Găini ouatoare în sistem free range

Sistem FREE RANGE = Creșterea găinilor la sol cu acces liber în padoc - notarea oului după sistemul de creștere cu cifra 1
Obiectivul prioritar al acestei lucrări  este acela de a oferi o soluţie tehnico-economică de creştere a puilor de carne şi găinilor ouătoare în cadrul gospodăriei agricole. Acest lucru este deosebit de necesar datorită faptului că, ţăranul român nu are resursele necesare pentru dezvoltarea unei afaceri în acest domeniu. Totodată  apare necesitatea de a oferi o soluţie tehnică şi economică profitabilă pentru dezvoltarea durabilă a satului românesc. Lucrarea de faţă propune implementarea unor tehnologii optime pentru micul fermier, tehnologii cu impact minim asupra mediului, dar folosirea resurselor economice şi agricole existente în mica gospodărie agricolă în mod eficient.

CUPRINS

PARTEA I: STADIUL CUNOAŞTERII TEHNOLOGIILOR DE CREŞTERE A PĂSĂRILOR

CAPITOLUL I: Sisteme de creştere şi exploatare a păsărilor
1. Statistici
1.1. Sistemul de creştere şi exploatare în sistemul extensiv (gospodăresc)
1.2. Sistemul de creştere şi exploatare în sistemul semi-intensiv
1.3. Sistemul de creştere şi exploatare în sistemul intensiv şi super-intensiv

CAPITOLUL II: Condiţii de creştere a găinilor ouătoare
2. Creşterea şi exploatarea găinilor ouătoare pe aşternut permanent
2.1. Creşterea tineretului (puicuţelor) de înlocuire (vârsta 0 - 18 săptămâni)
2.1.1. Perioada demaraj, 0-6 săptămâni
2.1.2. Perioada de creştere, 7-12 săptămâni
2.1.3. Perioada de dezvoltare, 13-16 săptămâni
2.1.3. Perioada de pre-ouat, 17-18 săptămâni
2.2. Creşterea şi exploatarea găinilor ouătoare (vârsta 18-77 săptămâni)
2.2.1. Perioada I, 19 - 20 săptămâni, procent de ouat 10-50% din efectiv
2.2.2. Perioada II, 21-32 săptămâni, procent de ouat 70-94% din efectiv
2.2.3. Perioada III, 33-44 săptămâni, procent de ouat 90-93 % din efectiv
2.2.4. Perioada IV, 45-55 săptămâni, procent de ouat 90-85% din efectiv
2.2.5. Perioada V, 56-77 săptămâni, procent de ouat 85-74% din efectiv
2.3. Analiză şi concluzii cu privire la datele tehnice ale hibrizilor de găini ouătoare
2.4. Alimentaţia păsărilor

CAPITOLUL III: Norme de securitate veterinară şi legislative pentru creşterea găinilor ouătoare
3.1. Biosecuritatea în fermele avicole
3.2. Boli întâlnite la efectivele de găini ouătoare
3.3. Legislatie naţională şi europeană în avicultură
3.4. Legislaţie de mediu

CAPITOLUL IV: Utilaje şi echipamente folosite în creşterea păsărilor
4. Utilaje şi echipamente folosite în creşterea păsărilor
4.1. Utilaje pentru încălzirea şi umidificarea halelor de producţie
4.2. Utilaje pentru ventilaţie
4.3. Utilaje pentru furajare
4.4. Utilaje pentru adăpare
4.5. Alte tipuri de utilaje
4.6. Adăposturi

PARTEA II: CONTRIBUŢII PROPRII

CAPITOLUL V: Scopul şi obiectivele cercetării
5. Scopul şi obiectivele cercetării

