Problema stabilirii distanțelor minime de amplasare a fermelor zootehnice față de spațiile de locuit nu e de ieri, de azi. Excesul de zel, neștiința sau ignoranța duc la situații total contradictorii în România, raportat la legislația europeană, care ar trebui să fie suverană.
La începutul acestui an, Ministerul Sănătății a emis Ordinul nr. 119 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației. În acest Ordin, la Art. 11, alin. (1) sunt prevăzute distanțele minime de protecție sanitară între teritoriile protejate și o serie de unități care produc disconfort și riscuri asupra sănătății populației. Printre care fermele zootehnice. Problema este că distanțele stabilite de Ministerul Sănătății par a nu avea un fundament științific și contravin normelor europene, aplicate în multe state din Vestul Europei. Am solicitat Ministerului Sănătății să ne pună la dispoziție documentația tehnică pe baza căreia au fost calculate distanțele, dar până la închiderea ediției nu am primit un răspuns. Am întrebat și la Ministerul Agriculturii dacă li s-a solicitat un punct de vedere pentru stabilirea distanțelor minime la care să fie amplasate fermele, iar răspunsul primit a fost NU, Ministerul Sănătății nu a solicitat o astfel de expertiză.
În aceste condiții, doi specialiști în zootehnie - dr.ing. Daniel Simeanu, Președintele Asociației Profesionale a Crescătorilor de Păsări de Carne și Ouă din județul Iași și subsemnatul - am înaintat Ministrului Agriculturii un memoriu justificativ și o solicitare pentru crearea unui grup științific de lucru care să trimită o Notă de fundamentare în vederea modificării Ordinului 119 al Ministrului Sănătății. Până acum nici o reacție din partea MADR, motiv pentru care prezentăm succint câteva argumente tehnice cuprinse în acest memoriu și care subliniază erorile ce se regăsesc în legislația privind stabilirea distanțelor la care trebuie amplasate fermele față de spațiile protejate.
Distanțele fixe nu sunt conforme cu realitatea!
Aplicarea tehnologiilor de creștere a animalelor în sistem tradițional sau „free range”, indiferent de specie, necesită cheltuieli de producție net superioare celor din sistemul industrial. Sunt necesare suprafețe de teren mari pentru fiecare animal, motiv pentru care aceste tehnologii sunt prietenoase cu mediul. Volumul de noxe cât și al dejecțiilor acumulate într-o astfel de fermă sunt mult mai mici decât în cazul sistemelelor industriale. Având în vedere aceste argumente, dar și multe alte aspecte ce diferențiază cele două sisteme, considerăm oportună inițierea unui grup de analiză care să elaboreze un ghid de bune practici cu recomandări concrete (formule matematice), care să țină cont de degajările de noxe și dejecțiile produse pe unitatea de suprafață.
Pentru exemplificare, prezentăm în cele ce urmează modalități de calcule aplicate în cazuri diferite (calcul preluat din literatura de specialitate, legislație europeană cât și legislația unor țări cum ar fi Austria, Belgia sau Germania).
În urma studierii literaturii științifice de specialitate și a regulamentelor europene am constatat că, pentru stabilirea distanțelor minime de amplasare a fermelor, se aplică diverse formule de calcul ce țin cont de degajările de noxe, suprafața ocupată de fermă, disiparea noxelor de către curenții de aer, dar și de tipul de tehnologie aplicată. Legislația germană reglementează amplasarea fermelor stabilind distanțe minime între acestea și zonele rezidențiale printr-un sistem de calcul logic și ușor de aplicat, ce se bazează pe numărul de UVM.
Utilizarea unor distanțe fixe, așa cum prevede Ordinul 119 al Ministrului Sănătății, care nu sunt stabilite în mod obiectiv, duce la îngrădirea drepturilor fundamentale ale cetățenilor cu privire la proprietate și asigurarea unui trai decent.
Tehnologia de creștere ar trebui să facă diferența!
