Ziua Universală a IEI - Liceul din Miroslava, în haine de sărbătoare

Leonard Constantin Stafie

ncepând cu anul 2013, de Sânziene, sau în ”Noaptea cerurilor deschise”, cum se spune în popor, este sărbătorită Ziua Universală a IEI. Această parte a portului popular românesc este, de altfel, o componentă principală şi întruneşte şi ideea de feminitate, deoarece denumirea de ”ie” se utilizează doar pentru cămaşa populară feminină. 

Această sărbătoare nu putea trece neobservată la Liceul Agricol ”Mihail Kogălniceanu” de la Miroslava, jud Iaşi, unde anul acesta Ziua Universală a IEI a ajuns la cea de-a treia ediţie. Partener media al evenimentului a fost REVISTA FERMA.

Costumul popular moldovenesc - piesă de muzeu
Trebuie să menţionăm că în cadrul Muzeului Etnografic ”Dumitru Bunea” din Palatul Sturdza, liceul din Miroslava are o secţiune specială dedicată portului popular românesc, ce cuprinde piese cu o vechime de peste o sută de ani. Trebuie să menţionăm că muzeul liceului a luat fiinţă la iniţiativa profesorului Dumitru Bunea în anii 1980, care prin dragostea şi dăruirea pentru tradiţii şi istorie a reuşit să realizeze cel mai mare muzeu liceal din România. De-a lungul celor peste 30 de ani de existenţă, obiectele expuse au fost donate de către elevii Liceului Agricol de la Miroslava. Piesele cele mai valoroase au ajuns la muzee precum Astra Sibiu sau Palatul Culturii din Iaşi, donaţie motivată şi de faptul că la Miroslava nu sunt condiţii ideale de păstrare şi de conservare a acestor piese. {i, de ce să nu remarcăm, viitorul acestui muzeu este unul incert, mai ales pentru că - tipic concepţiei greşite a românului - tot ce fac alţii nu este bun şi, prin urmare, este desfiinţat.
În colecţiile Muzeului pot fi întâlnite piese de mare valoare şi de interes pentru ilustrarea universului artistic şi utilitar al ţăranului român din centrul Moldovei. Muzeul este structurat în şase secţii:
1. Unelte agricole pentru cultura mare;
2. Zootehnia în Moldova;
3. Industria casnică în Moldova;
4. Portul popular în zona Iaşi;
5. Centre ceramice tradiţionale din zona Iaşi;
6. Istoria şcolii şi a învăţământului agricol românesc din Moldova.

În cadrul secţiei Istoria şcolii şi a învăţământului agricol românesc din Moldova, începând cu 10 septembrie 2018, cu sprijinul Revistei Ferma şi a unor colaboratori apropiaţi, a fost organizată o expoziţie permanentă de fotografii cu generaţiile de elevi începând cu primul absolvent, din anul 1834 - Mihail Kogălniceanu, sub denumirea ”Sala Absolventului - {i eu sunt urmaş al lui Mihail Kogălniceanu”.
Programul sărbătorii de Ziua Iei a cuprins o paradă a porturilor populare din Zona Moldovei şi a Basarabiei, program artistic realizat de copii de la Ansamblul ”Tezaur” de la Ciurbeşti, comuna Miroslava, jud. Iaşi, de elevi din Basarabia, de la Liceul Teoretic Sculeni, precum şi de la Ansamblul folcloric din satul Blândeşti, Ungheni. Au dat curs invitaţiei oficialităţi locale şi judeţene, copii şi părinţi din zonă.
Cu această ocazie, elevii Liceului Agricol Miroslava şi-au prezentat produsele obţinute în laboratoare: dulceaţă de ardei iute, dulceaţă de morcov, fursecuri de lavandă şi multe altele.
Pe această cale, trebuie să îi mulţumim lui Bogdan Cotruţă pentru fotografiile care ilustrează această scurtă relatare, absolvent al liceului - şi el ”urmaş al lui Mihail Kogălniceanu”, promoţia 2004.

 

Articol publicat în revista Ferma nr. 12/239 (ediţia 1-31 iulie 2019)

Furajare corectă pentru un randament bun la ouat

Leonard Constantin Stafie

Peste 90 la sută dintre componentele utilizate în hrana păsărilor sunt de origine vegetală. Oferta, preţul şi calitatea furajelor vor determina, de obicei, opţiunea crescătorului pentru ingredientele de bază. Cele mai multe ţări sunt limitate în alegerea acestora, puţine având posibilitatea de a dispune de o gamă variată de componente. Indiferent ce alegem, e bine ca materiile prime să fie de bună calitate, cu o valoare nutritivă previzibilă şi uniformă.

Calitatea materiilor prime care intră în componenţa nutreţurilor combinate este determinată de compoziţia nutritivă şi de gradul de digestibilitate. Ingredientele nutreţului combinat nu trebuie să fie contaminate cu pesticide, toxine de orgine microbiană şi agenţi patogeni. Halele de depozitare trebuie protejate împotriva pătrunderii insectelor, rozătoarelor şi, în special, a păsărilor sălbatice, acestea fiind vectori de transmitere a numeroase boli.
Porumbul este o materie primă utilizată cu preponderenţă de majoritatea nutriţioniştilor şi crescătorilor de păsări. Însă preţul porumbului pe piaţă a crescut semnificativ în ultimii ani în urma unei cererii ridicate la nivel mondial şi mai ales datorită utilizării acestuia ca materie primă pentru producţia de bioenergie în unele ţări. Pe plan mondial se utilizează şi alte cereale, cum ar fi grâul, orzul, ovăzul, sorgul şi orezul. În plus, subprodusele de cereale, cum ar fi tărâţele de grâu sau de orez, sunt importante şi valoroase în cea mai mare parte a lumii.

