Treceți la conținutul principal

OMS 119 stârneşte reacţii, dar NIMIC NU SE SCHIMBĂ!

Cred că putem publica deja o carte cu toate articolele apărute în revista Ferma despre Ordinul 119/2014 al Ministerului Sănătăţii, la care adăugăm zecile de solicitări şi propuneri de modificare, argumentate ştiinţific, ale grupului de iniţiativă format din: Asociaţia Naţională a Cooperativelor Agroalimentare din România - COOP RO, Uniunea de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal - UNCSV, Asociaţia Profesională a Crescătorilor de Păsări de Carne şi Ouă din Judeţul Iaşi şi Federaţia Sindicatelor din Agricultură - TERRA.
Ca să fim clari şi să nu existe loc de interpretări, nimeni nu spune să nu existe distanţe prestabilite între ferme şi spaţiile de locuit, dar NU AŞA cum au legiferat cei de la Ministerul Sănătăţii, abuziv şi fără vreo bază ştiinţifică reală. Ce facem cu fermele existente deja? Le mutăm după bunul plac al celor care îşi construiesc - de multe ori ilegal - viluţele prea aproape de ferme şi apoi strâmbă din nas că... LE PUTE viaţa de la ţară?
Cine pune, de fapt, beţe în roatele dezvoltării satului românesc? În Ordinul 119, cu tot cu modificările care mai mult încurcă decât ajută sunt sintagme care duc la interpretări subiective şi abuzive cu privire la activităţile zootehnice. Pentru cei de la Ministerul Sănătăţii, distanţe minime înseamnă REGLEMENTĂRI MAXIME, iresponsabile, care au deja CONSECINŢE economice GRAVE.
Îmi spunea un colaborator apropiat: "VREM FERME CA ÎN AUSTRIA". Adică amplasamente unde pot să convieţuiască, practic FĂRĂ DISTANŢE, atât grajdul cu platforma de gunoi cu tot, cât şi casa fermierului şi pensiunea agroturistică, în mijlocul localităţilor, inclusiv sau mai ales în zone turistice. Ba mai sunt şi scutiţi de impozit fermierii sau te miri ce facilităţi au de la autorităţi pentru că produc bio şi dau localităţilor un aspect rustic, cu miros de bălegar cu tot!
Noi am scris şi vom mai scrie despre aberaţiile acestui OMS 119. S-au făcut propuneri concrete, pe care cei de la Sănătate le blochează fără nici o jenă. Sau le ignoră. Nu putem să nu ne întrebăm CINE e cu interesul şi care e acesta? Pentru că, se pare, OMS 119, modificat prin Ordinul Ministerului Sănătăţii 994/2018 (dar nu în favoarea zootehniei, nicidecum!) suportă şi alte modificări, ori de câte ori patria o cere. Adică tot cei de la sănătate! Am văzut recent un referat de aprobare de modificări în OMS 119 pentru ceva situaţii care vizează cabinetele medicale umane. În ceea ce priveşte zootehnia, linişte de-ngropăciune!
Valeriu Tabără, preşedintele ASAS, ne spunea anul trecut, referitor la OMS 119: „Este o aberaţie, pentru că toate fermele s-au aşezat după o anumită legislaţie, la un moment dat. Nu poartă vina fermierii că extinderile localităţilor sau introducerea în intravilan s-a făcut fără a ţine seama de norme şi de faptul că fermierii au investit la un moment dat, inclusiv prin programe europene. Acest lucru s-a mai întâmplat şi prin 2008, câând am făcut Legea 204 de protecţie a fermelor din intravilan (care stabileşte păstrarea amplasamentelor exploataţiilor agricole care au fost înfiinţate şi funcţionează cu respectarea prevederilor legale. Nu este în regulă ca Ministerul Sănătăţii să impună nişte reguli fără a ţine seama ce înseamnă necesităţile de securitate alimentară. Şi nu putem modifica regulile de la un an la altul. Adică azi lăsăm pe om să-şi facă fermă, şi mâine îi zicem că nu mai e bine”.
 Austria_Tirol_balegar la sosea in zona turistica_b
AUSTRIA, TIROL: Fermă de vaci la subsolul unei case dintr-o localitate turistică, în Alpi. Practic bălegarul e depozitat la nici un metru de şosea. În jur sunt case de vacanţă şi locuinţe. Vă daţi seama ce parfum, în aerul tare al dimineţilor alpine! Nu am văzut să strâmbe nimeni din nas. Ba dimpotrivă... probabil că încă nu s-a născut persoana care să comenteze că are movila de bălegar sub nas! (Foto arhivă personală)

Ce spun fermierii?
În spaţiul virtual se comentează mult pe marginea subiectului cu distanţele dintre ferme şi spaţiile de locuit. Am lansat o discuţie pe Facebook şi oamenii au început să-şi spună opiniile şi păţaniile cu vecinii şi cu reclamaţiile care merg mână în mână cu nefericitul ordin al Ministerului Sănătăţii. Oricum, cea mai vehiculată întrebare este: "De ce la alţii se poate şi la noi nu?!". Aceeaşi comunitate, aceleaşi regulamente, aceleaşi obligaţii financiare... şi totuşi? De ce se încăpăţânează ai noştri să fie DĂUNĂTORII ZOOTEHNIEI?!