Pentru o normare corectă, factorul principal care trebuie luat în calcul este tehnologia de creștere, deoarece în funcție de aceasta se stabilește suprafața fermei și cantitatea de noxe. Spre exemplificare facem referire la creșterea puilor de carne în sistem tradițional și creșterea puilor de carne în sistem intensiv.
Astfel, sistemul „tradițional - creștere în aer liber” poate fi utilizat doar dacă densitatea pe un mp nu este mai mare de 12 păsări, fără ca greutatea vie să depășească 25 kg/mp (Regulamentul CE 1538/91). Totuși, în cazul adăposturilor mobile, a căror suprafață de pardoseală nu depășește 150 mp și care rămân deschise pe timpul nopții, densitatea poate crește la 20 de păsări/mp, fără ca greutatea în viu să depășească 40 kg greutate vie/mp (Regulamentul CE 1538/91). Suprafața utilizabilă totală a adăposturilor pentru păsări dintr-un singur punct de producție nu trebuie să depășească 1.600 mp și fiecare hală pentru pui nu poate avea o capacitate mai mare de 4.800 capete. De asemenea, adăpostul pentru pui trebuie prevăzut cu trape de ieșire cu o lungime combinată de cel puțin 4 m la 100 mp suprafață de adăpost (Regulamentul CE 1538/91). În același timp, trebuie să se asigure acces continuu în timpul zilei în spații exterioare, cel puțin de la vârsta de 6 săptămâni (Regulamentul CE 1538/91). Este necesar ca spațiile exterioare să aibă o suprafață acoperită în principal cu vegetație, care să asigure cel puțin 2 mp pe pui (Regulamentul CE 1538/91). În cazul creșterii puilor de carne în sistem intensiv, densitatea în adăposturi este de 14-16 pui pe mp.
Dacă luăm o exploatație tip de 5.000 capete, în cazul creșterii puilor de carne în sistem tradițional spațiul necesar păsărilor este de aproximativ 500 mp adăpost, plus un padoc exterior de 10.000 mp; rezultă o suprafață totală a fermei de aproximativ 11.000 mp. În cazul puilor de carne crescuți în sistem intensiv, pentru 5.000 de pui adăpostul necesar este de 400 mp, adică un necesar total de teren de 600 mp.
Nu vom reda acum formulele de calcul pentru noxe și dejecții, dar comparând datele obținute am concluzionat că... nu există termeni de comparație! Valorile cu noxele și dejecțiile în sistemul intensiv sunt de zece ori mai mari decât în sistemul „tradițional - creștere în aer liber”! Cu toate acestea, conform Art. 11 din ord. 119, fermele de păsări cu peste 5.000 de capete și complexele avicole industriale trebuie amplasate la 1.000 de metri față de spațiile protejate, distanță care se aplică ambelor sisteme de creștere, fără nici o diferențiere!
Un calcul simplu scoate la iveală erorile din lege
Din punct de vedere economic, fermele care aplică sistemul de creștere „tradițional - creștere în aer liber” au cheltuieli mult mai mari: costul de producție este mult mai mare și la fel este investiția inițială, cu asigurarea accesului în padoc și asigurarea celor 2 mp pe cap de pasăre în padoc.
Comparativ cu celelalte specii, distanțele sunt calculate aleatoriu, dacă luăm în considerare numai cantitatea de dejecții produsă de fiecare specie, pe zi, pe fermă. Pentru a putea face comparație vom utiliza coeficienții pentru conversia de animale în Unități Vită Mare (UVM): vacă 500 kg - 1 UVM; grăsun (porci) 70 kg - 0,14 UVM; păsări 1,6 kg - 0,0032 UVM.
Dacă ne referim la exemplu nostru, cu ferma de 5000 de capete pui de carne, calculăm dejecțiile pe numărul de capete, raportate la UVM pe fiecare specie, cât și distanțele prevăzute în Ordinul 119 din 2014.