Componente esenţiale în nutreţul combinat
Greutatea ouălor este influenţată de conţinutul nutreţului în acid linoleic, proteină, metionină, lizină şi de cantitatea de apă asigurată. Pentru o dimensiune normală a ouălor se recomandă ca acidul linoleic să fie în nutreţul combinat în proporţie de circa 1-1,1%. Acesta este responsabil şi cu fecunditatea ouălor, motiv pentru care în nutreţul combinat administrat găinilor de reproducţie procentul de acid linoleic trebuie să fie de minimum 1,1%. În mod normal, în momentul în care în componenţa nutreţului combinat porumbul intră în proporţie de 60-65%, asigurarea nivelului de acid linoleic nu pune probleme. Dacă în structura nutreţului combinat predomină alte cereale, atunci pentru asigurarea necesarului minim de acid linoleic se impune introducerea în raţie de grăsimi. Trebuie avut în vedere ca această suplimentare cu grăsimi să nu ducă la o concentraţie prea mare de energie, deoarece acest dezechilibru, cumulat cu altele, poate produce sindromul ficatului gras (cu influenţarea negativă a stării de sănătate a păsărilor), precum şi micşorarea indicelui de fecunditate a ouălor. Pentru prevenirea sindromului de ficat gras se recomandă introducerea în nutreţurile combinate a tărâţelor sau a făinurilor de lucernă sau sporirea dozelor de vitamine (colină, vit. B12, B8, vit. E etc) din normele de hrană.
Deficitul de proteină brută duce la scăderea procentului de ouat şi la micşorarea greutăţii ouălor.
Aminoacizii esenţiali, metionină şi lizină, acţionează asupra mărimii oului, metionina participând la constituirea masei albuşului, iar lizina la masa gălbenuşului. Deficitul de metionină şi de lizină din nutreţul combinat administrat găinilor ouătoare are ca efect micşorarea greutăţii ouălor. Ca rezultat direct al deficitului de metionină se constată scăderea producţiei de ouă, cât şi creşterea consumului de nutreţ combinat pentru asigurarea necesarului de metionină.
În momentul în care în structura nutreţului combinat se introduc grăsimi (pentru corectarea deficitului de colină şi cistină), atunci nivelul metioninei trebuie ridicat faţă de normal.
Deficitul de apă la păsările ouătoare duce la apariţia necrozei ovarelor şi la nefroză, dar în acelaşi timp şi la scăderea intensităţii de ouat, reducerea greutăţii ouălor şi în final la încetarea ouatului.

Pigmentarea gălbenuşului şi rezistenţa cojii
În cazul ouălor de consum, o deosebită importanţă o prezintă pigmentaţia gălbenuşului. În literatura de specialitate se consideră că o cantitate de 10-15 mg de β-caroten/kg de nutreţ combinat este suficient. Ca surse care asigură cantitatea de β-caroten sunt considerate porumbul, făina de fân de lucernă şi glutenul de porumb. Administrarea în furajare, pe timp de vară, a nutreţurilor verzi şi de morcovi furajeri, pe timp de iarnă, contribuie la pigmentarea corectă a gălbenuşului.
Deficitul de calciu şi a altor săruri minerale şi elemente care contribuie la formarea cochiliei duce la apariţia ouălor cu coajă subţire, friabilă. Administrarea de vitamina C exercită un efect favorabil asupra cojii oului, cât şi asupra calităţii acestora.
Structura nutreţului combinat administrat găinilor ouătoare influenţează foarte puţin alţi factori ai calităţii ouălor (consistenţa albuşului, prezenţa anumitor componenţi sangvini sau dimensiunea ouălor). Normele de hrană trebuie să asigure cerinţele pentru întreţinerea şi producţia de ouă a efectivelor de găini ouătoare.

Necesarul de energie
Energia metabolizată (E.M. necesarul de energie) se exprimă în Kcal/Kg nutreţ combinat. Necesarul energetic este diferit în funcţie de rasă, linie, hibrid, vârsta păsărilor etc., dar şi de temperatura mediului ambiant şi de producţia de ouă.
La găini, cantitatea de nutreţ combinat consumat este influenţată de nivelul energetic al furajului. Astfel, cu cât creşte cantitatea de E.M., cu atât scade consumul de nutreţ şi invers. Modificarea procentului de E.M. din nutreţul combinat interesează şi modificarea nivelului proteinei, aminoacizilor, substanţelor minerale, precum şi a vitaminelor, în vederea restabilirii echilibrului. Ca rezultat al creşterii E.M. din structura nutreţului, se impune majorarea nivelului de proteină, a aminoacizilor etc. Fenomenul este şi invers. Prin folosirea în furajare a nutreţului combinat sub formă de granule se observă o creştere a consumului cu aproximativ 6-8%, ceea ce duce la o îngrăşare excesivă a păsărilor. Pentru rectificarea acestui neajuns, se apelează la reducerea E.M. din componenţa nutreţului şi respectiv a celorlalte elemente nutriţionale esenţiale. Cerinţele nutriţionale se diferenţiază în funcţie de fazele de creştere a efectivelor de găini ouătoare, cât şi de procentul de ouat.

OUĂ PENTRU CONSUM SAU INCUBAŢIE?
Obiectivul alimentaţiei găinilor ouătoare este punerea în evidenţă a potenţialului genetic pentru producţia de ouă la capacitate maximă, obţinerea de ouă de calitate, cât şi menţinerea unei bune stări de sănătate a efectivelor de păsări.
Cerinţele nutriţionale ale găinilor ouătoare variază în funcţie de destinaţia ouălor, cât şi de procentul de ouat. Din punct de vedere al destinaţiei ouălor (de consum sau pentru incubaţie), există o diferenţă clară cu privire la necesarul nutriţional care trebuie asigurat efectivelor de păsări. Astfel, ouăle pentru incubaţie trebuie să fie bogate în substanţe nutritive (proteină, vitamine, săruri minerale), pentru a putea asigura o bună ecloziune şi o vitalitate mărită puilor.
Producţia de ouă este influenţată de doi factori principali (din punct de vedere nutriţional):
1. Cantitatea de nutreţ combinat consumat de păsări;
2. Calitatea nutreţului combinat administrat.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 11/238 (ediţia 15-30 iunie 2019)

SURSA REVISTA FERMA

Leonard Stafie: „ŞI EU AM ABSOLVIT LICEUL AGRICOL!”

Leonard Constantin Stafie

Citind articolul colegului Ludovic Cziszter - ”Şi eu am absolvit liceul agricol” - mi-am adus aminte, cu drag şi nostalgie cum a reuşit viaţa să mă aducă la Liceul agricol de la Miroslava. Mă gândesc acum că nu ar fi rău să ne spunem fiecare povestea, ca un îndemn pentru părinţi de a-şi îndruma copiii spre un liceu cu profil agricol.

Povestea începe cam aşa: în primăvara anului 1991 părinţii mei se gândeau oare spre ce direcţie să mă îndrume, eu fiind ”băiet din şentru, di pi chetrile Iaşului”, cu înclinaţii mai mult spre electronică şi mecanică decât spre biologie. Până la urmă logica părinţilor a fost pragmatică: ”dacă merge la un liceu teoretic şi nu are capacitatea de a merge mai departe şi nu are nici o meserie moare de foame, dacă merge în zona industrială, la un liceu industrial, nu cred că este o soluţie foarte bună din cauza anturajelor”. Aşadar soluţia de compromis a fost să mă trimită la Liceul Agricol ”Mihail Kogălniceanu” de la Miroslava, judeţul Iaşi, la profilul veterinar, pe principiul: ”dacă nu o vrea să urmeze cursuri universitare măcar nu moare de foame”. Menţionez că în familie nu aveam pe nimeni care să lucreze în agricultură...

