Ziua mondiala a oului

luni, 11 decembrie 2017

Găina multimilionară! AVICULTURA, între statistici şi proiecte tip

Conform statisticilor publicate pe site-ul Ministerului Agriculturii, la 30 iunie 2017 populaţia avicolă a României însuma 76.820.437 de păsări. Pare mult sau puţin, dar dacă raportăm numărul de păsări la sistemele de creştere existente, ne dăm seama că stăm nu rău, ci foarte rău!
Ne chinuim cu strategii, programe de dezvoltare, proiecte tip în agricultură, dar rămânem în urmă cu avicultura, sectorul cu cel mai mare randament din punct de vedere economic.
Discutăm de strategii de dezvoltare a păturii de mijloc din agricultură şi a fermei de familie (indiferent de dimensiunea ei!!!), însă multe dintre aceste strategii au rămas doar la nivel de declaraţie. Aşa se întâmplă şi în sectorul avicol de la noi. Pentru a nu induce în eroare cititorii şi pentru a nu fi acuzaţi de unii sau de alţii de manipulare sau de rea-voinţă, discutăm concret, cu referire la datele oficiale, statistice privind sistemele de creştere şi explicarea acestor sisteme. Pentru că, nu-i aşa, cifrele vorbesc de la sine...
Dimensiunea dezastrului, în cifre
Din datele statistice rezultă o polarizare a fermelor în funcţie de tehnologie şi, implicit, din punct de vedere al capitalului, adică ferme foarte bogate şi ferme foarte sărace, predominante fiind cele din urmă, cu un procent de peste 55%. 
Aşadar, am ajuns în situaţia în care, la momentul actual, păsări exploatate în sistem intensiv sunt doar 33.918.072 capete, ce reprezintă 44,15% din efectiv total de păsări, iar în sistemul gospodăresc regăsim 42.902.365 capete, ceea ce reprezintă 55,85% din total. Dacă facem o medie pe gospodărie, raportat la cele peste 1.800.000 de gospodării ţărăneşti din evidenţa ANSVSA, rezultă un efectiv mediu per gospodărie de aproximativ 24 păsări. Păsări cu un potenţial genetic scăzut, reţete furajere dezechilibrate şi producţii pe măsură. Astfel, ţăranul român ajunge să aibă găini ”milionare” ca urmare a consumului excesiv de furaj şi o producţie mică, rezultând costuri exorbitante pe produsul finit ou sau carne.
• După tipul de producţie: găinile ouătoare reprezintă 40,90% din total efectiv, cu 31.416.625 capete, iar în sectorul pui de carne procentul este de 59,10%, cu un număr de 45.403.812 capete.
• Din punct de vedere al sistemelor de creştere, la categoria găini ouătoare, sistemul intensiv ocupă 22,17% iar, Atenţie!, cel gospodăresc - 77,83%. La sectorul de carne se pare că stăm puţin mai bine, adică păsări crescute în sistem intensiv - 59,36% şi în sistem gospodăresc - 40,64%.
Probabil v-aţi întrebat de ce am publicat, în ultimii ani, mai multe informaţii şi date tehnice despre capacităţi mici şi mijlocii de producţie în avicultură, şi mai puţin despre marile exploataţii sau societăţi agro-industriale din sector. Pe cele din urmă le-am prezentat sub forma reportajelor, din perspectiva managementului afacerii, a tehnologiilor avansate de producţie. Apoi, zootehnia românească trebuie să se dezvolte pentru a supravieţui pieţelor agro-alimentare mondiale, în situaţia actuală mai mult ca niciodată. Cu riscul de a ne repeta obsesiv, reamintim că evoluţia în acest domeniu nu se poate face în absenţa mecanizării şi automatizării proceselor tehnologice.
Performanţă cu investiţii minime
Dacă majoritatea lucrărilor de specialitate se adresează marilor producători de ouă şi de carne de pasăre, care au puterea financiară necesară pentru a angaja specialişti şi care deţin o paletă largă de echipamente avicole, din care pot să aleagă, nu la fel putem spune şi despre producătorii mici şi mijlocii, majoritatea fiind privaţi de accesul la tehnologiile performante din sectorul avicol.