Astfel:
- pentru ferma de 5000 pui de carne rezultă 16 UVM
- pentru ferma de porci de 114 capete rezultă 16 UVM
- pentru ferma de vaci de 16 UVM rezultă 16 capete vaci
Cantitățile de dejecții rezultate zilnic în fermele luate în discuție sunt:
- din ferma de 5.000 pui rezultă 7,14 kg dejecții
- din ferma de 114 porci rezultă 456 kg dejecții
- din ferma de 16 vaci rezultă 824 kg dejecții
Distanțele precizate în Ordinul 119/2014, raportate la 16 UVM sunt:
- ferme și crescătorii de taurine 6-20 capete, distanța 50 m
- ferme de porci între 101 și 501 capete, distanța minimă 500 m
- ferme de păsări peste 5000 capete, distanța minimă 1000 m
În aceste condiții, se poate afirma că distanțele fixe sunt neconcludente și nesigure și lasă loc la interpretări, pentru că nu se raportează la factorii poluatori - noxe și dejecții. Putem amplasa o fermă de vaci de 16 capete la 50 de metri față de ultima casă de locuit, fermă care ocupă 500 de mp (incluzând adăpost și platformă betonată pentru dejecții), iar cantitatea de dejecții este de 824 kg/zi, în timp ce ferma de 5000 de pui crescuți în sistem „tradițional - creștere în aer liber”, unde cantitatea de dejecții pe zi este de 7,14 kg și suprafața, prin tehnologie, e de 11.000 mp... o trimitem la un kilometru distanță!!!
Am demonstrat prin calcule, în funcție de specie și tehnologie, că distanțele prevăzute în Ordinul 119 nu sunt conforme cu realitatea. De multe ori sunt amplasate obiective economice mari poluatoare chiar lângă teritoriile protejate, în timp ce un obiectiv economic care practică tehnologii prietenoase cu mediul, îl trimitem prin lege la peste un kilometru, fără nici o justificare științifică și tehnică.
Cum e la alții...
În studiul „Development and validating procedure of a formula to calculate a minimum separation distance from piggeries and poultry facilities to sensitive receptors”, autorii au studiat condițiile de mediu a 43 de ferme existente, 21 de porci și 22 de păsări cu capacități de producție între 200 și 4000 capete la porci și capacități între 840 și 86000 capete la păsări, pentru a stabili formula pentru calcularea distanței dintre ferme și zonele de locuit. Studiul a fost realizat la cererea guvernul belgian, pentru testarea diverselor orientări referitoare la calcularea distanței minime și pentru a recomanda o distanță între fermele de animale (mai ales de porc și de pasăre) și locuințe, pentru a asigura un nivel de acceptabilitate a mirosului generat. Opt formule aplicate în diferite țări au fost examinate și comparate și a fost realizat un studiu de senzitivitate a diferiților parametri. Formula obținută reflectă „Ghidurile legislative de mediu” din Germania (TA - Luft and VDI), din Olanda, din Elveția, Quebec - Canada, din Austria și Belgia.
Pentru a evidenția mai bine discrepanțele dintre legislația românească și cea germană, am realizat un tabel comparativ între prevederile celor două legislații cu privire la distanța minimă dintre ferme și zonele de locuit, între două specii și capacități diferite, conform legislației românești, utilizând conversia LU. După cum rezultă din datele analizate în tabel, distanțele prevăzute de Ordinul 119/2014 al Ministrului Sănătății nu respectă un minim științific de corelare între specii, noxe, dejecții, care ar trebui să stea la baza calculării acestor distanțe. Mai mult, contravin și practicii curente din țările vechi membre ale Comunității Europene.
Vom reveni...
TABEL PRIVIND DISTANȚELE MINIME ÎNTRE FERMELE ZOOTEHNICE ȘI ULTIMA CASĂ DE LOCUIT. COMPARAȚIE LEGISLAȚIE ROMÂNEASCĂ - LEGISLAȚIE GERMANĂ
sursa Revista Ferma
Comentarii