CAPITOLUL VI: Rezultate experimentale
6.1. Proiectarea experimentelor
6.1.1. Principii generale de amplasare şi dimensionare a adăposturilor
6.2. Capacitatea de producţie
6.2.1. Tehnologia de creştere
6.3. Proiectarea echipamentelor şi instalaţiilor
6.3.1. Mecanizarea şi automatizarea factorilor de microclimat
6.3.1.1. Realizarea instalaţiilor de iluminat
6.3.1.2. Realizarea instalaţiei de căldură şi umiditate
6.3.1.3. Realizarea instalaţiei de ventilaţie
6.3.2. Realizarea echipamentelor de furajare şi adăpare
6.3.3. Cuibare şi stinghii de odihnă pentru găinile ouătoare
6.3.4. Mecanizarea evacuării dejecţiilor
6.3.5. Schema electrică pentru modelul de exploataţie cerecetat
6.4. Date experimentale obţinute
6.4.1. Perioada de demaraj de 42 de zile a fost între 13 mai - 23 iunie 2014
6.4.2. Perioada de creştere de 42 de zile a fost între 24 iunie - 4 august 2014
6.4.3. Perioada de dezvoltare de 28 de zile a fost între 5 august 2014 până la 1 septembrie 2014 şi perioada de pre-ouat 2 septembrie -8 septembrie 2014
6.4.4. Perioada de ouat de 427 de zile a fost între 2 septembrie 2014 până la 9 noiembrie 2015
6.5. Date sintetice cu privire la efectivul exploatat
Bibliografie
Anexe

de aici se poate cumpara: AGROSHOP

NOU în Colecţia de carte FERMA 20: GĂINI OUĂTOARE ÎN SISTEM FREE RANGE

Titlul reprezintă chiar numele celei mai recente cărţi publicate de către Leonard Constantin Stafie, specialist în creşterea păsărilor de curte şi colaborator apropiat al revistei Ferma. Lansarea oficială a avut loc în cadrul târgului Agraria.

Cartea se doreşte a fi un îndrumător practic pentru crescătorul de păsări. Concentrează informaţii tehnologice, dar prezintă şi date reale din practică. Apare inclusiv un model de proiect tip pentru o fermă de o mie de găini ouătoare, în care sunt specificate date tehnice cu privire la adăpost, echipamentele utilizate, instalaţiile pentru asigurarea microclimatului.

"În România avem doar 40.000 de păsări de curte în exploataţiile specializate pe creşterea în sistem free range. În condiţiile în care există o piaţă imensă şi o nişă de dezvoltare neexploatată suficient. Pe de altă parte, cei care practică o astfel de tehnologie nu intră în concurenţă cu fermele mari. Asta înseamnă că cel mare nu va fi niciodată interesat din punct de vedere economic să-şi deschidă o fermă în sistem free range. Pentru că aceasta este de fapt o afacere de familie. Din punct de vedere al rentabilităţii, discutăm despre efective între 500 şi 3.000 de găini", spunea Leonard Stafie cu această ocazie.

Radu Antohe şi Leonard Constantin Stafie la standul revistei Ferma de la Agraria - 19 aprilie 2018, lansarea oficială a cărţii „GĂINI OUĂTOARE ÎN SISTEM FREE RANGE - Ghid practic de creştere”

Coautor al cărţii, Radu Antohe consideră ţăranul român are nevoie de alternative pentru a trece de la producţia de autoconsum la producţia orientată spre economia de piaţă. "Această carte a fost concepută pe realităţile rurale româneşti. Într-o piaţă concurenţială, cum este cea europeană, satul românesc are nevoie astăzi mai mult decât oricând de alternative. Iar pentru ţăranul român creşterea găinilor ouătoare în sistem free range reprezintă o astfel de alternativă. Populaţia din mediul rural este din ce în ce mai îmbătrânită, iar exodul spre zonele urbane este o realitate pe care nu o putem ignora. Ţăranul român, sau micul fermier cum este numit el în terminologia europeană, nu are o piaţă asigurată. Trebuie să-l ajutăm să treacă de la autoconsum la producţia de piaţă", declară specialistul.

Cartea „GĂINI OUĂTOARE ÎN SISTEM FREE RANGE - Ghid practic de creştere” face parte din colecţia REVISTA FERMA 20 de ani, o colecţie unică de cărţi de specialitate semnate de specialiştii noştri din Consiliul Consultativ şi care conţin articole publicate de-a lungul anilor în revista Ferma, modificate şi aduse la zi, în concordanţă cu prevederile în vigoare. 
Revista FERMA a împlinit, în luna februarie a acestui an, 20 de ani de la prima apariţie.
Cartea poate fi comandată la telefon 0256 213328 (Redacţia FERMA) la preţul de 40 de lei + taxe poştale.