Lipsa banilor, incapacitatea economică de a contracta credite avantajoase, precum şi instabilitatea pieţelor interne de desfacere constituie principalele cauze ale investiţiilor extrem de reduse în fermele de păsări mici şi mijlocii, indiferent de orientarea producţiei. In aceste condiţii, am considerat absolut necesare articolele de specialitate care să trateze optimizarea lucrărilor specifice, stabilirea tehnologiei de mecanizare şi de automatizare şi ofertele de inputuri şi de material biologic pentru acest sector.
Mai mult, recent a fost lansată Măsura 6.3 - Sprijinirea fermelor de semi-subzistenţă. Mă întreb câte firme de consultanţă din România pot oferi, la ora actuală, soluţii tehnologice viabile raportat la veniturile sau profitul (infime) pe care micul producător îl poate reinvesti în activitatea pe care o desfăşoară?!
Creşterea puilor de carne şi a găinilor ouătoare în efective mici şi medii poate fi privită ca o afacere economică rentabilă, obţinându-se, cu eforturi şi cheltuieli minime, rezultate satisfăcătoare şi chiar încurajatoare pentru dezvoltarea ulterioară a microfermei. Şi asta se poate realiza fără probleme, respectând pur şi simplu criteriile de bază în creşterea şi exploatarea păsărilor, prevăzute de normele în vigoare.
Lăsaţi microferma de păsări să prindă aripi 
Promovarea, în proiecte tip, a unor sisteme de creştere de tip intensiv sau super intensiv pentru fermele mici şi mijlocii este o greşeală de strategie. 
Sistemele de creştere alternativă (sistemul semi-intensiv), creşterea găinilor la sol cu acces liber în padoc sau ecologic (notarea cu cifra 1 sau 0), creşterea puilor de carne în sistem tradiţional cu acces liber în padoc sau ecologic sunt proiecte care se pretează cel mai bine pentru dezvoltarea mediului rural actual din România. ~n primul rând, produsele obţinute sunt de nişă şi nu intră în concurenţă cu marii producători. Se obţin cantităţi mai mici, dar cu o valoare adăugată mare şi, nu în ultimul rând, se pot valorifica resursele furajere de care gospodăria ţărănească dispune.
PROIECTE TIP MOARTE DIN FAŞĂ
Promovarea pe site-ul MADR a unor proiecte tip este o idee foarte bună, dar din punctul meu de vedere este aplicată prost. De ce? Răspunsul este foarte simplu: cel puţin la pasăre, opţiunea tehnologică prezentată în aceste modele de proiect nu este viabilă din punct de vedere economic. Astfel, introducerea unor sisteme de creştere de tip intensiv sau super intensiv pentru fermeîle mici şi mijlocii este o greşeală, iar aceste proiecte tip sunt moarte încă din faşă. In primul rând, produsul obţinut, carnea sau oul intră în concurenţă directă cu marii producători de acest tip de produs, care au putere financiară pentru promovare, au cantitate mare de produse pentru penetrarea marilor reţele de magazine, au lanţul de producţie complet, incubaţie, creştere, sacrificare, au posibilităţi de angajare de specialişti în management, tehnolgii şi în marketing şi, în final, costul de producţie per produs finit este mult mai mic decât într-o fermă mică sau mijlocie. Cele două tipuri de proiecte propuse de MADR: 1. pentru găini ouătoare - fermă cu o capacitate de 5000 capete cu creştere la sol şi 2. pentru pui de carne - capacitate de 10.000 capete nu sunt viabile pentru mica gospodărie agricolă. 
Trebuie să subliniem că pe vechiul exerciţiu financiar 2007-2014 tot fermele mari au beneficiat de cei mai mulţi bani, iar acum, după cum se observă, cei din categoria fermelor mici şi mijlocii vor fi daţi din nou deoparte.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 20/203 (editia 15-30 noiembrie)
Trimiteți un comentariu