Ordinul 119/2014 creează “disconfort” legislativ
Găini
Reglementarea strictă a distanței minime de amplasare a unui obiectiv zootehnic față de zonele locuite, fără a avea un fundament științific și legal, contravine normelor de protecție a mediului și de sănătate publică aplicate în Comunitatea Europeană. Continuăm să evidențiem neconformitățile legislative între reglementările europene și cele care se aplică în prezent în România.
Analizând textul Ordinului 119/2014 al Ministrului Sănătății, pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, și comparându-l cu legislația națională și europeană, dar și cu literatura de specialitate din domeniu, observăm și alte neconcordanțe între acest ordin și prevederile legale naționale și europene. Dincolo de aceste inconveniente de ordin legislativ, cel mai dureros aspect este dezavantajarea crescătorilor români de animale în raport cu cei europeni. Legislația națională trebuie armonizată cu cea europeană și să protejeze cetățeanul, indiferent că este producător sau consumator. Dintre cele două categorii, prevederile legislative nu trebuie să dezavantajeze sau să avantajeze nici o parte. Însă Ordinul 119/2014 cuprinde prevederi restrictive atât pentru fermele mari, cât și pentru micile gospodării care își încep o mică afacere în zootehnie, încălcându-le acestora drepturile fundamentale cu privire la crearea unui climat propice pentru dezvoltarea unor activități prospere și pentru bunăstarea lor.
Cine reglementează, cine controlează?
În toată Comunitatea Europeană, autoritatea cu rol de reglementare și de control în domeniu este Ministerul Mediului, cum e și firesc, având în vedere impactul activității fermelor asupra mediului înconjurător, aspect analizat și controlat de către cei de la mediu. În România, în afară de autoritatea de mediu, mai există și alte instituții care își arogă dreptul de control pe acest domeniu, organisme de stat al căror personal este specializat pe cu totul alte probleme decât cele care privesc poluarea.
Conform definiției, “Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care interferează cu sănătatea umană, calitatea vieții sau cu funcția naturală a ecosistemelor (organismele vii și mediul în care trăiesc)”, se face referire și la contaminarea mediului înconjurător cu germeni patogeni. Menționez că termenul corect este “contaminare”, nu infestare, cum greșit se exprimă unii dintre cei care formulează comentarii la articolele pe acest subiect publicate pe siteul revistei Ferma.
Norme stricte în Marea Britanie, dar nu restrictive!
Pentru a susține și a argumenta punctul de vedere prezentat anterior, exemplificăm cu câteva reguli din Marea Britanie, cu atât mai mult cu cât în această țară există politici deosebit de dure pentru promovarea sistemului free-range în sectorul de creștere a păsărilor, în timp ce alte măsuri stimulează renunțarea sau diminuarea importanței produselor de origine animală din sistemul intensiv.
Așadar, în Marea Britanie, instituția cu rol de control în domeniu (creșterea păsărilor) este Departamentul pentru Mediu, Alimentație și Afaceri Rurale (Defra), atenție, susținută de către industria avicolă! Așadar, orice deținător de păsări cu peste 50 de capete în exploatație trebuie să se înregistreze, telefonic sau online, în acest organism de inspecție și control. Avantajul înregistrării este faptul că membrii sunt avertizați permanent, în funcție de alerte, cu privire la unele boli care pot apărea. Din punct de vedere al protecției mediului, atenție!, pentru efective mai mari de 40.000 capete de păsări - cităm din legislația englezească - fermierul “trebuie să aplice la Agenția de Mediu pentru un permis de mediu personalizat, pentru a opera în cazul în care deține o capacitate mai mare de 40.000 de păsări de curte”.
Cu privire la comercializarea ouălor (standarde de comercializare), regulamentele europene nu se aplică ouălor:
- provenite de la păsări de curte, altele decât găinile ouătoare din rase specializate;
- vândute direct consumatorului pentru uz propriu;
- vândute de producător pe cont propriu direct din fermă;
- vândute de către producător într-o piață publică locală (cu excepția vânzărilor la poarta fermei, în piețe publice sau prin licitații locale).
Reguli cu privire la comercializarea cărnii:
Reglementările europene nu se aplică pentru:
- preparate (sau produse conservate) din carne de pasăre de curte (fiartă, prelucrată, tratată termic);
- carnea de pasăre destinată exportului din Comunitatea Europeană (CE);
- vânzările de carne din ferme cu o producție anuală de sub 10.000 de păsări;
- fermele care furnizează carne proaspătă de pasăre în aceeași localitate unde își desfășoară activitatea sau în localitățile învecinate;
- păsările crescute în sistem tradițional, cu creștere lentă (ferma tradițională).
Intrăm și noi în linie dreaptă cu legislația națională?
În timp ce britanicii au găsit formule legislative prin care fermele mici să fie exceptate de la unele condiții și norme specifice exploatațiilor industriale, în micile ferme românești medicii noștri ar fi în stare să solicite amplasarea fermelor de păsări în sistem tradițional, dacă se poate, în afara țării, să nu cumva să ne contaminăm! Opinia generală a specialiștilor cu expertiză în domeniul protecției mediului este că Ordinul 119/2014 sabotează activitatea zootehnică în acest sector - avicultură.
