Treceți la conținutul principal

Aduceţi GOSPODĂRIA ŢĂRĂNEASCĂ în zona de PROFIT!

Piaţa industriei avicole din România era estimată la circa 1,1 miliarde de euro în 2016, cu circa cinci sute de ferme avicole autorizate sanitar-veterinar administrate de 250 societăţi comerciale.
Sistemul gospodăresc se practică pe scară largă în fermele ţărăneşti din România, existând aproximativ 1.800.000 de gospodării înregistrate la ANSVSA. Cifra reprezintă o creştere sezonieră şi, în general, producţia obţinută este folosită pentru consum propriu, nefiscalizată, cu randamente scăzute de producţie precum şi irosirea materiei prime. La un consum de 120 gr de porumb/pasăre, rezultă că 5259 tone de porumb pe zi se consumă fără a aduce un venit în plus, deci cantităţi imense de cereale se pierd. În plus, în comerţ nu există carne de pasăre obţinută prin creşterea în sistem tradiţional din România. 
Atunci se impune trecerea unei părţi din populaţia avicolă din sistem gospodăresc în sistem semiintensiv.

Modalităţile prin care se poate atinge acest obiectiv sunt:
• Modificarea OMS 119/2014 prin abrogarea art. 11, art. 15 şi art. 20 alin. 1. 
• Pentru cei care adoptă acest sistem şi se transformă în persoane juridice, manopera pentru operaţiunile de vaccinare să fie gratuită;
• Acordarea unui punctaj suplimentar la proiectele europene, punctajul să crească gradual de la tradiţional în adăpost, până la un punctaj maxim pentru ecologic;
• Finanţare prin Ministerul Mediului pentru realizarea de platforme individuale de depozitare a dejecţiilor, în afară de cele comunale, sau accelerarea implementării proiectelor de platforme comunale pentru depozitarea dejecţiilor;
• Realizarea de proiecte tip pe module de 300, 600, 900, 3000 sau 9000 capete pui de carne/găini ouătoare pe aceste sisteme de creştere şi distribuirea lor gratuit în format electronic şi pe suport pe hârtie cu obţinerea de ISBN. Atenţie! Realizăm noi proiectele gratuit, numai să fie menţionat autorul acestor proiecte şi să se acorde drepturile de autor.
• Simplificarea procedurilor de autorizare a producerii de furaje şi a secţiei de sortare-ştampilare ouă; adică ambele operaţiuni să se realizeze în acelaşi perimetru al punctului de lucru cu un singur filtru sanitar-veterinar, iar acesta din urmă să fie dimensionat la capacitatea de producţie pe un singur circuit simplificat, nu pe sexe;
• Scutirea de impozit pe profit pe o anumită perioadă de timp;
• Pentru cooperativele care au mai mulţi membri ce cresc pui de carne sau au ca scop creşterea puilor de carne folosind aceste sisteme, să se acorde punctaj suplimentar şi să fie posibilă creşterea intensităţii sprijinului financiar pentru realizarea abatoarelor de mici capacităţi;
• Eliminarea impozitului pe teren şi pe construcţii pentru microfermele care utilizează aceste sisteme de creştere; 
• Limitarea fermelor la maxim 10.000 pui de carne sau găini ouătoare pe punct de lucru pentru aceste sisteme de creştere.
ŞTIAŢI CĂ?
Avem un efectiv total de păsări de 68.856.062 capete, din care:
- 46,99% în sistem intensiv;
- 53% în sistem gospodăresc.
Sisteme alternative existente în România
• Pentru găini ouătoare cu cifra 1, sistemul free-range, există numai şase exploataţii cu un efectiv total de păsări de 29.979, ceea ce reprezintă DOAR 0,4% din efectivul total de găini ouătoare din fermele comerciale;
• Pui în sistem tradiţional - ZERO FERME AUTORIZATE în România.
Sistemul de creştere şi exploatare în sistemul extensiv (gospodăresc) - total populaţie avicolă în România - însumează 27.086.864 capete găini ouătoare şi 13.365.008 pui de carne, deci total păsări în acest sector 40.451.872, ceea ce reprezintă 53% din întreaga populaţie avicolă din România.
Ce sisteme de creştere semiintensivă poate “îmbrăca” mica gospodărie? Aflaţi din revista Ferma, ediţia 15-31 august 2017!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

FERMA DE GĂINI OUĂTOARE, de la hobby la afacere

FERMA DE GĂINI OUĂTOARE, de la hobby la afacere Leonard STAFIE, Nicoleta DRAGOMIR Cu ce începe ferma de hobby şi când apare afacerea? Când începem să vorbim despre eficienţă şi cum trebuie să ne investim banii pentru a-i putea amortiza economic? Vă oferim spre exemplificare povestea unei familii nădlăcane şi ferma lor cu găini ouătoare: de la prima găină şi primul ou, la sfaturile tehnologice care le vor transforma pasiunea în afacere. Ce-a fost înainte: OUL sau GĂINA?  Eficienţa economică a unei ferme de găini ouătoare ar răspunde că  preţul oului pe piaţă  şi, bineînţeles,  costul de producţie al oului în fermă . În cazul familiei Kukucska din Nădlac, judeţul Arad, factorul declanşator al investiţiei a fost dorinţa de a face bani. Plecaţi de ceva vreme la lucru în Germania, Gerhard şi Ramona visau la întoarcerea acasă, într-o bună zi... doar că nu găseau şi motivaţia suficient de puternică pentru a lua decizia. „Am venit de sărbători acasă, în iarna lui 2017, m-am ...

GĂINA ÎN SISTEM FREE RANGE a avut încă un an bun

GĂINA ÎN SISTEM FREE RANGE a avut încă un an bun Leonard Constantin Stafie Creşterea găinilor ouătoare în sistem free range - notarea cu cifra 1 a oului după sistemul de creştere - a înregistrat în ultimii ani o evoluţie notabilă a efectivelor. Sperăm ca această creştere să se menţină, pentru că acest tip de fermă se pretează foarte bine la orice program de dezvoltare a satului românesc. Pentru a vă reaminti ce înseamnă cifra după sistemul de creştere, facem o trecere scurtă în revistă a celor patru sisteme de creştere a găinilor ouătoare. Regulamentul Consilului (CEE) nr. 1907/90 (cu amendamentele ulterioare) formulează standardele de comercializare a ouălor. Cu respectarea anumitor condiţii, ouăle pot fi marcate astfel: •  numărul 3  pentru “Ouă provenite de la găini crescute în baterii” •  numărul 2  pentru “Ouă provenite de la găini crescute la sol” - creştere la sol pe aşternut permanent fără acces în padocuri •  numărul 1  pentru “Ouă pr...

Modele de cuibare pentru gaini ouatoare

  sursa: http://www.farmtek.com/