AUTOR: LIVIU GORDEA

SURSA: REVISTA FERMA

Lansare de carte vineri 27.04.2018

27.04.2018 orele 12.00

Lansare de carte

Găini ouătoare în sistem free range

ghid practic de creștere

Scopul cărții ”Ghid practic de creștere - găini ouătoare în sistem free range” este acela de a informa micii fermieri, acei proprietari ai gospodăriilor de subzistență, pentru a trece de la o agricultură haotică și care nu generează nici un profit, la una care să prezinte o dezvoltare ulterioare, a creșterii și exploatării în sistem semi-intensiv, fără investiții mari.

            O vorbă românească străveche spune că zootehnia a scos din todeauna sărăcia din casa țăranului. În contextul în care creșterea și exploatarea păsărilor reprezintă pentru omenire o sursă deosebit de importantă pentru acoperirea necesarului de proteină de origine animală, sporirea acestor producții, atât din punct de vedere cantitativ dar și calitativ, nu se pot realiza decât printr-o cunoaștere amănunțită a tuturor factorilor care le influențează.

Prof. Dr. ing. Victor Vâlcu

Găini ouătoare în sistem free range GHID PRACTIC DE CREȘTERE

Scopul cărții ”Ghid practic de creștere - găini ouătoare în sistem free range” este acela de a informa micii fermieri, acei proprietari ai gospodăriilor de subzistență, pentru a trece de la o agricultură haotică și care nu generează nici un profit, la una care să prezinte o dezvoltare ulterioare, a creșterii și exploatării în sistem semi-intensiv, fără investiții mari.

            O vorbă românească străveche spune că zootehnia a scos din todeauna sărăcia din casa țăranului. În contextul în care creșterea și exploatarea păsărilor reprezintă pentru omenire o sursă deosebit de importantă pentru acoperirea necesarului de proteină de origine animală, sporirea acestor producții, atât din punct de vedere cantitativ dar și calitativ, nu se pot realiza decât printr-o cunoaștere amănunțită a tuturor factori care le influențează.

Prof. Dr. Ing. Victor Vâlcu

CONDIŢII OPTIME pentru OUAT în timpul iernii

Pe timp de iarnă, ca să avem ouă în gospodărie, trebuie să luăm câteva măsuri tehnice pentru a asigura găinilor un optim pentru ouat. Factorii care influenţează ouatul pe timp de iarnă sunt: temperatura, lumina, furajul şi apa.

• Temperatura. Iarna, se recomandă a aduce un aport de energie termică, pentru a păstra în parametri optimi de producţie temperatura din halele de producţie. 
• Furajul. Producţia de ouă este influenţată de doi factori principali: 1. cantitatea de nutreţ combinat consumat de păsări ; 2. calitatea nutreţului combinat administrat. Cum în sezonul rece dispar furajele verzi din alimentaţia păsărilor de curte, ceea ce duc la o scădere a cantităţii de furaj consumat, cât şi la o raţie săracă nutriţional, se recomandă administrarea unui amestec de fermă care să suplinească aceste deficiente, cum ar fi porumb, şrot de floarea-soarelui, şrot de soia, grâu. 
• Lumina. Durata (şi intensitatea) luminii diurne scade iarna sub 16 ore, ceea ce duce la diminuarea până la încetarea ouatului. Păsările fiind deosebit de sensibile la intensitatea şi durata fluxului luminos, acest subiect trebuie tratat ca atare. Pentru păsări, lumina, reprezintă un stimul fiziologic de care depind funcţiile de relaţie cât şi cele vegetative. Cel mai puternic stimul este lumina albă, care se obţine prin combinarea proporţională a celor şapte culori monocromatice. În literatura de specialitate, pentru hibrizii de găini ouătoare sunt specificate şi alte tipuri de culori ale luminii, cu avantaje şi dezavantaje.
Lumina are un rol deosebit în stimularea organismului puilor de carne şi găinilor ouătoare. Pentru a realiza un iluminat corect, trebuie avute în vedere următoarele:
- Adăpătorile şi hrănitorile să fie iluminate foarte bine;
- Fluxul luminos trebuie să fie distribuit uniform la nivelul întregului adăpost.
Se recomandă ca în adăpostul de păsări să fie amplasate surse de lumină care să asigure un program de 16 ore de lumină, respectând cerinţele fiziologice cu privire la intensitatea acesteia.