Având în vedere cele prezentate anterior, este absolut necesară abrogarea Art. 11 - cu privire la distanțele minime de protecție sanitară între teritoriile protejate și o serie de unități care produc disconfort și riscuri asupra sănătății populației - și Art. 15 din Normele de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 119 din 4 februarie 2014, deoarece reglementarea strictă a unor distanțe minime între unitățile care produc disconfort, în speță exploatațiile zootehnice/gospodăriile populației și locuințe, precum și numărul maxim de animale per exploatația zootehnică/gospodărie contravin drepturilor cetățenești stabilite printr-o serie de legi fundamentale.
Să le analizăm pe rând. Conform Constituției României, în urma aderării la UE, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare existente în legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În privința normelor de poluare se aplică Directiva (UE) nr. 75 din 24 noiembrie 2010, care prevede că dispozițiile pentru sectorul zootehnic se aplică numai pentru exploatațiile mai mari de 40.000 de păsări, fermelor de porci la îngrășat cu o capacitate mai mare de 2.000 capete și pentru fermele de reproducție suină, în speță scrofițe, cu o capacitate mai mare de 750 de capete.
Un lucru foarte important: în cazul fermelor zootehnice care depășesc capacitățile precizate anterior, în legislația comunitară nu este precizată nici o distanță între zonele de locuit și untitățile care produc disconfort. Acest tip de exploatații trebuie să aplice doar “Cele mai bune tehnologii disponibile (Best Available Technics - BAT)". Această Directivă europeană este transpusă în legislația românească prin Legea 278/2013 și prin O.U.G. 195/2005.
Cu privire la depozitarea dejecțiilor, reglementarea legală este prevăzută în Ordinul Ministerului Mediului nr. 1182 din 22.11.2005 și în Ordinul Ministerul Agriculturii nr. 1270 din 30.11.2005, care stipulează că distanța dintre platforma de dejecții și ultima casă este de minim 50 m.
Comparând reglementările menționate anterior cu prevederile art. 11 și art. 15 din Normele de aplicare a Ordinului Ministrului Sănătății 119/2014, concluzionăm fără tăgadă că ultimele prevederi legale sunt nule de drept și vin în contradicție totală cu legislația europeană și chiar cu cea națională.
În urma celor expuse, insistăm pe necesitatea modificării urgente a situației existente în fapt, deoarece consecințele socio-economice care decurg din aceste inadvertențe legislative sunt deosebit de grave.
La închiderea ediției, solicitarea noastră referitor la acest subiect adresată Ministerului Sănătății a primit un răspuns, pe care-l vom reda într-un număr viitor al revistei.
Sursa
REVISTA FERMA
Analizând textul Ordinului 119/2014 al Ministrului Sănătății, pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, și comparându-l cu legislația națională și europeană, dar și cu literatura de specialitate din domeniu, observăm și alte neconcordanțe între acest ordin și prevederile legale naționale și europene. Dincolo de aceste inconveniente de ordin legislativ, cel mai dureros aspect este dezavantajarea crescătorilor români de animale în raport cu cei europeni. Legislația națională trebuie armonizată cu cea europeană și să protejeze cetățeanul, indiferent că este producător sau consumator. Dintre cele două categorii, prevederile legislative nu trebuie să dezavantajeze sau să avantajeze nici o parte. Însă Ordinul 119/2014 cuprinde prevederi restrictive atât pentru fermele mari, cât și pentru micile gospodării care își încep o mică afacere în zootehnie, încălcându-le acestora drepturile fundamentale cu privire la crearea unui climat propice pentru dezvoltarea unor activități prospere și pentru bunăstarea lor.
Cine reglementează, cine controlează?
În toată Comunitatea Europeană, autoritatea cu rol de reglementare și de control în domeniu este Ministerul Mediului, cum e și firesc, având în vedere impactul activității fermelor asupra mediului înconjurător, aspect analizat și controlat de către cei de la mediu. În România, în afară de autoritatea de mediu, mai există și alte instituții care își arogă dreptul de control pe acest domeniu, organisme de stat al căror personal este specializat pe cu totul alte probleme decât cele care privesc poluarea.
Conform definiției, “Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care interferează cu sănătatea umană, calitatea vieții sau cu funcția naturală a ecosistemelor (organismele vii și mediul în care trăiesc)”, se face referire și la contaminarea mediului înconjurător cu germeni patogeni. Menționez că termenul corect este “contaminare”, nu infestare, cum greșit se exprimă unii dintre cei care formulează comentarii la articolele pe acest subiect publicate pe siteul revistei Ferma.
Norme stricte în Marea Britanie, dar nu restrictive!
Pentru a susține și a argumenta punctul de vedere prezentat anterior, exemplificăm cu câteva reguli din Marea Britanie, cu atât mai mult cu cât în această țară există politici deosebit de dure pentru promovarea sistemului free-range în sectorul de creștere a păsărilor, în timp ce alte măsuri stimulează renunțarea sau diminuarea importanței produselor de origine animală din sistemul intensiv.