C.V.: "Nu, dăunătorii suntem noi, pentru că acceptăm ce ni se întâmplă. Peste tot în Europa există ferme zootehnice chiar şi în mijlocul localităţilor, la 10 metri de alte case sau chiar mai aproape. Şi nimeni nu se plânge. Dar la noi? Cu vorbe bune i-am tot rugat, dar nu ne ia nimeni în seamă! Ne consideră ţărani proşti! În plus, este foarte puţin probabil să nu te reclame vecinii, pentru că dacă tu munceşti şi ai, în timp ce ei beau, dorm şi nu fac nimic, normal că intervine invidia... Dar problema este cu legea, care nu-şi face treaba".

N.S.: "Unii dintre cei care dau legi nu ştiu cum arată o vacă şi nu au nici o treabă cu zootehnia. Deci sunt incapabili să rezolve problemele fermierilor. Ba mai mult, le pun piedici.

C.R.U.: "Fac ce vor pentru că le permitem şi nu suntem uniţi".

O.M.: "La austrieci sau la nemţi este o normalitate, la noi reglementărilor europene nişte aşa-zişi specialişti de conjunctură le adaugă alte cerinţe, uneori imposibil de realizat!"

M.L.: "Dar cum le miroase la ţară... Produsele nu miros? Laptele, brânza, carnea, provin de la animalele care lasă şi mirosul, nu. Alea sunt bune?!"

D.C.: „Cine construieşte case de vacanţă sau de locuit permanent, în zone rurale trebuie să ştie de la început că mirosurile sunt diferite de cele din buricul târgului (miros de canalizare de la blocuri, miros de cauciuc, de fum de eşapament etc.) Dacă nu îi place cuiva mirosul de animale de la ţară, să nu se mute la ţară. Nu modificăm satele după mofturile prosteşti ale unora care se cred domni!”.

A.D.: "Tot în Austria casa este lipită de fermă şi dacă fermierul amenajează şi câteva camere pentru turişti şi un spaţiu de joacă pentru copii este scutit de la impozit!".

N.D.: "Păi acum este cel mai bun moment să ne impunem! Avem şefia UE? Implementăm programul , dar nu după bunul plac al comisarilor europeni!"

D.C.: "Trebuie ieşit în stradă împotriva celor care produc asemenea malformaţii, în toate domeniile din România".

M.B.: "La noi, ca la nimeni! Dacă tot e pensiune agroturistică s-ar putea profita de implicarea turiştilor în munca de la fermă... Atâta timp cât cei care fac legile nu sunt din domeniu iar specialiştii sunt dispreţuiţi să nu ne mirăm de... agriculturii. Degeaba avem specialişti buni, şi mulţi au studiat din pasiune acest domeniu, dacă ei ajung să muncească în alte domenii pentru că nu sunt angajaţi şi susţinuţi".

M.B.: "De unde ne vin aceste legi care omoară agricultura, singura care ne-a mai rămas, dar şi ea într-un picior? Dacă nu mai avem agricultură o să murim cu toţii îngropaţi în datorii. Sănătatea şi Agricultura unei ţări trebuie să fie pe primul loc. Nu doar sănătatea...".

S.F.: „Până la urmă o să ne oblige să punem pampers la vacă să o plimbăm prin sat ca să putem ajunge cu ea la păşune. Te ia râsul când unii dintre cei sus-puşi vin în piaţă şi te întreabă, în cazul meu, ce vând, caş sau brânză? Habar nu au de diferenţa dintre ele şi noi ne mirăm că le miroase...”.

C.L.: „Asta nu e nimic, de la mine vor lapte de vacă, dar să nu miroase a vacă...”

C.T.: „Poţi să ai zece facultăţi! Dar ei nu au învăţat că legea pentru agricultură se face cu cizme de cauciuc! Nu din birou!”.

F.M.: „Nu există lege care să interzică ridicarea blocurilor şi caselor lângă ferme, dar există lege care restricţionează existenţa fermelor lângă casele de locuit, chiar dacă ferma a fost prima acolo şi te trezeşti, la actualizarea autorizaţiei de funcţionare, că nu mai respecţi distanţa faţă de locuinţe! În plus, cei care construiesc ştiu asta şi se bazează pe închiderea fermei după mutarea locatarilor în noile case. De cele mai multe ori aşa se întâmplă pentru că fermierii sunt prea săraci pentru a susţine un război cu vecinii...”.

