Ziua mondiala a oului

sâmbătă, 28 aprilie 2018

Găini ouatoare în sistem free range

Sistem FREE RANGE = Creșterea găinilor la sol cu acces liber în padoc - notarea oului după sistemul de creștere cu cifra 1
Obiectivul prioritar al acestei lucrări  este acela de a oferi o soluţie tehnico-economică de creştere a puilor de carne şi găinilor ouătoare în cadrul gospodăriei agricole. Acest lucru este deosebit de necesar datorită faptului că, ţăranul român nu are resursele necesare pentru dezvoltarea unei afaceri în acest domeniu. Totodată  apare necesitatea de a oferi o soluţie tehnică şi economică profitabilă pentru dezvoltarea durabilă a satului românesc. Lucrarea de faţă propune implementarea unor tehnologii optime pentru micul fermier, tehnologii cu impact minim asupra mediului, dar folosirea resurselor economice şi agricole existente în mica gospodărie agricolă în mod eficient.
CUPRINS

PARTEA I: STADIUL CUNOAŞTERII TEHNOLOGIILOR DE CREŞTERE A PĂSĂRILOR

CAPITOLUL I: Sisteme de creştere şi exploatare a păsărilor

1. Statistici
1.1. Sistemul de creştere şi exploatare în sistemul extensiv (gospodăresc)
1.2. Sistemul de creştere şi exploatare în sistemul semi-intensiv
1.3. Sistemul de creştere şi exploatare în sistemul intensiv şi super-intensiv

CAPITOLUL II: Condiţii de creştere a găinilor ouătoare
2. Creşterea şi exploatarea găinilor ouătoare pe aşternut permanent
2.1. Creşterea tineretului (puicuţelor) de înlocuire (vârsta 0 - 18 săptămâni)
2.1.1. Perioada demaraj, 0-6 săptămâni
2.1.2. Perioada de creştere, 7-12 săptămâni
2.1.3. Perioada de dezvoltare, 13-16 săptămâni
2.1.3. Perioada de pre-ouat, 17-18 săptămâni
2.2. Creşterea şi exploatarea găinilor ouătoare (vârsta 18-77 săptămâni)
2.2.1. Perioada I, 19 - 20 săptămâni, procent de ouat 10-50% din efectiv
2.2.2. Perioada II, 21-32 săptămâni, procent de ouat 70-94% din efectiv
2.2.3. Perioada III, 33-44 săptămâni, procent de ouat 90-93 % din efectiv
2.2.4. Perioada IV, 45-55 săptămâni, procent de ouat 90-85% din efectiv
2.2.5. Perioada V, 56-77 săptămâni, procent de ouat 85-74% din efectiv
2.3. Analiză şi concluzii cu privire la datele tehnice ale hibrizilor de găini ouătoare
2.4. Alimentaţia păsărilor

CAPITOLUL III: Norme de securitate veterinară şi legislative pentru creşterea găinilor ouătoare
3.1. Biosecuritatea în fermele avicole
3.2. Boli întâlnite la efectivele de găini ouătoare
3.3. Legislatie naţională şi europeană în avicultură
3.4. Legislaţie de mediu

CAPITOLUL IV: Utilaje şi echipamente folosite în creşterea păsărilor
4. Utilaje şi echipamente folosite în creşterea păsărilor
4.1. Utilaje pentru încălzirea şi umidificarea halelor de producţie
4.2. Utilaje pentru ventilaţie
4.3. Utilaje pentru furajare
4.4. Utilaje pentru adăpare
4.5. Alte tipuri de utilaje
4.6. Adăposturi

PARTEA II: CONTRIBUŢII PROPRII

CAPITOLUL V: Scopul şi obiectivele cercetării

5. Scopul şi obiectivele cercetării

CAPITOLUL VI: Rezultate experimentale
6.1. Proiectarea experimentelor
6.1.1. Principii generale de amplasare şi dimensionare a adăposturilor
6.2. Capacitatea de producţie
6.2.1. Tehnologia de creştere
6.3. Proiectarea echipamentelor şi instalaţiilor
6.3.1. Mecanizarea şi automatizarea factorilor de microclimat
6.3.1.1. Realizarea instalaţiilor de iluminat
6.3.1.2. Realizarea instalaţiei de căldură şi umiditate
6.3.1.3. Realizarea instalaţiei de ventilaţie
6.3.2. Realizarea echipamentelor de furajare şi adăpare
6.3.3. Cuibare şi stinghii de odihnă pentru găinile ouătoare
6.3.4. Mecanizarea evacuării dejecţiilor
6.3.5. Schema electrică pentru modelul de exploataţie cerecetat
6.4. Date experimentale obţinute
6.4.1. Perioada de demaraj de 42 de zile a fost între 13 mai - 23 iunie 2014
6.4.2. Perioada de creştere de 42 de zile a fost între 24 iunie - 4 august 2014
6.4.3. Perioada de dezvoltare de 28 de zile a fost între 5 august 2014 până la 1 septembrie 2014 şi perioada de pre-ouat 2 septembrie -8 septembrie 2014
6.4.4. Perioada de ouat de 427 de zile a fost între 2 septembrie 2014 până la 9 noiembrie 2015
6.5. Date sintetice cu privire la efectivul exploatat
Bibliografie
Anexe

marți, 24 aprilie 2018

NOU în Colecţia de carte FERMA 20: GĂINI OUĂTOARE ÎN SISTEM FREE RANGE

Titlul reprezintă chiar numele celei mai recente cărţi publicate de către Leonard Constantin Stafie, specialist în creşterea păsărilor de curte şi colaborator apropiat al revistei Ferma. Lansarea oficială a avut loc în cadrul târgului Agraria.
Cartea se doreşte a fi un îndrumător practic pentru crescătorul de păsări. Concentrează informaţii tehnologice, dar prezintă şi date reale din practică. Apare inclusiv un model de proiect tip pentru o fermă de o mie de găini ouătoare, în care sunt specificate date tehnice cu privire la adăpost, echipamentele utilizate, instalaţiile pentru asigurarea microclimatului.

"În România avem doar 40.000 de păsări de curte în exploataţiile specializate pe creşterea în sistem free range. În condiţiile în care există o piaţă imensă şi o nişă de dezvoltare neexploatată suficient. Pe de altă parte, cei care practică o astfel de tehnologie nu intră în concurenţă cu fermele mari. Asta înseamnă că cel mare nu va fi niciodată interesat din punct de vedere economic să-şi deschidă o fermă în sistem free range. Pentru că aceasta este de fapt o afacere de familie. Din punct de vedere al rentabilităţii, discutăm despre efective între 500 şi 3.000 de găini", spunea Leonard Stafie cu această ocazie.

Radu Antohe şi Leonard Constantin Stafie la standul revistei Ferma de la Agraria - 19 aprilie 2018, lansarea oficială a cărţii „GĂINI OUĂTOARE ÎN SISTEM FREE RANGE - Ghid practic de creştere”

Coautor al cărţii, Radu Antohe consideră ţăranul român are nevoie de alternative pentru a trece de la producţia de autoconsum la producţia orientată spre economia de piaţă. "Această carte a fost concepută pe realităţile rurale româneşti. Într-o piaţă concurenţială, cum este cea europeană, satul românesc are nevoie astăzi mai mult decât oricând de alternative. Iar pentru ţăranul român creşterea găinilor ouătoare în sistem free range reprezintă o astfel de alternativă. Populaţia din mediul rural este din ce în ce mai îmbătrânită, iar exodul spre zonele urbane este o realitate pe care nu o putem ignora. Ţăranul român, sau micul fermier cum este numit el în terminologia europeană, nu are o piaţă asigurată. Trebuie să-l ajutăm să treacă de la autoconsum la producţia de piaţă", declară specialistul.

Cartea „GĂINI OUĂTOARE ÎN SISTEM FREE RANGE - Ghid practic de creştere” face parte din colecţia REVISTA FERMA 20 de ani, o colecţie unică de cărţi de specialitate semnate de specialiştii noştri din Consiliul Consultativ şi care conţin articole publicate de-a lungul anilor în revista Ferma, modificate şi aduse la zi, în concordanţă cu prevederile în vigoare. 
Revista FERMA a împlinit, în luna februarie a acestui an, 20 de ani de la prima apariţie.
Cartea poate fi comandată la telefon 0256 213328 (Redacţia FERMA) la preţul de 40 de lei + taxe poştale.
AUTOR: LIVIU GORDEA