Așadar, în Marea Britanie, instituția cu rol de control în domeniu (creșterea păsărilor) este Departamentul pentru Mediu, Alimentație și Afaceri Rurale (Defra), atenție, susținută de către industria avicolă! Așadar, orice deținător de păsări cu peste 50 de capete în exploatație trebuie să se înregistreze, telefonic sau online, în acest organism de inspecție și control. Avantajul înregistrării este faptul că membrii sunt avertizați permanent, în funcție de alerte, cu privire la unele boli care pot apărea. Din punct de vedere al protecției mediului, atenție!, pentru efective mai mari de 40.000 capete de păsări - cităm din legislația englezească - fermierul “trebuie să aplice la Agenția de Mediu pentru un permis de mediu personalizat, pentru a opera în cazul în care deține o capacitate mai mare de 40.000 de păsări de curte”.
Cu privire la comercializarea ouălor (standarde de comercializare), regulamentele europene nu se aplică ouălor:
- provenite de la păsări de curte, altele decât găinile ouătoare din rase specializate;
- vândute direct consumatorului pentru uz propriu;
- vândute de producător pe cont propriu direct din fermă;
- vândute de către producător într-o piață publică locală (cu excepția vânzărilor la poarta fermei, în piețe publice sau prin licitații locale).
Reguli cu privire la comercializarea cărnii:
Reglementările europene nu se aplică pentru:
- preparate (sau produse conservate) din carne de pasăre de curte (fiartă, prelucrată, tratată termic);
- carnea de pasăre destinată exportului din Comunitatea Europeană (CE);
- vânzările de carne din ferme cu o producție anuală de sub 10.000 de păsări;
- fermele care furnizează carne proaspătă de pasăre în aceeași localitate unde își desfășoară activitatea sau în localitățile învecinate;
- păsările crescute în sistem tradițional, cu creștere lentă (ferma tradițională).
Intrăm și noi în linie dreaptă cu legislația națională?
În timp ce britanicii au găsit formule legislative prin care fermele mici să fie exceptate de la unele condiții și norme specifice exploatațiilor industriale, în micile ferme românești medicii noștri ar fi în stare să solicite amplasarea fermelor de păsări în sistem tradițional, dacă se poate, în afara țării, să nu cumva să ne contaminăm! Opinia generală a specialiștilor cu expertiză în domeniul protecției mediului este că Ordinul 119/2014 sabotează activitatea zootehnică în acest sector - avicultură.
Având în vedere cele prezentate anterior, este absolut necesară abrogarea Art. 11 - cu privire la distanțele minime de protecție sanitară între teritoriile protejate și o serie de unități care produc disconfort și riscuri asupra sănătății populației - și Art. 15 din Normele de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 119 din 4 februarie 2014, deoarece reglementarea strictă a unor distanțe minime între unitățile care produc disconfort, în speță exploatațiile zootehnice/gospodăriile populației și locuințe, precum și numărul maxim de animale per exploatația zootehnică/gospodărie contravin drepturilor cetățenești stabilite printr-o serie de legi fundamentale.
Să le analizăm pe rând. Conform Constituției României, în urma aderării la UE, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare existente în legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În privința normelor de poluare se aplică Directiva (UE) nr. 75 din 24 noiembrie 2010, care prevede că dispozițiile pentru sectorul zootehnic se aplică numai pentru exploatațiile mai mari de 40.000 de păsări, fermelor de porci la îngrășat cu o capacitate mai mare de 2.000 capete și pentru fermele de reproducție suină, în speță scrofițe, cu o capacitate mai mare de 750 de capete.
Un lucru foarte important: în cazul fermelor zootehnice care depășesc capacitățile precizate anterior, în legislația comunitară nu este precizată nici o distanță între zonele de locuit și untitățile care produc disconfort. Acest tip de exploatații trebuie să aplice doar “Cele mai bune tehnologii disponibile (Best Available Technics - BAT)". Această Directivă europeană este transpusă în legislația românească prin Legea 278/2013 și prin O.U.G. 195/2005.
Cu privire la depozitarea dejecțiilor, reglementarea legală este prevăzută în Ordinul Ministerului Mediului nr. 1182 din 22.11.2005 și în Ordinul Ministerul Agriculturii nr. 1270 din 30.11.2005, care stipulează că distanța dintre platforma de dejecții și ultima casă este de minim 50 m.
Comparând reglementările menționate anterior cu prevederile art. 11 și art. 15 din Normele de aplicare a Ordinului Ministrului Sănătății 119/2014, concluzionăm fără tăgadă că ultimele prevederi legale sunt nule de drept și vin în contradicție totală cu legislația europeană și chiar cu cea națională.
În urma celor expuse, insistăm pe necesitatea modificării urgente a situației existente în fapt, deoarece consecințele socio-economice care decurg din aceste inadvertențe legislative sunt deosebit de grave.
La închiderea ediției, solicitarea noastră referitor la acest subiect adresată Ministerului Sănătății a primit un răspuns, pe care-l vom reda într-un număr viitor al revistei.
Sursa
REVISTA FERMA
Comentarii