Dincolo de toate lucrurile bune care se întâmplă în agricultura românească, problemele tot aceleași rămân
Confruntată cu incapacitatea post-aderare de a se alinia la un ritm acceptabil de conformare la regulamentele europene, România și-a construit, de-a lungul anilor, adevărate clișee pe care unii le flutură, pe post de scuză oficială, ori de câte ori ni se bate obrazul.
Îmi spunea recent un fermier pățit, care se confruntă și el cu starea de suficiență a funcționarilor plictisiți, dar chipurile instruiți (pe mulți bani europeni!), că sunt mult prea mulți cei care își îndeplinesc atribuțiile după principiul "nu contează cât muncim, leafă tot atât primim".
Leafă la care, de altfel, noi toți contribuim... Rata de absorbție a fondurilor pentru dezvoltarea și modernizarea agriculturii generează adevărate isterii naționale, mai ales spre toamnă, când se fac socotelile și bugetele. Mulțumită totuși unor angajați care-și văd de treaba lor, avem și la acest capitol un procent care tinde spre decență. Dar suntem încă foarte departe...
Ce să mai vorbim despre înstrăinarea terenurilor agricole către non-rezidenți sau despre subvențiile la hectar care sfidează bunul-simț! Toate acestea își au originea în negocierile făcute "pe genunchi", înainte de semnarea Tratatului de aderare.
Mi-am amintit de un articol foarte bun, cu un titlu sugestiv, scris în 2007 de prof.dr. Mihai Decun: "Politica Agricolă Comună și euro-miturile românești". Îl găsiți pe site-ul nostru www.revista-ferma.ro. Dar vreau să vă rețin atenția cu o singură idee. Ca și atunci, în 2007, când se muncea pe brânci prin ministere la elaborarea PNDR 2007-2013, și în prezent ne confruntăm exact cu aceleași probleme. Doar cifrele s-au mai schimbat.
Acum avem PNDR 2014-2020 și droaie de "euro-mituri" care, la fel ca în 2007, fac furori printre cei care vorbesc mult fără să spună sau să facă nimic. În multe privințe, lumea agricolă românească încă nu s-a dezmeticit, de la europenizare încoace... Citez doar un fragment din articolul amintit, un singur exemplu: "Este important ca până la definitivarea și aprobarea PNDR, fermierii să nu se lase influențați de tot felul de euro-mituri, care circulă mai repede decât informațiile corecte.
(...) Cu referire la zootehnie, anumite grupuri interesate, sprijinite de pseudo-specialiști ignoranți, au răspândit euro-mitul conform căruia <în UE animalele o vor duce mai bine ca oamenii>. În realitate, PAC își propune să sprijine numai fermele care fac dovada că asigură bunăstarea animalelor, deoarece numai animalele în condiția de bunăstare deplină pot exprima integral potențialul biologic productiv, caracteristic raselor perfecționate".
În altă ordine de idei, noroc că UE a decretat "Anul fermei de familie". Brusc și-au adus aminte și oficialii noștri, și mulți alți foști contestatari transformați peste în noapte în aprigi susținători ai acestei forme de organizare în agricultură, că, ce să vezi, România are și ea cu ce se lăuda la acest capitol!
Una peste alta, să aveți o primăvară cu spor în agricultură, departe de probleme, lipsuri și vremea neprielnică.
Închei cu câteva versuri primite de la un cititor din Iași, care dau frâu liber interpretărilor. Câte situații din actualitatea agricolă de la noi se regăsesc în această poezie... Cât de mult se construiește și cât de mult se distruge în agricultură?
Lemn bătrân
de Ioan Cojocariu
Lemn bătrân și lemn uscat
Mi te-ai cam încovoiat,
Viața te-a împovărat
Lemn bătrân și lemn uscat.
Ești bătrân și urâcios
Pe-năuntru găunos;
Dacă stai să te gândești
Oare cui mai trebuiești?
Ai ajuns ca o surcea,
Nimeni nu te mai vrea,
Nu ești bun nici la căruță
Păcătos ca o crenguță.
Bat într-însul, bat și bat
Lemn bătrân încovoiat,
Mi-a venit mintea pe loc
Cred c-o să te pun pe foc.