R.M.: „Eu am fost nevoit să-mi mut vacile de acasă tot din cauza faptului că vacile, lăsându-le la păşune, vezi Doamne murdăreau şoseaua şi îşi murdăreau maşinile când treceau pe stradă. Trei ani de zile a trebuit să măturăm strada pe distanţa de 300 de metri până intrau pe păşune. Cel mai dureros e faptul că toţi vecinii au avut vaci sau au crescut lângă vaci şi nu era problemă cu bălegarul de pe şosea. După ce le-au vândut, a doua zi a început să-i deranjeze bălegarul, mirosul şi faptul că vaca merge pe lângă maşina lor. Mi-am făcut un grajd în afara satului (o investiţie care chiar nu-mi era necesară pentru că aveam grajd acasă) şi acum aştept să văd cu ce o să mai deranjez? La noi e multă prostie şi răutate. Sunt sigur că dacă nu aş ţine vaci şi aş sta în birt nu m-ar băga nimeni în seamă şi poate aş fi şi un vecin mai bun”.

F.A.: „Eu am avut mult de suferit din cauza acestui ordin 119 şi din cauza unei vecin care nici măcar nu locuieşte acolo...”.

S.I.: „Dacă orăşeanul sau cel întors din străinătate are dreptul să se mute lângă casa/ferma mea, eu de ce să nu am dreptul să trăiesc pe locul meu mai departe?! Constituţia spune că suntem egali... Asta e ideea care ar trebui pusă în faţă. Iar atunci când ceri autorizaţie de construcţie să semnezi că nu vei avea nici o pretenţie faţă de situaţia actuală”.

B.A.: „ Eu nu înţeleg de ce au voie să construiască lângă ferme deja existente, ca mai apoi să se plângă de acestea; după parerea mea este un act invaziv şi oamenii de genul sunt doar nişte dăunători pentru fermieri şi pentru societate. Eu unul nu le-aş da autorizaţie de construcţie şi i-aş pune pe ei să respecte distanţa faţă de ferme; ei ar trebui traşi la răspundere, nu fermierii, pentru că atunci când vine vorba de mâncare, de cele mai multe ori nu au nici cea mai vagă idee despre drumul parcurs de alimente pentru a ajunge în farfuria lor!”. 

Mai multe informaţii despre OMS 119/2014, propunerile de modificare şi prevederile care afectează direct fermele zootehnice româneşti găsiţi pe www.revista-ferma.ro (scrieţi la CĂUTARE OMS 119 sau pur şi simplu 119 şi vă apar toate articolele) şi pe pagina de facebook: OMS-1192014-Incalcare-De-Atributii

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

FERMA DE GĂINI OUĂTOARE, de la hobby la afacere

FERMA DE GĂINI OUĂTOARE, de la hobby la afacere Leonard STAFIE, Nicoleta DRAGOMIR Cu ce începe ferma de hobby şi când apare afacerea? Când începem să vorbim despre eficienţă şi cum trebuie să ne investim banii pentru a-i putea amortiza economic? Vă oferim spre exemplificare povestea unei familii nădlăcane şi ferma lor cu găini ouătoare: de la prima găină şi primul ou, la sfaturile tehnologice care le vor transforma pasiunea în afacere. Ce-a fost înainte: OUL sau GĂINA?  Eficienţa economică a unei ferme de găini ouătoare ar răspunde că  preţul oului pe piaţă  şi, bineînţeles,  costul de producţie al oului în fermă . În cazul familiei Kukucska din Nădlac, judeţul Arad, factorul declanşator al investiţiei a fost dorinţa de a face bani. Plecaţi de ceva vreme la lucru în Germania, Gerhard şi Ramona visau la întoarcerea acasă, într-o bună zi... doar că nu găseau şi motivaţia suficient de puternică pentru a lua decizia. „Am venit de sărbători acasă, în iarna lui 2017, m-am ...

GĂINA ÎN SISTEM FREE RANGE a avut încă un an bun

GĂINA ÎN SISTEM FREE RANGE a avut încă un an bun Leonard Constantin Stafie Creşterea găinilor ouătoare în sistem free range - notarea cu cifra 1 a oului după sistemul de creştere - a înregistrat în ultimii ani o evoluţie notabilă a efectivelor. Sperăm ca această creştere să se menţină, pentru că acest tip de fermă se pretează foarte bine la orice program de dezvoltare a satului românesc. Pentru a vă reaminti ce înseamnă cifra după sistemul de creştere, facem o trecere scurtă în revistă a celor patru sisteme de creştere a găinilor ouătoare. Regulamentul Consilului (CEE) nr. 1907/90 (cu amendamentele ulterioare) formulează standardele de comercializare a ouălor. Cu respectarea anumitor condiţii, ouăle pot fi marcate astfel: •  numărul 3  pentru “Ouă provenite de la găini crescute în baterii” •  numărul 2  pentru “Ouă provenite de la găini crescute la sol” - creştere la sol pe aşternut permanent fără acces în padocuri •  numărul 1  pentru “Ouă pr...

Modele de cuibare pentru gaini ouatoare

  sursa: http://www.farmtek.com/