Lansare de carte vineri 27.04.2018


27.04.2018 orele 12.00
Lansare de carte

Găini ouătoare în sistem free range

ghid practic de creștere

Scopul cărții ”Ghid practic de creștere - găini ouătoare în sistem free range” este acela de a informa micii fermieri, acei proprietari ai gospodăriilor de subzistență, pentru a trece de la o agricultură haotică și care nu generează nici un profit, la una care să prezinte o dezvoltare ulterioare, a creșterii și exploatării în sistem semi-intensiv, fără investiții mari.
            O vorbă românească străveche spune că zootehnia a scos din todeauna sărăcia din casa țăranului. În contextul în care creșterea și exploatarea păsărilor reprezintă pentru omenire o sursă deosebit de importantă pentru acoperirea necesarului de proteină de origine animală, sporirea acestor producții, atât din punct de vedere cantitativ dar și calitativ, nu se pot realiza decât printr-o cunoaștere amănunțită a tuturor factorilor care le influențează.
Prof. Dr. ing. Victor Vâlcu

miercuri, 11 aprilie 2018

Găini ouătoare în sistem free range GHID PRACTIC DE CREȘTERE



Scopul cărții ”Ghid practic de creștere - găini ouătoare în sistem free range” este acela de a informa micii fermieri, acei proprietari ai gospodăriilor de subzistență, pentru a trece de la o agricultură haotică și care nu generează nici un profit, la una care să prezinte o dezvoltare ulterioare, a creșterii și exploatării în sistem semi-intensiv, fără investiții mari.
            O vorbă românească străveche spune că zootehnia a scos din todeauna sărăcia din casa țăranului. În contextul în care creșterea și exploatarea păsărilor reprezintă pentru omenire o sursă deosebit de importantă pentru acoperirea necesarului de proteină de origine animală, sporirea acestor producții, atât din punct de vedere cantitativ dar și calitativ, nu se pot realiza decât printr-o cunoaștere amănunțită a tuturor factori care le influențează.
Prof. Dr. Ing. Victor Vâlcu

luni, 29 ianuarie 2018

CONDIŢII OPTIME pentru OUAT în timpul iernii

Pe timp de iarnă, ca să avem ouă în gospodărie, trebuie să luăm câteva măsuri tehnice pentru a asigura găinilor un optim pentru ouat. Factorii care influenţează ouatul pe timp de iarnă sunt: temperatura, lumina, furajul şi apa.
• Temperatura. Iarna, se recomandă a aduce un aport de energie termică, pentru a păstra în parametri optimi de producţie temperatura din halele de producţie. 
• Furajul. Producţia de ouă este influenţată de doi factori principali: 1. cantitatea de nutreţ combinat consumat de păsări ; 2. calitatea nutreţului combinat administrat. Cum în sezonul rece dispar furajele verzi din alimentaţia păsărilor de curte, ceea ce duc la o scădere a cantităţii de furaj consumat, cât şi la o raţie săracă nutriţional, se recomandă administrarea unui amestec de fermă care să suplinească aceste deficiente, cum ar fi porumb, şrot de floarea-soarelui, şrot de soia, grâu. 
• Lumina. Durata (şi intensitatea) luminii diurne scade iarna sub 16 ore, ceea ce duce la diminuarea până la încetarea ouatului. Păsările fiind deosebit de sensibile la intensitatea şi durata fluxului luminos, acest subiect trebuie tratat ca atare. Pentru păsări, lumina, reprezintă un stimul fiziologic de care depind funcţiile de relaţie cât şi cele vegetative. Cel mai puternic stimul este lumina albă, care se obţine prin combinarea proporţională a celor şapte culori monocromatice. În literatura de specialitate, pentru hibrizii de găini ouătoare sunt specificate şi alte tipuri de culori ale luminii, cu avantaje şi dezavantaje.
Lumina are un rol deosebit în stimularea organismului puilor de carne şi găinilor ouătoare. Pentru a realiza un iluminat corect, trebuie avute în vedere următoarele:
- Adăpătorile şi hrănitorile să fie iluminate foarte bine;
- Fluxul luminos trebuie să fie distribuit uniform la nivelul întregului adăpost.
Se recomandă ca în adăpostul de păsări să fie amplasate surse de lumină care să asigure un program de 16 ore de lumină, respectând cerinţele fiziologice cu privire la intensitatea acesteia.
gaini iarna_b

Necesarul de apă pentru a susţine producţia de ouă
APA este un element deosebit de important folosit în creşterea şi exploatarea găinilor ouătoare. Apa asigură desfăşurarea în bune condiţii a tuturor proceselor fiziologice din organismul păsărilor şi poate ajunge în organism pe două căi: sub formă de apă de băut şi sub forma apei din compoziţia furajelor. Cantitatea de apă necesară desfăşurării proceselor fiziologice normale depinde de o serie de factori cum ar fi: natura nutreţului consumat, temperatura mediului ambiant, cât şi nivelul de producţie. În general, se consideră ca fiind optim, din punct de vedere fiziologic, aportul de 2 grame de apă pentru un gram de furaj consumat. Pentru asigurarea necesarului de apă din ouă se consideră că pentru un gram de apă din ou sunt necesare a se consuma două grame de apă. Neasigurarea temperaturii necesare, aproximativ 15-22 grade C, influenţează foarte mult consumul de apă şi implicit producţia de ouă. În momentul în care păsările suferă de sete, primul simptom este scăderea ouatului. După această perioadă de însetare, prin revenirea la programul normal de administrare a apei, producţia iniţială de ouă se obţine foarte greu. Din aceste motive, apa trebuie administrată păsărilor la discreţie, în sisteme de adăpare automată.
Articol publicat in revista FERMA - ianuarie 2018

vineri, 19 ianuarie 2018

OMS 119 ţine la… distanţă banii europeni!