Necesarul de apă pentru a susţine producţia de ouă
APA este un element deosebit de important folosit în creşterea şi exploatarea găinilor ouătoare. Apa asigură desfăşurarea în bune condiţii a tuturor proceselor fiziologice din organismul păsărilor şi poate ajunge în organism pe două căi: sub formă de apă de băut şi sub forma apei din compoziţia furajelor. Cantitatea de apă necesară desfăşurării proceselor fiziologice normale depinde de o serie de factori cum ar fi: natura nutreţului consumat, temperatura mediului ambiant, cât şi nivelul de producţie. În general, se consideră ca fiind optim, din punct de vedere fiziologic, aportul de 2 grame de apă pentru un gram de furaj consumat. Pentru asigurarea necesarului de apă din ouă se consideră că pentru un gram de apă din ou sunt necesare a se consuma două grame de apă. Neasigurarea temperaturii necesare, aproximativ 15-22 grade C, influenţează foarte mult consumul de apă şi implicit producţia de ouă. În momentul în care păsările suferă de sete, primul simptom este scăderea ouatului. După această perioadă de însetare, prin revenirea la programul normal de administrare a apei, producţia iniţială de ouă se obţine foarte greu. Din aceste motive, apa trebuie administrată păsărilor la discreţie, în sisteme de adăpare automată.

Articol publicat in revista FERMA - ianuarie 2018

SURSA: REVISTA FERMA

OMS 119 ţine la… distanţă banii europeni!

Trei vaci, două platforme de gunoi, zece mii de euro cheiltuieli, birocraţie şi bătaie de cap cât cuprinde! Cam asta-i cer micului fermier “experţii” din ministere la schimb pentru a-şi ridica sau moderniza mica fermă cu bani europeni. Merită, domnilor guvernanţi?

Atrăgeam atenţia, în revista Ferma nr. 10 (193) din 1-15 iunie 2017, că beneficiarii formelor de sprijin din zootehnie pot rămâne fără subvenţii dacă nu deţin platformă de depozitare a dejecţiilor. Luna trecută, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a anunţat că pentru investiţiile în zootehnie prin finanţări europene, platforma de gunoi este obligatorie. Cum pentru înfiinţarea/funcţionarea unei exploataţii zootehnice este obligatorie respectarea legislaţiei de mediu în domeniu, în speţă managementul dejecţiilor, toate fermele finanţate prin PNDR trebuie să deţină platformă de depozitare a dejecţiilor.

Vrei bani europeni? Fă-ţi platformă de gunoi!
Astfel, AFIR aduce clarificări cu privire la necesitatea construirii sau nu a platformelor de gunoi de grajd pentru beneficiarii Măsurilor 4.1 - Exploataţii agricole, 6.1 - Instalarea tinerilor fermieri şi 6.3 - Dezvoltarea fermelor mici. Deci respectarea legislaţiei în vigoare cu privire la gestionarea corectă a gunoiului de grajd/dejecţiilor de origine animală se poate realiza fie prin amenajarea unor platforme de stocare individuală, fie prin utilizarea unor sisteme comunale. 
Beneficiarii cu până la 100 Unităţi Vită Mare (UVM) pentru care, pe raza localităţii unde îşi desfăşoară activitatea, există platformă comunală de depozitare au rezolvată problema stocării dejecţiilor, dar acolo unde nu există platforme comunale, situaţia se complică, fermierii, inclusiv crescătorii mici, fiind obligaţi să deţină aceste platforme conforme normelor europene.
Ca întotdeauna, fermierii fac eforturi şi se conformează. Însă problemele micilor fermieri se complică atunci când ajungi la prevederile Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 119/2014. Acesta prevede că platformele de dejecţii, chiar dacă ai trei vaci, nu se pot realiza în intravilan, mai bine spus în curtea gospodarului, ci la minim 50 de metri de ultima casă. Iar dacă discutăm de exploataţii mai mari, distanţa minimă faţă de ultima casă este de 500 m.

