Asociaţia Profesională a Crescătorilor de Păsări de Carne şi Ouă din Judeţul Iaşi - Oferim consultanta de specialitate - Association of Professional Farmers of broilers and layn hens from Iasi county
marți, 26 ianuarie 2021
Monumentul Eroilor ridicat de un sculptor băcăuan la Miroslava a fost sfințit
A fost dezvelit și sfințit, la Miroslava – Iași, la sfârșitul săptămânii trecute, Monumentul Eroilor conceput și construit de sculptorul Cornel Solomon, președintele subfilialei Slănic Moldova a Filialei Bacău „Corneliu Chirieș” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, și de Pavăl Avădanei, membru al subfilialei. Manifestarea, la care au participat Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, primarul comunei Miroslava, Dan Niță, consilieri locali și reprezentanți ai unor instituții și organizații locale, a fost organizată de Asociația „Iași Detectează” și de Filiala Iași Cultul Eroilor.
Monumentul, realizat din piatră colectată din cariera de la Cireșoaia, a fost ridicat în incinta Școlii Gimnaziale „Colonel Constantin Langa” din Miroslava și a fost sfințit de un sobor de preoți condus de IPS Teofan. La monument, garda de onoare a fost asigurată de militari ai Batalionului 151 din Iași, iar despre semnificația ridicării monumentului au vorbit IPS Teofan, președintele Filialei Iași Cultul Eroilor, Ioan Timofte, și sculptorul Cornel Simion.
nițiatorii ridicării monumentului au fost dr. ing. Constantin Leonard Stafie, director adjunct al APIA Iași, jurnalist și membru al Asociației Profesionale a Crescătorilor de Păsări de Carne și Ouă din Județul Iași, și prof. dr. ing. Cezar Cioran, de la Asociația „Iași Detectează”. Lucrarea a avut 60 de contribuitori. Monumentul are înălțimea de 4,29 de metri, iar pe fala lui este reprezentată crucea creștină, pe care stă scris „Sângele eroilor curge prin venele celor vii”. Tot pe cruce este gravată casca de soldat, simbol al Primului Război Mondial.
Cornel Solomon a adus la Miroslava salutul filialei Bacău Cultul Eroilor. „Când am început această lucrare, în anul 2017, a mai spus Cornel Solomon, am hotărât să ridicăm astfel de monumente și la Iași și la Suceava și iată-ne acum la Miroslava. Iar următorul monument pe care îl vom ridica va fi în comuna Ungheni, tot din județul Iași”. Sculptorul i-a dăruit, cu această ocazie, IPS Teofan o iconiță gravată în piatră cu chipul Maicii Domnului care ține în brațe pruncul Iisus.
La final, la monument au fost depuse coroane de flori din partea Garnizoanei Iași, a Primăriei Miroslava, a Asociației „Iași Detectează” și a Școlii Gimnaziale „Colonel Constantin Langa”, a Filialei Bacău și a subfilialei Slănic Moldova Cultul Eroilor, a Filialei Iași Cultul Eroilor și din partea cetățenilor comunei Miroslava.
susa https://www.desteptarea.ro/monumentul-eroilor-ridicat-de-un-sculptor-bacauan-la-miroslava-a-fost-sfintit/
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Comunicat de presa
In memoriam Ion Budeanu, fondatorul Grupului de Firme Coseli Grupul de Asociații pentru Neam și Țară anunță cu profundă durere și regret ...
-
FERMA DE GĂINI OUĂTOARE, de la hobby la afacere Leonard STAFIE, Nicoleta DRAGOMIR Cu ce începe ferma de hobby şi când apare afacerea? Când î...




Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu