Elevii claselor a XII-a de la trei unităţi de învăţământ liceal din Iaşi au oportunitatea de a trăi, pentru o zi, viaţa de student.
Mai exact, Facultatea de Zootehnie din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi găzduieşte, începând de astăzi, 24 martie, până pe data de 7 aprilie, proiectul educaţional „Student pentru o zi”. Ediţia din acest an îi va avea în centrul atenţiei pe elevii de la Colegiul Agricol şi de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi”, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” şi Colegiul Economic Administrativ.
În cadrul evenimentului, invitaţii vor participa la lecţii demonstrative, workshopuri şi vizite la fermele didactice ale instituţiei de învăţământ superior. De asemenea, elevii vor putea asista la prezentarea ofertei educaţionale şi vor afla, chiar de la studenţi, cum se desfăşoară o zi din viaţa acestora. „Am invitat elevii claselor a XII-a de la trei licee din Iaşi să testeze, în avans, viaţa de student. Pe parcursul zilei, aceştia vor putea participa la cursuri specifice, vor putea vizita punctele de interes ale facultăţii, vor primi sfaturi de la studenţii noştri şi vor vedea, efectiv, cum se desfăşoară o zi din viaţa unui student”, a declarat Leonard Stafie, fost absolvent al Facultăţii de Zootehnie şi reprezentant al Asociaţiei Profesionale a Crescătorilor de Păsări de Carne şi Ouă din judeţul Iaşi.
Tematicile abordate în cadrul lecţiilor demonstrative şi workshop-urilor se vor plia pe structura fiecărei specializări ale Facultăţii de Zootehnie Iaşi. Astfel, elevii incluşi în program vor asista la cursuri precum Clasificarea alimentelor, Bucătăria tradiţională, Albinele-pasiune şi afacere, Sisteme de creştere în piscicultură sau Sisteme alternative de creştere a găinilor ouătoare şi a puilor de carne în România.
Comentarii