Înscrierea şi primele zile de licean la Agricol
Îmi aduc aminte cu drag de ziua în care am fost cu tata şi am depus dosarul pentru înscriere, când am păşit pentru prima oară în liceu. Prima senzaţie a fost că sunt într-o staţiune turistică: rondouri de trandafiri, o alee la intrare străjuită de castani, un parc imens, totul aranjat pentru a primi noile generaţii de elevi.
După examenul de admitere - trebuie să precizez că eram 3,7 pe un loc - a venit şi prima zi de licean. După emoţiile de început, întâlnirea cu dirigintele şi noii colegi a venit şi primul şoc: ”începând de mâine timp de trei săptămâni sunteţi în practică la scos cartofi, programul este de la ora 8 la orele 17.00. Să veniţi echipaţi de muncă!”, ne-a spus dirigintele.
Clasa noastră a fost considerată ”o clasă de rebeli” pentru că marea majoritate eram din Iaşi, de la şcoli generale şi licee de renume. Din acest motiv am avut şi trei diriginţi de-a lungul celor patru ani de liceu: în primul an pe Livi Ionescu, în clasa a X-a şi a XI-a pe Sorin Lazăr iar ca o soluţie „de criză”, în clasa a XII-a diriginte ne-a fost Nicolae Cerchez care era şi directorul şcolii.
Naveta din cei patru ani de zile ne-a unit, pentru că în aceea perioadă era destul de dificil să ajungi la liceu, mai ales că, în clasa a XII-a a fost suspendată cursa către Miroslava timp de 6 luni de zile; astfel, am făcut naveta pe jos, 5 km dimineaţa şi 5 km seara.

Odată cu clasa a X-a a venit şi practica de specialitate...
Trecând peste începuturi, dacă în clasa a IX-a am avut un an mai dificil ca urmare a etapelor de adaptare la un alt mediu, la ”răutăţile” foştilor colegi din generală şi prietenilor din cartier pentru că ”sunt la liceu de la ţară” (asta cumva era ceva foarte ruşinos pentru ei), începând din clasa a X-a, odată cu practica de specialitate, parcă eram în altă lume faţă de tumultul şi agitaţia de la oraş.
În perioada respectivă încă mai existau vechile forme de organizare în zootehnie IAS-uri şi AEI-uri. Liceul se învecina cu fostul IAS Miroslava care avea o fermă zootehnică de vaci cu o capacitate de aproximativ o mie de capete Bălţată Alb cu Negru, unde eram aproape tot timpul când aveam laboratoare de specialitate. Liceul avea la vremea aceea un sector zootehnic cu o microfermă de porci la îngrăşat cu o capacitate de peste 200 de porci.
Generaţia de profesori pe care am avut-o, chiar dacă erau foarte duri pentru gusturile noastre, în timp ni s-a demonstrat că au fost un mare câştig pentru noi. De fapt, duritatea lor se manifesta mai ales pentru principiul ”ordine şi disciplină” dar, din punct de vedere pedagogic, erau nişte oameni deosebiţi. Trebuie să o menţionez pe doamna Margareta Runceanu, medic veterinar de meserie, cu multă experienţă practică şi educaţională, care a reuşit să ne insufle dragostea de meserie. Şi aici trebuie neapărat să relatez o poveste care mi-a rămas întipărită în minte...

„Stafie, vezi că vaca nu e garaj!”
Eram la laborator la disciplina obstetrică şi ginecologie, lecţia distocii la fătare, prin care eram învăţaţi pe mulaj cum să intervenim în diferite situaţii. Eu am nimerit la aşezarea transversală a fătului la taurine şi trebuia să întorc fătul în poziţia normală de fătare la care încep manevrele învăţate teoretic. Deodată se aude o voce: ”Stafie, vezi că vaca nu este garaj! Nu ai nici loc, nici timp să întorci tirul!”. Nu prea am înţeles eu la momentul respectiv ce a vrut să spună doamna Runceanu cu toate explicaţiile, însă ulterior, pe când eram la AEI Bălteni în practică şi am fost pus într-o situaţie reală mi-am adus aminte de cuvintele spuse şi mi-am dat seama că acesta era adevărul: ”Nu ai nici loc, nici timp să întorci tirul”. La Bălteni am avut un tehnician veterinar absolvent de Miroslava - promoţia 1986 care mi-a deschis mintea cu privirea la realităţile practice din ferma de vaci.

Clasa noastră a înfiinţat postul de radio al liceului
Cu timpul şi atitudinea prietenilor din cartier şi a foştilor colegi s-a schimbat, deoarece seara când ne întâlneam le povesteam ce năzbâtii sau ce noutăţi am mai învăţat, astfel că au ajuns la concluzia că, într-adevăr, liceul agricol este o altă lume, mult mai frumoasă decât un liceu de la oraş pentru că, în afară de viaţa de licean şi de agitaţia de peste zi noi, cei de la liceul agricol eram ”favorizaţi” cu explorarea unui nou mediu şi noi informaţii despre viaţa agricultorului, o meserie frumoasă, grea, dar nu monotonă, ci provocatoare.
Dar să nu credeţi că toţi anii de liceu au fost numai ”învăţaţi şi iarăşi învăţaţi”. Am avut şi o activitate extraşcolară destul de bogată. Cel mai interesant a fost cu înfiinţarea postului de radioficare din şcoală. În perioada respectivă era un film la modă ”Salvaţi de clopoţel!” în care am văzut că aveau post de radio în liceu şi mi-am spus: Dar oare la noi nu se poate?
Astfel, într-o zi ne-am adunat nucleul ”dur din clasă” printre care îi menţionez pe foştii mei colegi Vladimir Păun, Silviu Pricop, Daniel Chiriac, Cătălin Munteanu, Cristi Platon şi am pus ţara la cale. Nu ştiam cum să abordăm problema la nivelul direcţiunii şcolii deoarece domnul Director Nicolae Cerchez era „un dur”. Până la urmă, am găsit varianta mai deschisă la colaborare în persoana directorului adjunct de la aceea vreme, Dumitru Bunea (cel care a şi realizat cel mai mare muzeu etnografic de la un liceu agricol, muzeu care îi poartă numele acum). Aşadar am făcut propunerea, dumnealui ne-a ascultat şi ne-a îndrumat. A urmat o perioadă de strângere de semnături pentru susţinerea înfiinţării radioului de către toţi elevii şcolii şi la urmă marea confruntare cu domnul director. Discuţia a fost foarte scurtă şi la subiect: cine se ocupă şi îşi asumă, şcoala nu are bani deci voi elevii trebuie sa faceţi dotările necesare, activitatea de radio nu trebuie să influenţeze procesul educaţional, adică să nu fie un motiv de a lipsi de la ore sau de a nu învăţa!. Simplu şi la obiect şi uite-aşa a luat fiinţă un post de radio în cadrul şcolii, care a funcţionat până prin anii 2000, datorită unui inimos profesor, Constantin Timu. După trecerea anilor am realizat de fapt că cei doi directori realizau o echipă perfectă şi pentru elevi unul juca rolul de „poliţistul rău” şi unul „poliţistul bun”, dar erau încântaţi de ideile constructive şi care ne ţineau ocupaţi în timpul pauzelor.

