din Botoşani şi Iaşi s-au alăturat proiectului Fundaţiei Revistei Ferma. Emil Bălteanu (foto), liderul ACCPT Iaşi, a formulat un set de propuneri privind optimizarea procesului de învăţământ agricol: “Am plecat de la câteva realităţi: lipsa forţei de muncă înalt calificată professional din fermele agricole; creşterea complexităţii lucrului pe utilajele agricole sau calitatea profesională a absolvenţilor de liceu sub nivelul evoluţiei tehnicii agricole. La acestea se adaugă baza materială de pregătire teoretică şi practică a elevilor total depăşită, dezinteresul absolvenţilor în ocuparea locurilor de muncă în fermele agricole din România şi posibilităţile reduse de angajare a absolvenţilor de către fermieri”.  
Măsurile vizează un sprijin acordat de fermieri pentru cunoaşterea tehnicii agricole moderne prin punerea la dispoziţia liceelor a utilajelor autopropulsate în perioada de pregătire iniţială, organizarea de şedinţe de cunoaştere a tehnicii agricole din ferme.  
emil bălteanu liderul accpt iasi_b
De asemenea, asigurarea prezenţei fermierilor în CA ale liceelor şi participarea acestora la dezbaterile şi deciziile privind specializările de pregătire şi curiculă de învăţământ pentru perioade de minimum 5 ani constituie alte măsuri pentru optimizarea calităţii actului de învăţământ. 
În plus, fermierii sunt dispuşi să execute lucrările agricole pe terenurile liceelor cu condiţia să fie asigurat carburantul de către instituţiile de învăţământ, iar valorificarea producţiei să fie exclusiv în folosul acestora.
Asociaţiile cultivatorilor propun organizarea de târguri de oferte de muncă pentru absolvenţii de liceu, creşterea procentului de elevi în învăţământul dual prin ofertarea participativă la lucrările agricole din licee de către fermieri, asigurarea sprijinului fermierilor pentru achiziţia de utilaje agricole de către licee.  
Nu lipsite de interes sunt susţinerea de către fermieri a dezvoltării pregătirii profesionale a profesorilor şi instructurilor din licee, ce se ocupă de disciplinele de specialitate agricolă, dar şi implicarea în organizarea cursurilor teoretice şi practice în vederea obţinerii permisului de conducere pentru tractoare şi utilaje agricole.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

FERMA DE GĂINI OUĂTOARE, de la hobby la afacere

FERMA DE GĂINI OUĂTOARE, de la hobby la afacere Leonard STAFIE, Nicoleta DRAGOMIR Cu ce începe ferma de hobby şi când apare afacerea? Când începem să vorbim despre eficienţă şi cum trebuie să ne investim banii pentru a-i putea amortiza economic? Vă oferim spre exemplificare povestea unei familii nădlăcane şi ferma lor cu găini ouătoare: de la prima găină şi primul ou, la sfaturile tehnologice care le vor transforma pasiunea în afacere. Ce-a fost înainte: OUL sau GĂINA?  Eficienţa economică a unei ferme de găini ouătoare ar răspunde că  preţul oului pe piaţă  şi, bineînţeles,  costul de producţie al oului în fermă . În cazul familiei Kukucska din Nădlac, judeţul Arad, factorul declanşator al investiţiei a fost dorinţa de a face bani. Plecaţi de ceva vreme la lucru în Germania, Gerhard şi Ramona visau la întoarcerea acasă, într-o bună zi... doar că nu găseau şi motivaţia suficient de puternică pentru a lua decizia. „Am venit de sărbători acasă, în iarna lui 2017, m-am ...

GĂINA ÎN SISTEM FREE RANGE a avut încă un an bun

GĂINA ÎN SISTEM FREE RANGE a avut încă un an bun Leonard Constantin Stafie Creşterea găinilor ouătoare în sistem free range - notarea cu cifra 1 a oului după sistemul de creştere - a înregistrat în ultimii ani o evoluţie notabilă a efectivelor. Sperăm ca această creştere să se menţină, pentru că acest tip de fermă se pretează foarte bine la orice program de dezvoltare a satului românesc. Pentru a vă reaminti ce înseamnă cifra după sistemul de creştere, facem o trecere scurtă în revistă a celor patru sisteme de creştere a găinilor ouătoare. Regulamentul Consilului (CEE) nr. 1907/90 (cu amendamentele ulterioare) formulează standardele de comercializare a ouălor. Cu respectarea anumitor condiţii, ouăle pot fi marcate astfel: •  numărul 3  pentru “Ouă provenite de la găini crescute în baterii” •  numărul 2  pentru “Ouă provenite de la găini crescute la sol” - creştere la sol pe aşternut permanent fără acces în padocuri •  numărul 1  pentru “Ouă pr...

Modele de cuibare pentru gaini ouatoare

  sursa: http://www.farmtek.com/