sâmbătă, 6 iunie 2015

Revista Ferma 1-15 iunie 2015



Revista Ferma 1-15 iunie 2015 cuprinde:

Actualitate
6 APIA primește cereri și după 15 iunie, cu penalizări
8 Bani și pentru utilizatorii de pajiști care nu au animale
12 Cum va fi producția agricolă în 2015?
16 PNDR 2020, aprobat oficial. 10 măsuri și submăsuri, lansate în iunie
18 Aritmetica și pulsul piețelor agroalimentare
24 Cronica unei întâlniri fără... rezultat
32 Fermierii vor vaccinare voluntară, nu obligatorie împotriva Bluetongue
37 Tânăr apicultor și proprietar de micro-livadă
42 „Ziua mea de lucru înce pe la patru dimineața!”

Plante furajere
44 Autonomia resurselor de proteine vegetale alimentare și furajere
46 Valorificarea superioară a pajiștilor permanente

Cultura mare
49 Iunie aduce primele recolte în cultura mare
52 Valoarea lucrurilor simple
54 Început de vară cu gândul la viitoarele recolte
58 Familie de fermieri, profesioniști din tată-n fiu
60 Un nou produs de finanțare de la Agricover Credit
64 În ferma fraților Dumitru
66 Dinamica pieței zahărului
68 Să fie oare 2015 anul ploșnițelor cerealelor?
72 De ce dispar albinele? (II)

Horticultură
76 Dezinfecția spațiilor protejate
78 2015 - „Anul pepenelui”?!
80 Livadă pe banii procesatorului
82 DES Cazane - tradiție și calitate
84 ONIV: Viticultorii nu vor pierde drepturile de plantare!

Utilaje agricole 
86 Valabri crește și se înnoiește
88 MEWI la 20 de ani
92 General Leasing s-a dotat pentru AgriPlanta!
95 Tehnică de transport de la Oehler Mecanica
96 MANITOU MLT 960
100 Secerișul e aproape! Pregătiți combinele înainte de a intra în lan
102 Maschio-Gaspardo se prezintă cu 30 de utilaje la AgriPlanta

Zootehnie
106 Hrănirea vacilor în funcție de stadiul lactației
108 Neofobia alimentară
110 Cum să construim o fermă de lapte profitabilă
112 Schimb de experiență România - Ungaria
114 Cooperativa Someș-Arieș: „Trebuie să recâștigăm piața laptelui!”
116 Investiția în ferma de reproducție suină
118 Controlul bolilor la oi prin profilaxia genetică
120 Controlul mastitelor - sănătatea ugerului și productivitatea caprei
122 Condor Matca, fabrica de un miliard de ouă
124 Furtișagul albinelor

Produs tradițional
127 Producătorii de lapte din Timiș au propriul brand de lactate

Mica publicitate
128 Anunțuri Agricole

 

Distanțele minime creează probleme... maxime!

Problema stabilirii distanțelor minime de amplasare a fermelor zootehnice față de spațiile de locuit nu e de ieri, de azi. Excesul de zel, neștiința sau ignoranța duc la situații total contradictorii în România, raportat la legislația europeană, care ar trebui să fie suverană.


La începutul acestui an, Ministerul Sănătății a emis Ordinul nr. 119 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației. În acest Ordin, la Art. 11, alin. (1) sunt prevăzute distanțele minime de protecție sanitară între teritoriile protejate și o serie de unități care produc disconfort și riscuri asupra sănătății populației. Printre care fermele zootehnice. Problema este că distanțele stabilite de Ministerul Sănătății par a nu avea un fundament științific și contravin normelor europene, aplicate în multe state din Vestul Europei. Am solicitat Ministerului Sănătății să ne pună la dispoziție documentația tehnică pe baza căreia au fost calculate distanțele, dar până la închiderea ediției nu am primit un răspuns. Am întrebat și la Ministerul Agriculturii dacă li s-a solicitat un punct de vedere pentru stabilirea distanțelor minime la care să fie amplasate fermele, iar răspunsul primit a fost NU, Ministerul Sănătății nu a solicitat o astfel de expertiză.
În aceste condiții, doi specialiști în zootehnie - dr.ing. Daniel Simeanu, Președintele Asociației Profesionale a Crescătorilor de Păsări de Carne și Ouă din județul Iași și subsemnatul - am înaintat Ministrului Agriculturii un memoriu justificativ și o solicitare pentru crearea unui grup științific de lucru care să trimită o Notă de fundamentare în vederea modificării Ordinului 119 al Ministrului Sănătății. Până acum nici o reacție din partea MADR, motiv pentru care prezentăm succint câteva argumente tehnice cuprinse în acest memoriu și care subliniază erorile ce se regăsesc în legislația privind stabilirea distanțelor la care trebuie amplasate fermele față de spațiile protejate.

