PUIUL DIN OGRADA BUNICII - creşterea tradiţională a păsărilor de carne

În ultima perioadă am auzit, prin presă sau în diferite medii, diverse discuţii cu privire la termenul de ”tradiţional”. Cum cei mai mulţi dintre noi prin ”tradiţional” înţeleg ”ca la bunica de la ţară”, ne revine datoria de a lămuri deosebirea dintre cele două concepte care, de fapt, descriu tehnologii diferite.

• Puiul crescut ”ca la bunica la ţară”, din punct de vedere tehnologic, se încadrează, conform literaturii de specialitate, în sistemul gospodăresc. Acest sistem se practică pe scară largă în gospodăriile ţărăneşti din România şi reprezintă o creştere sezonieră, iar, în general, producţia obţinută este folosită pentru consum propriu.

Avantajele acestui sistem sunt: păsările prezintă o stare de sănătate relativ bună; nu necesită lucrări deosebite în perioada de creştere; carnea obţinută este căutată datorită calităţilor ei organoleptice; nu necesită investiţii deosebite pentru creşterea şi exploatarea păsărilor.
Dezavantajele constau în: nu se poate realiza un control al factorilor de microclimat; rentabilitatea unei ferme de acest gen este negativă; producţia de carne este influenţată de factorii climaterici, astfel aceasta devine sezonieră; consumul de furaj per kilogramul de carne este foarte mare, la fel şi timpul de obţinere a lui; nu se pot pune în evidenţă în totalitate caracterele productive ale păsărilor.

• Puiul crescut în sistem ”tradiţional” se încadrează în sistemul semi-intensiv, care are la bază combinarea sistemului gospodăresc (extensiv) cu elemente de tehnologie din sistemul intensiv. Acest trip de exploatare se practică în următoarele forme:
- Creşterea pe aşternut permanent;
- Creşterea pe aşternut permanent şi stinghii de odihnă;
- Creşterea pe aşternut permanent şi acces liber în padoc.

Mai multe aici: Sursa REVISTA FERMA