Sunt multe poveşti frumoase din timpul liceului, dar nu avem la dispoziţie spaţiu şi poate nici nu sunt un bun povestitor, dar trebuie să menţionez că tot aici, la liceul agricol de la Miroslava am avut ocazia să întâlnesc şi să cunosc oameni de seamă ai vremii, printre care îi menţionez pe Preafericitul Patriarh Daniel al Bisericii ortodoxe, moştenitori ai familiei Sturdza, ambasadori, prefecţi, critici literari renumiţi şi mulţi alţii.

Acum, în calitatea de coordonator al proiectului "SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL", alături de Nicoleta Dragomir, proiect iniţiat de Revista Ferma prin Fundaţia Revistei Ferma, am ocazia de a mulţumi liceului care m-a format, prin promovare şi organizarea de evenimente care să-i ducă numele şi renumele mai departe, în viitor, la fel cum facem şi în cazul altor licee agricole din întreaga ţară.

Din toate aceste motive sunt mândru că sunt absolvent al unui liceu agricol!

Leonard Constantin STAFIE,
absolvent de Miroslava

SURSA REVISTA FERMA

Ferma de găini ouătoare

Leonard Constantin Stafie

Măsurile de pregătire a halei de creştere şi exploatare pentru categoria găini ouătoare, în perioada 18-77 săptămâni, sunt identice ca etape şi tehnologie cu cele valabile pentru tineretul de înlocuire. Iată ce trebuie să aveţi în vedere la popularea adăpostului.

Din punct de vedere al amenajării spaţiului de producţie, aici apar cuibarele, care au o dimensiune de 30 x 30 x 30 cm, iar numărul de hrănitori şi adăpători este identic cu cel din perioada de pre-ouat. Densitatea la popularea adăposturilor pentru găini ouătoare trebuie să fie de 6-7 păsări/mp.
Pentru a păstra o stare de sănătate cât mai bună şi pentru îndeplinirea criteriului de free range, recomandăm amenajarea unui padoc cu o suprafaţă care să asigure 4 mp per cap de pasăre. Accesul păsărilor în padoc se realizează prin două uşiţe practicate în perete, la nivelul solului, care trebuie să aibă dimensiunea de 50/50 cm. Acestea vor fi prevăzute cu portiţe, astfel încât pe timp de vreme umedă şi rece să putem interzice accesul păsărilor în padoc. Temperatura prevăzută pentru această perioadă este de 18-22oC, la o umiditate relativă în adăpost de 50-70%.
În această perioadă nu se efectuează măsuri speciale, singura grijă a crescătorului fiind doar menţinerea stării de sănătate a efectivului (respectarea măsurilor sanitar-veterinare specifice şi nespecifice) şi urmărirea factorilor de microclimat pentru a se încadra în parametrii tehnologici.

Microclimatul potrivit în adăposturi
• Temperatura optimă se situează în limita de 18-23oC. Pe timp de vară, când temperatura creşte foarte mult în halele de producţie, se observă că ouăle obţinute au o coajă fragilă. Temperaturile foarte mari sunt considerate critice pentru viaţa găinilor ouătoare. În perioada sezonului rece, dacă nu se asigură temperatura de confort termic, se poate observa că: la temperatura de 2...15oC şi o umiditate relativă de 75% producţia de ouă scade; se consideră ca temperatură critică pentru găinile ouătoare valorile cuprinse între 2 şi 7oC; la -10oC, găinile ouătoare încetează ouatul.
Din acest motiv, pe timp de iarnă, se recomandă un aport de energie termică, pentru a păstra în parametri optimi de producţie temperatura din halele de producţie.
• Umiditatea relativă a aerului trebuie să se încadreze între valorile de 55 şi 70%. Creşterea umidităţii din spaţiile de producţie duce la multiplicarea microorganismelor şi a paraziţilor şi implicit la manifestări ale stresului termic. Scăderea umidităţii sub pragul minim generează o uscare accentuată a aerului în adăposturi, formarea de pulberi care irită mucoasele respiratorii ale păsărilor, cauzând o dereglare a mecanismului de termoreglare al efectivelor de găini ouătoare.
• Ventilaţia şi curenţii de aer trebuie să asigure în halele de producţie un aer curat. În general, se consideră că aici viteza de circulaţie a aerului trebuie să se încadreze între 0,1 şi 0,4 m/s, în strânsă corelaţie cu temperatura din adăpost. La calcularea debitului de aer se va ţine cont de greutatea corporală a găinilor ouătoare şi de densitatea per mp, cât şi de temperatura mediului exterior.
Pentru găinile cu vârsta de 5-6 luni, pe timp de iarnă se va asigura 1-1,2 mc/h; toamna şi primăvara - 2,6-3,2 mc/h; vara - 4,5-4,8 mc/h;
În cazul găinilor ouătoare cu vârstă de 9-10 luni se recomandă: pe timp de iarnă - 1,0-1,6 mc/h; toamna şi primăvara: 3,6-3,8 mc/h; vara - 4,6-5,2 m3/h.
• Noxele admise în halele de producţie trebuie să se încadreze în următoarele valori: CO2 < 0,3%; CO < 40 ppm; NH3 < 20 ppm; H2S < 5 ppm.
• Programul de lumină. Păsările fiind foarte sensibile la intensitatea luminoasă, la durata de iluminare şi la ritmul de alternanţă lumină-întuneric, se vor respecta întocmai programele recomandate de producătorii hibrizilor ouători.
• Programul de furajare şi de adăpare. Pentru a putea pune în valoare la maxim capacităţile de producţie ale găinilor ouătoare, se recomandă folosirea de nutreţuri combinate în funcţie de perioada de ouat.
Apa trebuie să respecte standardul de calitate conform tabelului, iar temperatura optimă a apei trebuie să se încadreze în jurul valorii de 21oC.