Distanțele fixe nu sunt conforme cu realitatea!
Aplicarea tehnologiilor de creștere a animalelor în sistem tradițional sau „free range”, indiferent de specie, necesită cheltuieli de producție net superioare celor din sistemul industrial. Sunt necesare suprafețe de teren mari pentru fiecare animal, motiv pentru care aceste tehnologii sunt prietenoase cu mediul. Volumul de noxe cât și al dejecțiilor acumulate într-o astfel de fermă sunt mult mai mici decât în cazul sistemelelor industriale. Având în vedere aceste argumente, dar și multe alte aspecte ce diferențiază cele două sisteme, considerăm oportună inițierea unui grup de analiză care să elaboreze un ghid de bune practici cu recomandări concrete (formule matematice), care să țină cont de degajările de noxe și dejecțiile produse pe unitatea de suprafață.
Pentru exemplificare, prezentăm în cele ce urmează modalități de calcule aplicate în cazuri diferite (calcul preluat din literatura de specialitate, legislație europeană cât și legislația unor țări cum ar fi Austria, Belgia sau Germania).
În urma studierii literaturii științifice de specialitate și a regulamentelor europene am constatat că, pentru stabilirea distanțelor minime de amplasare a fermelor, se aplică diverse formule de calcul ce țin cont de degajările de noxe, suprafața ocupată de fermă, disiparea noxelor de către curenții de aer, dar și de tipul de tehnologie aplicată. Legislația germană reglementează amplasarea fermelor stabilind distanțe minime între acestea și zonele rezidențiale printr-un sistem de calcul logic și ușor de aplicat, ce se bazează pe numărul de UVM.
Utilizarea unor distanțe fixe, așa cum prevede Ordinul 119 al Ministrului Sănătății, care nu sunt stabilite în mod obiectiv, duce la îngrădirea drepturilor fundamentale ale cetățenilor cu privire la proprietate și asigurarea unui trai decent.

Tehnologia de creștere ar trebui să facă diferența!
Pentru o normare corectă, factorul principal care trebuie luat în calcul este tehnologia de creștere, deoarece în funcție de aceasta se stabilește suprafața fermei și cantitatea de noxe. Spre exemplificare facem referire la creșterea puilor de carne în sistem tradițional și creșterea puilor de carne în sistem intensiv.
Astfel, sistemul „tradițional - creștere în aer liber” poate fi utilizat doar dacă densitatea pe un mp nu este mai mare de 12 păsări, fără ca greutatea vie să depășească 25 kg/mp (Regulamentul CE 1538/91). Totuși, în cazul adăposturilor mobile, a căror suprafață de pardoseală nu depășește 150 mp și care rămân deschise pe timpul nopții, densitatea poate crește la 20 de păsări/mp, fără ca greutatea în viu să depășească 40 kg greutate vie/mp (Regulamentul CE 1538/91). Suprafața utilizabilă totală a adăposturilor pentru păsări dintr-un singur punct de producție nu trebuie să depășească 1.600 mp și fiecare hală pentru pui nu poate avea o capacitate mai mare de 4.800 capete. De asemenea, adăpostul pentru pui trebuie prevăzut cu trape de ieșire cu o lungime combinată de cel puțin 4 m la 100 mp suprafață de adăpost (Regulamentul CE 1538/91). În același timp, trebuie să se asigure acces continuu în timpul zilei în spații exterioare, cel puțin de la vârsta de 6 săptămâni (Regulamentul CE 1538/91). Este necesar ca spațiile exterioare să aibă o suprafață acoperită în principal cu vegetație, care să asigure cel puțin 2 mp pe pui (Regulamentul CE 1538/91). În cazul creșterii puilor de carne în sistem intensiv, densitatea în adăposturi este de 14-16 pui pe mp.
Dacă luăm o exploatație tip de 5.000 capete, în cazul creșterii puilor de carne în sistem tradițional spațiul necesar păsărilor este de aproximativ 500 mp adăpost, plus un padoc exterior de 10.000 mp; rezultă o suprafață totală a fermei de aproximativ 11.000 mp. În cazul puilor de carne crescuți în sistem intensiv, pentru 5.000 de pui adăpostul necesar este de 400 mp, adică un necesar total de teren de 600 mp. 
Nu vom reda acum formulele de calcul pentru noxe și dejecții, dar comparând datele obținute am concluzionat că... nu există termeni de comparație! Valorile cu noxele și dejecțiile în sistemul intensiv sunt de zece ori mai mari decât în sistemul „tradițional - creștere în aer liber”! Cu toate acestea, conform Art. 11 din ord. 119, fermele de păsări cu peste 5.000 de capete și complexele avicole industriale trebuie amplasate la 1.000 de metri față de spațiile protejate, distanță care se aplică ambelor sisteme de creștere, fără nici o diferențiere!

