„Nişte ţărani” care ne pun pâinea pe masă!
„Dacă deschideţi frigiderul şi scoateţi afară tot ce provine din agricultură, nu va rămâne mare lucru înăuntru”.
Este un exerciţiu pe care ni l-a propus Frank Ufken, viceconsul al Republicii Federale Germania la Timişoara. S-a vorbit de paradoxul că într-o ţară agrară, cum este România, nu există suficient personal calificat în agricultură. Dar trăim un paradox şi mai mare: toată lumea mănâncă, dar agricultura şi oamenii care lucrează în acest sector nu au o imagine prea bună în societatea noastră.„Nişte ţărani!”, spun, încă, mulţi, despre cei care muncesc în agricultură. Frank Ufken, care se declară cu mândrie fiu de ţăran, crede că „este nevoie să facem mult mai mult lobby pentru agricultură, iar pentru asta nu e suficientă susţinerea guvernului, ci este necesară şi susţinerea populaţiei, a societăţii civile”.
„Din păcate, am pierdut specialiştii cu studii medii din agricultură, cei care sunt adevăraţii meseriaşi care lucrează pământul. Trebuie să schimbăm mentalitatea tinerilor, să-i facem să înţeleagă că agricultura este, de fapt, cea care ne pune pâinea şi hrana pe masă”, spune Tiberiu Iancu, prorector al USAMVB Timişoara.
Statul ar trebui să se implice mai mult şi să aibă o strategie clară în acest domeniu, sunt de părere unii. Dar „statul este neputincios şi neinteresat. Dacă vă aşteptaţi să vă aducă statul mecanici agricoli în ferme, veţi îmbătrâni cu regrete”, ne-a spus Ioan Păun Otiman, preşedintele Filialei Timiş a Academiei Române. Înţelepciune de om bătrân, cu experienţă. Desigur, statul trebuie, în primul rând, să facă legi bune pentru şcolile agricole, iar noi vom continua să „tragem de mânecă”, oficial, în scris, frumos, toate instituţiile care au o parte de responsabilitate în acest sens, până când se apucă de treabă şi fac acest lucru.
Unii au înţeles deja că nu pot aştepta mare lucru din partea statului. Sunt locuri în ţară, cum este şi Timişoara, unde oameni din şcoli de stat s-au luptat ca să se poată asocia cu firme private din agricultură care plătesc elevii ca să înveţe meserie. „Ne trezim că nu avem pe cine să punem să lucreze pe o combină de 350.000 de euro, dar suma de bani pe care o alocăm pentru susţinerea unui tânăr în învăţământul dual nu reprezintă pe lună mai mult decât cheltuim la restaurant. Suntem în ceasul al doisprezecelea, şi dacă nu vom face ceva, vina este exclusiv a noastră!” Spune asta Alexander Degianski, care administrează 10.000 de hectare de teren şi pădure în judeţele Arad şi Timiş.
„Se poate, dar fără o relaţie pornind de la părinte, la şcoală şi la cei care fac educaţia, este imposibil ca în România să prindă rădăcini, din nou, această idee de a realiza o altfel de şcoală profesională în agricultură”, spune Nicolae Dragomir, preşedintele filialei Timişoara a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice.
Pe 21 februarie, am organizat al şaselea eveniment din cadrul turneului naţional de promovare a liceelor agricole „Susţinem învăţământul preuniversitar agricol”, la Şcoala Agricolă de la Voiteg, judeţul Timiş. Afirmăm că „istoria ne obligă”. Acum aproape 100 de ani, agricultori şvabi din Banat au plătit câte 100 de kilograme de grâu pe „subscripţiune”, ca să strângă banii necesari pentru înfiinţarea unei şcoli agricole profesionale. (detalii în pg. 42 -43, ediţia 4 (231), 1-14 martie 2019)
Vă rog ca după ce citiţi, să urmăriţi ce facem (ne găsiţi pe internet, pe www.revista-ferma.ro şi pe pagina de Facebook „Susţinem învăţămantul preuniversitar Agricol”) şi să transmiteţi mai departe următorul mesaj, aşa cum facem toţi cei care participăm la acest proiect: „Meseria de agricultor nu va dispărea niciodată, pentru că vom avea întotdeauna nevoie de mâncare, dar avem nevoie de oameni instruiţi care să lucreze în agricultură, iar fără şcoală acest lucru este imposibil!”
Comentarii