ETAPELE DE CREŞTERE ALE GĂINILOR OUĂTOARE
Perioada pentru creşterea şi exploatarea găinilor ouătoare (vârsta 18-77 săptămâni) se împarte în cinci categorii, după cum urmează:
Perioada I: 19-20 săptămâni, cu un procent de ouat de 10-50% din efectiv
Perioada II: 21-32 săptămâni - procent de ouat 70-94% din efectiv
Perioada III: 33-44 săptămâni - procent de ouat 90-93% din efectiv
Perioada IV: 45-55 săptămâni - procent de ouat 90-85% din efectiv
Perioada V: 56-77 săptămâni - procent de ouat 85-74% din efectiv

STANDARDUL APEI DE BĂUT PENTRU GĂINI OUĂTOARE (100)

Un articol publicat în revista Ferma nr. 10/237 (ediţia 1-14 iunie 2019)

SURSA REVISTA FERMA

Ferma de carne: pui de o zi sănătoşi şi viguroşi

Leonard Constantin Stafie

La momentul actual, întâlnim o multitudine de furnizori de pui de o zi. Ca o regulă generală, la achiziţia puilor de o zi trebuie să fiţi informaţi cu privire la hibridul cumpărat şi la vaccinările care au fost făcute în staţia de incubaţie. Pentru puii de o zi trebuie să aveţi în vedere în primul rând provenienţa acestora, aici este vorba de staţia de incubaţie care îi produce, şi, nu în ultimul rând, de hibridul folosit.

Din punct de vedere al hibrizilor, trebuie să ştiţi că sunt două tipuri de hibrizi de carne: cu creştere rapidă şi cu creştere lentă. Hibrizii utilizaţi pentru creştere rapidă (la vârsta de 42 de zile au o greutate corporală de 2,5 kg) sunt: COBB 500, ROSS 308, Hubbard Isa etc. Hibrizii cu creştere lentă ating greutatea corporală de 3-3,5 kg la vârsta de 81-90 zile şi se pretează la creşterea în sistem tradiţional, conform Regulamentului European nr 543, art. 11 şi anexa V.

Ce urmărim când cumpărăm puii de o zi?
În momentul în care achiziţionaţi puiul, tehnologiile de creştere pe care le adoptaţi trebuie să asigure puiului necesităţile fiziologice pentru a pune în valoare caracteristicile productive. Puii la o zi trebuie să aibă puful complet uscat, să fie vioi şi să nu aibă defecte exterioare.
Caracteristicile care trebuie să le îndeplinească puii de o zi sunt: să îşi menţină echilibrul, eliminându-se exemplarele în decubit; picioarele să fie drepte; abdomenul să fie normal; ombilicul să fie uscat şi cu plaga închisă; puii să aibă puful uscat, neaglutinat şi fără resturi de ou; greutatea puilor să varieze între 35 şi 45 grame.
Greutatea corporală a puilor de o zi reprezintă aproximativ 60-65% din greutatea ouălor introduse la incubat. Astfel, dacă ouăle provin de la puicuţe care abia au intrat în perioada de ouat, greutatea lor va fi mică şi, implicit, a puilor rezultaţi din acestea. De aceea, este important ca puii achiziţionaţi să provină din acelaşi lot de ouă. Dacă nu vom avea o uniformitate a greutăţii puilor la vârsta de o zi, la finalizarea seriei vom avea o variabilitate foarte mare a greutăţilor corporale.
Transportul puilor de o zi se realizează în maşini închise care să poată asigura temperatura (28-30oC) necesară, cât şi ventilaţia. În acelaşi timp, suprafeţele interioare ale maşinii trebuie să fie bine spălate şi decontaminate. Puii sunt transportaţi în lădiţe de plastic sau în cutii de carton, compartimentate şi cu un dispozitiv de ventilaţie, cu o capacitate variabilă între 50 şi 100 de pui/cutie. La rândul lor, şi acestea sunt curăţate şi decontaminate, astfel încât transportul să se realizeze în condiţii cât mai bune. Transportul puilor de la staţia de incubaţie la beneficiar trebuie să se realizeze în timp cât mai scurt.

Densitate corectă la populare
Pentru asigurarea unui microclimat optim şi a unui aşternut curat, este necesar a se respecta densitatea la populare specificată de fiecare producător de hibrizi de carne. În funcţie de numărul de păsări dintr-o hală de creştere şi de exploatare a puilor de carne, se va realiza şi calculul frontului de furajare şi de adăpare. Din cauza nerespectării densităţii la populare, în ferme apar o serie de neajunsuri, cum ar fi:
- Reducerea ratei de creştere, mai ales în perioada dinaintea sacrificării;
- Lipsa uniformităţii efectivelor de pui;
- Creşterea ratei mortalităţii;
- Deprecierea semnificativă a aşternutului permanent;
- Incidenţă mai mare la îmbolnăvire;
- Defecte ale scheletului picioarelor;
- Deprecierea semnificativă a calităţii cărnii şi a pielii;
- Acoperire slabă cu penaj.

Criterii de stabilire a densităţii
Densitatea la populare se va stabili în funcţie de greutatea medie a puilor la sacrificare, cât şi de modalităţile de ventilare adoptate.
Dacă se cunoaşte că ventilaţia are anumite carenţe şi nu asigură un nivel corespunzător de aer curat, atunci se va micşora numărul de pui pe metru pătrat. Densitatea la populare depinde în mare măsură de controlul microclimatului din interiorul adăpostului. Pentru perioada de start se recomandă 40 de pui/mp. Această densitate este în strânsă corelaţie cu kilogramele în viu/mp şi cu greutatea la livrare.
Datorită faptului că fiecare hibrid de carne are cerinţe diferite cu privire la densitatea la populare, se impune o analiză pentru ficare hibrid în parte.
În adăposturile cu ventilaţie naturală, se recomandă o densitate de 25 kg viu/mp, în condiţiile în care mediul ambiant nu este prea cald. În adăposturile în care factorii de microclimat sunt controlaţi, se recomandă o densitate de maximum 30-35 kg viu/mp, spaţiul rămas fiind suficient pentru hrănitori şi adăpători.
Temperatura din hală trebuie să fie de 26-28oC, iar în zona de creştere de 32-34oC. Pe timp de iarnă, temperatura va fi asigurată cu 36-48 de ore înainte de populare, iar pe timp de vară, cu 24 de ore înainte.
La modul general, se pot aplica următoarele densităţi:
• Ziua 1 - vor fi 40 de pui/mp, pentru un areal de 4,5 m în diametru, şi se va asigura o sursă de încălzire de minim 2500 Kcal;
• Ziua 4 - vor fi 35 de pui/mp;
• Ziua 7 - vor fi 30 de pui/mp;
• Ziua 10 - 12 pui vor fi lăsaţi pe toată suprafaţa halei, adică 15-16 pui/mp;
Cu privire la densitatea puilor, apar diferenţe destul de semnificative între diversele tipuri de hibrizi. Din acest motiv recomandăm ca înainte de achiziţia efectivelor, să consultaţi caracterisiticile tehnice a hibrizilor, pentru a putea evita anumite neplăceri apărute din cauza nerespectării densităţii la populare. Trebuie menţionat că acest lucru are o influenţă negativă asupra randamentului economic al exploataţiilor de pui, putând provoca pierderi economice deosebit de mari.

