Despre pasari si nu numai

Povestea câștigătoare a dulceții de Miroslava În ultimul timp, în diferite medii socio-culturale, economice, de educație și politice este tot mai adesea evocat termenul de suveranitate alimentară sau suveranitatea hranei. Ce poate însemna acest termen? Unii îl înțeleg ca pe o lege potrivit căreia locuitorii dintr-un anumit spațiu, în care au calitatea de suverani, trebuie să dispună liber de resursele și de soarta lor alimentară, nici o entitate externă neavând voie să intervină cu ofertele sale, de nici un fel, atâta vreme cât acolo pot fi asigurate aceleași lucruri. Cu alte cuvinte, dacă România are resurse pentru a se hrăni singură, în primul rând statul trebuie să se îngrijească de crearea condițiilor maxime pentru a produce și a valorifica local/național și abia apoi să intre în discuție ideea de import, eventual de import al unor produse care nu pot fi obținute în țară.  mai multe aici:  Sursa REVISTA FERMA