Trei vaci, două platforme de gunoi, zece mii de euro cheiltuieli, birocraţie şi bătaie de cap cât cuprinde! Cam asta-i cer micului fermier “experţii” din ministere la schimb pentru a-şi ridica sau moderniza mica fermă cu bani europeni. Merită, domnilor guvernanţi?
Atrăgeam atenţia, în revista Ferma nr. 10 (193) din 1-15 iunie 2017, că beneficiarii formelor de sprijin din zootehnie pot rămâne fără subvenţii dacă nu deţin platformă de depozitare a dejecţiilor. Luna trecută, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a anunţat că pentru investiţiile în zootehnie prin finanţări europene, platforma de gunoi este obligatorie. Cum pentru înfiinţarea/funcţionarea unei exploataţii zootehnice este obligatorie respectarea legislaţiei de mediu în domeniu, în speţă managementul dejecţiilor, toate fermele finanţate prin PNDR trebuie să deţină platformă de depozitare a dejecţiilor.
Platforma
Vrei bani europeni? Fă-ţi platformă de gunoi!
Astfel, AFIR aduce clarificări cu privire la necesitatea construirii sau nu a platformelor de gunoi de grajd pentru beneficiarii Măsurilor 4.1 - Exploataţii agricole, 6.1 - Instalarea tinerilor fermieri şi 6.3 - Dezvoltarea fermelor mici. Deci respectarea legislaţiei în vigoare cu privire la gestionarea corectă a gunoiului de grajd/dejecţiilor de origine animală se poate realiza fie prin amenajarea unor platforme de stocare individuală, fie prin utilizarea unor sisteme comunale. 
Beneficiarii cu până la 100 Unităţi Vită Mare (UVM) pentru care, pe raza localităţii unde îşi desfăşoară activitatea, există platformă comunală de depozitare au rezolvată problema stocării dejecţiilor, dar acolo unde nu există platforme comunale, situaţia se complică, fermierii, inclusiv crescătorii mici, fiind obligaţi să deţină aceste platforme conforme normelor europene.
Ca întotdeauna, fermierii fac eforturi şi se conformează. Însă problemele micilor fermieri se complică atunci când ajungi la prevederile Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 119/2014. Acesta prevede că platformele de dejecţii, chiar dacă ai trei vaci, nu se pot realiza în intravilan, mai bine spus în curtea gospodarului, ci la minim 50 de metri de ultima casă. Iar dacă discutăm de exploataţii mai mari, distanţa minimă faţă de ultima casă este de 500 m.
Şi acum începe “dansul” hârtiilor…
În general, terenul situat la minim 50 de metri faţă de ultima casă este în extravilan, deci nu poate avea construcţii definitive, adică platformă de depozitare dejecţii conformă fără realizarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ), conform Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Asta înseamnă un cost suplimentar de minim 3000 de euro, pe lângă cheltuielile cu platforma. Pentru realizarea PUZ-ului e nevoie de aviz de la DSV, DSP, Mediu, precum şi de proiect tehnic şi multe alte… hârtii. 
Dar “distracţia” nu se opreşte aici: chiar dacă a alocat aceşti bani şi a realizat platforma la 50 de metri distanţă de ultima casă, bietul fermier cu trei vaci în curte nu poate depozita oricum dejecţiile scoase din adăpost, ba trebuie să mai facă o platformă de depozitare a dejecţiilor temporară lângă văcuţele lui. Şi uita aşa, bietul ţăran ajunge să fie posesorul… “fericit” al celor două platforme de depozitare a dejecţiilor, plus un mijloc adecvat pentru transportul dejecţiilor. Iar când trage linie şi vede că a cheltuit minim 10.000 de euro pentru a asigura condiţiile de manipulare a dejecţiilor de la trei văcuţe, acesta se lasă păgubaş. Şi rămâne cu mai nimic din marea finanţare europeană. Aşa că îşi vinde vacile şi pleacă în Spania la cules de căpşuni. Oare înţeleg acum marii experţi de prin ministere de ce România nu accesează banii europeni pentru fermele mici şi mijlocii din zootehnie?
Legislaţie copy-paste, departe de realitate
În fapt, Ministerul Sănătăţii îşi depăşeşte atribuţiile prin emiterea Ordinului 119/2014, deoarece autoritatea competentă pentru controlul şi emiterea de reglementări legislative privind poluarea mediului este Ministerul Mediului (OUG nr. 195 din 2005). Conform Ordinului 119, inspectorii de specialitate de la Ministerul Sănătăţii controlează, citez, „depăşirea concentraţiilor pentru poluanţii fizici, chimici şi biologici din factorii de mediu”, iar ”pentru soluţionarea petiţiilor şi sesizărilor care au ca obiect nerespectarea prevederilor OMS 119/2014, inspectorii sanitari verifică aspectele sesizate, prin efectuarea controlului la faţa locului”, potrivit răspunsului oferit de MS solicitării noastre. Mă întreb ce controlează această autoritate? Fiind vorba de legislaţia de mediu europeană şi naţională, nu cumva Ministerul Sănătăţii îşi depăşeşte atribuţiile de serviciu?! Iar dacă măsoară distanţe, mă întreb dacă aceşti inspectori din Sănătate au competenţe în cadastru şi topometrie! 
Întrebaţi care este documentaţia care a stat la baza calculării distanţei minime prevăzute în Ordinul 119, cei de la Sănătate ne-au răspuns… în doi peri: „Pentru unităţile pentru care au fost stabilite distanţele în OMS nr. 536/1997, acestea au fost preluate în OMS nr 119/2014, pentru unităţile nou introduse în OMS nr. 119/2014 au fost luate în considerare propunerile specialiştilor din Direcţiile de Sănătate Publică teritoriale, coroborate cu datele din literatura de specialitate”. Noi am cerut date concrete şi ei ne plimbă cu specialişti şi literatură de specialitate.
Precizarea unei distanţe de amplasare a unui obiectiv zootehnic fără a fi fundamentat ştiinţific şi legal contravine oricărui principiu de mediu sau de sănătate publică aplicat în Comunitatea Europeană. Din analizarea Ordinului 119 din 2014 şi compararea cu legislaţia naţională şi europeană din domeniu, cât şi cu literatura de specialitate consultată, rezultă clar o neconcordanţă între acest ordin şi prevederile legale naţionale şi europene, cât şi defavorizarea fermierului/gospodarului român în comparaţie cu cel european. Legislaţia naţională trebuie să fie armonizată cu cea europeană. De asemenea, ar trebui să protejeze cetăţeanul, indiferent că este producător sau consumator. Ordinul 119/2014 dezavantajează fermierii români, cât şi pe micii gospodari, încălcându-le drepturile fundamentale cu privire la crearea unui climat propice pentru dezvoltarea şi bunăstarea lor. 
În urma celor expuse, rezultă necesitatea modificării urgente a legislaţiei, deoarece produce consecinţe deosebit de grave în mediul socio-economic rural românesc.
 Dejectii
NU MAI PUNEŢI PIEDICI DEZVOLTĂRII SATULUI ROMÂNESC!
În ultimii trei ani, în paginile revistei Ferma am atras atenţia în nenumărate rânduri şi am făcut demersuri către ministerele de resort, arătând că legislaţia naţională, în speţă OMS 119/2014, este o piedică pentru dezvoltarea satului românesc şi a fermelor mici.
Revista Ferma, împreună cu Asociaţia Profesională a Crescătorilor de Păsări de Carne şi Găini Ouătoare din judeţul Iaşi, a prezentat modul de legiferare şi cum sunt calculate distanţele minime dintre ferme şi zona de locuit în ţările europene cu tradiţie în zootehnie. Dar la noi, autorităţile care emit ordine şi ordonanţe sunt… pe lângă subiect. Acest lucru mă duce cu gândul că aceste distanţe au fost făcute din birou şi nu au nici o legătură cu specialiştii sau cu literatura de specialitate (care nici măcar nu a fost citată).
Aşadar, solicităm abrogarea Art. 11 - cu privire la distanţele minime de protecţie sanitară între teritoriile protejate şi o serie de unităţi care produc disconfort şi riscuri asupra sănătăţii populaţiei şi Art. 15 - Normele de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, aprobate prin Ordinul 119 din 4 februarie 2014, deoarece reglementarea strictă a unor distanţe minime între unităţile care produc disconfort, respectiv exploataţiile zootehnice/gospodăriile populaţiei şi locuinţe, precum şi numărul maxim de animale pe exploataţie zootehnică/gospodărie contravin cu prevederile din: Constituţia României, art. 148, Legea 278/2013, OUG 195/2005, Ordinul Ministerului Mediului nr. 1182/2005, Ordinul Ministerului Agriculturii nr. 1270/2005 şi Directiva (UE) nr. 75 din 24 noiembrie 2010.
Articol publicat in revista Ferma nr. 17 (200) (1-15 octombrie 2017)

“Distanțele minime”, între agonie și extaz

Timp de peste doi ani am solicitat autorităților guvernamentale informații despre documentația care a stat la baza emiterii Ordinului Ministrului Sănătății nr. 119/2014, prin care se reglementează distanțele minime între zonele de locuit și fermă. Am scris articole pe acest subiect, am sesizat Ministerul Agriculturii, am tras semnale de alarmă că acest Ordin este discriminatoriu. Cu ce rezultat?
În sfârșit, specialiștii de la Sănătate au binevoit să citească ceea ce semnalam noi, și anume că Ordinul 119/2014 nu este fundamentat științific și creează discriminare față de fermierii noștri în raport cu cei europeni.


Ministerul Sănătății nu are competență, dar își depășește atribuțiile
După lupte seculare, Ministerul Sănătății, în urma demersurilor făcute de Ministerul Agriculturii, Asociația Profesională a Crescătorilor de Păsări de Carne și Ouă - Iași și revista Ferma, a studiat Memoriul Tehnic pe care l-am înaintat autorităților pentru a demonstra că distanțele minime între ferme și locuințe, așa cum sunt prevăzute în art. 11 în OMS nr. 119/2014, nu au nici un fundament științific. Este deosebit de interesant că „specialiștii” de la Ministerul Sănătății recunosc indirect că nu au nici o atribuție în acest sens și că nu au habar ce înseamnă “tehnologii de creștere”. Pentru conformitate, cităm din răspunsul nr. 81915/18.01.2016: „Evaluarea tehnolgiilor de creștere a animalelor și păsărilor pentru încadrarea fermelor în sisteme tradiționale sau industriale, de creștere intensivă, este de competența specialiștilor din Ministerul Agriculturii, care trebuie să se asigure că se respectă protecția factorilor de mediu cu impact asupra sănătății și confortului populației din zonă”. Și atunci vin cu întrebarea firească: dacă Ministerul Agriculturii are atribuții în acest sens, după cum este și normal, atunci de ce acest ordin a fost emis de cei de la Sănătate fără consultarea în prealabil a celor de la Agricultură? Nu cumva sunt niște interese ascunse pentru ca domnii din Sănătate să aibă control în ferme după bunul lor plac?! 

Câte țări, atâtea sisteme de creșterea animalelor?
Să mergem mai departe cu analiza acestui răspuns, ca să putem comenta punctual și pertinent. 
Pentru a completa cunoștințele generale ale „specialiștilor” de la Sănătate trebuie să subliniez că în toată lumea unde există zootehnie, și România nu face excepție, creșterea animalelor se realizează în trei mari sisteme de exploatare, extensiv, semi-intensiv și intensiv. Iar criteriile de diferențiere între sisteme sunt: densitate/mp, tipuri de adăposturi, indice de mecanizare și așa mai departe. Răspunsul Ministerului Sănătății că „Memoriul prezintă date susținute științific și bine documentate, cu exemplificări de studii realizate în țări vest-europene ca Germania, Belgia, Eleveția, care au însă sisteme tradiționale diferite de creștere a animalelor/păsărilor, diferite de cele practicate în România, folosind criterii precum: densitate/mp, greutate, tip adăposturi etc.” dă dovadă că specialiștii acestui minister nu au cunoștințe minime de zootehnie generală. Creșterea animalelor se realizează la fel și în România, și în Belgia, și în Germania și așa mai departe.