Caracteristici ale hibrizilor de pui de carne
Datorită diversităţii de hibrizi de carne disponibili la momentul actual pe piaţa românească, ne simţim obligaţi să facem o prezentare generală comparativă a acestora, după ghidurile tehnice, pentru a veni în întâmpinarea crescătorilor de păsări.
La ora actuală, în România, întâlnim frecvent trei hibrizi de carne: Cobb 500, Ross 308 şi Hubbard Flex. În principiu, aceşti hibrizi au caracteristici productive şi necesităţi asemănătoare.
• Hibridul de carne Cobb 500 a fost creat de aşa natură încât să obţină performanţe mai mari cu cheltuieli mici. Acesta este puţin pretenţios în privinţa cerinţelor nutritive, astfel că, din punct de vedere proteic, discutând despre reţeta start (procentul de proteină din furaj influenţează în general preţul furajului finit), necesităţile acestui hibrid de carne sunt de 21%-22,5% PB (proteină brută), spre deosebire de Ross 308, la care necesarul variază între 22 şi 25% PB sau Hubbard Flex cu 21-22% PB.
• Cobb 500. Din punct de vedere al condiţiilor de microclimat, Cobb 500 este pretenţios, necesitând o atenţie deosebită pentru menţinerea parametrilor conform ghidului de exploatare. Datorită faptului că are o viteză mare de creştere, acesta prezintă atât o sensibilitate accentuată, cât şi faptul că la creşterea pe aşternut permanent, aşternutul trebuie menţinut în condiţii optime. Prezintă o capacitate mare de ingerare a furajului, astfel că, din punct de vedere al timpului de lumină, se pot aplica progame de lumină cu un timp mare de întuneric. Hibridul Cobb 500 a fost creat special pentru producţia de piept şi prezintă un randament ridicat la sacrificare. Un dezavantaj major al acestui hibrid de carne, cauzat de viteza mare de creştere, este apariţia sindromului morţii subite a puilor.
• Hibridul Ross 308 a fost creat pentru producţia de piept şi pulpe, fiind destul de bine proporţionat. Necesită un furaj mai scump pentru a obţine performanţe, dar prezintă o rezistenţă mai bună la condiţiile de microclimat. Se găseşte pe scară largă la noi în România datorită faptului că părinţii de hibrizi de carne Ross au un procent mai mare de ouat faţă de parinţii de Cobb 500, cât şi faptului că procentul de ecloziune este mai mare.
• Hibridul de carne Hubbard Flex se adaptează foarte bine la condiţii de hrană şi microclimat empirice, dar să nu ne aşteptăm la performanţe deosebite dacă nu li se asigură necesarul din punct de vedere tehnologic.
Comparativ, Cobb 500 necesită un management tehnologic pretenţios, dar cu o reţetă furajeră ieftină, Ross 308 necesită un furaj foarte bine echilibrat şi mai scump, dar din punct de vedere al managementului nu ridică probleme deosebite. Hubbard Flex nu ridică pretenţii nici din punct de vedere al managementului tehnologic şi nici din punct de vedere al furajării.

TABELUL 1: DENSITATEA LA POPULARE PENTRU HIBRIDUL DE CARNE COBB 500 (81)

TABELUL 2: DENSITATEA LA POPULARE PENTRU HIBRIDUL DE CARNE ROSS

Un articol publicat în revista Ferma nr. 9/236 (ediţia 15-31 mai 2019)

SURSA REVISTA FERMA

ESENŢIAL LA STARTUL UNEI NOI SERII DE PUI

Leonard Constantin Stafie

Înaintea populării halei de producţie cu pui, trebuie să fiţi siguri că spaţiile de creştere au fost bine decontaminte, că utilajele de creştere şi exploatare existente în adăpost funcţionează la parametri normali şi că se asigură factorii optimi de microclimat, de furajare şi de adăpare.

Să luăm pe rând elementele esenţiale în pregătirea producţiei unei noi serii de pui.

Decontaminarea halei de creştere
Este o etapă deosebit de importantă pentru realizarea unui mediu de creştere cât mai curat. De executarea corectă a acestor lucrări depinde în mare măsură sănătatea puilor introduşi în spaţiile de creştere. Randamentul de siguranţă microbiologică a puilor poate ajunge la un procent de 80% dacă se respectă întocmai măsurile sanitar-veterinare de prevenire şi de combatere a bolilor la pui.
În momentul efectuării curăţeniei şi a decontaminării, nu trebuie să omiteţi următoarele: tubulatura instalaţiilor de admisie şi de evacuare a aerului din hală; pereţii şi tavanul halei; instalaţiile de adăpare şi - acolo unde există - bazinele de rupere a presiunii; anticamera adăpostului; perimetrul din exteriorul halei; podeaua; controlul circulaţiei insectelor.
Din punct de vedere al etapelor decontaminării, trebuie respectată următoarea ordine de execuţie a lucrărilor:
• Evacuarea mecanică a aşternutului existent: a părţii grosiere a aşternutului, apoi finisarea şi eliminarea tuturor rămăşiţelor din perimetrul halei;
• Flambarea tuturor suprafeţelor din hala de producţie;
• Spălarea halei: tavan, utilaje, pardoseală, buncăre de furajare, ventilatoare, alei de deservire;
• Aspersie cu soluţie decontaminantă, apoi văruit şi termonebulizare I;
• Introducerea aşternutului în adăpost şi apoi aspersie cu soluţie decontaminantă;
• Reglaje hală şi izolaţie termică;
• Termonebulizare II.
Perioada de decontaminare a adăposturilor de pui durează, în mod general, trei săptămâni, din care două sunt perioada în care se efectuează decontaminarea şi apoi o săptămână de odihnă a halei de producţie, dar în mod obligatoriu minim 7 zile. După finalizarea decontaminării, se prelevează probe de pe suprafeţele halei şi se trimit la laborator pentru analiza eficienţei decontaminării. Nerespectarea etapelor de decontaminare, cât şi efectuarea unei operaţii de decontaminare superficială conduc la un risc mărit din punct de vedere epidemiologic, cu repercusiuni grave din punct de vedere economic.