Şi acum începe “dansul” hârtiilor…
În general, terenul situat la minim 50 de metri faţă de ultima casă este în extravilan, deci nu poate avea construcţii definitive, adică platformă de depozitare dejecţii conformă fără realizarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ), conform Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Asta înseamnă un cost suplimentar de minim 3000 de euro, pe lângă cheltuielile cu platforma. Pentru realizarea PUZ-ului e nevoie de aviz de la DSV, DSP, Mediu, precum şi de proiect tehnic şi multe alte… hârtii. 
Dar “distracţia” nu se opreşte aici: chiar dacă a alocat aceşti bani şi a realizat platforma la 50 de metri distanţă de ultima casă, bietul fermier cu trei vaci în curte nu poate depozita oricum dejecţiile scoase din adăpost, ba trebuie să mai facă o platformă de depozitare a dejecţiilor temporară lângă văcuţele lui. Şi uita aşa, bietul ţăran ajunge să fie posesorul… “fericit” al celor două platforme de depozitare a dejecţiilor, plus un mijloc adecvat pentru transportul dejecţiilor. Iar când trage linie şi vede că a cheltuit minim 10.000 de euro pentru a asigura condiţiile de manipulare a dejecţiilor de la trei văcuţe, acesta se lasă păgubaş. Şi rămâne cu mai nimic din marea finanţare europeană. Aşa că îşi vinde vacile şi pleacă în Spania la cules de căpşuni. Oare înţeleg acum marii experţi de prin ministere de ce România nu accesează banii europeni pentru fermele mici şi mijlocii din zootehnie?

Legislaţie copy-paste, departe de realitate
În fapt, Ministerul Sănătăţii îşi depăşeşte atribuţiile prin emiterea Ordinului 119/2014, deoarece autoritatea competentă pentru controlul şi emiterea de reglementări legislative privind poluarea mediului este Ministerul Mediului (OUG nr. 195 din 2005). Conform Ordinului 119, inspectorii de specialitate de la Ministerul Sănătăţii controlează, citez, „depăşirea concentraţiilor pentru poluanţii fizici, chimici şi biologici din factorii de mediu”, iar ”pentru soluţionarea petiţiilor şi sesizărilor care au ca obiect nerespectarea prevederilor OMS 119/2014, inspectorii sanitari verifică aspectele sesizate, prin efectuarea controlului la faţa locului”, potrivit răspunsului oferit de MS solicitării noastre. Mă întreb ce controlează această autoritate? Fiind vorba de legislaţia de mediu europeană şi naţională, nu cumva Ministerul Sănătăţii îşi depăşeşte atribuţiile de serviciu?! Iar dacă măsoară distanţe, mă întreb dacă aceşti inspectori din Sănătate au competenţe în cadastru şi topometrie! 
Întrebaţi care este documentaţia care a stat la baza calculării distanţei minime prevăzute în Ordinul 119, cei de la Sănătate ne-au răspuns… în doi peri: „Pentru unităţile pentru care au fost stabilite distanţele în OMS nr. 536/1997, acestea au fost preluate în OMS nr 119/2014, pentru unităţile nou introduse în OMS nr. 119/2014 au fost luate în considerare propunerile specialiştilor din Direcţiile de Sănătate Publică teritoriale, coroborate cu datele din literatura de specialitate”. Noi am cerut date concrete şi ei ne plimbă cu specialişti şi literatură de specialitate.
Precizarea unei distanţe de amplasare a unui obiectiv zootehnic fără a fi fundamentat ştiinţific şi legal contravine oricărui principiu de mediu sau de sănătate publică aplicat în Comunitatea Europeană. Din analizarea Ordinului 119 din 2014 şi compararea cu legislaţia naţională şi europeană din domeniu, cât şi cu literatura de specialitate consultată, rezultă clar o neconcordanţă între acest ordin şi prevederile legale naţionale şi europene, cât şi defavorizarea fermierului/gospodarului român în comparaţie cu cel european. Legislaţia naţională trebuie să fie armonizată cu cea europeană. De asemenea, ar trebui să protejeze cetăţeanul, indiferent că este producător sau consumator. Ordinul 119/2014 dezavantajează fermierii români, cât şi pe micii gospodari, încălcându-le drepturile fundamentale cu privire la crearea unui climat propice pentru dezvoltarea şi bunăstarea lor. 
În urma celor expuse, rezultă necesitatea modificării urgente a legislaţiei, deoarece produce consecinţe deosebit de grave în mediul socio-economic rural românesc.