Sursa poluării sunt dejecțiile, nu animalele
Cu privire la existența sau inexistența infrastructurii de apă și canalizare recunoaștem că nu suntem la nivelul Comunității Europene, dar nici nu trebuie să exagerăm cu reglementări peste reglementări. Din discuțiile avute ce specialiștii de la Mediu, de la facultăți de profil și inclusiv din Direcțiile de Sănătate Publică, problema în România nu este amplasarea exploatațiilor zootehnice față de ultima casă, deoarece sursele de poluare sunt în primul rând dejecțiile, nu animalul exploatat în fermă. Mai precis este vorba de managementul, manipularea și gestionarea dejecțiilor, deoarece acestea reprezintă factorul principal de poluare. Iar pe partea de dejecții există proceduri, legi care precizează foarte clar cum se depozitează, unde se depozitează, ce condiții trebuie să îndeplinească platformele de stocare etc. Ba mai mult, există organisme specializate de control pe acest sector, cum ar fi Garda de Mediu.
Atunci nu cumva este o depășire de atribuții a celor de la Sănătate atâta timp cât, citez din același răspuns: “riscurile asupra sănătății populației din vecinătatea unor obiective de acest tip pot fi generate de: poluarea prin emisia de gaze de efect de seră; poluarea apei cu nitrați; eutrofizarea apelor de suprafață prin azot și fosfor; poluarea cu metale grele și cu pesticide; disconfort de mirosuri și zgomot”.
Toate cele prezentate anterior și scrise negru pe alb de către cei de la Sănătate nu reprezintă oare atribuții ale Ministerului Mediului? Nu cumva Ministerul Sănătății se substituie unei autorități competente care are atribuții clare în acest domeniu? Și mai mult, OMS 119/2014 nu contravine, așa cum am sesizat și noi, prevederilor din: Constituția României, art. 148, Legii 278/2013, O.U.G. 195/2005, Ordinului Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor nr. 1182/22.11.2005, Ordinului MAPDR nr. 1270/30.11.2005 și Directivei (UE) nr. 75 din 24 noiembrie 2010? 
Cei de la Sănătate ori nu înțeleg, ori nu cunosc limba română. Iată ce răspund în continuare: „În memoriu sunt prezentate modalități de calcul privind concentrațiile emise de amoniac, hidrogen sulfurat, praf, în funcție de cantitatea de dejecții/mp/zi, având la bază Unitatea Vită Mare (UVM), și transformările echivalente pentru animale sau păsări. Impactul asupra sănătății umane și confortul este evaluat pe baza unor concentrații maxime admise ale acestor poluanți, prezenți în aerul respirabil, exprimat în mg/mc aer”. Păi mult stimabililor specialiști, noi vă tot spunem că nu există corelare între specii cu privire la distanțele reglementate de voi, iar singura variantă ca să corelezi speciile este unitatea de măsură, care se cheamă Unitatea Vită Mare. Factorul poluator nu este animalul în sine, ci dejecțiile. Cantitatea de poluanți este dată de cantitatea de dejecții, care este corelată cu mărimea animalului și cu densitatea pe metrul pătrat. O vacă crescută numai în adăpost produce o cantitate de dejecții concentrată pe o suprafață mică de teren, iar dacă are acces în padoc, această cantitate de dejecții este distribuită pe o suprafață mult mai mare iar concentrația de poluanți scade!

MS nu recunoaște ceea ce scrie în propriul Ordin
„În ceea ce privește art. 15, considerăm că este vorba de o interpretare eronată, Ministerul Sănătății nelimitând numărul de animale crescute în gospodărie, ci o distanță minimă între grajdul de animale și locuințele vecine”, răspunde MS. Suntem de acord cu distanța adăpostului, însă expresiile „de cel mult” și ”cel mult” nu reprezintă tot o limitare? Sau vorbim o altă limbă? Pentru a nu fi acuzați de subiectivism, citez din art. 15 al Ordinului emis de MS. Las cititorii să tragă concluziile: 
„(1) În gospodăriile unde nu sunt asigurate racordurile de apă curentă și canalizare printr-un sistem centralizat de distribuție, adăposturile pentru creșterea animalelor în curțile persoanelor particulare, de cel mult 6 capete în total (ovine, caprine, porcine, bovine, cabaline) și cel mult 50 de păsări se amplasează la cel puțin 10 m de cea mai apropiată locuință învecinată și se exploatează astfel încât să nu producă poluarea mediului și risc pentru sănaătatea vecinilor, cu obligația respectării condițiilor de biosecuritate.
(2) În gospodăriile unde sunt asigurate racordurile la sistemul centralizat de apă curentă și canalizare, adăposturile de animale de cel mult două capete cabaline, 5 capete bovine, 15 ovine sau caprine, 5 capete porcine și cel mult 50 de păsări se amplasează la cel putin 10 m de cea mai apropiată locuință învecinată și se exploatează astfel încât să nu producă poluarea mediului și risc pentru sănătatea vecinilor, cu obligația respectării condițiilor de biosecuritate”.
Prin răspunsul nr 81915/18.01.2016 trimis de Ministerul Sănătății ne confirmă tot ce am afirmat noi până acum că acest Ordin nu este fundamentat științific, încalcă norme și legi deja existente și se suprapune peste activitatea și atribuțiile altor ministere care au specialiși pe acest domeniu și mai mult cei de la sănătate țin cu dinții de acest ordin i9ndiferent de ce argumente, tehnice, științifice și legale se aduc.


UE NU REGLEMENTEAZĂ “DISTANȚELE MINIME”
Răspunsul pe care ni l-a oferit AGRI-ANIMAL-PRODUCTS-INT European Commission DG Agriculture and Rural Development Unit C3 - Animal products referitor la această reglementare românescă specifică: “În legislația UE privind sănătatea animalelor nu există prevederi care să reglementeze distanțe minime între exploatațiile agricole și zonele rezidențiale urbane pentru nici o specie de animale”.

SURSA: REVISTA FERMA


Articol publicat in revista Ferma nr.6(167) 1 - 14 aprilie 2016

Încălcare de atribuții la Ministerul Sănătății

În urma memoriului pe care l-am transmis către Ministerul Sănătății cu privire la modificarea Ordinului (denumit în continuare OMS) nr. 119/2014, art. 11 și art. 15, adică articolele referitoare la distanța dintre unitățile zootehnice care produc disconfort și teritoriile protejate, am primit un răspuns cel puțin ciudat și cam... nedocumentat!


Astfel, stimabilii din Ministerul Sănătății ne răspund, citez: „Concluzia dumneavoastră conform căreia ordinul MS/119/2014 reglementează numărul maxim de animale pe exploatație agricolă/gospodărie este complet falsă și denotă o eroare de interpretare”. Din această frază memorabilă îmi dau seama că, de fapt, specialiștii cu pricina nu au cunoștințe nici măcar lingvistice, ce să mai discutăm despre tehnică și noțiuni de drept! Așa că voi reda succint câteva definiții din Dicționarul explicativ al limbii române cât și din actele normative, ca să poată și domniile lor să facă o diferențiere între termeni.
• Orașul, prin definiție, este o formă complexă de așezare umană, având dimensiuni variabile și multiple dotări edilitare, grupate pe zone cu utilizări bine definite.
• Satul este așezarea rurală a cărei populație se ocupă în cea mai mare parte de agricultură.
• Zona de locuit este zona constituită ca o grupare funcțională de loturi și parcele de teren delimitate teritorial pe care predomină clădiri cu locuințe având ca parametru de măsură densitatea medie de locuire.
• Teritoriu protejat - teritoriu în care nu este permisă depășirea concentrațiilor pentru poluanții fizici, chimici și biologici din factorii de mediu; acesta include zonele de locuit.
În memoriul trimis către Ministerul Sănătății am precizat că aceste reglementări produc dezavantaje pentru agricultorii români față de cei europeni și produc consecințe socio-economice deosebit de grave în societatea românească. Dacă la sat, conform definiției, marea majoritate a românilor se ocupă de agricultură, atunci cum poți să vii cu o reglementare legislativă care îți îngrădește practic desfășurarea oricărei activități agricole pe raza localității?! Legea te scoate în afara satului, la un kilometru față de ultima casă!
Mai mult, Ordinul MS 119/2014 contravine legislației europene în domeniu. Facem referire la alin. 2, 3, 4, 19 și 34 din preambulul Directivei CE 75 din 24 noiembrie 2010, cât și la art. 3, alin. 2, unde „poluare” înseamnă introducerea directă sau indirectă, ca rezultat al activității umane, de substanțe, vibrații, căldură sau zgomot în aer, apă sau sol care pot avea efect nociv asupra sănătății umane. Dacă această directivă are ca obiect controlul poluării și concentrațiile de poluanți din mediul înconjurător și din zonele de locuit, atunci OMS nu contravine directivei, având, de fapt, același obiect ca și directiva? Însă dacă vom compara definițiile menționate la începutul articolului, în Directiva Europeană 75 din 24 noiembrie 2010 și în OMS 119/2014, scopul celor două reglementări nu este același... Atunci ne întrebăm, firesc, încalcă sau nu Ordinul Ministerului Sănătății prevederile din Constituția României, art. 148, conform căruia au prioritate în aplicare reglementările europene?
În fapt, Ministerul Sănătății își depășește atribuțiile prin emiterea Ordinului 119/2014, deoarece autoritatea competentă pentru controlul și emiterea de reglementări legislative pentru poluarea mediului este Ministerul Mediului (conform OUG nr. 195/2005). Dacă inspectorii de specialitate de la Ministerul Sănătății controlează „depășirea concentrațiilor pentru poluanții fizici, chimici și biologici din factorii de mediu” (citat din OMS), iar „pentru soluționarea petițiilor și sesizărilor care au ca obiect nerespectarea prevederilor OMS 119/2014, inspectorii sanitari verifică aspectele sesizate, prin efectuarea controlului la fața locului” (citat din răspunsul trimis de Ministerul Sănătății)... stau și mă întreb ce controlează aceștia, de fapt? Nu cumva își depășesc atribuțiile de serviciu, încălcând legislația de mediu europeană și națională? Iar dacă măsoară distanțe, acești inspectori au competențe certificate de cunoștințe în cadastru și topometrie? 
Le aducem aminte celor de la Sănătate că am solicitat documentația științifică ce a stat la baza calculării distanțelor minime prevăzute în Ordinul 119 și că ni s-a răspuns în doi peri, cităm: „Pentru unitățile pentru care au fost stabilite distanțele în OMS nr. 536/1997, acestea au fost preluate în OMS nr. 119/2014; pentru unitățile nou introduse în OMS nr. 119/2014 au fost luate în considerare propunerile specialiștilor din Direcțiile de Sănătate Publică teritoriale, coroborate cu datele din literatura de specialitate”. Din răspunsul respectabililor de la sănătate nu am înțeles nimic! Noi am cerut date concrete și ei ne trimit la literatura de specialitate... 
Noi, Revista Ferma și specialiștii de la Asociația Profesională a Crescătorilor de Păsări de Carne și Găini Ouătoare din județul Iași, am scris în articolele precedente și am prezentat modul în care au fost calculate distanțele în țările europene cu tradiție în zootehnie. Nouă ni s-a răspuns pe lângă subiect, ceea ce ar putea să însemne că distanțele dintre fermele zootehnice și spațiile de locuit au fost calculate "științific"... din birou și că nu au nici o legătură cu specialiștii sau cu literatura de specialitate (care nici măcar nu a fost citată, ca să știm și noi unde să căutăm referințe).