Un calcul simplu scoate la iveală erorile din lege
Din punct de vedere economic, fermele care aplică sistemul de creștere „tradițional - creștere în aer liber” au cheltuieli mult mai mari: costul de producție este mult mai mare și la fel este investiția inițială, cu asigurarea accesului în padoc și asigurarea celor 2 mp pe cap de pasăre în padoc.
Comparativ cu celelalte specii, distanțele sunt calculate aleatoriu, dacă luăm în considerare numai cantitatea de dejecții produsă de fiecare specie, pe zi, pe fermă. Pentru a putea face comparație vom utiliza coeficienții pentru conversia de animale în Unități Vită Mare (UVM): vacă 500 kg - 1 UVM; grăsun (porci) 70 kg - 0,14 UVM; păsări 1,6 kg - 0,0032 UVM. 
Dacă ne referim la exemplu nostru, cu ferma de 5000 de capete pui de carne, calculăm dejecțiile pe numărul de capete, raportate la UVM pe fiecare specie, cât și distanțele prevăzute în Ordinul 119 din 2014.
Astfel:
- pentru ferma de 5000 pui de carne rezultă 16 UVM
- pentru ferma de porci de 114 capete rezultă 16 UVM
- pentru ferma de vaci de 16 UVM rezultă 16 capete vaci
Cantitățile de dejecții rezultate zilnic în fermele luate în discuție sunt: 
- din ferma de 5.000 pui rezultă 7,14 kg dejecții
- din ferma de 114 porci rezultă 456 kg dejecții
- din ferma de 16 vaci rezultă 824 kg dejecții
Distanțele precizate în Ordinul 119/2014, raportate la 16 UVM sunt:
- ferme și crescătorii de taurine 6-20 capete, distanța 50 m
- ferme de porci între 101 și 501 capete, distanța minimă 500 m
- ferme de păsări peste 5000 capete, distanța minimă 1000 m
În aceste condiții, se poate afirma că distanțele fixe sunt neconcludente și nesigure și lasă loc la interpretări, pentru că nu se raportează la factorii poluatori - noxe și dejecții. Putem amplasa o fermă de vaci de 16 capete la 50 de metri față de ultima casă de locuit, fermă care ocupă 500 de mp (incluzând adăpost și platformă betonată pentru dejecții), iar cantitatea de dejecții este de 824 kg/zi, în timp ce ferma de 5000 de pui crescuți în sistem „tradițional - creștere în aer liber”, unde cantitatea de dejecții pe zi este de 7,14 kg și suprafața, prin tehnologie, e de 11.000 mp... o trimitem la un kilometru distanță!!! 
Am demonstrat prin calcule, în funcție de specie și tehnologie, că distanțele prevăzute în Ordinul 119 nu sunt conforme cu realitatea. De multe ori sunt amplasate obiective economice mari poluatoare chiar lângă teritoriile protejate, în timp ce un obiectiv economic care practică tehnologii prietenoase cu mediul, îl trimitem prin lege la peste un kilometru, fără nici o justificare științifică și tehnică.

Cum e la alții...
În studiul „Development and validating procedure of a formula to calculate a minimum separation distance from piggeries and poultry facilities to sensitive receptors”, autorii au studiat condițiile de mediu a 43 de ferme existente, 21 de porci și 22 de păsări cu capacități de producție între 200 și 4000 capete la porci și capacități între 840 și 86000 capete la păsări, pentru a stabili formula pentru calcularea distanței dintre ferme și zonele de locuit. Studiul a fost realizat la cererea guvernul belgian, pentru testarea diverselor orientări referitoare la calcularea distanței minime și pentru a recomanda o distanță între fermele de animale (mai ales de porc și de pasăre) și locuințe, pentru a asigura un nivel de acceptabilitate a mirosului generat. Opt formule aplicate în diferite țări au fost examinate și comparate și a fost realizat un studiu de senzitivitate a diferiților parametri. Formula obținută reflectă „Ghidurile legislative de mediu” din Germania (TA - Luft and VDI), din Olanda, din Elveția, Quebec - Canada, din Austria și Belgia.
Pentru a evidenția mai bine discrepanțele dintre legislația românească și cea germană, am realizat un tabel comparativ între prevederile celor două legislații cu privire la distanța minimă dintre ferme și zonele de locuit, între două specii și capacități diferite, conform legislației românești, utilizând conversia LU. După cum rezultă din datele analizate în tabel, distanțele prevăzute de Ordinul 119/2014 al Ministrului Sănătății nu respectă un minim științific de corelare între specii, noxe, dejecții, care ar trebui să stea la baza calculării acestor distanțe. Mai mult, contravin și practicii curente din țările vechi membre ale Comunității Europene. 
Vom reveni...


TABEL PRIVIND DISTANȚELE MINIME ÎNTRE FERMELE ZOOTEHNICE ȘI ULTIMA CASĂ DE LOCUIT. COMPARAȚIE LEGISLAȚIE ROMÂNEASCĂ - LEGISLAȚIE GERMANĂ

marți, 2 iunie 2015

Piedici prea mari în calea dezvoltării fermelor mici

Reuniunea Regională a Experților în Zootehnie, desfășurată la Iași, în perioada 12-13 ianuarie 2015, s-a încheiat cu o sumă de propuneri înaintate Ministerul Agriculturii, referitoare la clarificări și simplificări ale legislației care reglementează activitatea și organizarea fermelor mici.

În centrul dezbaterilor s-au aflat două probleme concrete: prima - statutul și perspectivele fermelor familiale, iar a doua - distanțele minime față de locuințe, la care pot fi amplasate fermele zootehnice.