 

NU MAI PUNEŢI PIEDICI DEZVOLTĂRII SATULUI ROMÂNESC!
În ultimii trei ani, în paginile revistei Ferma am atras atenţia în nenumărate rânduri şi am făcut demersuri către ministerele de resort, arătând că legislaţia naţională, în speţă OMS 119/2014, este o piedică pentru dezvoltarea satului românesc şi a fermelor mici.
Revista Ferma, împreună cu Asociaţia Profesională a Crescătorilor de Păsări de Carne şi Găini Ouătoare din judeţul Iaşi, a prezentat modul de legiferare şi cum sunt calculate distanţele minime dintre ferme şi zona de locuit în ţările europene cu tradiţie în zootehnie. Dar la noi, autorităţile care emit ordine şi ordonanţe sunt… pe lângă subiect. Acest lucru mă duce cu gândul că aceste distanţe au fost făcute din birou şi nu au nici o legătură cu specialiştii sau cu literatura de specialitate (care nici măcar nu a fost citată).
Aşadar, solicităm abrogarea Art. 11 - cu privire la distanţele minime de protecţie sanitară între teritoriile protejate şi o serie de unităţi care produc disconfort şi riscuri asupra sănătăţii populaţiei şi Art. 15 - Normele de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, aprobate prin Ordinul 119 din 4 februarie 2014, deoarece reglementarea strictă a unor distanţe minime între unităţile care produc disconfort, respectiv exploataţiile zootehnice/gospodăriile populaţiei şi locuinţe, precum şi numărul maxim de animale pe exploataţie zootehnică/gospodărie contravin cu prevederile din: Constituţia României, art. 148, Legea 278/2013, OUG 195/2005, Ordinul Ministerului Mediului nr. 1182/2005, Ordinul Ministerului Agriculturii nr. 1270/2005 şi Directiva (UE) nr. 75 din 24 noiembrie 2010.

SURSA: REVISTA FERMA

Articol publicat in revista Ferma nr. 17 (200) (1-15 octombrie 2017)

“Distanțele minime”, între agonie și extaz

Timp de peste doi ani am solicitat autorităților guvernamentale informații despre documentația care a stat la baza emiterii Ordinului Ministrului Sănătății nr. 119/2014, prin care se reglementează distanțele minime între zonele de locuit și fermă. Am scris articole pe acest subiect, am sesizat Ministerul Agriculturii, am tras semnale de alarmă că acest Ordin este discriminatoriu. Cu ce rezultat?

În sfârșit, specialiștii de la Sănătate au binevoit să citească ceea ce semnalam noi, și anume că Ordinul 119/2014 nu este fundamentat științific și creează discriminare față de fermierii noștri în raport cu cei europeni.

