Pe frumoasele meleaguri ale comunei Gorban, în satul Podul Hagiului, județul Iași, o localitate de răzeși de pe malul Prutului, pe amplasamentul unei vechi ferme de vaci de dinainte de Revoluție, Ionel Isari și Răzvan Gheorghiu au pornit o afacere zootehnică pe care puțini s-ar încumeta s-o facă: au pus bazele unei ferme de reproducție suină.
După ’89, zootehnia nu a scăpat de frământările tranziției de la economia centralizată la cea de piață. Acest lucru a dus la închiderea majorității complexelor zootehnice, printre care și cele de creștere a porcilor. Dacă sectorul de îngrășare a început să se redreseze, mai ales după aderarea României la UE și datorită fondurilor europene, în domeniul reproducției puțini fermieri au avut curajul să investească.
Așa am ajuns în situația în care peste 70% din efectivele la îngrășat sunt importate din Danemarca sau Germania la prețuri deloc de neglijat, iar calitatea produsului importat lasă de dorit uneori. Deci apariția unei ferme de reproducție în sectorul porcin este într-adevăr un eveniment care trebuie subliniat, mai ales că această fermă a fost realizată din fonduri proprii.
Afacerea de la Gorban a fost gândită și pusă în practică de doi specialiști, unul în zootehnie, celălalt în economie agrară. Răzvan Gheorghiu (foto) a lucrat peste zece ani în sectorul de reproducție suine în Danemarca. Cu experiența profesională acumulată în țara cu efectivul cel mai mare de porcine din Europa, cei doi, Ionel Isari și Răzvan Gheorghiu, au demarat procesul de modernizare și de transformare a fostei ferme de vaci.
Casă: șase adăposturi pentru 690 capete
Astfel, din cele șase adăposturi, în prima etapă au modernizat două hale cu o suprafață totală de aproximativ 2200 mp. Capacitatea finală a fermei va fi de 690 capete scroafe, dar în urma investițiilor destul de mari în prima etapă, au fost pregătite pentru populare doar cele două adăposturi cu o capacitate, în prima fază, de 320 capete. Investițiile totale pentru modernizarea celor două adăposturi au ajuns la aproximativ 500.000 euro, bani obținuți din credite, cât și din munca celor doi în Danemarca. „Cele două hale au fost compartimentate pentru a realiza fluxul tehnologic, adică însămânțare, gestație, maternitate, creșă și tineret, avem și un sector de producție nutrețuri combinate. Dorim să realizăm un circuit închis pentru scăderea costurilor de producție. România este o piață de desfacere în creștere pe acest sector, există un deficit foarte mare pe sectorul de reproducție”, ne-a declarat Răzvan Gheorghiu.
Echipamentele sunt complet automatizate pentru asigurarea factorilor de microclimat, ventilație, lumină, căldură, umiditate, asigurând confortul tehnologic atât scrofițelor, cât și produșilor obținuți. Administrarea hranei și a apei se asigură automat, iar evacuarea dejecțiilor se realizează hidraulic pe pernă de apă. A fost necesară și reabilitarea termică a clădirilor, ceea ce a însemnat costuri suplimentare.
Masă: producție vegetală pe 700 ha
Tot pentru a scade costurile de producție, ferma are și un sector vegetal de aproximativ 700 hectare, pentru a asigura cerealele de bază. „Pe partea vegetală noi am început în 2010 cu 200 ha, iar acum am ajuns la aproximativ 700 ha, avem toată gama de utilaje care să deservească sectorul vegetal. În paralel cu sectorul vegetal, am început modernizarea celor două adăposturi pentru secorul zootehnic, cum am realizat totul din resurse proprii și din credite, a durat apropae șase ani ca să ajungem la momentul acesta, adică să populăm cu 260 scrofițe în prima etapă. Marți (16 august - n.r.) ne vin scrofițele din Danemarca. Prin adoptarea unei tehnologii de ultimă generație, un control sanitar veterinar strict, cât și un management performant al fermei, am redus la minimum riscurile” ne spune Ionel Isari.
Rasă: genetică din Danemarca
Cei doi investitori, Ionel și Răzvan, mizează pe material genetic de ultimă generație din Danemarca, astfel scrofițele sunt produse din încrucișări dintre rasele Landrace și Yorkshire, iar la nivelul fermei acestea vor fi încrucișate cu rasa Duroc, obținând astfel hibridul de carne utilizat în fermele de îngrășare. „Preconizăm să obținem 14 purcei la fătare și, calculând mortalitatea, rămân undeva la 12 purcei înțărcați, iar la aproximativ 25-30 kg, purceii vor fi livrați către fermele de îngrășare. Vorbim de aproximativ 2,2 fătări pe an pe cap de scroafă. La aceste calcule suntem pe profit, dar știți cum este în agricultură, până nu livrezi marfa către beneficiar, nu ești sigur de nimic”, mărturisește Răzvan Gheorghiu.
Integrarea poducției este o necesitate
Pentru a fi competitivi pe această piață, secorul vegetal a fost cuplat cu sectorul zootehnic, prin intermediul unui micro-FNC pentru producerea de nutrețuri. Sectorul vegetal asigură cam 80% din necesarul de furaje al sectorului zoothnic, diferența de 20% reprezentând șrot de soia, premixuri și micro și macroelemente, care nu pot fi produse la nivelul fermei. Ionel Isari ne precizează că „fără o integrare a sectoarelor, nu făceam nimic, iar ca să depinzi de cineva din punct de vedere al furajării, iar nu este bine, deoarece 80% din costul de producție este reprezentat de cheltuielile cu furajarea. Acum prețul la cereale este destul de mic, de exemplu 50-55 bani/kg la grâu. Dar ce te faci în anii când ajunge prețul la 1 leu/kg?! Chiar dacă la momentul de față economiile realizate cu sectorul vegetal sunt destul de mici, pe termen lung se va cunoaște. Sperăm ca după ce ajungem la capacitate maximă de 690 de scrofițe pe serie, să dezvoltăm și un sector de îngrășare, dar astea sunt planuri de viitor.”
Noi nu putem decât să le urăm succes celor doi și așteptăm o invitație în fermă după finalizarea primei serii, pentru a putea discuta despre plusuri și minusuri în acest sector.
Articol publicat in revista Ferma nr.15(176) 1 - 15 septembrie 2016
Comentarii