Câte ordonanțe, atâtea contradicții
Fermieri și specialiști în domeniul creșterii animalelor au dezbătut timp de două zile mai multe aspecte legate de statutul fermei țărănești, considerată fermă de familie, dar care, se pare, „beneficiază” de o legislație ambiguă și chiar contradictorie. ”Legislația națională este contradictorie, inclusiv cu cea europeană, în privința dimensiunii fermelor. Chiar și măsurile pentru proiectele fermei familiale promovate prin PNDR-ul nostru, în speță cele pe creșterea păsărilor, contravin reglementărilor europene. De ce? Aceste proiecte se referă la un efectiv de 4000 de capete găini ouătoare, iar OUG 108/27.06.2001 privind exploatațiile agricole, la Cap. II - «Dimensionarea exploatațiilor agricole», art. 5 - (1), specifică faptul că pentru exploatațiile cu găini ouătoare efectivul minim trebuie să fie de 2000 de capete, iar la păsări pentru carne - 5000 de capete”, atrăgea atenția Leonard Stafie, reprezentant al Asociației Profesionale a Crescătorilor de Păsări pentru Carne și Ouă din județul Iași.
Specialistul precizează că, potrivit aceleiași Ordonanțe, „exploatațiile agricole cu dimensiuni sub limitele prevăzute la art. 5 alin. (1) sunt exploatații agricole familiale. Dacă legea spune că exploatația sub 2000 capete găini ouătoare este fermă familială, atunci cum poți promova proiecte cu o capacitate de 4000 de capete pentru aceste tipuri de ferme? Mai mult, standardele de bunăstare la păsări se aplică pentru efective de la 350 capete găini ouătoare și de la 500 capete pentru puii de carne. Observați, așadar, că aici vorbim de o altă dimensiune minimă a efectivului pentru fermele familiale”, atenționează Leonard Stafie.
Pe de altă parte, la Iași, a fost adusă în atenție și problema unor prevederi legislative naționale contradictorii, cu privire la aceiași categorie de ferme..., de familie. „De exemplu, OUG nr. 43/15.05.2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea și susținerea fermelor de familie și facilitarea accesului fermierilor la finanțare arată că dimensiunea economică a fermei de familie este cuprinsă între 2 și 50 UDE (unitate de dimensiune economică). Dacă vom concretiza pe creșterea păsărilor, conform OUG nr. 43, ferma familială trebuie să aibă între 568 capete (2 UDE) și 14.204 capete (50 UDE) găini ouătoare, iar conform OUG 108/27.06.2001, ferma familială trebuie să dețină sub 2000 capete (6,5 UDE). Nu vi se pare ceva în neregulă?”, întreba (retoric?) specialistul ieșean.

Încă o prevedere care miroase, de departe, a anomalie
O altă problemă încă nerezolvată, din perspectiva fermierilor, este reprezentată de unele dintre prevederile cuprinse în Ordinul nr. 119/2014 al Ministerului Sănătății pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației. Mai exact, există „nepotriviri” importante, legate de distanțele minime față de ultima casă din localitate, la care pot fi amplasate aceste ferme zootehnice. „În Ordinul nr. 119/2014 , la Art. 11 se arată că, de exemplu, 200 de vaci pot fi crescute la 100 m față de ultima casă, dar 101 de găini trebuie duse la 500 m. Nu credem că este tocmai în regulă. Au fost semnalate de Asociația noastră, în mod repetat și în scris, inclusiv problemele acestor distanțe, dar și situația numărului maxim de animale și de păsări din gospodării, respectiv maxim 6 animale în total și maxim 50 de păsări. Fără alte precizări... Adică pot fi 50 de prepelițe și 50 de struți, de exemplu?!

Grup științific de lucru 
Chiar la începutul anului 2015, inițiatorii acestor dezbateri s-au dus cu jalba-n proțap la București, la Ministerul Agriculturii. Acolo au fost primiți de secretarul de stat Daniel Botănoiu. „În urma expunerilor noastre privitoare la aceste nepotriviri sau omisiuni și în urma cererii noastre de a se constitui un grup științific de lucru în vederea reanalizării/modificării amintitului Ordin, ni s-a transmis un document oficial prin care ni se anunță demararea acțiunii de constituire a respectivei echipe în care să fie incluși și reprezentanți ai Ministerului Sănătății. Sperăm să putem aduce lucrurile la normalitate pentru că, așa cum s-a semnalat și la acestă reuniune, problema nu ar fi să îți amplasezi ferma undeva în mijlocul câmpului dacă ai avea utilitățile, ci costul exorbitant pentru cel care o ia de la zero și care ar trebui să suporte singur toate investițiile în infrastructura până la fermă. Acestea toate nu au cum să încurajeze investițiile în zootehnie și de-ar fi să fie o piață cât China pentru produsele zootehnice, tot nu reușești să devii profitabil. De ce? Tocmai pentru că, de exemplu, te costă o avere racordarea la rețeaua electrică și, în condițiile prezenței acestor prevederi din Ordinul nr. 119/2014, ești îngrădit să îți faci ferma cât mai aproape de rețelele de utilități existente”, sublinia Daniel Simeanu, profesor al Facultății de Zootehnie Iași.