Având în vedere cele prezentate, solicităm, ca Asociație profesională, abrogarea Art. 11 din Ordinul MS nr. 119 din 4 februarie 2014, cu privire la distanțele minime de protecție sanitară între teritoriile protejate și o serie de unități care produc disconfort și riscuri asupra sănătății populației și abrogarea Art. 15 din Normele de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației aprobate prin Ordinului Ministrului Sănătății - ORDIN Nr. 119 din 4 februarie 2014, deoarece reglementarea strictă a unor distanțe minime între unitățile care produc disconfort, în speță exploatațiile zootehnice (inclusiv gospodăriile populației) și locuințe, precum și stabilirea numărului maxim de animale per exploatație zootehnică/gospodărie contravin cu prevederile din: Constituția României (art. 148), Legea 278/2013, O.U.G. 195/2005, Ordinul Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor 1182 din 22.11.2005, Ordinul MAPDR nr. 1270 din 30.11.2005 și Directiva (UE) Nr. 75 din 24 noiembrie 2010!

Leonard Constantin STAFIE
Reprezentant Asociația Profesională a Crescătorilor de Păsări de Carne și Găini Ouătoare din județul Iași

OMS 119/2014 - instrument de răzbunare?

Ministerul Agriculturii se spală pe mâini în ceea ce privește stabilirea distanțelor de amplasare a fermelor față de spațiile de locuit și continuă să trateze cu indiferență viitorul fermelor familiale.

În luna decembrie a anului trecut am înaintat către Ministerul Agriculturii un memoriu cu privire la Ordinul Ministrului Sănătății 119/2014, art. 11, alin. 1, care reglementează distanța dintre microfermele de păsări și casele de locuit, considerând că MADR ar trebui să se implice activ în promovarea, protejarea și coordonarea activităților din agricultură, dar și în elaborarea legislației în domeniu. 
În acest memoriu am semnalat un caz concret de discriminare a fermierilor români față de fermierii europeni; în plus, am sesizat faptul că OMS 119/2014 a devenit și un instrument de răzbunare personală a unor indivizi, în cazul în care o fermă sau microfermă îi încurcă în activitatea de zi cu zi. 
Asociația noastră (Asociația Profesională a Crescătorilor de Păsări de Carne și Ouă din județul Iași) împreună cu revista Ferma, a înaintat diverse adrese, în baza unor memorii tehnice, către Ministerul Agriculturii și Ministerul Sănătății, prin care a solicitat modificarea de urgență a OMS 119/2014, deoarece actul normativ este discriminator față de fermierii români și încalcă legislația națională și europeană cu privire la mediu. În discuțiile Asociației cu ministrul Daniel Constantin, acesta și-a arătat toată disponibilitatea pentru rezolvarea situației. Dar, spre stupoarea noastră, toate demersurile ne-au fost blocate în hățișul birocratic din cadrul ministerului.

Ministerul Agriculturii rămâne impasibil
Pentru conformitate, cităm din răspunsul pe care ni l-au oferit onorabilii din Ministerul Agriculturii, prin adresa cu nr. 139111/16.12.2014: „Ordinul 119 din 4 februarie 2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației a fost emis de către Ministerul Sănătății, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nefiind consultat în eliberarea acestui Ordin”.  
Am înțeles că cei de la agricultură nu au fost consultați, acest ordin nu a fost emis de către MADR, chiar dacă prevederile lui influențează activitatea de zi cu zi a fermierilor, activitate care cred că este sub umbrela Ministerului Agriculturii... Dar oare, după numeroasele sesizări venite din teritoriu cu privire la OMS 119/2014, cei din cadrul Ministerului Agriculturii nu ar fi trebuit să lupte pe toate fronturile cu cei de la Sănătate până la rezolvarea situației? Dacă tot nu au fost consultați și tot nu au ridicat un deget pentru drepturile fermierilor, oare nu ar fi timpul ca, măcar în ultimul ceas să înceapă demersurile pentru modificarea acestui ordin? 

Neștiință, indiferență sau neputință?
Cei de le politici agricole și strategii „se luptă” din răsputeri pentru o viață mai bună a fermierilor, dar au introdus în legislația pentru aprobarea proiectelor europene  sintagma „cu respectarea OMS 119/2014”, ceea ce ridică mari semne de întrebare. Cu alte cuvinte, MADR nu este de acord cu acest ordin, dar el obligatoriu trebuie respectat?! Să fie oare neștiință? 
Și ca să fie complet tabloul contradicțiilor, redau în integralitate ultima frază din răspunsul MADR prezentat anterior cu privire la OMS 119/2014: ”Pentru problemele care nemulțumesc crescătorii de păsări cu efective mici crescute pentru nevoi personale (consum propriu) vă sugerăm să vă adresați Ministerului emitent al Ordinului, respectiv Ministerului Sănătății, cu propunerile pe care le considerați necesare modificării ordinului”. Credem că Ministerul Agriculturii nici n-ar trebui să mai existe, atâta timp cât ne sugerează să ne adresăm altor ministere! Ce rost mai are acest minister dacă nu-i interesează soarta crescătorilor de păsări? Adică un grup de fermieri are mai multă forță decât un minister? Chiar nu mai înțelegem rostul și activitatea stimabililor de la Agricultură...
Și dacă tot spuneau că este emis acest ordin de către un alt minister și ei nu pot face nimic, doresc să le aduc la cunoștință faptul că Ministerul Mediului, care nu a emis acest ordin, a solicitat modificarea acestui ordin în luna noiembrie a anului trecut. Deci ce să înțelegem că, în fapt, Ministerul Agriculturii nu există? Sau e neputincios?

În urma celor expuse revenim cu solicitarea noastră publică de modificare a acestui Ordin. Precizarea unei distanțe de amplasare a unui obiectiv zootehnic fără a fi fundamentat științific și legal contravine oricărui principiu de mediu sau de sănătate publică aplicat în Comunitatea Europeană. Analizând Ordinul 119 din 2014 al Ministrului Sănătății și comparându-i prevederile cu legislația națională și europeană din domeniu, cât și cu literatura de specialitate consultată, rezultă clar o neconcordanță între acest ordin și reglementările legale naționale și europene. 
În plus, OMS 119 defavorizează fermierul/gospodarul român în comparație cu cel european. Legislația națională trebuie să fie armonizată cu regulamentele europene și ar trebuie să protejeze cetățeanul și să-l ajute indiferent dacă este producător sau consumator. Pentru ambele categorii trebuie să existe o legislație care să nu dezavantajeze o parte și să avantajeze alta. Ordinul 119/2014 dezavantajează fermierii români, dar și micii gospodari, încălcându-le drepturile fundamentale cu privire la crearea unui climat propice pentru dezvoltarea și bunăstarea lor. 
Având în vedere cele prezentate, solicităm abrogarea Art. 11 cu privire la distanțele minime de protecție sanitară între teritoriile protejate și o serie de unități care produc disconfort și riscuri asupra sănătății populației și Art. 15 din Normele de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 119 din 4 februarie 2014, deoarece reglementarea strictă a unor distanțe minime între unitățile care produc disconfort (în speță exploatațiile zootehnice/gospodăriile populației) și locuințe, precum și a numărului maxim de animale pe exploatație zootehnică/gospodărie contravin prevederilor Constituției României și ale următoarelor acte normative: art 148 din Legea 278/2013, O.U.G. 195/2005, Ordinul Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor nr. 1182 din 22.11.2005, Ordinul MADR nr. 1270 din 30.11.2005 și Directiva (UE) nr. 75 din 24 noiembrie 2010.
Asociația Profesională a Crescătorilor de Păsări de Carne și Ouă din județul Iași

Alba-neagra la Ministerul Sănătății. Uite specialistul, nu e specialistul!

Continuăm seria articolelor legate de Ordinul Ministerului Sănătății 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, ale cărui prevederi, după cum am demonstrat deja, contrastează flagrant cu realitatea din agricultură și cu prevederile europene în domeniu.

