Treceți la conținutul principal

N-ai PLATFORMĂ de GUNOI, rămâi FĂRĂ SUBVENŢII!

TENŢIE MARE, CRESCĂTORI DE ANIMALE! Pentru obţinerea avizelor de funcţionare a fermelor zootehnice, este absolute necesar să cunoaşteţi aceste elemente legislative mai delicate în acest demers. 
Una din problemele ridicate de către autorităţile de mediu este managementul dejecţiilor, în special depozitarea lor până la reintegrarea acestora în mediu. (…)
Codul de bune practici agricole pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole este aprobat prin Ordinul nr. 990/1809/2015 (MO nr. 649/27.09.2015) pentru modificarea şi completarea Ordinului comun al ministrului Mediului şi gospodăririi apelor şi al ministrului Agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1182/1270/2005. Anexa la Ordinul anterior menţionat precizează că „Depozitarea şi procesarea gunoiului de grajd din fermele cu un număr de animale de până la 100 UVM se poate face în depozite individuale sau în platforme comunale”.

Fermierii care au sector zootehnic şi care beneficiază de sprijin de la Guvern sau de la Uniunea Europeană au obligaţia să deţină o platformă de depozitare dejecţii conformă sau să existe pe raza comunei o platformă comunală de acest tip. Nerespectarea acestei norme poate duce până la excluderea de la plată a fermierului.
De asemenea, şi garda de mediu sancţionează destul de drastic depozitarea necorespunzătoare a dejecţiilor.
Autorităţile locale pot realiza platforme comunale de gunoi pentru fermieri cu bani de la Mediu.
Realizarea platformelor comunale este o soluţie tehnică care poate fi adoptată de comunităţile locale, mai ales că sunt şi bani alocaţi de la Ministerul Mediului pentru realizarea acestor construcţii.
Despre cât de practice, dar mai ales cât de utile fermierilor, sunt platformele comunale, citiţi în revista Ferma, ediţia 1-14 iunie 20

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

FERMA DE GĂINI OUĂTOARE, de la hobby la afacere

FERMA DE GĂINI OUĂTOARE, de la hobby la afacere Leonard STAFIE, Nicoleta DRAGOMIR Cu ce începe ferma de hobby şi când apare afacerea? Când începem să vorbim despre eficienţă şi cum trebuie să ne investim banii pentru a-i putea amortiza economic? Vă oferim spre exemplificare povestea unei familii nădlăcane şi ferma lor cu găini ouătoare: de la prima găină şi primul ou, la sfaturile tehnologice care le vor transforma pasiunea în afacere. Ce-a fost înainte: OUL sau GĂINA?  Eficienţa economică a unei ferme de găini ouătoare ar răspunde că  preţul oului pe piaţă  şi, bineînţeles,  costul de producţie al oului în fermă . În cazul familiei Kukucska din Nădlac, judeţul Arad, factorul declanşator al investiţiei a fost dorinţa de a face bani. Plecaţi de ceva vreme la lucru în Germania, Gerhard şi Ramona visau la întoarcerea acasă, într-o bună zi... doar că nu găseau şi motivaţia suficient de puternică pentru a lua decizia. „Am venit de sărbători acasă, în iarna lui 2017, m-am ...

Reteta furajera pentru gaini ouatoare in sistem free range

Cuibare pentru gaini ouatoare