Cooperativele! Sunt sau nu forme asociative?
Dezbaterile din cadrul Reuniunii Experților în Zootehnie desfășurată la Iași au reliefat și alte probleme importante, precum condițiile stufoase și greoaie pe care trebuie să le îndeplinească cel care dorește să treacă pragul subzistenței în agricultură. De asemenea, a fost semnalat faptul că în acest moment Cooperativele nu sunt incluse la "forme asociative" și nu primesc punctaj la selecție, în cazul accesării unor proiecte europene.
„Sperăm că până la urmă, în forma finală a noului PNDR se vor regăsi și aceste puncte de vedere, pentru promovarea reală a fermierilor mici și mijlocii și pentru acordarea de șanse egale de dezvoltare și acces la finanțare. Aceasta, cu atât mai mult cu cât oamenii privesc în ansamblu și pe termen mediu și lung investițiile. După cum a reieșit și din aceste dezbateri, concret, crescătorii de păsări doresc inclusiv investiții în abatoare mobile, pentru valorificarea mai rapidă și mai ușoară a producției. Numai că legislația stufoasă și pe alocuri contradictorie, lipsa consilierii adecvate și înlocuirea exagerată a serviciilor de consultanță cu supercontroale din toate părțile și dificultățile în a accesa fonduri ș.a.m.d. îi descurajează" , încheia Leonard Stafie.
Caracterul practic al întâlnirii profesionale de la Iași a fost conferit și de prezentarea a două proiecte pilot, respectiv „Exploatație integrată de creștere a puilor de carne în sistem liber tradițional” și „Înființare fermă familială pentru creșterea găinilor ouătoare în sistem free range (cifra 1)”.
Potrivit unei statistici expuse la prezentul eveniment, pentru găini ouătoare cu cifra 1, în sistem free-range, avem numai 6 exploatații cu un efectiv total de 29.979 păsări, ceea ce reprezintă 0,4% din efectivul total de găini ouătoare din fermele comerciale.
Reuniunea Regională a Experților în Zootehnie a fost organizată de către Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală (RNDR) și are caracter itinerant. După dezbaterile de la Iași, alte runde de discuții au avut loc la Focșani și la Timișoara.

Petronela COTEA MIHAI
redactor Radio România Iași


PROPUNERI PENTRU PERFECTAREA LEGISLAȚIEI
Reuniunea Regională a Experților în Zootehnie s-a încheiat cu o sumă de propuneri. Iată câteva dintre acestea:
• definirea clară din punct de vedere juridic a noțiunii de „fermă de familie”;
• anularea celor două Ordonanțe contradictorii și excluderea limitării prin dimensionare economică a fermei de familie;
• includerea/menținerea cooperativelor agricole ca forme asociative în propunerile pentru PNDR, pentru acordarea de punctaj la selecție și a unui punctaj mai mare față de alte forme de asociere. Prin asocierea în Cooperativă se poate realiza și acel deziderat de integrare a producției pe orizontală și verticală, amintit, de altfel, în noul PNDR. Se evită astfel și o posibilă discriminare pentru cei care au ales să se asocieze în acest mod. 
• acordarea de punctaj diferențiat, în funcție de sistemul de creștere, așa cum este diferențiat și modul de creștere în sistem ecologic. În ceea ce privește acordarea de punctaj la selecția proiectelor pentru creșterea animalelor în sistem tradițional, se face referire directă la creșterea puilor de carne în sistem tradițional și a găinilor ouătoare în sistem "free range" (notarea oului cu cifra 1). Un argument în plus este faptul că și legislația europeană reglementează aceste tehnologii. De exemplu, dacă pentru sistemul ecologic se acordă 5 puncte, pentru sistemul tradițional să se acorde 3 puncte.
• utilizarea de către instituțiile abilitate și promovarea la nivel național a Standardelor de fermă inclusiv acordarea de ISBN pentru protecția drepturilor de autor. Proiectele tehnice trebuie să aibă avizul unui tehnolog recunoscut, care să își asume atât punerea în practică a proiectului, cât și faptul că acesta funcționează. Scopul este acela de evita experiența nefericită de până acum, în care s-au aprobat proiecte cu tehnologii imposibil de pus în practică!

SURSA:  REVISTA FERMA

miercuri, 27 mai 2015

Mai mulţi bani de la A.P.I.A.! – CAMPANIA „TÂNĂR FERMIER ÎN ROMÂNIA” – realizată de Petronela Cotea Mihai