Ministerul Sănătății nu are competență, dar își depășește atribuțiile
După lupte seculare, Ministerul Sănătății, în urma demersurilor făcute de Ministerul Agriculturii, Asociația Profesională a Crescătorilor de Păsări de Carne și Ouă - Iași și revista Ferma, a studiat Memoriul Tehnic pe care l-am înaintat autorităților pentru a demonstra că distanțele minime între ferme și locuințe, așa cum sunt prevăzute în art. 11 în OMS nr. 119/2014, nu au nici un fundament științific. Este deosebit de interesant că „specialiștii” de la Ministerul Sănătății recunosc indirect că nu au nici o atribuție în acest sens și că nu au habar ce înseamnă “tehnologii de creștere”. Pentru conformitate, cităm din răspunsul nr. 81915/18.01.2016: „Evaluarea tehnolgiilor de creștere a animalelor și păsărilor pentru încadrarea fermelor în sisteme tradiționale sau industriale, de creștere intensivă, este de competența specialiștilor din Ministerul Agriculturii, care trebuie să se asigure că se respectă protecția factorilor de mediu cu impact asupra sănătății și confortului populației din zonă”. Și atunci vin cu întrebarea firească: dacă Ministerul Agriculturii are atribuții în acest sens, după cum este și normal, atunci de ce acest ordin a fost emis de cei de la Sănătate fără consultarea în prealabil a celor de la Agricultură? Nu cumva sunt niște interese ascunse pentru ca domnii din Sănătate să aibă control în ferme după bunul lor plac?! 

Câte țări, atâtea sisteme de creșterea animalelor?
Să mergem mai departe cu analiza acestui răspuns, ca să putem comenta punctual și pertinent. 
Pentru a completa cunoștințele generale ale „specialiștilor” de la Sănătate trebuie să subliniez că în toată lumea unde există zootehnie, și România nu face excepție, creșterea animalelor se realizează în trei mari sisteme de exploatare, extensiv, semi-intensiv și intensiv. Iar criteriile de diferențiere între sisteme sunt: densitate/mp, tipuri de adăposturi, indice de mecanizare și așa mai departe. Răspunsul Ministerului Sănătății că „Memoriul prezintă date susținute științific și bine documentate, cu exemplificări de studii realizate în țări vest-europene ca Germania, Belgia, Eleveția, care au însă sisteme tradiționale diferite de creștere a animalelor/păsărilor, diferite de cele practicate în România, folosind criterii precum: densitate/mp, greutate, tip adăposturi etc.” dă dovadă că specialiștii acestui minister nu au cunoștințe minime de zootehnie generală. Creșterea animalelor se realizează la fel și în România, și în Belgia, și în Germania și așa mai departe.

Sursa poluării sunt dejecțiile, nu animalele
Cu privire la existența sau inexistența infrastructurii de apă și canalizare recunoaștem că nu suntem la nivelul Comunității Europene, dar nici nu trebuie să exagerăm cu reglementări peste reglementări. Din discuțiile avute ce specialiștii de la Mediu, de la facultăți de profil și inclusiv din Direcțiile de Sănătate Publică, problema în România nu este amplasarea exploatațiilor zootehnice față de ultima casă, deoarece sursele de poluare sunt în primul rând dejecțiile, nu animalul exploatat în fermă. Mai precis este vorba de managementul, manipularea și gestionarea dejecțiilor, deoarece acestea reprezintă factorul principal de poluare. Iar pe partea de dejecții există proceduri, legi care precizează foarte clar cum se depozitează, unde se depozitează, ce condiții trebuie să îndeplinească platformele de stocare etc. Ba mai mult, există organisme specializate de control pe acest sector, cum ar fi Garda de Mediu.
Atunci nu cumva este o depășire de atribuții a celor de la Sănătate atâta timp cât, citez din același răspuns: “riscurile asupra sănătății populației din vecinătatea unor obiective de acest tip pot fi generate de: poluarea prin emisia de gaze de efect de seră; poluarea apei cu nitrați; eutrofizarea apelor de suprafață prin azot și fosfor; poluarea cu metale grele și cu pesticide; disconfort de mirosuri și zgomot”.
Toate cele prezentate anterior și scrise negru pe alb de către cei de la Sănătate nu reprezintă oare atribuții ale Ministerului Mediului? Nu cumva Ministerul Sănătății se substituie unei autorități competente care are atribuții clare în acest domeniu? Și mai mult, OMS 119/2014 nu contravine, așa cum am sesizat și noi, prevederilor din: Constituția României, art. 148, Legii 278/2013, O.U.G. 195/2005, Ordinului Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor nr. 1182/22.11.2005, Ordinului MAPDR nr. 1270/30.11.2005 și Directivei (UE) nr. 75 din 24 noiembrie 2010? 
Cei de la Sănătate ori nu înțeleg, ori nu cunosc limba română. Iată ce răspund în continuare: „În memoriu sunt prezentate modalități de calcul privind concentrațiile emise de amoniac, hidrogen sulfurat, praf, în funcție de cantitatea de dejecții/mp/zi, având la bază Unitatea Vită Mare (UVM), și transformările echivalente pentru animale sau păsări. Impactul asupra sănătății umane și confortul este evaluat pe baza unor concentrații maxime admise ale acestor poluanți, prezenți în aerul respirabil, exprimat în mg/mc aer”. Păi mult stimabililor specialiști, noi vă tot spunem că nu există corelare între specii cu privire la distanțele reglementate de voi, iar singura variantă ca să corelezi speciile este unitatea de măsură, care se cheamă Unitatea Vită Mare. Factorul poluator nu este animalul în sine, ci dejecțiile. Cantitatea de poluanți este dată de cantitatea de dejecții, care este corelată cu mărimea animalului și cu densitatea pe metrul pătrat. O vacă crescută numai în adăpost produce o cantitate de dejecții concentrată pe o suprafață mică de teren, iar dacă are acces în padoc, această cantitate de dejecții este distribuită pe o suprafață mult mai mare iar concentrația de poluanți scade!