Așa am ajuns și eu
Ionel al lui Pîrnău.
Confruntată cu incapacitatea post-aderare de a se alinia la un ritm acceptabil de conformare la regulamentele europene, România și-a construit, de-a lungul anilor, adevărate clișee pe care unii le flutură, pe post de scuză oficială, ori de câte ori ni se bate obrazul.
Îmi spunea recent un fermier pățit, care se confruntă și el cu starea de suficiență a funcționarilor plictisiți, dar chipurile instruiți (pe mulți bani europeni!), că sunt mult prea mulți cei care își îndeplinesc atribuțiile după principiul "nu contează cât muncim, leafă tot atât primim".
Leafă la care, de altfel, noi toți contribuim... Rata de absorbție a fondurilor pentru dezvoltarea și modernizarea agriculturii generează adevărate isterii naționale, mai ales spre toamnă, când se fac socotelile și bugetele. Mulțumită totuși unor angajați care-și văd de treaba lor, avem și la acest capitol un procent care tinde spre decență. Dar suntem încă foarte departe...
Ce să mai vorbim despre înstrăinarea terenurilor agricole către non-rezidenți sau despre subvențiile la hectar care sfidează bunul-simț! Toate acestea își au originea în negocierile făcute "pe genunchi", înainte de semnarea Tratatului de aderare.
Mi-am amintit de un articol foarte bun, cu un titlu sugestiv, scris în 2007 de prof.dr. Mihai Decun: "Politica Agricolă Comună și euro-miturile românești". Îl găsiți pe site-ul nostru www.revista-ferma.ro. Dar vreau să vă rețin atenția cu o singură idee. Ca și atunci, în 2007, când se muncea pe brânci prin ministere la elaborarea PNDR 2007-2013, și în prezent ne confruntăm exact cu aceleași probleme. Doar cifrele s-au mai schimbat.
Acum avem PNDR 2014-2020 și droaie de "euro-mituri" care, la fel ca în 2007, fac furori printre cei care vorbesc mult fără să spună sau să facă nimic. În multe privințe, lumea agricolă românească încă nu s-a dezmeticit, de la europenizare încoace... Citez doar un fragment din articolul amintit, un singur exemplu: "Este important ca până la definitivarea și aprobarea PNDR, fermierii să nu se lase influențați de tot felul de euro-mituri, care circulă mai repede decât informațiile corecte.
(...) Cu referire la zootehnie, anumite grupuri interesate, sprijinite de pseudo-specialiști ignoranți, au răspândit euro-mitul conform căruia <în UE animalele o vor duce mai bine ca oamenii>. În realitate, PAC își propune să sprijine numai fermele care fac dovada că asigură bunăstarea animalelor, deoarece numai animalele în condiția de bunăstare deplină pot exprima integral potențialul biologic productiv, caracteristic raselor perfecționate".
În altă ordine de idei, noroc că UE a decretat "Anul fermei de familie". Brusc și-au adus aminte și oficialii noștri, și mulți alți foști contestatari transformați peste în noapte în aprigi susținători ai acestei forme de organizare în agricultură, că, ce să vezi, România are și ea cu ce se lăuda la acest capitol!
Una peste alta, să aveți o primăvară cu spor în agricultură, departe de probleme, lipsuri și vremea neprielnică.
Închei cu câteva versuri primite de la un cititor din Iași, care dau frâu liber interpretărilor. Câte situații din actualitatea agricolă de la noi se regăsesc în această poezie... Cât de mult se construiește și cât de mult se distruge în agricultură?
Lemn bătrân
de Ioan Cojocariu
Lemn bătrân și lemn uscat
Mi te-ai cam încovoiat,
Viața te-a împovărat
Lemn bătrân și lemn uscat.
Ești bătrân și urâcios
Pe-năuntru găunos;
Dacă stai să te gândești
Oare cui mai trebuiești?
Ai ajuns ca o surcea,
Nimeni nu te mai vrea,
Nu ești bun nici la căruță
Păcătos ca o crenguță.
Bat într-însul, bat și bat
Lemn bătrân încovoiat,
Mi-a venit mintea pe loc
Cred c-o să te pun pe foc.
Așa am ajuns și eu
Ionel al lui Pîrnău.
Revista Ferma