Tinerii fermieri – mai mulţi bani de la APIA!
Potrivit ORDINULUI nr. 619/6 aprilie 2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, a condiţiilor specifice şi a modului de implementare a schemelor de plăţi, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 234 din 6 aprilie 2015, tinerii fermieri din sectorul vegetal care în anul 2015 împlinesc maximum 40 de ani pot beneficia de subvenţii suplimentare.
…
Articolul 89
(1) Sunt eligibili fermierii activi persoane juridice, prevăzute la art. 22, alin. (4) din ordonanţă, dacă la capitalul sau la conducerea persoanei juridice participă cel puţin un tânăr cu vârsta de maxim 40 ani, care exercită fie exclusiv, fie în comun cu alţi acţionari/asociaţi, persoane fizice sau juridice, controlul efectiv şi durabil pe termen lung în ceea ce priveşte deciziile în materie de management, beneficii şi riscuri financiare.
(2) Dacă mai mulţi tineri fermieri, în sensul art. 22, alin. (4) din ordonanţă au dobândit controlul asupra persoanei juridice la diferite momente, prima dobândire a controlului trebuie considerat momentul „instalării” menţionat la art. 22, alin. (2) şi (3) din ordonanţă.
(3) Plata pentru tinerii fermieri nu se mai acordă dacă toţi tinerii fermieri care îndeplinesc criteriile prevăzute la art. 22, alin. (5) din ordonanţă şi la alineatul (2) au încetat a mai exercita controlul asupra persoanei juridice.
(4) În sensul prezentului articol:
  1. a) referirea la prima depunere a unei cereri de plată în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă de la art. 22 alin. (2) din ordonanţă trebuie înţeleasă ca o referire la prima cerere de plată a persoanei juridice în cadrul schemei pentru tinerii fermieri;
  2. b) fără a se aduce atingere dispoziţiilor de la art. 22 alin. (3) din ordonanţă, referirea la „instalare” trebuie înţeleasă ca o referire la momentul din care tinerii fermieri preiau efectiv controlul asupra persoanei juridice.
(5) Evaluarea controlului efectiv şi durabil pe termen lung în ceea ce priveşte deciziile în materie de management, beneficii şi riscuri financiare se face pe baza documentelor care atestă participarea nemijlocită la deciziile esenţiale ale persoanei juridice privind gestionarea afacerilor exploataţiei, de exemplu: achiziţionarea unui nou utilaj, stabilirea planului de culturi şi altele asemenea. Partenerii care nu iau decizii nu trebuie să fie consideraţi tineri fermieri întrucât nu participă la administrare.
…
În cadrul CAMPANIEI RADIO IAŞI “TÂNĂR FERMIER ÎN ROMÂNIA”, directorul executiv adjunct al APIA Iaşi, dr. ing. Leonard STAFIE a explicat cum este stabilită suma, care sunt criteriile de eligibilitate, în afara condiţiei de vârstă, cum trebuie să se procedeze pentru ca tânărul fermier să poată intra în posesia repectivei subvenţii suplimentare.
sursa: Radio IASI

Amplasarea fermelor avicole - distanţele minime impuse sunt nejustificate tehnic

În ultima perioadă m-am lovit tot mai des de problema distanţei dintre viitoarea fermă de păsări şi ultima casă de locuit. În demersul de înfiinţare a unei exploataţii zootehnice neplăcerile apar în momentul în care beneficiarul doreşte să autorizeze ferma la Direcţia de Sănătate Publică şi la Agenţia pentru Protecţia Mediului


În majoritatea cazurilor, în momentul în care viitorul fermier depune documentaţia pentru obţinerea autorizaţiilor, aceasta este respinsă în baza art. 11 din Ordinul 536 din 23 iunie 1997 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei.
Culmea este că nimeni nu informează fermierul că aceste distanţe minime prevăzute în ordin se pot reduce prin realizarea a două studii de impact: unul asupra sănătăţii populaţiei şi al doilea asupra mediului, cu toate că textul legii precizează că acele distanţe minime de protecţie sanitară se recomandă numai „în cazul în care prin studiile de impact nu s-au stabilit alte distanţe”.

Fermierul are două posibilităţi:
Fie construieşte ferma cât mai departe de ultima zonă locuită, ca să se încadreze în distanţa precizată de această normă; fie realizeză cele două studii de impact, menţionate anterior.
Din punct de vedere financiar, ambele variante sunt la fel de costisitoare. Pentru a schimba categoria de folosinţă a unui hectar de teren arabil în teren pentru construcţii e nevoie de o sumă de aproximativ 10.000 lei, iar pentru a realiza cele două studii, se ajunge cam la aceeaşi valoare.
Din punctul meu de vedere, legislaţia naţională obligă fermierul să suporte nişte costuri inutile şi consider că această normă ar trebui să fie adaptată noilor cerinţe şi sisteme de creştere practicate în zootehnie.
Pentru exemplificare, o să vă prezint nişte calcule simple care demonstrează că aceste distanţe nu sunt viabile.