MS nu recunoaște ceea ce scrie în propriul Ordin
„În ceea ce privește art. 15, considerăm că este vorba de o interpretare eronată, Ministerul Sănătății nelimitând numărul de animale crescute în gospodărie, ci o distanță minimă între grajdul de animale și locuințele vecine”, răspunde MS. Suntem de acord cu distanța adăpostului, însă expresiile „de cel mult” și ”cel mult” nu reprezintă tot o limitare? Sau vorbim o altă limbă? Pentru a nu fi acuzați de subiectivism, citez din art. 15 al Ordinului emis de MS. Las cititorii să tragă concluziile: 
„(1) În gospodăriile unde nu sunt asigurate racordurile de apă curentă și canalizare printr-un sistem centralizat de distribuție, adăposturile pentru creșterea animalelor în curțile persoanelor particulare, de cel mult 6 capete în total (ovine, caprine, porcine, bovine, cabaline) și cel mult 50 de păsări se amplasează la cel puțin 10 m de cea mai apropiată locuință învecinată și se exploatează astfel încât să nu producă poluarea mediului și risc pentru sănaătatea vecinilor, cu obligația respectării condițiilor de biosecuritate.
(2) În gospodăriile unde sunt asigurate racordurile la sistemul centralizat de apă curentă și canalizare, adăposturile de animale de cel mult două capete cabaline, 5 capete bovine, 15 ovine sau caprine, 5 capete porcine și cel mult 50 de păsări se amplasează la cel putin 10 m de cea mai apropiată locuință învecinată și se exploatează astfel încât să nu producă poluarea mediului și risc pentru sănătatea vecinilor, cu obligația respectării condițiilor de biosecuritate”.
Prin răspunsul nr 81915/18.01.2016 trimis de Ministerul Sănătății ne confirmă tot ce am afirmat noi până acum că acest Ordin nu este fundamentat științific, încalcă norme și legi deja existente și se suprapune peste activitatea și atribuțiile altor ministere care au specialiși pe acest domeniu și mai mult cei de la sănătate țin cu dinții de acest ordin i9ndiferent de ce argumente, tehnice, științifice și legale se aduc.


UE NU REGLEMENTEAZĂ “DISTANȚELE MINIME”
Răspunsul pe care ni l-a oferit AGRI-ANIMAL-PRODUCTS-INT European Commission DG Agriculture and Rural Development Unit C3 - Animal products referitor la această reglementare românescă specifică: “În legislația UE privind sănătatea animalelor nu există prevederi care să reglementeze distanțe minime între exploatațiile agricole și zonele rezidențiale urbane pentru nici o specie de animale”.

SURSA: REVISTA FERMA


Articol publicat in revista Ferma nr.6(167) 1 - 14 aprilie 2016