SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL. Următorul eveniment are loc la COLEGIUL AGRICOL din Prejmer
„La un moment dat, prin anii ’90, existau în jur de 250 de licee agricole, iar acum avem doar 40. Din păcate, au dispărut câteva licee cu tradiţie, care aveau peste o sută de ani de activitate” - Leonard STAFIE
Proiectul SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL este iniţiat de Revista FERMA prin Fundaţia Revistei Ferma şi specialiştii Dr.ing. LEONARD CONSTANTIN STAFIE şi Dr. medic veterinar RADU ANTOHE
Este binecunoscut faptul că o componentă esenţială a agriculturii moderne este educarea, formarea profesională a tinerilor pentru a deveni fermierii viitorului, dar şi pentru a aduce în exploataţiile familiilor sau în gospodării soluţii sau alternative generatoare de profit.
OBIECTIVELE PROIECTULUI
• susţinerea învăţământului agricol pre-universitar prin promovare şi informare;
• crearea unui curent în mediul urban şi rural cu privire la necesitatea existenţei unui învăţământ preuniversitar agricol de performanţă;
• conştientizarea publicului ţintă - oamenii din mediu rural, agenţi economici, profesori, decidenţi politici - că fără muncă specializată şi calificată în agricultură de nivel profesional şi liceal nu putem face faţă concurenţei pe piaţa agricolă europeană ţinând cont în primul rând de potenţialul agricol al României;
• dezvoltarea spiritului de antreprenoriat al elevilor din liceele agricole, de gândire pentru economia de piaţă concurenţială.

cititi detalii AICI
ÎN CE CONSTĂ PROIECTUL
Concret, fiecare dintre cele 40 de unităţi de învăţământ preuniversitar cu profil agricol din România va primi:
• câte două exemplare din cartea "Creşterea găinilor ouătoare în sistem free range - Ghid practic de creştere" - semnată de Leonard Constantin Stafie şi Radu Antohe şi editată de Revista Ferma;
• câte două exemplare din cartea "Ghid de creştere a puilor de carne" - semnată de Leonard Constantin Stafie şi Radu Antohe şi editată de Revista Ferma;
• abonamente pe perioadă nelimitată la revista FERMA;
De asemenea, liceele cuprinse în proiect vor beneficia de promovare în Revista Ferma, prin articole ce vor fi publicate în print şi online, în urma întâlnirilor organizate cu fermierii, foştii absolvenţi, cadre didactice şi elevi, autorităţi locale şi companii.

CE AM FĂCUT PÂNĂ ACUM
1. Lansarea proiectului - Primul eveniment a avut loc în data de 14 iunie 2018, la Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau” din Brăneşti, judeţul Ilfov, unde am avut parte de o primire deosebită din partea colectivului profesoral, în frunte cu directorul instituţiei, Marinela Culea. Invitat special doctorul Ovidiu Sicoe, medic veterinar şi specialist în patologia aviară.
14 iunie 2018 - Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau” din Brăneşti, Ilfov - cititi detalii AICI
VIDEO eveniment:
2. Al doilea eveniment - Deschiderea anului şcolar 2018-2019 la Liceul Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” din comuna Miroslava, judeţul Iaşi, a inclus şi alte două manifestări educaţionale. Pe data de 10 septembrie a avut loc inaugurarea ”Sălii Absolvenţilor” sub genericul ”Şi eu sunt urmaş al lui Mihail Kogălniceanu” şi totodată s-au făcut donaţii de carte de specialitate în cadrul proiectului "Susţinem învăţământul preuniversitar agricol”. Gazda evenimentului a fost directorul liceului Constantin Timu. Invitat special Mihai Amarandei consilierul ministrului Agriculturii Petre Daea.
10 septembrie 2018 - Liceul Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” din comuna Miroslava, judeţul Iaşi - cititi detalii AICI
3. A treia etapa a proiectului a avut loc în data de 2 noiembrie 2018 la Liceul Tehnologic nr. 1 din Fundulea, judeţul Călăraşi.Invitiat special domnul prof. univ. dr. Valeriu Tabără, Preşedintele Academiei de Ştiinte Agricole şi Silvice. Gazda evenimentului a fost doamna director Carmen-Poliana Maxim.
La cele trei evenimente au participat aproximativ 180 de persoane din care aproximativ 10% profesori, 10% elevi iar diferenţa agenţi economici, autorităţi publice, foşti absolvenţi ai liceelor menţionate care îşi desfăşoară activitatea în diverse sectoare private sau publice.

2 noiembrie 2018 - Liceul Tehnologic nr. 1 din Fundulea, judeţul Călăraşi - citiţi detalii AICI
VIDEO eveniment:
4. Al patrulea eveniment cu public din cadrul proiectului a avut loc în ziua de 7 decembrie 2018 la Liceul Tehnologic Agricol “Alexandru Borza” din Ciumbrud, judeţul Alba. Ni s-au alăturat peste o sută de persoane care s-au implicat în organizarea, mediatizarea şi transmiterea mesajului nostru. Toţi cei implicaţi în proiect spunem într-un glas: ISTORIA NE OBLIGĂ! Au participat: elevi actuali şi foşti elevi ai liceului, cadre didactice şi foşti profesori, autorităţi locale şi judeţene din administraţie şi educaţie, prieteni şi susţinători ai proiectului din toată ţara; ni s-a alăturat şi Valeriu Tabără, preşedintele ASAS. Am avut parte de momente de suflet din partea copiilor care au susţinut un moment artistic şi ne-au încântat cu colinde, dar şi alte surprize pe care le veţi regăsi în articolele şi materialele video care vor fi publicate în perioada următoare.
Următorul eveniment are loc la COLEGIUL AGRICOL "Ţara Bârsei" PREJMER, în ziua de 1 februarie 2019
Le multumim PARTENERILOR care fac posibila perpetuarea acestui demers de promovare a educatiei tehnologice si agricole in liceele din România!
Vă stăm la dispoziţie pentru informaţii suplimentare!
Cu aleasă consideraţie,
Nicoleta Dragomir redactor-şef Ferma, coordonator proiecte Fundaţia Revistei Ferma, tel. 0722814021
Leonard Constantin Stafie, autor, specialist în avicultură, redactor FERMA, initiator proiecte Fundatia Revistei Ferma tel. 0740775734

Detalii privind proiectul "SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL":
web: www.revista-ferma.ro click AICI
FACEBOOK pagina proiectului: ne găsiţi AICI
Fundatia Revistei Ferma: www.fundatiaferma.ro si FACEBOOK
Comentarii