Ferme de până la 5000 capete - minim 500 m
În cazul amplasării fermelor de până la 5.000 capete la o distanţă de minim 500 m, pentru creşterea în sistem liber (conform regulamentelor europene) avem nevoie de urmatoarele suprafeţe (pentru păşune, livadă, fâneaţă etc.):
- Pentru găini ouătoare în sistem liber (notarea oului cu cifra 1) - 4 mp teren/cap de găină; deci în cazul unui efectiv de 5000 capete găini ouătoare suprafaţa necesară este de 20.000 mp (2 ha).
- Pentru puii de carne crescuţi în sistem tradiţional avem nevoie de 2 mp/cap de pui, astfel că în cazul unui efectiv de 5000 capete pui de carne, suprafaţa necesară este de 10.000 mp (1 ha).
Din datele prezentate rezultă o densitate extrem de mică pe suprafaţa de teren.
Factorii de poluare cei mai importanţi la păsări sunt noxele emise şi dejecţiile.
• Noxele.
Pentru calcularea corectă a indicelui de ventilaţie, dar şi pentru realizarea instalaţiilor de încălzire trebuie să avem în vedere următoarele aspecte. Ca şi valori aproximative putem spune că o pasăre (raportat la 1 kg greutate vie) degajă: căldură - 6 kcal/kg greutate vie într-o oră; umiditate - 6 g/kg/oră; bioxid de carbon - 438-533 cmc/kg/h, respectiv 4600-5600 cmc/mp/h; amoniac 45,7-53,3 cmc/kg/h, respectiv 480-560 cmp/mp/h; hidrogen sulfurat - 9,53-11,9 cmc/kg/h, respectiv 10-125 cmc/mp/h; praf - cca 0,19-0,23 g/kg/h.
Bilanţul de gaze nocive: cele mai importante gaze nocive luate în calculul nostru sunt degajările de bioxid de carbon (CO2), amoniac (NH3) şi hidrogen sulfurat (H2S). Cantităţile totale se determină cu ajutorul formulei de calcul:
                                                         Yn = cg x N x gn
în care:
Yn reprezintă cantitatea totală de gaze nocive degajate într-o oră (CO2, NH3, H2S);
N - numărul de animale;
gn - cantitatea de gaze nocive degajată de o pasăre într-o oră;
cg - coeficient care ia în calcul şi alte degajări de gaze nocive în adăposturile de creştere şi exploatare a păsărilor, echivalent cu 1,0.
Aplicând formula anterioară, vom avea următoarele valori:
- Pentru 5000 capete pui de carne de 2,7 kg greutate vie, cantitatea totală de gaze nocive degajate într-o oră este de aproximativ 5,38 mc/h;
- Pentru 5000 capete găini ouătoare cu 2,1 kg greutate vie, cantitatea totală de gaze nocive degajate într-o oră este de 4,8 mc/h;
• Dejecţiile
- La găinile ouătoare, media pe ciclul de producţie este de 220 g dejecţii, ceea ce înseamnă 1100 kg la un efectiv de 5000 capete. Împărţind această cantitate la 450 zile de producţie rezultă o cantitate de aproximativ 2,45 kg dejecţii pe zi.
- La puii de carne, media pe ciclul de producţie este de 60 g dejecţii, adică 300 kg la 5000 capete. Împărţind această cantitate la 81 zile de producţie rezultă o cantitate de aproximativ 3,7 kg dejecţii pe zi.
Din analiza datelor prezentate anterior, obţinem următoarele valori:
Găini ouătoare:
- Noxe emise - 4,8 mc/h raportat la volumul de aer de pe 20.000 mp (calculăm 1 m de la nivelul solului); o să avem un volum de aer pe suprafaţa fermei de 20.000 mp aer, ceea ce înseamnă o disipare de (atenţie) 4166 ori/h a noxelor emise.
- Dejecţii - 2,45 kg dejecţii pe zi raportat la suprafaţa de 20.000 mp; la o distribuire pe întreaga suprafaţă rezultă (atenţie) 8,16 gr/mp/zi.
Pui de carne:
- Noxe emise - 5,38 mc/h raportat la volumul de aer de pe 10.000 mp (calculăm 1 m de la nivelul solului); o să avem un volum de aer pe suprafaţa fermei de 10.000 mc aer, ceea ce înseamnă o disipare de (atenţie) 1858,73 ori/h a noxelor emise.
- Dejecţii - 3,7 kg dejecţii pe zi, raportat la suprafaţa de 10.000 mp, la o distribuire pe întreaga suprafaţă rezultă (atenţie) 2,82 gr/mp/zi.
Prezentând toate aceste date, rezultă că pentru efective de până la 5000 capete păsări (noi am efectuat calcule pentru plafonul maxim de 5000 capete) distanţa prevăzută în norme - de minim 500 m - nu este justificată.

Ferme de peste 5000 capete - minim 1000 m
Utilizând aceleaşi formule de calcul şi aceleaşi tipuri de ferme (creştere în sistem liber sau free range) pentru categoria - Ferme de păsări cu peste 5.000 de capete şi complexe avicole industriale - distanţa minimă 1000 m - vom face calcule pentru efective de 10.000 capete. Valorile obţinute sunt următoarele:
Găini ouătoare:
- Noxe emise - 9,6 mc/h, raportat la volumul de aer de pe 40.000 mc (calculăm 1 m de la nivelul solului). O să avem un volum de aer pe suprafaţa fermei de 40.000 mc aer, ceea ce însemană o disipare de (atenţie) 4166 ori/h a noxelor emise.
- Dejecţii - 5,08 kg dejecţii pe zi, raportat la suprafaţa de 40.000 mp, la o distribuire pe întreaga suprafaţă rezultă (atenţie) 7,87 gr/mp/zi.
Pui de carne:
- Noxe emise - 10,76 mc/h raportat la volumul de aer de pe 20.000 mp (1 m de la nivelul solului); o să avem un volum de aer pe suprafaţa fermei de 20.000 mc aer, ceea ce însemană o disipare de (atenţie) 1858,73 ori/h a noxelor emise.
- Dejecţii - 7,4 kg dejecţii pe zi, raportat la suprafaţa de 20.000 mc , la o distribuire pe întreaga suprafaţă rezultă (atenţie) 2,7 gr/mp/zi.