Luăm în discuție art. 15, care precizează: (1) în gospodăriile unde nu sunt asigurate racordurile de apă curentă și canalizare printr-un sistem centralizat de distribuție, adăposturile pentru creșterea animalelor în curțile persoanelor particulare, de cel mult 6 capete în total (ovine, caprine, porcine, bovine, cabaline) și cel mult 50 de păsări se amplasează la cel puțin 10 m de cea mai apropiată locuință învecinată și se exploatează astfel încât să nu producă poluarea mediului și risc pentru sănătatea vecinilor, cu obligația respectării condițiilor de biosecuritate. (2) în gospodăriile unde sunt asigurate racordurile la sistemul centralizat de apă curentă și canalizare, adăposturile de animale de cel mult două capete cabaline, 5 capete bovine, 15 ovine sau caprine, 5 capete porcine și cel mult 50 de păsări se amplasează la cel puțin 10 m de cea mai apropiată locuință învecinată...
Din punct de vedere juridic, aceste două aliniate precizează niște norme în funcție de dotările utilitare ale comunelor - dacă ai apă curentă și canalizare sau nu - și până aici totul ar fi în regulă. Mai greu este când ajungem la numărul maxim de animale care pot fi în curtea țăranului: cel mult 6 capete în total (ovine, caprine, porcine, bovine, cabaline). Eu îmi pun întrebarea logică: ce ne facem dacă avem o scroafă și fată 12 purcei? Practic, bietul țăran, în loc să se bucure, tocmai ce a intrat în ilegalitate, deoarece a ajuns la 13 capete de animale și a depășit cu mult capacitatea precizată în acest Ordin. Conform OMS 119/2014, el are două variante: ori scapă de cele 7 capete de animale în plus ori, conform art. 20, realizează un Studiu de impact asupra populației să vadă dacă poate menține efectivul în curte.
Dar aberațiile legislative nu se opresc aici... Țăranul nostru are voie să crească în curte maxim 50 de păsări, dar de care păsări? Oare putem pune semn de egalitate între 50 de prepelițe care au o medie de 150 de grame/cap și 50 de struți care au greutatea corporală de 150 kg/struț? Conform „specialiștilor” de la Sănătate s-ar părea că nu este nici o diferență!!! Am impresia că acești specialiști au fugit de la orele de zoologie din școala generală. Mergem mai departe cu logica, ce facem cu iepurii, câinii, pisicile? ~i încadrăm la cele 6 capete? Sau nu există, ca specie de curte, pentru cei de la Ministerul Sănătății?
Pentru cunoștințele generale ale „specialiștilor” de la DSP, le aducem la cunoștință următoarele: o oaie sau o capră are o greutate corporală medie de 25 kg în funcție de rasă (dar pot cântări și mai mult), greutatea medie la porcine este de 100 kg, în funcție de categoria de vârstă variază de la 25 kg până 120 kg, la bovine variază între 400 si 800 kg, dar taurii pot ajunge la peste 1.000 kg iar la cabaline greutatea e între 400 și 1.000 kg, în funcție de rasă... Deci niciodată 6 oi nu sunt egale cu 6 vaci!!! Și exemplele pot continua...
O altă aberație este cuprinsă în sintagma: „cu obligația respectării condițiilor de biosecuritate”. De ce aberație? Păi, prin biosecuritate se înțelege totalitatea măsurilor tehnico-organizatorice pentru asigurarea protecției fermelor din punct de vedere sanitar-veterinar. Prima regulă de aur este că într-o fermă nu se cresc specii diferite și categorii de vârstă diferite... și atunci, cum respectăm biosecuritatea dacă în gospodărie sunt 6 specii cu tot atâtea categorii de vârstă?
Cu privire la art. 11 din OMS 119/2014 care stabilește distanțele minime dintre exploatațiile zootehnice și locuințe, am tot atras atenția că aceste prevederi au fost stabilite din pix, fără nici o legătură cu ceea ce înseamnă creșterea animalelor! 
- Ferme de păsări, 51-100 capete: 50 m
- Ferme de păsări, 101-5.000 capete: 500 m
- Ferme și crescătorii de păsări cu peste 5.000 de capete și complexuri avicole industriale: 1.000 m
- Ferme și crescătorii de iepuri, 100-5.000 de capete: 100 m
- Ferme și crescătorii de iepuri cu peste 5.000 de capete: 200 m
- Ferme și crescătorii de struți: 500 m
Facem următoarele precizări: greutatea corporală medie a unui iepure de carne este de 7 kg iar greutatea corporală medie a unui pui de carne este de 2,5 kg; cantitatea de dejecții (că de aici pleacă, teoretic, poluarea și logica distanțelor) este direct proporțională cu greutatea corporală. Așadar, cum este posibil ca fermele de iepuri cu capacități între 100 și 5.000 de capete să poată fi amplasate la 100 m, iar fermele de păsări la 500 m??? Iar stimabilii “specialiști” nu știu, probabil, că struții sunt tot păsări și ajungem astfel să amplasăm o fermă de prepelițe cu peste 5.000 de capete la un km față de ultima casă (prepelițe pe care le crești într-o cameră de 50 metri pătrați), iar ferma de struți, ATENȚIE, indiferent de număr, o pui fără probleme la o distanță de 500 m!
Vă întrebați de unde titlul articolului? ~n urma unei adrese transmise către Ministerul Sănătății, în care am solicitat documentația tehnică care a stat la baza elaborării distanțelor prevăzute în OMS 119/2014, am primit următorul răspuns: „Au fost luate în considerare propunerilor specialiștilor din Direcțiile de Sănătate Publică teritoriale”. Ori, dacă acești “specialiști” nu fac diferența între prepeliță și struț, între porc și vacă, nu știu ce înseamnă biosecuritate și exemplele pot continua, nu ne mai miră de ce țin cu înverșunare la acest ordin și nu doresc modificarea lui după criterii tehnico-științifice! Modificarea ar însemna recunoașterea incompetenței...

“Distanțele minime”, între agonie și extaz

Timp de peste doi ani am solicitat autorităților guvernamentale informații despre documentația care a stat la baza emiterii Ordinului Ministrului Sănătății nr. 119/2014, prin care se reglementează distanțele minime între zonele de locuit și fermă. Am scris articole pe acest subiect, am sesizat Ministerul Agriculturii, am tras semnale de alarmă că acest Ordin este discriminatoriu. Cu ce rezultat?

În sfârșit, specialiștii de la Sănătate au binevoit să citească ceea ce semnalam noi, și anume că Ordinul 119/2014 nu este fundamentat științific și creează discriminare față de fermierii noștri în raport cu cei europeni.

Ministerul Sănătății nu are competență, dar își depășește atribuțiile
După lupte seculare, Ministerul Sănătății, în urma demersurilor făcute de Ministerul Agriculturii, Asociația Profesională a Crescătorilor de Păsări de Carne și Ouă - Iași și revista Ferma, a studiat Memoriul Tehnic pe care l-am înaintat autorităților pentru a demonstra că distanțele minime între ferme și locuințe, așa cum sunt prevăzute în art. 11 în OMS nr. 119/2014, nu au nici un fundament științific. Este deosebit de interesant că „specialiștii” de la Ministerul Sănătății recunosc indirect că nu au nici o atribuție în acest sens și că nu au habar ce înseamnă “tehnologii de creștere”. Pentru conformitate, cităm din răspunsul nr. 81915/18.01.2016: „Evaluarea tehnolgiilor de creștere a animalelor și păsărilor pentru încadrarea fermelor în sisteme tradiționale sau industriale, de creștere intensivă, este de competența specialiștilor din Ministerul Agriculturii, care trebuie să se asigure că se respectă protecția factorilor de mediu cu impact asupra sănătății și confortului populației din zonă”. Și atunci vin cu întrebarea firească: dacă Ministerul Agriculturii are atribuții în acest sens, după cum este și normal, atunci de ce acest ordin a fost emis de cei de la Sănătate fără consultarea în prealabil a celor de la Agricultură? Nu cumva sunt niște interese ascunse pentru ca domnii din Sănătate să aibă control în ferme după bunul lor plac?! 

Câte țări, atâtea sisteme de creșterea animalelor?
Să mergem mai departe cu analiza acestui răspuns, ca să putem comenta punctual și pertinent. 
Pentru a completa cunoștințele generale ale „specialiștilor” de la Sănătate trebuie să subliniez că în toată lumea unde există zootehnie, și România nu face excepție, creșterea animalelor se realizează în trei mari sisteme de exploatare, extensiv, semi-intensiv și intensiv. Iar criteriile de diferențiere între sisteme sunt: densitate/mp, tipuri de adăposturi, indice de mecanizare și așa mai departe. Răspunsul Ministerului Sănătății că „Memoriul prezintă date susținute științific și bine documentate, cu exemplificări de studii realizate în țări vest-europene ca Germania, Belgia, Eleveția, care au însă sisteme tradiționale diferite de creștere a animalelor/păsărilor, diferite de cele practicate în România, folosind criterii precum: densitate/mp, greutate, tip adăposturi etc.” dă dovadă că specialiștii acestui minister nu au cunoștințe minime de zootehnie generală. Creșterea animalelor se realizează la fel și în România, și în Belgia, și în Germania și așa mai departe.