Apă la discreţie
Apa este un factor principal în creşterea şi exploatarea puilor de carne. Se cunoaşte faptul că 70% din organimul păsărilor este apă, acest lucru cerând o atenţie marită asupra acestui factor. În primele zece zile de viaţă, puii consumă în fiecare zi o cantitate de apă mult mai mare decât greutatea lor corporală. Astfel, un obiectiv prioritar este asigurarea apei în cantitatea necesară, cât şi ca nivel calitativ. Din punct de vedere al analizei apei, trebuie urmărite două direcţii:
- Caracterele chimice: analizele trebuie efectuate la fiecare început de serie şi, în mod obligatoriu, la deschiderea unei noi surse de apă;
- Caracterele microbiologice trebuie analizate la ieşirea din sursă, cât şi la nivelul adăpătorilor din halele de producţie.
Apa asigură desfăşurarea în bune condiţii a tuturor proceselor fiziologice din organismul păsărilor. Ea poate ajunge în organism pe două căi: sub formă de apă de băut şi sub forma apei din compoziţia furajelor. Cantitatea de apă necesară desfăşurării proceselor fiziologice normale depinde de o serie de factori, cum ar fi: natura nutreţului consumat, temperatura mediului ambiant şi nivelul de producţie. În general, se consideră ca fiind optim din punct de vedere fiziologic aportul de 2 grame de apă pentru un gram de furaj consumat. Neasigurarea temperaturii necesare puilor de carne influenţează foarte mult consumul de apă, astfel, dacă temperaturile sunt foarte ridicate faţă de normal, volumul de apă creşte uneori chiar până la dublu. În momentul în care păsările suferă de sete, primul simptom este scăderea în greutate. După această perioadă de însetare, când se reia programul normal de administrare a apei, revenirea la greutate se face foarte greu. Din aceste motive, apa trebuie administrată păsărilor la discreţie, în sisteme de adăpare automată.

Intensitatea şi durata fluxului luminos
Lumina are un rol deosebit în stimularea organismului puilor de carne. Pentru a realiza un iluminat corect, adăpătorile şi hrănitorile trebuie să fie iluminate foarte bine, iar fluxul luminos trebuie să fie distribuit uniform la nivelul întregului adăpost.
Ţineţi cont că intensitatea, durata şi culoarea luminii nu pot fi standardizate într-un anumit program tip, deoarece fiecare hibrid de carne sau de ouă are nevoie de un timp şi de o intensitate de lumină proprii, specificate de altfel de către firmele producătoare de material biologic. Intensitatea şi durata fluxului diferă şi în funcţie de etapa de dezvoltare a păsărilor.
Lumina are un rol deosebit în stimularea organismului găinilor ouătoare.
În conceperea schemei electrice pentru adăposturile de păsări, s-au urmărit următoarele obiective, şi anume:
• Un preţ de cost cât mai redus;
• Un grad avansat de automatizare, care să permită angajarea unor operatori umani fără un nivel prea ridicat de pregătire;
• Simularea răsăritului şi apusului soarelui în hala de producţie;
• Componentele utilizate să nu fie produse exclusiv pentru creşterea şi exploatarea păsărilor, aşadar acestea să fie la îndemâna oricui şi să poată fi achiziţionate la un preţ competitiv.

Un aşternut de calitate
Aşternutul are un rol deosebit de important deoarece nu permite contactul direct al puiului cu pardoseala, menţine o temperatură constantă şi absoarbe umiditatea provenită din dejecţii. Din punct de vedere calitativ, acesta trebuie să fie curat, să nu conţină germeni patogeni. Pentru a asigura o bună protecţie termică, stratul trebuie să fie gros de minimum 10 cm. Indiferent de materialul folosit - rumeguş, paie, coji de floarea-soarelui etc. -, acesta trebuie să fie uniform împrăştiat şi să nu fie mărunt, pentru a preveni ingerarea acestuia de către pui.

Ventilaţia şi noxele
În halele de creştere şi exploatare a puilor de carne trebuie asigurat un nivel maxim al calităţii aerului. Acest lucru se realizează prin utilizarea ventilaţiei. Nerespectarea calităţii aerului duce la îmbolnăviri ale efectivelor de păsări şi la nerealizarea performanţelor productive, implicit la pierderi economice. În tabelul 2 sunt prezentate valori ale calităţii aerului, date furnizate de firma Cobb.
Concentraţia de gaze nocive şi implicit conţinutul de O2 din aerul din adăpost depind de rata ventilaţiei. În momentul în care se efectuează o bună ventilaţie, conţinutul de O2 trebuie să fie de 16%. Pentru exemplificare, vom prezenta în tabelul 3 influenţa gazelor nocive asupra organismelor păsărilor.
Păsările din adăposturi degajă cantităţi importante de căldură, umiditate şi bioxid de carbon, iar dejecţiile şi aşternutul provoacă degajări de amoniac, hidrogen sulfurat, mirosuri puternice, la care se adaugă praful de la nutreţuri sau de la aşternut.

TABELUL 1: CALITATEA STANDARD AL APEI PENTRU PUII DE CARNE

TABELUL 2: VALORI ALE CALITĂŢII AERULUI (FIRMA COBB)

TABELUL 3: EFECTELE CONTAMINĂRII AERULUI ASUPRA PĂSĂRILOR

SURSA REVISTA FERMA

Echipamente utilizate în creşterea păsărilor (II)

Leonard Constantin Stafie

În ultimii ani, industria producătoare de echipamente şi tehnologii pentru creşterea şi exploatarea păsărilor a cunoscut o dezvoltare deosebită. În adăposturile complet mecanizate şi automatizate trebuie să întâlnim următorele utilaje zootehnice: pentru încălzire, pentru ventilaţie, pentru furajare, pentru adăpare, secţiunea computerizată şi electronică şi alte tipuri de utilaje.

Despre monitorizarea computerizată, sistemele de încălzire şi echipamentele de hrănire şi de adăpare am scris în numerele anterioare ale revistei. Acum facem referire la echipamentele pentru ventilaţie, care se împart în două mari categorii: cele pentru admisie şi cele pentru evacuarea aerului.