Fermierii, obligaţi la cheltuieli inutile
Distanţele minime prevăzute de Ordinul 536/1997 (500 m pentru fermele de până la 5.000 păsări, respectiv 1000 m pentru fermele cu peste 5.000 păsări şi pentru complexele avicole industriale) NU sunt justificate tehnic pentru creşterea păsărilor în sistem liber. Aşadar, autorităţile statului le impun fermierilor nişte cheltuieli inutile (studii de impact sau alegerea unui teren la o distanţă mai mare de zona de locuit).
Se impune să demarăm o procedură pentru modificarea acestor norme care nu au o justificare tehnică.
Menţionăm că datele utilizate pentru toate calculele prezentate în acest articol se regăsec în volumul „Sisteme de adăpost pentru păsări - Standarde de fermă”, manual elaborat de Ministerul Agriculturii şi care are avizul Ministerelor Agriculturii şi Mediului, al ANSVSA şi al Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă.

PREVEDERILE ORDINULUI 536/1997, ART. 11 
”În cazul în care prin studiile de impact nu s-au stabilit alte distanţe, distanţele minime de protecţie sanitară, recomandate între zonele protejate şi o serie de unităţi care produc disconfort şi unele riscuri sanitare, sunt următoarele:
 - Ferme de cabaline ... 100 m;
 - Ferme de îngrăşătorii de taurine, până la 500 de capete ... 200 m;
 - Ferme şi îngrăşătorii de taurine, peste 500 de capete ... 500 m;
 - Ferme de păsări, până la 5000 de capete ... 500 m;
 - Ferme de păsări cu peste 5000 de capete şi complexe avicole industriale ... 1000 m;
 - Ferme de ovine ... 100 m;
 - Ferme de porci, până la 2000 de capete ... 500 m;
 - Ferme de porci între 2000 şi 10.000 de capete ... 1000 m;
 - Complexe de porci cu peste 10.000 de capete ... 1500 m;
 - Spitale veterinare ... 30 m;
 - Grajduri de izolare şi de carantină pentru animale ... 100 m;
 - Abatoare, târguri de vite şi baze de recepţie a animalelor ... 500 m;
 - Depozite pentru colectarea şi păstrarea produselor de origine animală ... 300 m;
 - Platforme sau locuri pentru depozitarea gunoiului de grajd, în funcţie de mărimea unităţilor zootehnice deservite ... 500 m;
 
- Platforme pentru depozitarea gunoiului porcin ... 1000 m;
 - Staţii de epurare a apelor reziduale de la fermele de porcine, sub 10.000 de capete ... 1000 m;
 - Cimitire de animale, crematorii ... 200 m;
 - Staţii de epurare a apelor uzate orăşeneşti ... 300 m;
 - Staţii de epurare a apelor uzate industriale ... 200 m;
 - Paturi de uscare a nămolurilor ... 300 m;
 - Câmpuri de irigare cu ape uzate ... 300 m;
 - Câmpuri de infiltrare a apelor uzate şi bazine deschise pentru fermentarea nămolurilor ... 500 m;
 - Depozite controlate de reziduuri solide ... 1000 m;
 - Camere de tratare biotermică a gunoaielor ... 100 m;
 - Crematorii orăşeneşti de gunoi ... 1000 m;
 - Autobazele serviciilor de salubritate ... 200 m;
 - Bazele de utilaje ale întreprinderilor de transport ... 50 m;
 - Cimitire ... 50 m.
Aceste unităţi se vor amplasa în afara arterelor de mare circulaţie, respectându-se aceleaşi condiţii de distanţă. Aceste distanţe pot fi modificate pe baza studiilor de impact avizate de institute specializate”.

luni, 13 aprilie 2015

In Bucovina terenul are proprietati deosebite

In anul 1995 stirban ecateina devine proprietara prin partaj conform planlui de mai sus pe parcela 437/3 cu suprafata de 6129 mp
In anul 1995 decembrie Stirban Ecaterina vinde suprafata de 1378 mp din parcela 437/3 cu suprafata de 6129 mp si se creeaza parcela noua cu nr topo 437/5
in anul 1996 fara sa se regaseasca vanzarea in suprafata de 1378 mp din parcela 437/3, Stirban Ecaterina comaseaza parcela 437/3 cu suprafata de 6129 mp sidezmembreaza o suprfata de 400 mp ramanand in final 7024 mp


in anul 1999 Stirban Ecaterina vinde atentie din parcela 437/ cu suprafata de 6129 mp 1/15 parti reprezentand 409 mp si acum reuseste in sfarsit sa inregistreze faptul ca din  parcela 437/3 a fost vanduta o suprafata de teren
In Anul 2008 ing Marian Petru transforma parcela 437/3 in parcela 3031 si reuseste sa o coboare din deal in vale peste alte parcele funciare si anume 788/1 proprietar Statul Roman, 437/1 si 439/1 alti proprietari decat Stirban Ecaterina

Conform expertilor tehnici judiciari Stirban Ecaterina este proprietara pe doua parcele 437/3 cu suprafata de 6129 mp si parcela 3031 unde sunt alti proprietari

Comunicat de presa

In memoriam Ion Budeanu, fondatorul Grupului de Firme Coseli Grupul de Asociații pentru Neam și Țară anunță cu profundă durere și regret ...