Sursa poluării sunt dejecțiile, nu animalele
Cu privire la existența sau inexistența infrastructurii de apă și canalizare recunoaștem că nu suntem la nivelul Comunității Europene, dar nici nu trebuie să exagerăm cu reglementări peste reglementări. Din discuțiile avute ce specialiștii de la Mediu, de la facultăți de profil și inclusiv din Direcțiile de Sănătate Publică, problema în România nu este amplasarea exploatațiilor zootehnice față de ultima casă, deoarece sursele de poluare sunt în primul rând dejecțiile, nu animalul exploatat în fermă. Mai precis este vorba de managementul, manipularea și gestionarea dejecțiilor, deoarece acestea reprezintă factorul principal de poluare. Iar pe partea de dejecții există proceduri, legi care precizează foarte clar cum se depozitează, unde se depozitează, ce condiții trebuie să îndeplinească platformele de stocare etc. Ba mai mult, există organisme specializate de control pe acest sector, cum ar fi Garda de Mediu.
Atunci nu cumva este o depășire de atribuții a celor de la Sănătate atâta timp cât, citez din același răspuns: “riscurile asupra sănătății populației din vecinătatea unor obiective de acest tip pot fi generate de: poluarea prin emisia de gaze de efect de seră; poluarea apei cu nitrați; eutrofizarea apelor de suprafață prin azot și fosfor; poluarea cu metale grele și cu pesticide; disconfort de mirosuri și zgomot”.
Toate cele prezentate anterior și scrise negru pe alb de către cei de la Sănătate nu reprezintă oare atribuții ale Ministerului Mediului? Nu cumva Ministerul Sănătății se substituie unei autorități competente care are atribuții clare în acest domeniu? Și mai mult, OMS 119/2014 nu contravine, așa cum am sesizat și noi, prevederilor din: Constituția României, art. 148, Legii 278/2013, O.U.G. 195/2005, Ordinului Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor nr. 1182/22.11.2005, Ordinului MAPDR nr. 1270/30.11.2005 și Directivei (UE) nr. 75 din 24 noiembrie 2010? 
Cei de la Sănătate ori nu înțeleg, ori nu cunosc limba română. Iată ce răspund în continuare: „În memoriu sunt prezentate modalități de calcul privind concentrațiile emise de amoniac, hidrogen sulfurat, praf, în funcție de cantitatea de dejecții/mp/zi, având la bază Unitatea Vită Mare (UVM), și transformările echivalente pentru animale sau păsări. Impactul asupra sănătății umane și confortul este evaluat pe baza unor concentrații maxime admise ale acestor poluanți, prezenți în aerul respirabil, exprimat în mg/mc aer”. Păi mult stimabililor specialiști, noi vă tot spunem că nu există corelare între specii cu privire la distanțele reglementate de voi, iar singura variantă ca să corelezi speciile este unitatea de măsură, care se cheamă Unitatea Vită Mare. Factorul poluator nu este animalul în sine, ci dejecțiile. Cantitatea de poluanți este dată de cantitatea de dejecții, care este corelată cu mărimea animalului și cu densitatea pe metrul pătrat. O vacă crescută numai în adăpost produce o cantitate de dejecții concentrată pe o suprafață mică de teren, iar dacă are acces în padoc, această cantitate de dejecții este distribuită pe o suprafață mult mai mare iar concentrația de poluanți scade!

MS nu recunoaște ceea ce scrie în propriul Ordin
„În ceea ce privește art. 15, considerăm că este vorba de o interpretare eronată, Ministerul Sănătății nelimitând numărul de animale crescute în gospodărie, ci o distanță minimă între grajdul de animale și locuințele vecine”, răspunde MS. Suntem de acord cu distanța adăpostului, însă expresiile „de cel mult” și ”cel mult” nu reprezintă tot o limitare? Sau vorbim o altă limbă? Pentru a nu fi acuzați de subiectivism, citez din art. 15 al Ordinului emis de MS. Las cititorii să tragă concluziile: 
„(1) În gospodăriile unde nu sunt asigurate racordurile de apă curentă și canalizare printr-un sistem centralizat de distribuție, adăposturile pentru creșterea animalelor în curțile persoanelor particulare, de cel mult 6 capete în total (ovine, caprine, porcine, bovine, cabaline) și cel mult 50 de păsări se amplasează la cel puțin 10 m de cea mai apropiată locuință învecinată și se exploatează astfel încât să nu producă poluarea mediului și risc pentru sănaătatea vecinilor, cu obligația respectării condițiilor de biosecuritate.
(2) În gospodăriile unde sunt asigurate racordurile la sistemul centralizat de apă curentă și canalizare, adăposturile de animale de cel mult două capete cabaline, 5 capete bovine, 15 ovine sau caprine, 5 capete porcine și cel mult 50 de păsări se amplasează la cel putin 10 m de cea mai apropiată locuință învecinată și se exploatează astfel încât să nu producă poluarea mediului și risc pentru sănătatea vecinilor, cu obligația respectării condițiilor de biosecuritate”.
Prin răspunsul nr 81915/18.01.2016 trimis de Ministerul Sănătății ne confirmă tot ce am afirmat noi până acum că acest Ordin nu este fundamentat științific, încalcă norme și legi deja existente și se suprapune peste activitatea și atribuțiile altor ministere care au specialiși pe acest domeniu și mai mult cei de la sănătate țin cu dinții de acest ordin i9ndiferent de ce argumente, tehnice, științifice și legale se aduc.


UE NU REGLEMENTEAZĂ “DISTANȚELE MINIME”
Răspunsul pe care ni l-a oferit AGRI-ANIMAL-PRODUCTS-INT European Commission DG Agriculture and Rural Development Unit C3 - Animal products referitor la această reglementare românescă specifică: “În legislația UE privind sănătatea animalelor nu există prevederi care să reglementeze distanțe minime între exploatațiile agricole și zonele rezidențiale urbane pentru nici o specie de animale”.
SURSA: REVISTA FERMA