Utilaje pentru admisia aerului
Un model de dispozitiv pentru admisie, care se montează în pereţi sau în diverse elemente ale pereţilor, este disponibil în patru variante constructive, în funcţie de grosimea pereţilor. Datorită faptului că este deosebit de rigid, acesta se montează fără utilizarea unor suporţi speciali.
Un alt tip de utilaj este realizat special pentru a se monta în pereţii subţiri sau în adăposturi deja construite. Dispozitivul se inserează în perete cu deschiderea în interiorul halei şi se prinde în şuruburi. Pentru pereţii cu grosime de minim 12 cm există disponibilă o extensie a lungimii. Se poate opta şi pentru amplasarea unei plase de protecţie împotriva pătrunderii în adăpost a păsărilor sau a diverselor animale mici. Aceste două modele constructive sunt fabricate din material plastic foarte rezistent la şocuri şi la factorii de mediu.
Pe piaţa de profil se mai găseşte un model care se montează în plafon, aerul admis în adăpost venind de la înălţime pe un sistem de tubulatură. În foto 1 este prezentat un model de utilaj de admisie a aerului în adăposturi.

Utilaje pentru evacuarea aerului
Evacuarea aerului se realizează forţat cu ajutorul ventilatoarelor. Câteva tipuri de aparate sunt ventilatorul axial cu cadru pentru încorporarea în perete, ventilatoarele axiale pentru încorporarea în conducte şi ventilatorul axial pentru un consum optim de energie.
• Ventilatorul axial cu cadru pentru încorporarea în perete este amplasat într-un cadru din tablă de oţel de calitate, cu o durabilitate mare în timp şi cu o formă aerodinamică foarte bună. Elicea ventilatorului este realizată din aluminiu turnat şi rigidizat, asigurând o mare rezistenţă la acţiunea factorilor chimici, cât şi o capacitate mare de dislocare a maselor de aer, fără a produce curenţi de aer. Dintre avantajele acestui tip de ventilator precizăm: consum redus şi o capacitate mare de ventilare; o reglare uşoară şi eficace; datorită formei lui, produce un nivel minim de zgomot; nu implică o asamblare complicată şi are o durabilitate mare de funcţionare.
• Ventilatoarele axiale cu încorporare în conducte sunt concepute pentru sistemele de tubulatură. Ele se potrivesc perfect şi asigură o rată bună de ventilaţie.
• Ventilatorul axial pentru consum optim de energie poate fi folosit în orice sistem de ventilare a halelor de producţie şi se poate instala în pereţi sau în conducte. Printre avantajele majore ale acestui tip de ventilator menţionăm: consum de până 70% faţă de alte tipuri de ventilatoare; eficienţă deosebită indiferent de treapta de viteză folosită; controlul regimurilor de funcţionare se realizează printr-un semnal analog de 0-10 V; motorul ventilatorului asigură precizie în menţinerea nivelului de ventilare ales; prezintă un nivel de zgomot redus şi o instalare foarte uşoară. În foto 2 este prezentat un model de utilaj pentru evacuarea aerului din hala de producţie.

Culoarea fluxului luminos - stimulent al productivităţii
Datorită faptului că lumina este un factor esenţial pentru succesul comercial al creşterii puilor de carne şi al găinilor ouătoare, cercetările din domeniu au fost dirijate pentru obţinerea de programe de lumină cât mai bune cu un consum redus energetic. Implicit acest fapt a dus la crearea de surse de lumină economice (Foto 3 şi 4).

Tipurile de sursă PL sunt disponibile în patru variante de culoare a fluxului luminos: roşu, albastru, verde şi alb. Adaptoarele de curent sunt electronice, iar construcţia îi conferă maximum de eficienţă. Corpurile de iluminat sunt rezistente la apă şi la praf, asigurând maximum de protecţie şi necesarul de lumină.

Conform datelor prezentate de către firma producătoare, culoarea fluxului luminos are efect deosebit de important asupra creşterii şi exploatării puilor de carne şi a găinilor ouătoare. De pildă, culoarea albastră sau cea verde este preferabil a se utiliza faţă de culoarea roşie ori albă, pentru creşterea puilor de carne, deoarece păsările devin mai calme; culoarea verde şi albastră stimulează creşterea, iar culoarea roşie se utilizează mai ales la găinile ouătoare.

ADĂPOSTURI MAI PUŢIN COSTISITOARE ŞI MAI UŞOR DE MONTAT
Pentru realizarea de noi adăposturi zootehnice se pot folosi şi soluţii alternative din punct de vedere constructiv. Astfel, în locul halelor de producţie realizate din zidărie, care necesită un timp de execuţie şi investiţii mai mari, se pot folosi hale din elemente de prefabricate.
Avantajul major care pledează pentru folosirea acestui tip de construcţie este timpul scurt de montaj şi investiţia mică. Datorită folosirii acestor elemente, precizia de asamblare a legăturilor face posibilă o montare fără a folosi o macara, într-un timp extrem de scurt şi la costuri mici.
Pe toate componentele sunt aplicate două straturi de vopsea antirugină, ceea ce îi conferă o rezistenţă mărită în timp la factorii de coroziune. Toate sudurile executate la îmbinări sunt verificate privind rezistenţa, pentru a oferi o garanţie în plus în timpul exploatării.
Halele sunt produse într-un sistem tipizat, dar sunt flexibile în adaptarea la cerinţele beneficiarilor, astfel unele modele se pot lungi în segmente de 2,5 m până la dimensiunea dorită. Un alt model de hală, care are lungimea de 15 m, se poate extinde în etape de câte 5 metri până la lungimea solicitată.
Construcţiile zootehnice, adăposturile de păsări, trebuie să îndeplinească, la modul general, următoarele cerinţe:
• Satisfacerea unor condiţii impuse de procesul biologic specific populaţiilor avicole;
• Realizarea unor condiţii de microclimat specifice activităţii de creştere şi exploatare a păsărilor (umiditate, factori chimici, variaţii de temperatură etc.);
• Rezistenţă în timp a construcţiei, posibilitatea de readaptare a profilului pentru care a fost concepută clădirea;
• Costuri de construcţie cât mai mici;
• Amplasarea corectă a aleilor de deservire;
• Satisfacerea condiţiilor sanitar-veterinare de igienă, cât şi a condiţiilor de prevenire şi stingerea incendiilor.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 5/232 (ediţia 15-31 martie 2019)

SURSA REVISTA FERMA