Articol publicat in revista Ferma nr.6(167) 1 - 14 aprilie 2016

luni, 11 decembrie 2017

Găina multimilionară! AVICULTURA, între statistici şi proiecte tip

Conform statisticilor publicate pe site-ul Ministerului Agriculturii, la 30 iunie 2017 populaţia avicolă a României însuma 76.820.437 de păsări. Pare mult sau puţin, dar dacă raportăm numărul de păsări la sistemele de creştere existente, ne dăm seama că stăm nu rău, ci foarte rău!
Ne chinuim cu strategii, programe de dezvoltare, proiecte tip în agricultură, dar rămânem în urmă cu avicultura, sectorul cu cel mai mare randament din punct de vedere economic.
Discutăm de strategii de dezvoltare a păturii de mijloc din agricultură şi a fermei de familie (indiferent de dimensiunea ei!!!), însă multe dintre aceste strategii au rămas doar la nivel de declaraţie. Aşa se întâmplă şi în sectorul avicol de la noi. Pentru a nu induce în eroare cititorii şi pentru a nu fi acuzaţi de unii sau de alţii de manipulare sau de rea-voinţă, discutăm concret, cu referire la datele oficiale, statistice privind sistemele de creştere şi explicarea acestor sisteme. Pentru că, nu-i aşa, cifrele vorbesc de la sine...
Dimensiunea dezastrului, în cifre
Din datele statistice rezultă o polarizare a fermelor în funcţie de tehnologie şi, implicit, din punct de vedere al capitalului, adică ferme foarte bogate şi ferme foarte sărace, predominante fiind cele din urmă, cu un procent de peste 55%. 
Aşadar, am ajuns în situaţia în care, la momentul actual, păsări exploatate în sistem intensiv sunt doar 33.918.072 capete, ce reprezintă 44,15% din efectiv total de păsări, iar în sistemul gospodăresc regăsim 42.902.365 capete, ceea ce reprezintă 55,85% din total. Dacă facem o medie pe gospodărie, raportat la cele peste 1.800.000 de gospodării ţărăneşti din evidenţa ANSVSA, rezultă un efectiv mediu per gospodărie de aproximativ 24 păsări. Păsări cu un potenţial genetic scăzut, reţete furajere dezechilibrate şi producţii pe măsură. Astfel, ţăranul român ajunge să aibă găini ”milionare” ca urmare a consumului excesiv de furaj şi o producţie mică, rezultând costuri exorbitante pe produsul finit ou sau carne.
• După tipul de producţie: găinile ouătoare reprezintă 40,90% din total efectiv, cu 31.416.625 capete, iar în sectorul pui de carne procentul este de 59,10%, cu un număr de 45.403.812 capete.
• Din punct de vedere al sistemelor de creştere, la categoria găini ouătoare, sistemul intensiv ocupă 22,17% iar, Atenţie!, cel gospodăresc - 77,83%. La sectorul de carne se pare că stăm puţin mai bine, adică păsări crescute în sistem intensiv - 59,36% şi în sistem gospodăresc - 40,64%.
Probabil v-aţi întrebat de ce am publicat, în ultimii ani, mai multe informaţii şi date tehnice despre capacităţi mici şi mijlocii de producţie în avicultură, şi mai puţin despre marile exploataţii sau societăţi agro-industriale din sector. Pe cele din urmă le-am prezentat sub forma reportajelor, din perspectiva managementului afacerii, a tehnologiilor avansate de producţie. Apoi, zootehnia românească trebuie să se dezvolte pentru a supravieţui pieţelor agro-alimentare mondiale, în situaţia actuală mai mult ca niciodată. Cu riscul de a ne repeta obsesiv, reamintim că evoluţia în acest domeniu nu se poate face în absenţa mecanizării şi automatizării proceselor tehnologice.
Performanţă cu investiţii minime
Dacă majoritatea lucrărilor de specialitate se adresează marilor producători de ouă şi de carne de pasăre, care au puterea financiară necesară pentru a angaja specialişti şi care deţin o paletă largă de echipamente avicole, din care pot să aleagă, nu la fel putem spune şi despre producătorii mici şi mijlocii, majoritatea fiind privaţi de accesul la tehnologiile performante din sectorul avicol.
Lipsa banilor, incapacitatea economică de a contracta credite avantajoase, precum şi instabilitatea pieţelor interne de desfacere constituie principalele cauze ale investiţiilor extrem de reduse în fermele de păsări mici şi mijlocii, indiferent de orientarea producţiei. In aceste condiţii, am considerat absolut necesare articolele de specialitate care să trateze optimizarea lucrărilor specifice, stabilirea tehnologiei de mecanizare şi de automatizare şi ofertele de inputuri şi de material biologic pentru acest sector.
Mai mult, recent a fost lansată Măsura 6.3 - Sprijinirea fermelor de semi-subzistenţă. Mă întreb câte firme de consultanţă din România pot oferi, la ora actuală, soluţii tehnologice viabile raportat la veniturile sau profitul (infime) pe care micul producător îl poate reinvesti în activitatea pe care o desfăşoară?!
Creşterea puilor de carne şi a găinilor ouătoare în efective mici şi medii poate fi privită ca o afacere economică rentabilă, obţinându-se, cu eforturi şi cheltuieli minime, rezultate satisfăcătoare şi chiar încurajatoare pentru dezvoltarea ulterioară a microfermei. Şi asta se poate realiza fără probleme, respectând pur şi simplu criteriile de bază în creşterea şi exploatarea păsărilor, prevăzute de normele în vigoare.
Lăsaţi microferma de păsări să prindă aripi 
Promovarea, în proiecte tip, a unor sisteme de creştere de tip intensiv sau super intensiv pentru fermele mici şi mijlocii este o greşeală de strategie. 
Sistemele de creştere alternativă (sistemul semi-intensiv), creşterea găinilor la sol cu acces liber în padoc sau ecologic (notarea cu cifra 1 sau 0), creşterea puilor de carne în sistem tradiţional cu acces liber în padoc sau ecologic sunt proiecte care se pretează cel mai bine pentru dezvoltarea mediului rural actual din România. ~n primul rând, produsele obţinute sunt de nişă şi nu intră în concurenţă cu marii producători. Se obţin cantităţi mai mici, dar cu o valoare adăugată mare şi, nu în ultimul rând, se pot valorifica resursele furajere de care gospodăria ţărănească dispune.
PROIECTE TIP MOARTE DIN FAŞĂ
Promovarea pe site-ul MADR a unor proiecte tip este o idee foarte bună, dar din punctul meu de vedere este aplicată prost. De ce? Răspunsul este foarte simplu: cel puţin la pasăre, opţiunea tehnologică prezentată în aceste modele de proiect nu este viabilă din punct de vedere economic. Astfel, introducerea unor sisteme de creştere de tip intensiv sau super intensiv pentru fermeîle mici şi mijlocii este o greşeală, iar aceste proiecte tip sunt moarte încă din faşă. In primul rând, produsul obţinut, carnea sau oul intră în concurenţă directă cu marii producători de acest tip de produs, care au putere financiară pentru promovare, au cantitate mare de produse pentru penetrarea marilor reţele de magazine, au lanţul de producţie complet, incubaţie, creştere, sacrificare, au posibilităţi de angajare de specialişti în management, tehnolgii şi în marketing şi, în final, costul de producţie per produs finit este mult mai mic decât într-o fermă mică sau mijlocie. Cele două tipuri de proiecte propuse de MADR: 1. pentru găini ouătoare - fermă cu o capacitate de 5000 capete cu creştere la sol şi 2. pentru pui de carne - capacitate de 10.000 capete nu sunt viabile pentru mica gospodărie agricolă. 
Trebuie să subliniem că pe vechiul exerciţiu financiar 2007-2014 tot fermele mari au beneficiat de cei mai mulţi bani, iar acum, după cum se observă, cei din categoria fermelor mici şi mijlocii vor fi daţi din nou deoparte.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 20/203 (editia 15-30 noiembrie)

miercuri, 6 decembrie 2017

Scurt istoric


Facultatea de Zootehnie din Iaşi s-a înfiinţat în anul 1951, în baza Hotărârii Consiliului de Miniştri din acea vreme (H.C.M. nr. 1056), în cadrul Institutului Agronomic, după ce în anul 1948 apăruseră la Bucureşti şi Arad alte două facultăţi.
    Înfiinţarea învăţământului superior zootehnic la Iaşi era justificată, având în vedere faptul că în cadrul Facultăţii de Agronomie se crease o adevărată şcoală de zootehnie, datorită marelui profesor Agricola Cardaş. Astfel, se preda:
    - în anul II: "Zootehnia generală"; 
    - în anii III şi IV: "Creşterea taurinelor şi cabalinelor", "Creşterea ovinelor şi porcinelor";
    - în anul V: "Creşterea păsărilor şi iepurilor de casă", "Apicultură şi sericicultură" şi "Piscicultură".
    Pe parcursul anilor III şi IV se preda şi cursul de "Industrii agricole", în cadrul căruia erau prezentate noţiuni de lactologie şi tehnologia cărnii.
    Tot prin grija profesorului Agricola Cardaş au fost create patru laboratoare de zootehnie cu dotările necesare, precum şi ferme didactice cu un pronunţat caracter zootehnic sau exclusiv zootehnic. În anul 1955, Institutul Agronomic din Iaşi eliberează primele diplome de ingineri zootehnişti, decan al Facultăţii de Zootehnie fiind Prof. dr. Gh. Drugociu.

    În anul 1957, Facultatea de Zootehnie se uneşte cu Facultatea de Agricultură, formând Facultatea de Agricultură şi Zootehnie, cu trei secţii: Agricultură, Horticultură şi Zootehnie. Începând cu promoţia care a dat admiterea în 1955, pentru secţiile de Zootehnie durata studiilor s-a mărit la 5 ani şi jumătate.
    În anul 1962, secţiile de Zootehnie ale Facultăţilor de Agricultură şi Zootehnie din ţară se desfiinţează.
    Studenţii din anii IV şi V Zootehnie au finalizat studiile ca ingineri în specialitatea Zootehnie, cei din anul III au fost transferaţi la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti, unde după studii de 1 an şi jumătate au devenit medici veterinari, iar studenţii din anii I şi II au fost integraţi în Facultatea de Medicină Veterinară din Iaşi, care se înfiinţase între timp. De specificat faptul că pregătirea zootehnică a continuat să se efectueze cu profesorii afirmaţi în şcoala zootehnică ieşeană.

    Concentrarea efectivelor de animale precum şi specializarea unităţilor zootehnice au condus la reînfiinţarea, în anul 1968, a Facultăţii de Zootehnie, cu o durată a studiilor de 5 ani.
    În anul 1975, Facultăţile de Zootehnie şi de Medicină Veterinară din Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara se unesc organizatoric devenind secţii în cadrul noilor facultăţi de Zootehnie şi Medicină Veterinară, în timp ce la Bucureşti cele două facultăţi continuă să existe separat.

    În 1986, toate facultăţile şi secţiile din Institutul Agronomic din Iaşi sunt integrate într-o singură facultate - Facultatea de Agronomie, cu 4 secţii: Agricultură, Horticultură, Zootehnie şi Medicină Veterinară.
    Durata studiilor la secţia de Zootehnie se reduce la 4 ani, absolvenţii primind în continuare titlul de ingineri zootehnişti.
    Din anul 1990, Facultăţile de Zootehnie din amintitele centre universitare devin de sine stătătoare, cu o durată a studiilor de 5 ani.
    Din anul universitar 1991-1992 absolvenţii Facultăţii de Zootehnie primesc titlul de inginer-diplomat cu specializarea în Zootehnie.

    În anul 2001 s-au făcut demersurile necesare în vederea înfiinţării specializării de Piscicultură, iniţiativă aprobată de către C.N.E.A.A., acţionându-se şi în sensul înfiinţării Centrului de Cercetări Zootehnice Iaşi. 
    Din anul 2009, conform normelor Bologna, durata studiilor la zi, pe cicluri universitare, devine 4+2+3 (4 ani licenţă, 2 ani masterat, 3 ani doctorat cu frecvenţă). 
    Începând cu anul universitar 2009/2010, în concordanţă cu Planurile strategice şi tendinţa de dezvoltare/restructurare a USAMV Iaşi şi ţinând cont de transformările postaderare apărute în România, în cadrul Facultăţii de Zootehnie se dezvoltă două specializări noi, Controlul şi expertiza produselor alimentare şi Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism, cu cifră de şcolarizare proprie şi cu o durată a studiilor de 4 ani. 
    În cei 60 de ani de existenţă, Facultatea de Zootehnie din Iaşi a dat un număr de peste 3500 specialişti, din rândul cărora unii au ocupat şi/sau ocupă funcţii de miniştri, secretari generali şi de stat, parlamentari, reputaţi directori de ferme şi holdinguri, cadre didactice, directori de institute şi staţiuni de cercetare, cercetători, fermieri etc. 
SURSA: FACULTATEA DE ZOOTEHNIE